ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2242/2021

Ședința publică din data de 21 octombrie 2021

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Satu Mare, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la 24 februarie 2020 sub dosar nr. x/2020, reclamanții A., B. și C., în contradictoriu cu pârâta D. S.A. au solicitat instanței să pronunțe o hotărâre prin care să dispună obligarea pârâtei la plata către reclamanți a sumei de 100.000 Euro, echivalent în RON la curs BNR din data efectuării plății, reprezentând daune interese moratorii și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1350 alin. (1), art. 1535, art. 1536 C. civ., art. 94 din Ordinul 700/2014 ANCPI, art. 453 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 83/2020 din 3 august 2020, Tribunalul Satu Mare, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanții A., B. Și C., pe care i-a obligat să plătească pârâtei suma de 3.599,97 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri, reclamanții A., B. Și C. au declarat apel.

Prin decizia nr. 33/C/2021-A din 5 februarie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă a fost respins ca nefondat apelul declarat de apelanții reclamanți B., A., C. împotriva sentinței civile nr. 83 din 3 august 2020 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, fiind obligați apelanții să plătească intimatei, în solidar, cheltuieli de judecată în apel în cuantum de 4.500 RON.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, reclamanți B., A., C. au declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, iar pe cale de consecință trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel.

În argumentarea memoriului de recurs, recurenții susțin că decizia atacată este netemeinică și nelegală având în vedere interpretarea eronată a probelor administrate, respectiv cea cu înscrisuri și audierea martorilor, cu referire expresă la declarația martorului E..

În continuare, recurenții fac aprecieri cu privire la motivarea instanței de apel cu referire la existența unui drept de ipotecă și la faptul că au solicitat radierea înscrierilor din CF.

In acest sens, se susține că recurenții-reclamanți au făcut demersuri, în scris, pentru obținerea declarației autentice necesare radierii înscrierilor anterior perfectării antecontractului de vânzare-cumpărare.

Mai exact, după ce au primit confirmarea faptului că se va proceda la radierea înscrierilor din cartea funciară, atât din partea martorului E. cât și din partea d-nei director F., recurenții au procedat la încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare, în acest sens fiind relevantă și corespondența electronică din 22 august 2019 purtată cu d-na F. - directoarea Sucursalei din Baia Mare - din care rezultă de asemenea faptul că aceștia au solicitat radierea înscrierilor din cartea funciară, iar din aceste aspecte rezultă nu doar netemeinicia celor reținute de către instanța de fond și de apel, dar și preferarea unui formalism excesiv.

Mai susțin recurenții aplicarea greșită a normelor legale, iar în cadrul acestor susțineri definesc dreptul de proprietate privată - art. 480 C. civ. de la 1864, astfel cum este menționat în cursurile de drept civil.

În analiza dreptului de proprietate prin prisma raporturilor contractuale dintre părți, recurenții arată care sunt cele mai importante dispoziții legale incidente în analiza contractului de ipotecă imobiliară, independent de contractul de credit al cărui accesoriu este ipoteca, conform art. 1746 și 1774 C. civ.

În acest context, recurenții fac referire la declarația martorului E., audiat în fața instanței de fond, în care se reține că:

"de regulă cererile de radiere erau rezolvate în două săptămâni, maxim trei".

În analiza răspunderii civile a intimatei prin prisma raporturilor contractuale dintre părți, recurenții arată că dreptul civil român stabilește o clasificare a răspunderii civile în două forme, făcând o distincție clară între răspunderea civilă contractuală, care are ca izvor un contract și răspunderea civilă delictuală, care va avea ca izvor fapta ilicită cauzatoare de prejudicii - delictul civil.

În susținerea netemeiniciei motivelor reținute de către instanța de apel, recurenții prezintă concluziile instanței referitoare la răspunderea contractuală, prevăzută de art. 1350 C. civ., pe care recurenții și-au întemeiat acțiunea.

Mai susțin recurenții că, lipsirea recurenților în mod nelegal de dreptul lor de dispoziție asupra imobilului ce formează proprietatea acestora a determinat producerea unui prejudiciu însemnat în averea acestora, fapt imputabil în mod cert și exclusiv intimatei.

Pentru considerentele expuse, recurenții se consideră îndreptățiți să solicite admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, pe cale de consecință trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel.

Prin întâmpinarea, depusă la 12 mai 2021, intimata-pârâtă D. S.A. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu consecința menținerii deciziei atacate ca fiind legală și temeinică.

La termenul din 21 octombrie 2021, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, Înalta Curte a luat în examinare excepția nulității recursului invocată din oficiu și, analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, urmează să anuleze calea extraordinară de atac, în considerarea următoarelor:

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.

Așa fiind, încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerință care consacră legislativ o practică îndelungată și stabilă a instanțelor judecătorești, în condițiile în care și sub imperiul vechii legi de procedură sancțiunea nulității exista și era reglementată atunci când, nefiind structurate, criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. de la 1865.

Astfel, din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerința nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Din analiza memoriului de recurs, se constată că motivele invocate prin memoriul de recurs nu pot fi analizate din perspectiva dispozițiilor art. 488 C. proc. civ., conform cărora, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate.

Prin memoriul de recurs formulat de recurenți a fost invocat motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., potrivit căruia "casarea unor hotărâri se poate cere când, hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii" în cadrul căruia, aceștia și-au exprimat nemulțumirea față de faptul că instanța ar fi interpretat eronat probele administrate și nu ar fi stabilit starea de fapt corectă, astfel că în opinia lor hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii.

Aceste susțineri reprezintă chestiuni ce vizează de fapt reanalizarea probatoriului și implicit starea de fapt dedusă judecății, aspecte ce nu se circumscriu motivului de recurs evocat, sens în care, Înalta Curte apreciază că acesta a fost invocat formal în cauză.

Din analiza memoriului de recurs, cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se constată că acesta nu poate fi analizat din perspectiva dispozițiilor evocate, întrucât argumentele recurenților au făcut trimitere la dispoziții de drept material, însă fără a proceda la analizarea acestora din perspectiva hotărârii recurate, aceștia redând doar pasaje din hotărârea atacată fără însă a arătat greșelile săvârșite de instanța de apel, în soluționarea cauzei.

De asemenea, critica privind antrenarea răspunderii contractuale a pârâtei impunea dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 1350 C. civ., însă din analiza dosarului se constată că prejudiciul invocat prin acțiune este consecința acțiunilor reclamanților, respectiv omisiunea acestora de a adresa băncii o solicitare în scris pentru a obține acordul acesteia în vederea radierii ipotecii și interdicțiilor înscrise în cartea funciară, înainte de încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare prin care și-au asumat arvuna penalizatoare, astfel că, din probele administrate în cauză rezultă că reclamanții s-au prevalat în fapt de propria culpă, respectiv de propria pasivitate.

În acest context, se reține că instanțele au constatat că reclamanții nu au făcut dovada faptului că pârâta și-ar fi încălcat vreo obligație contractuală, iar din probele administrare nu pot fi considerate ca îndeplinite nici condiția privind vinovăția pârâtei și nici condiția privind raportul de cauzalitate între fapta ilicită imputată acesteia și prejudiciul invocat.

Prin urmare, se constată că aspectele relevate de către recurenți referitoare la starea de fapt și fondul cauzei nu corespund motivelor de nelegalitate care să determine casarea unei hotărâri, întrucât în cuprinsul cererii de recurs sunt formulate critici de netemeinicie a deciziei recurate, ce privesc modul în care instanța de apel a interpretat actul juridic dedus judecății și critici privind modul în care instanțele au apreciat probele administrate. Totodată, prezintă aspecte de fapt care țin de derularea relațiilor dintre părți, care nu pot fi examinate din perspectiva vreunui caz de casare prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., pentru exercitarea controlului judiciar și care să poată constitui obiect de analiză în recurs.

Așadar, se constată că prin cererea de recurs, recurenții nu au indicat și nici nu au dezvoltat în memoriul de recurs motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., pentru a se putea efectua controlul de legalitate de către instanța de recurs.

În acest sens, se apreciază că motivele indicate de către recurenți în cuprinsul cererii de recurs nu se numără printre cele prevăzute în mod expres și limitativ de legiuitor.

Întinderea controlului judiciar este condiționată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs și de limitele conferite de dispozițiile legale, iar simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, la modalitatea în care au fost administrate și analizate probele, precum și succinta relatare a situației de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanței de recurs în raport cu dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunțate în apel, indiferent de gradul de nemulțumire al recurenților cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului.

În consecință, se constată că recurenții nu indică în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva dispozițiilor art. 488 C. proc. civ. și ce dispoziții legale au fost încălcate de către instanța de apel atunci când a respins ca nefondat apelul declarat de apelanții-reclamanți B., A., C. împotriva sentinței civile nr. 83 din 3 august 2020 pronunțată de Tribunalul Satu Mare.

Prin urmare, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea nulității, în conformitate cu dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar potrivit art. 493 alin. (5) din același cod va anula recursul declarat derecurenții-reclamanți B., A. și C. împotriva deciziei nr. 33/C/2021-A din 5 februarie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenții-reclamanți B., A. și C. împotriva deciziei nr. 33/C/2021-A din 5 februarie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă D. S.A..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 octombrie 2021.