ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2236/2021

Ședința publică din data de 21 octombrie 2021

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin încheierea de ședință din 11 decembrie 2019, Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. x/2019 a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de reclamanta A. privind excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8 alin. (3) din O.U.G. nr. 51/2008, precum și a dispozițiilor art. 16 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/2008.

A sesizat Curtea Constituțională cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8 alin. (1), (2) și 3 din O.U.G. nr. 51/2008, precum și a dispozițiilor art. 16 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/2008.

A respins cererea de ajutor public judiciar formulată de reclamanta A. la data de 11 decembrie 2019, iar în baza art. 187 pct. 1 lit. a) C. proc. civ. a aplicat reclamantei A. o amendă judiciară în cuantum de 1000 RON.

Împotriva încheierii pronunțate la 11 decembrie 2019 de Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/2019, s-a formulat cerere de reexaminare de petenta A..

Prin încheierea nr. 12 din 23 ianuarie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de litigii de muncă și asigurări sociale a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8 alin. (3) din O.U.G. nr. 51/2008 formulată de petenta A..

A fost respinsă cererea de reexaminare formulată de petenta A. împotriva încheierii pronunțate la 11 decembrie 2019 de Curtea de Apel Timișoara, în dosarul nr. x/2019.

Împotriva acestei hotărâri, petenta A. a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., apreciind că încheierea atacată este nelegală, întrucât nu a fost legal citată și nici nu a fost prezentă la termenul când s-a judecat aceasta cerere de reexaminare, context în care solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și trimiterea dosarului la o altă instanță aflată în circumscripția Curții de Apel Timișoara pentru rejudecarea cauzei din dosarul nr. x/2019.

Prin încheierea pronunțată la 26 martie 2021, judecata recursului a fost suspendată de drept, în temeiul art. 42 alin. (6) din Capitolul V al Anexei nr. 1 cuprinse în Decretul nr. 195 din 16 martie 2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României.

Prin rezoluția instanței din 25 mai 2020, părțile au fost citate în vederea soluționării cererii de recurs, cauza fiind repusă pe rol la termenul de judecată din 2 iulie 2020.

Prin încheierea pronunțată la 2 iulie 2020, judecata recursului a fost suspendată, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pentru lipsa părților.

Prin rezoluția instanței din 11 ianuarie 2021, părțile au fost citate în vederea discutării cererii de repunere pe rol a cauzei și, în subsidiar în vederea continuării judecății, pentru termenul de judecată din 11 martie 2021.

Prin încheierea pronunțată la 11 martie 2021a fost menținută măsura suspendării cauzei luată prin încheierea pronunțată la 2 iulie 2020.

Prin rezoluția instanței din 28 septembrie 2021, părțile au fost citate în vederea discutării perimării cererii de recurs, fiind fixat termen de judecată la 21 octombrie 2021.

Asupra incidentului perimării judecării recursului, invocat din oficiu, Înalta Curte reține următoarele:

Buna administrare a justiției impune ca actele de procedură să fie îndeplinite cu respectarea condițiilor impuse de lege, precum și ca acestea să se succeadă cu respectarea termenelor stabilite de lege sau de judecător.

Potrivit art. 416 alin. (1) și (2) C. proc. civ., "(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni.

(2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță."

Perimarea este sancțiunea procedurală care intervine în cazul în care nu este respectată cerința de a exista continuitate între actele de procedură și constă în stingerea procesului în faza în care acesta se găsește din cauza rămânerii lui în nelucrare, din vina părții, timp de 6 luni.

Perimarea, pe lângă rolul sancționator, are și natura unei prezumții de desistare, care reiese din lipsa de stăruință a părților în soluționarea cauzei.

Termenul de perimare începe să curgă de la data ultimului act de procedură, care nu a mai fost urmat, din vina părții, de alte acte de procedură, în scopul continuării judecării cauzei, acest moment putând fi reprezentat de data încheierii prin care s-a dispus suspendarea judecării cauzei.

Înalta Curte constată că judecata recursului a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., prin încheierea de ședință din 2 iulie 2020.

Așadar, față de data la care s-a dispus suspendarea judecății, respectiv 2 iulie 2020 și prezentul termen de judecată 21 octombrie 2021, reiese că au trecut mai mult de 6 luni în care pricina a rămas în nelucrare din culpa părților.

Prin urmare, față de cele ce preced, urmează să se admită excepția perimării și să se constate perimată cererea de recurs formulată de recurenta A. împotriva încheierii nr. 12 din 23 ianuarie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de litigii de muncă și asigurări sociale, cu consecința prevăzută de art. 422 alin. (1) din C. proc. civ., text ce lipsește de efect toate actele de procedură îndeplinite în fața instanței care a aplicat această sancțiune procedurală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția perimării.

Constată perimată cererea de recurs declarată de recurenta A. împotriva încheierii nr. 12 din 23 ianuarie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de litigii de muncă și asigurări sociale.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare la Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 octombrie 2021.