ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2475/2021

Ședința publică din data de 17 noiembrie 2021

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal la 26 februarie 2019, sub nr. x/2019, reclamanta Agenția Română de Consultanță a chemat în judecată pârâta Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate, solicitând să se dispună anularea rezilierii unilaterale a acordului de parteneriat nr. 1636 din 10 octombrie 2017 aferent proiectului "Managementul durabil al siturilor Natura 2000 ROSPA0160 Lunca Buzăului (inclusiv Rezervația naturală 2.259 Pădurea Camnita), ROSPA0151 Ciobănită-Osmancea, ROSCI0307 Lacul Sărat - Brăila, ROSCI0404 Dealurile Racovițeni, ROSCI0398 Straja - Cumpăna", cod SMIS nr. 118054 și contractul de finanțare nr. x/19.06.2018, comunicată sub formă de adresă sub nr. x din 12 septembrie 2018 prin care li s-a adus la cunoștință intenția de încetare (reziliere unilaterală) a acordului de parteneriat încheiat cu pârâta Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate și constatarea faptului că acordul de parteneriat nr. 1636/2017 este valabil, iar obligațiile stabilite în acord au fost respectate.

Prin sentința civilă nr. 695 din 29 octombrie 2019, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București și a declinat cauza privind pe reclamanta Agenția Română de Consultanță în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate spre soluționare Tribunalului București, secția Civilă.

Prin încheierea de ședință din 15 ianuarie 2020, Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis excepția necompetenței funcționale și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea secției a VI-a Civile a Tribunalului București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă sub nr. x/2019*.

Prin sentința civilă nr. 1964 din 27 octombrie 2020, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins cererea formulată de reclamanta Agenția Română de Consultanță în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta Agenția Română de Consultanță.

Prin decizia civilă nr. 799A din 7 mai 2021, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a admis apelul formulat de reclamantă Agenția Română de Consultanță împotriva sentinței civile nr. 1964 din 27 octombrie 2020, pe care a schimbat-o în tot în sensul că a admis acțiunea și a anulat notificarea de reziliere nr. 5226 din 12 septembrie 2018 a acordului de parteneriat nr. 1636 din 10 octombrie 2017.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate, solicitând admiterea căii de atac formulate și casarea deciziei atacate.

Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:

Recurenta-pârâtă arată că în mod greșit instanța de apel a ținut cont numai de susținerile reclamantei, fără a avea în vedere documentele justificative depuse de pârâtă, și reiterează susținerile din întâmpinarea formulată în apel cu privire la obligativitatea respectării procedurii de selecție prevăzute de art. 28 și 29 alin. (1) din O.U.G. nr. 40/2015. Aceste texte de lege prevăd, în esență, că entitățile finanțate din fonduri publice pot stabili parteneriate cu entități din sectorul privat exclusiv prin derularea unei proceduri de selecție și cu respectarea principiilor prevăzute de lege. Susține că în urma verificărilor, Ministerul Fondurilor Europene a stabilit că nu au fost respectate prevederile O.U.G. nr. 40/2015, ceea ce contravine condițiilor impuse de Ghidul solicitantului.

În opinia aceleiași părți, caracterul de ordine publică a normelor de drept material potențial încălcate prevalează față de neincluderea unei clauze privind denunțarea unilaterală în acordul de parteneriat. Afirmă că a indicat în concret temeiurile de fapt și de drept încălcate, și nu formal, cum greșit a reținut instanța de apel, și că motivarea cuprinsă în adresa din 12 septembrie 2018 poate produce efectul sancționator al rezilierii acordului, nefiind vorba de invocarea unei condiții prealabile încheierii acordului de parteneriat.

Recurenta-pârâtă și-a întemeiat cererea de recurs pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.

Recurenta-pârâtă a depus răspuns la întâmpinare.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., inexistența motivelor de nelegalitate, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Motivarea recursului presupune pe de o parte indicarea unuia/unora dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte dezvoltarea acestuia/acestora, în sensul formulării unor critici privind considerentele pe care instanța care a pronunțat hotărârea atacată și-a fundamentat soluția pronunțată.

Pentru a se putea considera că recursul este motivat, autoarea căii extraordinare de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii recurate, sub aspectul legalității acesteia.

Deși indică dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă nu arată în ce sens au fost încălcate dispozițiile art. 28 și art. 29 alin. (1) din O.U.G. nr. 40/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014-2020, invocate în cererea de recurs. Aspectele legate de neîndeplinirea unei condiții prealabile încheierii acordului de parteneriat, de caracterul formal sau nu al motivării incluse în adresa din 12 septembrie 2018, de rezultatul verificărilor efectuate de autorități în ceea ce privește încheierea contractelor de parteneriat, precum și susținerile recurentei în sensul că instanța de apel nu a ținut cont de documentele depuse în dosar reprezintă chestiuni de netemeinicie care nu pot fi analizate în calea de atac a recursului deoarece stabilirea situației de fapt, a modului în care s-au derulat relațiile dintre părți și interpretarea probelor sunt atributele exclusive ale instanțelor devolutive.

Față de cele de mai sus, instanța supremă reține că recurenta-pârâtă nu și-a respectat obligația impusă de lege de a dezvolta critici care să poată fi analizate din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în acest caz intervenind sancțiunea nulității căii de atac formulate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție va da eficiență prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ. și va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate împotriva deciziei civile nr. 799A din 7 mai 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU ARII NATURALE PROTEJATE împotriva deciziei civile nr. 799A din 7 mai 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 noiembrie 2021.