ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2589/2021

Ședința publică din data de 24 noiembrie 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată la 11 aprilie 2018 pe rolul Tribunalului Arad, secția a II-a civilă, sub număr de dosar x/2018, reclamanta A. S.R.L. Arad a chemat în judecată pe pârâta B. S.R.L., solicitând instanței obligarea pârâtei la restituirea sumei de 50.000 de euro echivalent în RON la data plății, cu titlu de plată nedatorată și la plata cheltuielilor de judecată, precizată la 197.523,07 RON.

Prin sentința civilă nr. 828 din 15 octombrie 2019, pronunțată de Tribunalul Arad, în dosarul nr. x/2018 a fost respinsă acțiunea civilă formulată și precizată de reclamanta A. S.R.L. Arad, în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L.. A fost obligată reclamanta să plătească pârâtei suma de 56.599,24 RON cu titlu de onorariu avocațial.

Prin încheierea din 12 noiembrie 2019 pronunțată de Tribunalul Arad, secția a II-a civilă s-a dispus îndreptarea din oficiu a erorile materiale strecurate în dispozitivul sentinței civile nr. 828 din 15 octombrie 2019, în sensul că a fost obligată reclamanta să plătească pârâtei suma de 6.599,24 RON cu titlu de onorariu avocațial în loc de 56.599,24 RON și că pronunțarea a fost în ședința publică în loc de ședința judecătorului sindic.

Împotriva sentinței civile nr. 828 din 15 octombrie 2019 pronunțată de Tribunalul Arad, secția a II-a civilă, reclamanta A. S.R.L. a formulat apel.

Prin decizia civilă nr. 298/A din 13 iulie 2020 pronunțată de Curtea de Timișoara, secția a II-a civilă a fost admis apelul declarat de apelanta-reclamantă A. S.R.L., împotriva sentinței civile nr. 828 din 15 octombrie 2019, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.R.L..

A fost schimbată hotărârea atacată și a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., împotriva pârâtei B. S.R.L., care, a fost obligată la plata sumei de 197.523,07 RON către reclamantă.

A fost obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată reclamantei în sumă de 2882,5 taxă judiciară de timbru în apel, 5765 RON la fond și 12.881,75 RON onorariu de avocat, la fond.

Invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., pârâta B. S.R.L. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 298/A din 13 iulie 2020 pronunțată de Curtea de Timișoara, secția a II-a civilă.

În argumentarea cererii de recurs, se susține, în esență, că instanța de apel a reținut în mod nelegal faptul că pârâta trebuie să îi restitui apelantei-reclamante suma de 197.523,07 RON cu titlu de avans pentru imobilul ce face obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. x/31.05.2016, fără a observa că: nu există factură de avans pentru suma de 50.000 euro; nu există o plată pentru valoarea de 50.000 euro; că există o plată de 197.523,07 RON atât cât figurează în factura x/29.09.2012; extrasul de cont 1/30.09.2015 al S.C. A. emis de C. în care în data de 29.09.2015 apare operațiunea a ceea ce s-a achitat cu cei 197.523,07 RON.

Menționează că urmare a plății prin bancă a sumei de 197.523,07 RON aferentă facturii x/29.09.2015 în contabilitatea A. S.R.L. plata figurează la factura x/29.09.2015, iar nu ca plată în avans la Contractul de vânzare-cumpărare, existând în schimb un contract de închiriere cu nr. x/08.09.2015 în baza căruia s-a emis factura x/29.09.2015.

Este evident instanța în mod greșit prin interpretarea eronată a normelor materiale în materie art. 1500, art. 1504 C. civ. a pronunțat o soluție ce nu are corespondent nici în planul faptic, nici juridic și nici contabil al societăților, deoarece nici în contabilitatea pârâtei și nici în contabilitatea reclamantei, la fișă client nu figurează prima dată plată avans 50.000 euro și mai apoi plată 200.000 euro, ci figurează o singură plată de 200.000 euro.

Mai arată că plata de 197.523,07 RON apare cu explicația plată factură x/2015 și nu plată achiziție imobil, motiv pentru care și apărarea este tendențioasă și soluția este nelegală, reclamanta nefăcând dovada că ar fi achitat în plus suma de 50.000 euro, din moment ce vorbim de suma 197.523,07 RON echivalentul a 44.000 euro.

Sintagma "ca și avans", precizează recurenta, semnifică înainte de semnarea contractului și nicidecum că s-a achitat 50.000 în avans.

Solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Intimata-reclamantă A. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 6 octombrie 2021, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Părțile nu au depus puncte de vedere la raportul întocmit în cauză.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând cererea de recurs formulată de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. din perspectiva criticilor indicate, astfel cum acestea au fost circumscrise temeiurilor de drept invocate (art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.), reține inexistența motivelor de nelegalitate, în raport de reglementarea cuprinsă în art. 489 alin. (2) C. proc. civ., pentru următoarele considerente:

Se constată că recurenta-pârâtă a indicat formal în susținerea recursului dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., care prevăd că hotărârea poate fi casată când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii (pct. 6), respectiv când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material (pct. 8), fără a arăta în concret în ce constă nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva textelor de lege indicate, iar dezvoltarea criticilor arătate în cuprinsul cererii de recurs nu face posibilă încadrarea acestora în niciunul dintre cazurile reglementate de pct. 1-8 ale textului de lege anterior menționat.

Întinderea controlului judiciar este condiționată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs și de limitele conferite de dispozițiile legale, iar simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, la modalitatea în care au fost administrate și analizate probele, precum și succinta relatare a situației de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanței de recurs în raport de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Este de amintit că instanța de apel ca instanță devolutivă are plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilității, concludenței și pertinenței acestora, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor dispuse.

Recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunțate în apel, indiferent de gradul de nemulțumire al recurentului cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului.

Din expunerea argumentelor evocate de recurentă rezultă cu evidență că s-au readus în discuție chestiuni de fond care depășesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ.

Se observă că recurenta a relatat opinii despre dezlegările date împrejurărilor de fapt analizate de instanța de apel ("plata de 197.523,07 RON apare cu explicația plată factură x/2015 și nu plată achiziție imobil" etc.), ceea ce vizează, în realitate, netemeinicia deciziei atacate, criticile vizând exclusiv aspecte ce țin de modalitatea în care instanța a înțeles să-și argumenteze soluția adoptată în raport de stabilirea situației de fapt reținută în cauză.

În speță, recurenta tinde, în realitate, la o restabilire a situației de fapt, repunând în discuție probele și solicitând instanței de recurs să reconsidere concludența lor, ceea ce nu este permis în această fază procesuală, iar faptul că se indică anumite dispoziții legale (ex: art. 1500, art. 1504 C. civ.), fără să se susțină o minimă argumentație în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de C. proc. civ., nu poate să atragă nicio analiză.

Așa fiind, motivele de nelegalitate instituite de pct. 6 și 8 ale art. 488 C. proc. civ. au fost invocat cu scopul de a restabili situația de fapt, ceea ce nu este permis în această fază procesuală.

Recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalității acesteia, instanța de recurs, soluționând această cale de atac, verifică dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale.

În considerarea celor ce preced, constatând că argumentele recurentei nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 298/A din 13 iulie 2020 pronunțată de Curtea de Timișoara, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 298/A din 13 iulie 2020 pronunțată de Curtea de Timișoara, secția a II-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 noiembrie 2021.