ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2098/2021

Ședința publică din data de 13 octombrie 2021

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău la data de 20.02.2019, sub nr. x/2019, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții B., C. și S.C. D. S.R.L., a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună antrenarea răspunderii solidare a pârâților pentru repararea prejudiciului cauzat reclamantei, prin încălcarea îndatoririlor stabilite în sarcina lor, prin obligarea acestora la plata următoarelor sume: 158.517,48 euro - sumă achitată societății D. S.R.L. fără ca lucrările corespunzătoare prevăzute în contractele inițial încheiate cu prestatorul să fi fost executate; 45.902,08 euro - sumă achitată pentru remedierea lucrărilor de calitate proastă executate de societatea D. S.R.L., în perioada în care pârâții erau administratori ai reclamantei; 284.862,48 euro - sumă reprezentând creanțele asumate de reclamantă în locul pârâtului B., singur sau alături de soția sa, E., creanțe plătite de reclamantă prin darea în plată a 8 (opt) apartamente proprii; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 62 din 6 februarie 2020, Tribunalul Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a semnatarului cererii de chemare în judecată, invocată de pârâtul B. și a anulat cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții B., C. și S.C. D. S.R.L., pentru lipsa dovezii calității de reprezentant.

Prin decizia nr. 381 din 16 decembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, a fost respins apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L., împotriva sentinței civile nr. 62 din 6 februarie 2020, pronunțată de Tribunalul Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat; a fost obligată apelanta să plătească intimatului F. cheltuieli de judecată în apel, în cuantum de 3.000 RON, reprezentând onorariu de avocat redus.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs.

În susținerea recursului declarat, recurenta-reclamantă arată că prin hotărârea nr. 5/02.09.2016, Adunarea Generală a Asociaților societății A. S.R.L. a hotărât aprobarea formulării acțiunii de atragere a răspunderii administratorilor anteriori, B. și F., pentru nerespectarea obligațiilor ce le reveneau în virtutea prevederilor legale aplicabile, a dispozițiilor actului constitutiv al societății și a hotărârilor Adunării Generale a Asociaților societății A. S.R.L., și desemnarea persoanei care să exercite această acțiune.

Potrivit recurentei-reclamante, acțiunea în răspundere contra administratorilor pentru daune cauzate societății de aceștia prin încălcarea îndatoririlor lor față de societate, aparține adunării generale, care desemnează, totodată, persoana însărcinată să exercite acțiunea în justiție.

Calitatea procesuală activă în exercitarea acțiunii în justiție în scopul hotărât de adunarea generală, astfel cum susține recurenta-reclamantă, aparține societății în cadrul căreia este organizată și funcționează adunarea generală, în acest sens pronunțându-se și Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă prin decizia nr. 3726 din 05 noiembrie 2013.

În considerarea acestor argumente, recurenta-reclamantă a conchis că adunarea generală nu poate exercita acțiunea în antrenarea răspunderii administratorilor, singurul titular al acțiunii fiind persoana juridică însăși.

Recurenta-reclamantă susține că, astfel cum reiese din hotărârea nr. 5/02.09.2016, manifestarea de voință în sensul exercitării acțiunii împotriva foștilor administratori este de netăgăduit. De asemenea, prin aceeași hotărâre, adunarea generală a aprobat desemnarea persoanei care să exercite această acțiune, fiind respectate prevederile art. 194 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990, coroborate cu art. 220 alin. (3) C. civ., existând manifestarea de voință a organului de conducere în sensul desemnării unei persoane pentru formularea acțiunii.

În raport de prevederile art. VII.3 din actul constitutiv, în forma anterioară hotărârii nr. 5/02.09.2016, recurenta-reclamantă susține că adunarea generală a asociaților are prerogativa să hotărască pornirea acțiunilor legale împotriva administratorilor și cenzorilor pentru daunele pricinuite societății, iar conform art. VIII din actul constitutiv, "dreptul de a administra și reprezenta societatea în toate raporturile acesteia cu persoane fizice și juridice revine lui G., [...] administrator unic, cu puteri depline".

Recurenta-reclamantă concluzionează în sensul că organul de conducere are obligația de a aproba formularea acțiunii împotriva administratorilor, iar persoana împuternicită să exercite această acțiune este titularul puterii depline de reprezentare a societății, respectiv administratorul societății.

În raport de aceste aspecte, recurenta-reclamantă apreciază că hotărârile pronunțate atât de prima instanță, cât și de instanța de apel, sunt rezultatul încălcării prevederilor art. 194 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990 și a art. 220 alin. (3) C. civ.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă S.C. D. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a invocat, în principal, excepția inadmisibilității recursului, iar în subsidiar au solicitat respingerea recursului.

Intimatul-pârât B. a formulat întâmpinare prin care a invocat, în principal, excepția inadmisibilității recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului.

Intimatul-pârât C. a formulat întâmpinare prin care a invocat, în principal, excepția nulității recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului.

Recurenta-reclamantă nu a formulat răspuns la întâmpinări.

Analizând recursul declarat de recurenta-reclamantă, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Motivul de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vizează încălcarea legii de drept material, ce poate consta în aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, extinderea normelor peste ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării acestora, interpretarea greșită a normei corespunzătoare situației de fapt, încălcarea unor principii generale de drept.

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că potrivit dispozițiilor art. 194 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990, adunarea generală a asociaților are obligația "să decidă urmărirea administratorilor și cenzorilor pentru daunele pricinuite societății, desemnând și persoana însărcinată să o exercite". În același sens statuează și art. 220 alin. (3) C. civ.: "Organul de conducere competent desemnează cu aceeași majoritate persoana însărcinată să exercite acțiunea în justiție".

În raport de dispozițiile legale mai sus enunțate, adunării generale a asociaților îi aparține prerogative demarării procedurii judiciare, cu indicarea persoanei însărcinate să exercite acțiunea în justiție.

Această reglementare expresă denotă caracterul derogatoriu al împuternicirii pentru exercitarea acțiunii față de efectele mandatului legal sau convențional pentru conducerea activității societății, recunoscut prin dispozițiile Legii nr. 31/1990 și prin clauzele actului constitutiv al societății, respectiv ale contractului de mandat.

Prin această reglementare este recunoscut efectul voinței societății, exprimate în forma hotărârii adunării generale a asociaților de a decide urmărirea administratorilor și cenzorilor pentru daunele pricinuite, care include și desemnarea persoanei pentru exercitarea acțiunii.

În raport de art. 194 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990 - dispoziție legală imperativă - reiese că mandatul general aparținând administratorului societății nu este suficient, legea impunând acordarea unui mandat special.

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, deși prin hotărârea nr. 5/2.09.2016, adunarea generală a asociaților a decis formularea unei acțiuni de atragere a răspunderii administratorilor anteriori pentru nerespectarea obligațiilor ce le reveneau, precum și desemnarea persoanei să exercite această acțiune, nu a nominalizat persoana însărcinată cu exercitarea acțiunii.

Simpla reluare a dispozițiilor art. 194 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990: "desemnarea persoanei care să exercite această acțiune" nu echivalează cu recunoașterea efectelor mandatului general al administratorului societății pentru exercitarea acțiunii în angajarea răspunderii, legea impunând acordarea unui mandat special unei persoane desemnate în acest sens.

Având în vedere cele reținute mai sus, în temeiul art. 496 alin. (1) Cod procedură civilă, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 381 din 16 decembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 381 din 16 decembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 octombrie 2021.