ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2228/2021

HOTĂRÂRE

21.10.2021

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2021
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2228/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 21 octombrie 2021

Asupra conflictului negativ de competență de față:

Prin cererea înregistrată la data de 17 decembrie 2020 pe rolul Tribunalului Dolj, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I. Si J., reprezentați legal prin Sindicatul Național "Forța Legii" din Craiova, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Brăila, au solicitat obligarea pârâtei la acordarea de despăgubiri reprezentând stimulentul de risc în cuantum de 5000 RON brut, echivalentul a 2500 RON lunar pentru perioada stării de urgență 16.03.2020-15.05.2020, sume actualizate la data plății, plus dobânda legală penalizatoare.

În ședința din data de 26.04.2021, instanța din oficiu, a pus în discuție, conform art. 130 și art. 131 C. proc. civ. excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Dolj în raport de domiciliul și locul de muncă al membrilor de sindicat în numele cărora s-a promovat acțiunea de către Sindicat.

Examinând cu prioritate, conf. art. 131 C. proc. civ. excepția necompetenței teritoriale, instanța a reținut următoarele:

În cauză, reclamanții-membri de sindicat A., B., C., D., E., F., G., H., I. Si J., având domiciliul în județul Brăila, conform cărților de identitate aflate la dosar și fiind angajați cu contract individual de muncă în cadrul pârâtei Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Brăila, cu sediul în jud. Brăila, au învestit instanța cu o acțiune având ca obiect pretenții.

Art. 1 lit. n) din legea dialogului social nr. 62/2011, definește conflictul de muncă, ca fiind conflictul dintre angajați și angajatori privind interesele cu caracter economic, profesional sau social ori drepturile rezultate din desfășurarea raporturilor de muncă.

Potrivit disp. art. 269 alin. (2) din Codul muncii, cererile referitoare la cauzele reprezentând conflicte de muncă, se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul, iar potrivit art. 210 din legea dialogului social nr. 62/2011, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Astfel, în privința competenței teritoriale, legislația muncii derogă de la dreptul comun, în sensul că aceasta nu aparține instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului, ci celei de la domiciliul/reședința/sediul reclamantului sau locul său de muncă, acestea fiind norme de competență teritorială absolută, textul instituind însă, și o competență teritorială alternativă în cazul salariaților, aceștia putând introduce acțiunea: sau la domiciliul lor (înțeles în sens larg, inclusiv reședința) sau la instanța în a cărei rază teritorială se află locul lor de muncă.

Cu toate acestea, în materia litigiilor de muncă, s-a pronunțat de către Înalta Curte de Casație și Justiție, în soluționarea recursului în interesul legii, Decizia nr. 1/2013, care a stabilit că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011), organizațiile sindicale au calitate procesuală activă în acțiunile promovate în numele membrilor de sindicat, iar instanța competentă teritorial în soluționarea conflictelor de muncă în cazul acestor acțiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant.

Or, după cum se poate constata în prezenta cauză, acțiunea nu este formulată de Sindicatul Național Forța Legii în numele reclamanților, ci este promovată de reclamanți, Sindicatul fiind indicat doar ca reprezentant al acestora, motiv pentru care decizia nr. 1/2013 a ÎCCJ nu este incidentă.

Prin urmare, în baza dispozițiilor legale menționate, instanța consideră că nu este competentă teritorial să soluționeze cauza, ci Tribunalul Brăila, în circumscripția căruia se află atât domiciliul, cât și locul de muncă al reclamanților, așa încât, în baza art. 131, art. 132 alin. (1) și (3) C. proc. civ. va admite excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brăila.

Având în vedere aceste aspecte, Tribunalul Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale prin sentința nr. 1472/2021 din 26 aprilie 2021 a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței.

A declinat competența de soluționare a cauzei formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I. și J., reprezentați de Sindicatul Național "Forța Legii", în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Brăila (DGASPC), în favoarea Tribunalului Brăila.

Pe rolul Tribunalului Brăila cauza a fost înregistrată la data de 02 iunie 2021 sub nr. x/2020.

La primul termen de judecată Tribunalul a invocat excepția necompetenței teritoriale, reținând următoarele:

Tribunalul Brăila constată că în cauză este pe deplin incidentă decizia RIL nr. 1/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a stabilit în mod obligatoriu că " În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011) stabilește că organizațiile sindicale au calitate procesuală activă în acțiunile promovate în numele membrilor de sindicat.

În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) (fost art. 284 alin. (2) din Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare, instanța competentă teritorial în soluționarea conflictelor de muncă în cazul acestor acțiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant."

Conform înscrisurilor anexate acțiunii, reclamantele din prezenta cauză sunt membre ale Sindicatul Național "Forța Legii" din Craiova, iar cererea de chemare în judecată a fost formulată în numele reclamantelor de acest Sindicat, acțiunea nefiind semnată de reclamante, ci doar de președintele Sindicatului.

Ca urmare, nu se poate afirma că acțiunea ar fi fost formulată de reclamanți personal, simpla lecturare a cererii de chemare în judecată dovedind contrariul.

În raport de aceste considerente, și de decizia RIL nr. 1/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Tribunalul a admis excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Brăila și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.

Tribunalul Brăila, secția I Civilă prin sentința civilă nr. 627/2021 din 02 septembrie 2021 a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Brăila.

A declinat competența de soluționare a cererii formulată de reclamantul Sindicatul Național al Lucrătorilor din Pedologie și Agrochimie, în contradictoriu cu pârâta Direcția Agricolă Județeană Bacău și pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în favoarea Tribunalului Bacău.

A constatat ivit conflict negativ de competență între Tribunalul Vrancea și Tribunalul Bacău.

A înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Înalta Curte de Casație și Justiție constatând că în cauză există un conflict negativ de competență între cele două instanțe care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență stabilind în favoarea Tribunalului Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe - Tribunalul Dolj și Tribunalul Brăila - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Acțiunea are ca obiect acordarea unor drepturi salariale, invocate de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I. Si J., reprezentați legal prin Sindicatul Național "Forța Legii" din Craiova, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Brăila, prin care au solicitat obligarea pârâtei la acordarea de despăgubiri reprezentând stimulentul de risc în cuantum de 5000 RON brut, echivalentul a 2500 RON lunar pentru perioada stării de urgență 16.03.2020-15.05.2020, sume actualizate la data plății, plus dobânda legală penalizatoare. Așadar, instanțele au fost investite cu soluționarea unui litigiu în materia conflictelor de muncă.

Declinările reciproce de competență au fost determinate de aprecierile diferite făcute de tribunale în legătură cu legitimarea procesuală activă a organizațiilor sindicale în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art. 28 alin. (1) și (2) din Legea nr. 62/2011, precum și de aplicarea exclusivă a dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii cu privire la competența teritorială.

Prin Decizia nr. 1 din 21 ianuarie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii s-a stabilit că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011) organizațiile sindicale au calitate procesuală activă în acțiunile promovate în numele membrilor de sindicat. În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) (fost art. 284 alin. (2) din Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare, instanța competentă teritorial în soluționarea conflictelor de muncă în cazul acestor acțiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant.

În cauză, conform mențiunilor din cuprinsul cererii de chemare în judecată, acțiunea civilă a fost promovată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I. și J., reprezentați legal prin Sindicatul Național "Forța Legii".

Potrivit art. 28 alin. (3) din Legea nr. 62/2011, organizațiile sindicale, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de alin. (1) și (2) ale aceluiași articol, printre care se numără dreptul de a formula acțiune în justiție, în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora, au calitate procesuală activă.

Este evident că instanțele au fost investite cu soluționarea unui litigiu în materia conflictelor de muncă, însă identitatea de reglementare a competenței teritoriale stabilită în favoarea instanței de la domiciliul/sediul reclamantului, impune identitatea de interpretare a textelor de lege și anume art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 și art. 269 alin. (2) din Codul muncii.

În consecință, competența de soluționare a litigiilor având drept obiect conflicte de drepturi aparține, potrivit art. 284 alin. (2) din Codul Muncii, instanței în a cărei circumscripție își are sediul sau domiciliul reclamantul.

În cauza de față, calitatea de reclamant o are Sindicatul Național "Forța Legii" ce are sediul în Craiova, județul Dolj.

Acesta a formulat acțiune în numele și pentru membrii de sindicat conform art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul Muncii, în temeiul art. 28 din Legea nr. 62/2011, privind sindicatele, care îi conferă dreptul de a întreprinde orice acțiune prevăzută de lege în exercitarea atribuțiilor conferite de această lege organizațiilor sindicale.

Aspectul reținut rezultă atât din modalitatea în care a fost semnată cererea de chemare în judecată (semnătura aparținând președintelui sindicatului, iar nu membrilor acestora), precum și din înscrisurile anexate cererii (declarațiile de adeziune sindicat, prin care se acordă mandat acestei formațiuni pentru reprezentarea în fața instanțelor de judecată în vederea apărării drepturilor lor.

Cum în speță, sediul sindicatului se află în circumscripția Tribunalului Dolj în favoarea acestei instanțe, pe calea regulatorului, va fi stabilită competența de soluționare a cauzei.

În concluzie, pentru considerentele arătate, în baza art. 135 alin. (4) C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 210 din Legea nr. 62/2011 și art. 116 C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a pricinii în favoarea Tribunalului Dolj.