ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2097/2021

Ședința publică din data de 13 octombrie 2021

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 14 februarie 2020 sub nr. de dosar x/2020 pe rolul Tribunalului Vrancea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta ASOCIEREA - S.C. A. S.R.L., S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L. Buzău, prin Lider al ASOCIERII - S.C. A. S.A., a solicitat, în contradictoriu cu MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE - pentru U.M. 02542 Focșani: obligarea pârâtului la plata sumei de 639.387,23 RON, reprezentând contravaloare lucrări executate conform contractului x/21.07.2017 din care: contravaloare cheltuieli pe categorii de lucrări, pe obiecte, în valoare 85.323 RON, conform notei de comandă suplimentară aferentă dispoziției de șantier nr. 7/2019 și notei de constatare x/03.12.2019, contravaloare obloane metalice, în valoare de 537.791,33 RON, conform dispoziției de șantier nr. 8/2019 și notei de constatare x/10.12.2019, 3.148 RON cu T.V.A., reprezentând diferență contravaloare lucrări pe tarif de racordare și 13.124 RON, reprezentând diminuare valoare contract; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 57 din 24 aprilie 2020, Tribunalul Vrancea, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și Fiscal a respins cererea formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.

Prin încheierea din 6 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a fost admisă excepția de necompetență materială procesuală și declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Galați, secția a II-a civilă.

Prin decizia civilă nr. 234/A din 14 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă, a fost respins, ca neîntemeiat, apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 57 din 24 aprilie 2020, pronunțate de Tribunalul Vrancea în dosarul nr. x/2020.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs.

În susținerea recursului declarat, recurenta-reclamantă arată că în mod greșit a reținut instanța de apel că excepția necompetenței materiale nu ar fi fost invocată în fața primei instanțe.

Recurenta-reclamantă apreciază că nu era nevoie să fie invocată excepția necompetenței, în raport de cererea de chemare în judecată, astfel că, în mod nelegal, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și Fiscal a Tribunalului Vrancea a soluționat cauza.

De asemenea, recurenta-reclamantă arată că hotărârea pronunțată în apel nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, față de probele administrate și necontestate, de situația de fapt dedusă judecății, fiind încălcate dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., nefiind avute în vedere elemente esențiale în soluționarea cauzei.

În acest sens, recurenta-reclamantă susține că, atât prima instanță, cât și instanța de apel au preluat în motivare, punctual, apărările pârâtei, dându-se o aparență de motivare hotărârii.

Potrivit recurentei-reclamante, hotărârea recurată este lipsită de suport probator și legal, condiție a procesului echitabil, drept care nu poate fi considerat efectiv decât dacă observațiile părților sunt în mod real examinate de către instanța sesizată, exigență a art. 21 alin. (3) din Constituția României și a art. 6 alin. (1) din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.

Recurenta-reclamantă arată că, raportat la complexitatea cauzei și la prejudiciului adus în patrimoniul asocierii, instanța de apel a făcut o motivare succintă, insuficientă, ce nu poate fi supusă controlului judiciar.

Recurenta-reclamantă invocă nelegalitatea hotărârii și prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Susține că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea, aplicarea și interpretarea greșită a principiilor și normelor de drept aplicabile, respectiv a Legii nr. 98/2016 (art. 221 alin. (1) lit. c) pct. 2 și 3 și lit. d) pct. 3); a H.G. nr. 395/2016; a O.U.G. nr. 114/2018 (art. 7 alin. (2) lit. b); a Legii nr. 10/1995; a H.G. nr. 273/1994; a Legii nr. 50/1991; a caietului de sarcini; a contractului de lucrări nr. x/21.07.2017 - proiectare și execuție (art. 4.1. alin. (2) teza l, coroborat cu art. 10.1. alin. (1) pct. 1.5, pct. 1.8. și pct. 1.9); a Ordinului Ministrului Apărării Naționale nr. 53/2015; a Instrucțiunii nr. 2/2018 din 21.12.2018 (Cap. I art. 1 alin. (2) lit. b) și Cap. III art. 7 alin. (1) și alin. (2) lit. b); a Instrucțiunii nr. 3/2017 din 8 august 2017 (Cap. III art. 6 și Cap. IV art. 7 și art. 8).

Potrivit recurentei-reclamante, instanța de apel nu a avut în vedere că autoritatea contractantă are obligația legală și contractuală ca, anterior începerii executării lucrărilor, să analizeze proiectul tehnic, în integralitatea lui, să verifice dacă în proiectul tehnic prezentat de asociere este implementată soluția tehnică din documentația de avizare a lucrărilor de intervenție (D.A.L.I.), să verifice dacă cele 5 părți componente ale proiectului tehnic prezentat de asociere sunt corelate, și anume: dacă soluția tehnică din partea scrisă este transpusă în partea desenată, extrasul de materiale din partea desenată este transpus sub formă de listă în listele de cantități și apoi în devizul ofertă (în care sunt trecute lucrările estimate).

Mai mult, astfel cum susține recurenta-reclamantă, instanța de apel nu a avut în vedere nici faptul că documentația tehnică faza P.A.C. (proiect autorizare construire) și documentația tehnică faza P.Th. + D.E. (proiect tehnic + detalii de execuție) sunt recepționate de comisia de recepție a proiectului tehnic.

Recurenta-reclamantă arată și că autoritatea contractantă admite recepția, întocmește și semnează procesul-verbal privind receptionarea documentației tehnice faza P.Th. + D.E. (proiect tehnic + detalii de execuție), document care atestă, fără echivoc, că proiectul tehnic întocmit de asociere respectă exigențele de calitate impuse în caietul de sarcini; soluția tehnică impusă prin expertiza tehnică este implementată în proiectul tehnic; cele 5 părți componente ale proiectului tehnic prezentat de asociere sunt corelate.

Recurenta-reclamantă precizează că toate aceste proceduri sunt anteriorare începerii executării lucrărilor, ceea ce înseamnă că, atât timp cât comisia de recepție a proiectului tehnic semnează procesul-verbal de recepție pentru proiectul tehnic, autoritatea contractantă are obligația să achite lucrările suplimentare real executate, astfel cum reiese din dispozițiile de șantier nr. 7/2019 și nr. 8/2019.

Totodată, recurenta-reclamantă face trimitere la prevederile art. 19 pct. 2, coroborat cu art. 4.1. alin. (2) prima teză din contract, la art. 221 alin. (1) lit. c) pct. 2 și 3 și lit. d) pct. 3 din Legea nr. 98/2016, la art. 7 alin. (2) lit. b) din Instrucțiunea nr. 2/2018 din 21.12.2018, susținând că intimata-pârâtă a alocat suma de 847.203,40 RON fără T.V.A. pentru a fi folosită în situațiile în care apar erori de proiectare și/sau lucrări neprevăzute, astfel că în mod nelegal, instanța de apel a respins primele 2 capete ale cererii de chemare în judecată, fără a analiza dacă și intimata-pârâtă și-a executat sau nu obligațiile legale și contractuale.

Potrivit recurentei-reclamante, lucrările real executate reprezintă lucrări suplimentare nesubstanțiale, necesare realizării scopului pentru care a fost încheiat contractul: funcționalitatea obiectivului la standardele impuse prin caietul de sarcini.

În speță, astfel cum arată recurenta-reclamantă, obiectivul a fost recepționat în condițiile prevăzute de H.G. nr. 273/1994 și de Legea nr. 10/1995, potrivit procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. A 2226/18.02.2020, fiind funcțional începând cu această dată.

Recurenta-reclamantă arată că nelegal și fără o reală analiză, instanța de apel a respins și capătul 3 al cererii de chemare în judecată, sens în care susține că, potrivit avizului tehnic de racordare (A.T.R.) - alin. (6) alin. (1), valoarea tarifului de racordare pentru executarea racordului electric este în sumă de 43.540,66 RON cu T.V.A. și expune modul în care s-au derulat relațiile contractuale.

Recurenta-reclamantă apreciază că în mod nelegal, instanța de apel a respins și capătul 4 al cererii de chemare în judecată, sens în care face trimitere la prevederile art. 7 alin. (2) lit. b) din Instrucțiunea nr. 2/2018 din 21.12.2018.

Totodată, recurenta-reclamantă precizează că intimata-pârâtă își bazează apărările pe o adresă A.N.A.P. (nr. 8882/18.07.2019), emisă de către Federația Patronatelor Societăților de Construcții, în timp ce pretențiile sunt datorate în baza dispozițiilor O.U.G. nr. 114/2018.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 si 8 Cod procedură civilă.

Intimatul-pârât a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta-reclamantă a formulat răspuns la întâmpinare, iar la data de 12 octombrie 2021 a depus la dosarul cauzei concluzii scrise.

În raport de prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va analiza excepția insuficientei timbrări a recursului, invocată din oficiu, excepție ce urmează a fi respinsă, pentru următoarele considerente:

Taxa judiciară de timbru datorată în cauză este în cuantum de. 5.099,44 RON

Astfel cum reiese din rezoluția aflată la dosar, s-a reținut că din taxa de timbru datorată, recurenta a achitat suma de 1.500 RON, deși dovada achitării acestei părți din taxa judiciară de timbru a fost depusă la dosar în xerocopie și nu în original.

Ca atare, astfel cum reiese din adresa emisă la data de 8 februarie 2021 și comunicată recurentei la data de 15.02.2021, i s-a pus în vedere să depună la dosarul cauzei numai dovada achitării diferenței taxei judiciare de timbru în cuantum de 3.599,44 RON.

Diferența de taxă judiciară de timbru datorată de către recurentă a fost achitată prin chitanța nr. x din 17.02.2021, care, deși nu se află depusă la dosar în original, fila x, poartă mențiunea Trezoreriei Buzău că a fost achitată.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că taxa judiciară de timbru datorată de recurentă a fost achitată, motiv pentru care va respinge excepția insuficientei timbrări a recursului.

Analizând recursul declarat de recurenta-reclamantă, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Critica ce vizează nelegala soluționare a excepției necompetenței materiale procesuale a primei instanțe nu poate fi reținută.

Astfel cum în mod legal a apreciat instanța de apel, în raport de dispozițiile art. 129 alin. (2) pct. 2) C. proc. civ., care statuează că " Necompetența este de ordine publică: (…) 2. în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad sau de competența unei alte secții sau altui complet specializat" și ale art. 130 alin. (2) Cod procedură civilă, potrivit cărora "Necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii" și observând că niciuna din părți și nici instanța de judecată, din oficiu, nu au invocat excepția necompetenței materiale procesuale, această excepție s-a acoperit definitiv și nu mai poate fi invocată prin intermediul căilor ordinare sau extraordinare de atac.

Motivul de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu poate fi reținut.

Procedând la analiza motivului de recurs menționat, Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a porni de la premisa că obligația de motivare a hotărârii reprezintă unul dintre aspectele esențiale ale dreptului la un proces echitabil, constând în dreptul oricărei părți în cadrul unei proceduri judiciare de a prezenta instanței observațiile, argumentele și mijloacele sale de probă, corelativ cu obligația instanței ca aceste observații și argumente să fie examinate în mod efectiv.

În jurisprudența sa constantă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 paragraful 1 din Convenție, înglobează, între altele, dreptul părților unui proces de a-și prezenta observațiile pe care le apreciază ca fiind pertinente cauzei lor.

Astfel, judecătorii au obligația, în asigurarea dreptului la un proces echitabil al tuturor părților implicate, de a indica cu suficientă claritate motivele pe care își întemeiază soluția, astfel încât orice parte interesată să aibă posibilitatea de-a avea convingerea că argumentele sale au fost în mod efectiv ascultate și analizate, iar considerentele hotărârii trebuie să-și găsească rațiunea în cadrul probelor administrate în cauză.

Articolul 425 alin. (1) lit. b) Cod procedură civilă prevede obligația instanței de a insera în cuprinsul hotărârii expunerea situației de fapt reținute pe baza probelor administrate în cauză, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-a admis, cât și cele pentru care au fost înlăturate susținerile părților.

Expunerea considerentelor reprezintă garanția că hotărârea pronunțată reprezintă rezultatul unui raționament logico-judiciar, iar soluția nu a fost pronunțată într-un mod arbitrar și discreționar, și face în același timp posibilă realizarea controlului judiciar.

Dincolo de aceste aspecte teoretice, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că instanța de apel a analizat criticile apelantei și a expus propriile considerente în susținerea soluției pronunțate, astfel cum acestea se regăsesc la filele x din hotărârea recurată.

Trebuie avut în vedere și faptul că motivarea unei hotărâri judecătorești ridică o problemă de conținut, relevantă fiind consistența analizei juridice și pertinența argumentelor aduse de instanță în susținerea soluției pronunțate și nu o chestiune de cantitate. Pe cale de consecință, calitatea unei motivări și implicit respectarea exigențelor impuse de prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. nu este determinată de volumul considerentelor, ci de valoarea juridică a argumentelor și de corectitudinea raționamentului care a stat la baza pronunțării soluției.

În egală măsură, trebuie avut în vedere și faptul că obligația judecătorului de a motiva soluția pronunțată, așa cum această obligație este impusă de prevederile textului de lege mai sus menționat, presupune necesitatea motivării punctuale a fiecărui capăt de cerere, respectiv de a fiecărui motiv de critică formulat și nu de a răspunde în detaliu fiecărui argument invocat de părți în susținerea, respectiv în combaterea pretențiilor/criticilor cu care a fost învestit.

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că instanța de apel a examinat și a dat un răspuns argumentat problemelor esențiale de fapt și de drept din cauza dedusă judecății, iar faptul că instanța a expus considerente concise nu se circumscrie motivului de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Ca atare, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că a fost respectată cerința unui proces echitabil, care presupune ca o instanță internă să examineze în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse, susținerile părților fiind examinate de către instanță, care a procedat la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă.

Recurenta-reclamantă a invocat și motivul de recurs reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., conform cărora casarea unei hotărâri se poate cere atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Acest motiv de casare vizează încălcarea legii de drept material, ce poate consta în aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, extinderea normelor peste ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării acestora, interpretarea greșită a normei corespunzătoare situației de fapt, încălcarea unor principii generale de drept.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, deși recurenta-reclamantă, în susținerea motivului de casare întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a indicat normele de drept material pretins a fi fost încălcate sau aplicate greșit de către instanța de apel, în expunerea argumentelor face trimitere la situația de fapt, la probele administrate în cauză, respectiv înscrisuri, precum și la modul în care acestea au fost interpretate de către instanța de apel.

Se tinde, așadar, la o cenzurare a aprecierii date de instanță mijloacelor de probă și la o devoluare a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situația de fapt stabilită de instanțele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei și a elementelor de fapt ale cauzei.

Având în vedere cele reținute mai sus, în temeiul art. 496 alin. (1) Cod procedură civilă, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge excepția insuficientei timbrări a recursului și va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă ASOCIEREA DINTRE S.C. A. S.A., S.C. B. S.R.L. și S.C. C. S.R.L., prin lider al asocierii S.C. A. S.A., împotriva deciziei civile nr. 234/A din 14 octombrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția insuficientei timbrări a recursului.

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă ASOCIEREA DINTRE S.C. A. S.A., S.C. B. S.R.L. și S.C. C. S.R.L., prin lider al asocierii S.C. A. S.A., împotriva deciziei civile nr. 234/A din 14 octombrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 octombrie 2021.