ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 260/2022
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 260/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Ședința publică din data de 8 februarie 2022
Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. x/2020, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I. - personal auxiliar de specialitate și J., K., L., M. - personal conex în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Ploiești, Biroul Teritorial Dâmbovița, Biroul Teritorial Buzău și Biroul Teritorial Vâlcea au chemat în judecată pe pârâții PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, DIRECȚIA DE INVESTIGARE A INFRACȚIUNILOR DE CRIMINALITATE ORGANIZATA ȘI TERORISM și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună:
recunoașterea stării de discriminare în care se află din punct de vedere salarial în raport cu personalul auxiliar de specialitate din cadrul Curții de Apel Bacău, Curții de Apel București, Curții de Apel Târgu Mureș și Curții de Apel Ploiești, personal ce beneficiază de sporuri în procent de 45%, care depășește limita prevăzută de art. 25 din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, mod de calcul recunoscut ca fiind corect de către Ministerul Muncii și Justiției Sociale prin adresa nr. x/28.02.2018 și agreat de reprezentanții Curții de Conturi a României, în ceea ce privește cuantumul sporurilor aplicate, dar care nu a fost aplicat și la nivelul maxim prevăzut pentru anul 2022;
uniformizarea modului de calcul al salariilor pentru desfășurarea activității în aceleași condiții de vechime în muncă și în funcție conform deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 23/2016 - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept cu data de 01.01.2018, în ceea ce privește cuantumul sporurilor aplicate în baza Legii nr. 153/2017;
repararea prejudiciului produs prin acțiunea pârâților până la data încetării stării de discriminare constând în plata diferenței dintre suma care nu s-a plătit efectiv și suma care ar fi trebuit să se plătească fiecăruia conform salariului brut lunar, prin luarea în considerare a nivelului maxim al indemnizației brute lunare precum și a cuantumului sporurilor de risc și suprasolicitare neuropsihică, a sporului de confidențialitate și a sporului pentru condiții deosebite de muncă cuvenite, astfel cum au fost stabilite la nivel de către Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel București și Curtea de Apel Ploiești;
obligarea pârâților Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizata și Terorism și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la plata sumelor reprezentând aceste diferențe pentru perioada 1 ianuarie 2018 - viitor;
actualizarea sumelor stabilite mai sus cu indicele de inflație stabilit de Institutul Național de Statistică și prin aplicarea dobânzii legale penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor obligații de plată privind diferențele de drepturi salariale, calculate începând cu data scadenței plății sumelor ce ar fi trebuit să fie achitate reclamanților (datele la care s-au efectuat plățile indemnizațiilor reclamanților) până la plata efectivă a sumelor cuvenite solicitate anterior.
În drept au invocat dispozițiile art. 3, art. 4, art. 6, art. 10, art. 25, art. 37, art. 38 din Legea nr. 153/2017, Anexa V la Legea nr. 153/2017, art. 268, art. 5, art. 159, art. 166 Codul muncii, art. 2523, art. 1535 C. civ., art. 14 al Convenției Europene a Drepturilor Omului.
La 11.12.2020, pârâta Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism București a depus întâmpinare prin care, în temeiul art. 245 coroborat cu art. 130 alin. (2) C. proc. civ. și art. 248 C. proc. civ., cu aplicarea art. 132 din același cod, a invocat excepția necompetenței teritoriale a instanței privind soluționarea litigiului dedus judecății de reclamanții al căror loc de muncă nu se află în circumscripția Tribunalului Prahova, având în vedere dispozițiile art. 127 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ. și decizia nr. 7/16.05.2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
La termenul de judecată din 20.04.2021, instanța a disjuns cererile formulate de reclamanții E., F., K., G., L., H., I. și M. în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și a dispus formarea a trei dosare separate.
Dosarul disjuns, având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție, privind pe reclamanții E., F. și K., în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării, a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. x/2021.
La termenul de judecată din 23.06.2021, instanța a disjuns cererea formulată de reclamantul K. și a dispus formarea unui dosar separate, astfel că în prezenta cauză au rămas reclamantele E. și F..
Prin sentința civilă nr. 1873 din 23.06.2021, pronunțată de Tribunalul Prahova, secția I civilă în dosarul nr. x/2021, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Prahova, invocată de pârâta D.I.I.C.O.T. prin întâmpinare și s-a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Argeș.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că, prin decizia nr. 290/26.04.2018, referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 127 alin. (1) și alin. (2) din C. proc. civ. (forma în vigoare anterior modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018), Curtea Constituțională a statuat în sensul că sintagma "de competența instanței la care își desfășoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., precum și sintagma "care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece cauza" din cuprinsul art. 127 alin. (2) din C. proc. civ. sunt neconstituționale precum și că dispozițiile art. 127 alin. (1) și alin. (2) din C. proc. civ. sunt constituționale în măsura în care privesc și instanța de judecată în calitate de parte reclamantă/pârâtă.
Totodată, a citat considerentele nr. 42, 46 și 49 ale deciziei nr. 290/2018 pronunțate de Curtea Constituțională.
A mai arătat că, prin Decizia nr. 7/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul competent să judece recursul în interesul legii, a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 127 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ. și a stabilit că art. 127 alin. (1) și alin. (3) din C. proc. civ. trebuie interpretat, sub aspectul noțiunii de "grefier", în sensul că este aplicabil și în cazul reclamanților care fac parte din personalul auxiliar de specialitate a parchetelor de pe lângă instanțele judecătorești.
În cauză, reclamanții E. și F. au calitatea de personal auxiliar de specialitate în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, însă calea de atac împotriva hotărârii se exercită în cadrul Curții de Apel Ploiești care judecă toate căile de atac împotriva hotărârilor date în fond, atât de Tribunalul Prahova cât și de Tribunalul Dâmbovița, unde activează reclamanții în cadrul Parchetului.
Având în vedere dispozițiile legale sus menționate și calitatea reclamantelor, prima instanță sesizată a reținut că Tribunalul Prahova nu este competent să soluționeze prezenta cauză având în vedere obligativitatea sesizării uneia dintre instanțele judecătorești, de același grad, aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu Curtea de Apel Ploiești.
Ca urmare a declinării de competență, dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Argeș, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, care, prin sentința civilă nr. 4959/2021 din 15 decembrie 2021, a admis excepția necompetenței materiale Tribunalului Argeș, invocată din oficiu și a declinat competența de soluținare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, a constatat ivit conflictul negativ de competență și, în consecință, a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, pentru pronunțarea regulatorului de competență.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că, potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.
În speță, reclamanții au calitatea de personal auxiliar de specialitate în cadrul D.I.I.C.O.T. - BIROUL TERITORIAL DÂMBOVIȚA, iar potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea.
Alin. (3) al aceluiași articol statuează că dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor.
Prin raportare la aceste prevederi legale, instanța a constatat că reclamanții nu ar fi putut sesiza Tribunalul Argeș, întrucât cererea nu este de competența instanței la care își desfășoară activitatea aceștia și nici a unei instanțe inferioare acesteia.
Astfel, a reținut că aparține Tribunalului Prahova competența de soluționare a cauzei.
Înalta Curte, asupra conflictului negativ de competență, reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 133 pct. 2 C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces, condiție îndeplinită în cauză.
Instanța supremă reține că, în cauză, reclamantele E. și F., în calitate de personal auxiliar de specialitate în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Dâmbovița, au chemat în judecată pârâții: Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, acțiunea reclamantelor având ca obiect drepturi salariale.
Art. 127 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, prevede că:
"dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea".
Totodată, potrivit art. 127 alin. (3) C. proc. civ., dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor.
Sintagma utilizată de legiuitor în cuprinsul art. 127 alin. (3) din C. proc. civ. "se aplică în mod corespunzător" trebuie înțeleasă ca referindu-se la desfășurarea activității în cadrul unei unități de parchet ce funcționează pe lângă instanța arătată la alin. (1).
Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (2) și (3) din O.U.G. nr. 78/2016, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism funcționează ca structură în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și este condusă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin intermediul procurorului-șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism; are personalitate juridică și sediul în municipiul București.
Prin urmare, D.I.I.C.O.T. are o structură organizatorică de sine-stătătoare, subunitățile acesteia nefiind arondate instanțelor, astfel că, ipoteza avută în vedere la instituirea art. 127 alin. (1) C. proc. civ. nu-și găsește aplicabilitatea în cauzele în care sunt părți procurorii sau personalul auxiliar al acestei instituții.
Cum reclamantele își desfășoară activitatea în cadrul structurii teritoriale Dâmbovița a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, competența teritorială nu poate fi determinată în condițiile art. 127 C. proc. civ.
Mai mult chiar, prin raportare la dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., trebuie observat că reclamantele își desfășoară activitatea la D.I.I.C.O.T. - S.T. Dâmbovița, structură care nu ar putea fi asimilată sub nicio formă Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova sau Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, pentru a conduce la concluzia necompetenței teritoriale a Tribunalului Prahova.
Prin urmare, în mod corect a reținut Tribunalul Argeș că nu este competent teritorial să soluționeze cererea reclamantelor, întrucât acestea din urmă nu aveau obligația să sesizeze o instanță de același grad din circumscripția unei curți de apel învecinate.
Având în vedere că Tribunalul Prahova a invocat în mod greșit incidența dispozițiilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ. pentru a se dezînvesti de la soluționarea cauzei disjunse, precum și faptul că prezentul conflict de competență s-a ivit între Tribunalul Argeș și Tribunalul Prahova, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, ca primă instanță sesizată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 februarie 2022.