ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2573/2021

Ședința publică din data de 24 noiembrie 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 28 mai 2019 pe rolul Judecătoriei Reșița, sub număr de dosar x/2019, reclamantul Municipiul Reșița, în contradictoriu cu pârâții A. și B., a solicitat, în principal, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților, în solidar, la plata sumei de 13.500 RON, inclusiv dobânda legală aferentă, iar în subsidiar, suspendarea judecării prezentului litigiu până la soluționarea dosarului nr. x/2016 al Tribunalului Caraș-Severin.

S-a arătat că în urma efectuării de către reprezentanții Curții de Conturi a României - Camera de Conturi Caraș-Severin a acțiunii de verificare "Auditul financiar asupra conturilor anuale de execuție bugetară ale Unității Administrativ Teritoriale a Municipiului" la Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Reșița, în perioada 06.04.2016 - 31.05.2016, 09.05.2016 - 20.05.2016 și 31.05.2016, aceștia au opinat în sensul constatării unor abateri de la legalitate și regularitate în sensul că "s-au efectuat plăți fără temei legal pentru servicii de consultanță de la secțiunea de funcționare" care au determinat producerea de prejudicii entității auditate.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 94 pct. 1 lit. k), art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., art. 1349 alin. (1) și (2), art. 1357, art. 1370 C. civ., art. 4 alin. (4), art. 14 alin. (4), art. 14 alin. (2) și (3), art. 32 alin. (1) ale Legii 273/2006, art. 6 alin. (1) din Legea 82/1991.

La 7 iunie 2019, reclamantul a comunicat la dosarul cauzei cerere de modificare a acțiunii introductive prin care a înțeles a completa cuantumul pretențiilor cu suma de 21.000 RON.

La 30 iulie 2019 reclamantul a comunicat de asemenea și o cerere de modificare a acțiunii introductive în sensul:

La termenul de judecată din 1 octombrie 2019, raportat la modificarea cererii de chemare în judecată s-a dispus introducerea în cauză a pârâtei C..

Prin sentința civilă nr. 2369 din 19 decembrie 2019 pronunțată de Judecătoria Reșița a fost admisă excepția de necompetență materială a Judecătoriei Reșița, invocată de pârâții D., B. și C..

A fost declinată în favoarea Tribunalului Caraș-Severin, competența soluționării cererii formulate de Municipiul Reșița, în contradictoriu cu D., B. și C..

În stabilirea competenței materiale de soluționare a cauze, Judecătoria Reșița a avut în vedere cu prioritate decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 16/26.09.2016 pronunțată în dosarul nr. x/2016, prin care a fost admis recursul în interesul legii și s-a stabilit că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 1,art. 231 și art. 278 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, art. 55 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, cu modificările și completările ulterioare, art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, și art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare: Prevederile Codului muncii se aplică raporturilor juridice dintre primar/viceprimar și unitatea administrativ-teritorială, dacă legi speciale nu conțin dispoziții specifice, inclusiv după încetarea mandatelor.

Astfel, din considerentele deciziei s-a reținut aplicabilitatea Codului muncii atât în litigiile inițiate de către primar/viceprimar împotriva unității administrativ teritoriale privind eventuale drepturi bănești, cât și cele inițiate de unitatea administrativ teritorială pentru repararea unor prejudicii cauzate în legătură cu munca desfășurată de primari și viceprimari, această ultimă teză fiind aplicabilă în prezenta cauză.

S-a mai arătat că aplicabilitatea Codului Muncii atrage și competența de soluționare a cauzei, care se păstrează și după încetarea mandatului primarului.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Caraș-Severin, secția I civilă - Complet Specializat - conflicte de muncă și asigurări sociale sub același număr de dosar.

Prin sentința civilă nr. 1144 din 3 noiembrie 2020, Tribunalul Caraș-Severin a respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtele B. și C..

A admis excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantului, invocată de pârâți.

A respins ca prescrisă acțiunea formulată de reclamantul UAT Municipiul Reșița, prin Primar E., în contradictoriu cu pârâții B., C. și cu moștenitorii pârâtului D., decedat, A. și F..

A obligat reclamantul să plătească pârâților A. și F. suma de 1.500 RON cheltuieli de judecată, pârâtei B. suma de 1.500 RON cheltuieli de judecată și pârâtei C., suma de 1.000 RON cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 354 din 19 aprilie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale a fost respins apelul declarat de reclamantul Municipiul Reșița, prin Primar și a fost respins apelul incident declarat de pârâtele B. și C. împotriva sentinței civile nr. 1144 din 3 noiembrie 2020, pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin, în dosar nr. x/2019, în contradictoriu cu moștenitorii pârâtului D., decedat, A. și F..

Învocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., reclamantul MUNICIPIUL REȘIȚA a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 354 din 19 aprilie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale.

În argumentarea recursului, a susținut, în esență, că, în fața instanței de apel, pe lângă criticile referitoare la întreruperea termenului de prescripție, reclamantul a învederat și un alt "argument fundamental susceptibil să influențeze soluția" conținut de art. 1517 C. civ., potrivit căruia o parte nu poate invoca neexecutarea obligațiilor celeilalte părți în măsura în care neexecutarea este cauzată de propria sa acțiune sau omisiune. Or, astfel cum a reținut instanța de apel, în perioada efectuării plăților 25.06.2008-23.11.2015, pârâtul D. a avut calitatea de primar al municipiului Reșița, iar pârâtele B. și C. aveau calitatea de funcționari publici în cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Reșița, aspect raportat la care, potrivit art. 85 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 (în vigoare la data respectivă), "repararea pagubelor ... se dispune prin emiterea de către conducătorul autorității sau instituției publice a ... unei dispoziții de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei". În consecință, defunctul D. avea obligația de a emite dispoziția de imputare, ceea ce nu a făcut, astfel că sunt incidente prevederile art. 1517 C. civ.

Altfel spus, nici defunctul D. și nici moștenitorii acestuia, nu aveau și nu au posibilitatea de a invoca, în mod legal, excepția prescripției cererii pentru plata despăgubirilor cauzate, sens în care nu se poate aprecia că termenul de prescripție a curs în favoarea acestuia/acestora.

Instanța de apel, subliniază recurentul, a ignorat acest argument fundamental, motiv pentru care apreciază că, în speță, sunt incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în sensul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, fiind încălcate prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Mai mult decât atât, această situație a condus, în mod implicit, și la aplicarea greșită a normelor de drept material atunci când instanța de apel a menționat faptul că "în mod corect prima instanță de fond a reținut aplicabilitatea dispozițiilor art. 211 lit. c) din Legea nr. 62/2011..."

În opinia recurentului, un alt motiv de casare a deciziei recurate, îl reprezintă faptul că instanța de apel nu s-a pronunțat (în niciun fel) cu privire la sancțiunea decăderii din dreptul de a formula apel incident, invocată de către reclamantul MUNICIPIUL REȘIȚA prin notele de ședință nr. x/22.03.2021 depuse pentru termenul de judecată din 19.04.2021.

În acest context, consideră că instanța de apel nu a răspuns în fapt și în drept la toate aspectele incidente în cauză.

Solicită admiterea recursului, așa cum a fost formulat.

Analizând cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată și, pe cale de consecință, va respinge recursul, ca inadmisibil, pentru următoarele considerente:

În sistemul nostru de drept mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătorești, exercitarea acestora și efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalității căilor de atac, regulă cu valoare de principiu constituțional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac și exercitarea lor în condițiile legii, potrivit cu natura și scopul lor și într-o anumită ordine.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Reglementarea condițiilor și a procedurii de exercitare a căilor de atac reprezintă prerogativa exclusivă a legiuitorului, în conformitate cu art. 126 din Constituție și nu încalcă drepturile reglementate ale justițiabililor.

Este de necontestat că recunoașterea unei căii de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

Se constată că, în speță, hotărârea atacată, respectiv decizia civilă nr. 354 din 19 aprilie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale a fost pronunțată în cadrul judecății în apel, fiind definitivă de la pronunțarea sa, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum acesta a fost modificat prin art. I pct. 49 din Legea nr. 310/2018:

"Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-j), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunțate în materia protecției consumatorilor, a asigurărilor, precum și în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite. De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".

Totodată, prin Legea nr. 76/2012 (art. 73 pct. 18) s-a modificat art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011 în sensul că hotărârile prin care se soluționează cererile referitoare la conflictele individuale de muncă sunt supuse numai apelului.

În speță, reclamantul MUNICIPIUL REȘIȚA solicită obligarea pârâtelor B. și C., precum și a moștenitorilor defunctului D., respectiv a pârâtei A. și a pârâtului F. la plata despăgubirilor pentru pagubele cauzate de D., B. și C., în calitate de angajați ai autorității publice reclamante.

De altfel, în speță, prin sentința civilă nr. 2369 din 19 decembrie 2019 pronunțată de Judecătoria Reșița a fost stabilit cu autoritate de lucru judecat că prezentul litigiu vizează un conflict de muncă.

Este util de subliniat că împrejurarea încetării contractului de muncă nu poate înlătura caracterul litigiului de față, cu atât mai mult cu cât potrivit art. 1 lit. p), pct. iii din Legea nr. 62/2011 sunt considerate conflicte de muncă și cele în legătură cu constatarea încetării raporturilor de serviciu.

Astfel, raportând datele speței la dispozițiile legale evocate, se constată că obiectul acțiunii se încadrează în una dintre ipotezele reglementate de art. 483 alin. (2) C. proc. civ., întrucât vizează un conflict de muncă.

Cum textul de lege evocat exclude dreptul la recurs în conflictele de muncă, rezultă că decizia instanței de apel este o hotărâre definitivă de la data pronunțării, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., raportat la art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

Prin urmare, având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 496 cu trimitere la art. 499 teza a II-a C. proc. civ. va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant MUNICIPIUL REȘIȚA împotriva deciziei civile nr. 354 din 19 aprilie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant MUNICIPIUL REȘIȚA împotriva deciziei civile nr. 354 din 19 aprilie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 noiembrie 2021.