ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2306/2021

HOTĂRÂRE

03.11.2021

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2021
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2306/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 3 noiembrie 2021

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov la data de 15.01.2021 sub nr. x/2021, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BRAȘOV și DIRECȚIA NAȚIONLĂ ANTICORUPȚIE, cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării a solicitat:

Recunoașterea stării de discriminare în care se află din punct de vedere salarial în raport cu personalul auxiliar de specialitate din cadrul Curții de Apel Bacău, Curții de Apel București și Curții de Apel Târgu Mureș personal care beneficiază de sporuri de 45%, ce depășește limita prevăzută de art. 25 din Legea 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, familia ocupațională "justiție", acest mod de calcul fiind recunoscut drept valabil de Ministerul Muncii și Justiției Sociale prin adresa nr. x/28.02.2018 și de către Curtea de Conturi dar care nu i-a fost aplicat și la nivelul maxim prevăzut pentru anul 2020;

Uniformizarea modului de calcul al salariilor pentru desfășurarea activității în aceleași condiții de vechime în muncă și în funcție, începând cu data de 01.01.2018 în ceea ce privește sporurile aplicate în baza legii nr. 153/2017;

Repararea prejudiciului produs prin acțiunile pârâților până la data încetării stării de discriminare, constând în plata diferenței dintre suma care i s-a plătit efectiv și suma care ar fi trebuit să i se plătească conform salariului brut lunar, prin luarea în considerare a nivelului maxim al indemnizației brute lunare, precum și cuantumul sporurilor de risc și suprasolicitare neuropsihică, a sporului de confidențialitate și a sporului pentru condiții deosebite de muncă cuvenite, astfel cum au stabilit la nivel de către Curtea de Apel Bacău și Curtea de Apel București;

Obligarea pârâților la plata și alocarea sumelor reprezentând aceste diferențe pentru perioada 01.01.2018 - prezent, precum și în continuare și după intrarea în vigoare a legii cadru de salarizare nr. 153/2017;

Actualizarea sumelor stabilite mai sus cu indicele de inflație și aplicarea dobânzii legale penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor obligații de plată privind diferențele de drepturi salariale, începând cu data scadenței plății sumelor ce ar fi trebuit să fie achitate reclamantului, până la plata efectivă a sumelor solicitate;

Prin sentința civilă nr. 915/02.06.2021Tribunalul Brașov a admis excepția de necompetență teritorială, invocată de pârâta Direcția Națională Anticorupție și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Dâmbovița.

În esență, Tribunalul Brașov a reținut că nu este competent teritorial să judece acțiunea formulată de reclamanta A., procuror în cadrul Parchetului de pe lânga Curtea de Apel Brașov, în raport cu dispozițiile art. 127 din C. proc. civ., conform cărora:, (1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea. (2) În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competența instanței la care acesta își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii.(2

) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz. (3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor."

De asemenea, a reținut Tribunalul Brașov, competența prevăzută de art. 127 alin. (1) C. proc. civ. este de ordine publică, respectiv atunci când calitatea de reclamant o are un judecător, procuror, asistenți judiciari, grefieri sau o instanță de judecată, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea.

Ca urmare, cauza a fost trimisă spre soluționare Tribunalului Dâmbovița.

La termenul de judecată din 30 septembrie 2021, Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă a invocat, din oficiu, excepția necompetenței sale teritoriale, pe care a admis-o prin sentința civilă nr. 2556 din 30 septembrie 2021, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus trimiterea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

În esență, Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă a reținut că dispozițiile art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ., conțin o derogare de la normele de competență, reglementând un caz de prorogare de competență în favoarea uneia dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi competentă, potrivit normelor de competență generale instituite de lege.

Mai reține instanța că pentru a opera această prorogare de competență trebuie îndeplinite următoarele condiții: reclamantul să aibă calitatea de judecător, asistent judiciar, grefier sau procuror, iar cauza să fie de competența instanței la care acesta își desfășoară activitatea sau de competența unei instanțe inferioare acesteia.

Astfel, instanța arată că reclamanta din prezenta cauză nu are calitatea de procuror sau grefier fiind un fost procuror, astfel constată că litigiul face parte din categoria celor date de lege în competența jurisdicției muncii, în raport de obiectul și cauza cererii de chemare în judecată.

În concluzie, instanța a constatat că din punct de vedere teritorial competența aparține Tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau reședința, ori, după caz, locul de muncă reclamantul, conform dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Codul Muncii coroborat cu art. 210 din Legea nr. 62/2011.

Valorificând prevederile art. 248 alin. (1) cu aplicarea art. 130 alin. (2) și art. 127 C. proc. civ., Tribunalul Dâmbovița a admis excepția necompetenței teritoriale în soluționarea cauzei și a declinat competența în favoarea Tribunalului Brașov.

Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Dâmbovița competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că instanțele, respectiv Tribunalul Brașov, secția I civilă și Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă, s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Nici una din instanțele aflate în conflict nu se consideră competentă din punct de vedere teritorial să judece cererea cu care a fost sesizată.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Înalta Curte reține că instanțele au fost învestite cu un litigiu de muncă, având ca obiect drepturi salariale, solicitate de reclamantă, procuror în cadrul Parchetului de pe lânga Curtea de Apel Brașov, conform precizării depuse de către reclamantă în dosarul Tribunalului Brașov nr. 138/62/2021 (fila x).

Pentru a determina competența teritorială de soluționare a cauzei, instanța supremă va avea în vedere dispozițiile art. 127 C. proc. civ., dispoziții legale care reglementează competența facultativă de soluționare a litigiilor în care părțile au calitatea de judecător, procuror sau de instanță de judecată, fie că sunt reclamanți sau pârâți.

Potrivit dispozițiilor art. 127 alin. (3) C. proc. civ., dispozițiile alin. (1) și (2) ale art. 127 se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor.

Calitatea de procuror a reclamantei la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, determină incidența textului de lege prevăzut de art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ.

Astfel cum a statuat Curtea Constituțională în considerentele Deciziei nr. 290 din 26 aprilie 2018, "competența facultativă are caracter de noutate în legislația procesual civilă, neregăsindu-se în C. proc. civ. din 1865. Prin reglementarea acesteia s-a urmărit crearea unui mecanism mai simplu, mai eficient și mai energic decât cel al strămutării procesului, legea creând un drept al părții de a proceda la alegerea unei alte instanțe pentru soluționarea cauzei, fără să mai fie necesară sesizarea unei instanțe superioare spre a se pronunța asupra cererii de strămutare. Prevederile art. 127 C. proc. civ. au drept scop asigurarea climatului de imparțialitate și de obiectivitate necesar soluționării cauzelor în conformitate cu exigențele art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale referitoare la dreptul părții la "o instanță independentă și imparțială".

Prin dispozitivul aceleiași decizii a Curții Constituționale s-a stabilit că dispozițiile art. 127 alin. (1) și (2) C. proc. civ. sunt constituționale în măsura în care privesc și instanța de judecată în calitate de parte reclamantă/pârâtă, soluție care a fost reflectată în alin. (2)

al art. 127 din același cod, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018.

În prezenta cauză, în calitate de pârât a fost chemat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, astfel că instanța competentă să judece cauza se stabilește în raport de noțiunea extinsă pe care Curtea Constituțională a dat-o sintagmei de judecător din art. 127 C. proc. civ., incluzând și instanța de judecată, în scopul asigurării imparțialității obiective.

În temeiul textelor de lege mai sus menționate, competența teritorială de soluționare a cauzei revine Tribunalului Dâmbovița, instanță judecătorească de același grad cu Tribunalul Brașov, aflată în circumscripția Curții de Apel București, învecinată Curții de Apel Brașov.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse și de principiul asigurării accesului efectiv la justiție, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.