ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2063/2021

Ședința publică din data de 12 octombrie 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 2 noiembrie 2017 sub nr. x/2017, reclamanta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., în contradictoriu cu pârâta A. și Reasigurare S.A., a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 11.189.251,65 RON cu titlu de garanție, reprezentând valoare parțială a scrisorii de garanție de bună execuție nr. x din 09.08.2011, în cuantum total de 28.659.241,48 1ei, conform cererii de plată nr. x din 30 august 2017, aferentă contractului de proiectare și execuție nr. x din 26 octombrie 2006 a Autostrăzii București - Brașov, Tronsonul București - Ploiești, km 19+500 - km 62+000 și dobânzii legale aferente.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 2321 din C. civ., art. 194 și următoarele din C. proc. civ., Scrisoarea de garanței de bună execuție, Regulile Uniforme privind Garanțiile la Cerere publicate cu nr. 758 de către Camera Internațională de Comerț, Contractului de proiectare și execuție nr. x din 26 octombrie 2006 a Autostrăzii București-Brașov, Tronsonul București-Ploiești km 19+500 - km 62+000.

La 31 mai 2018, reclamanta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. a înregistrat la dosar cerere completatoare a acțiunii introductive, solicitând instanței să dispună obligarea pârâtei la plata și a dobânzii legale și actualizarea cu indicele de inflație, aplicabilă întregii sume datorate de către pârâtă, ce vor curge de la data introducerii acțiunii și până la data achitării efective a sumei; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate prevederile art. 204 din C. proc. civ., art. 1270, art. 2321, art. 1530-1531, art. 1535 din C. civ., Legea nr. 72/2013, O.G. nr. 13/2011.

Prin sentința civilă nr. 1980/2018 din 20 iunie 2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată.

Împotriva sentinței civile nr. 1980/2018 din 20 iunie 2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a declarat apel reclamanta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București.

Prin decizia civilă nr. 609A din 5 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă.

Împotriva deciziei civile nr. 609A din 5 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a declarat recurs reclamanta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., solicitând admiterea căii de atac și casarea deciziei atacate.

Prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. au fost invocate următoarele critici:

Instanța de apel a aplicat și interpretat greșit dispozițiile art. 969 din C. civ. de la 1864, respectiv a termenilor și condițiilor Scrisorii de Garanție de Bună Execuție și ale art. 5, 12 și art. 15 din Regulile Uniforme pentru Garanții la Cerere, publicate cu nr. 758 de către Camera Internațională de Comerț de la Paris.

Instanța de apel în mod eronat a reținut că scrisorii de garanție deduse judecății îi sunt aplicabile dispozițiile de la art. 15 lit. a) din Regulile Uniforme publicate cu nr. 758 de către Camera Internațională de Comerț de la Paris, când în mod corect și legal îi sunt aplicabile dispozițiile art. 15 lit. c) din aceleași Reguli, potrivit cărora:

"cerința pentru declarația de susținere prevăzuta în paragraful (a) sau (b) ale prezentului articol se aplică cu excepția cazului în care garanția sau contragaranția exclud expres această cerință".

Dispozițiile înserate la lit. a) din art. 15 din Reguli sunt aplicabile numai în situația în care părțile ar fi prevăzut expres acest fapt prin conținutul scrisorii de garanție.

Or, prin conținutul scrisorii de garanție părțile nu numai că nu au prevăzut, dar au și exclus expres obligația de a prezenta odată cu cererea de plată declarația beneficiarului prin care să își motiveze cererea de plată, instanța de apel în mod nelegal a reținut că sunt incidente dispozițiile lit. a) din art. 15 din Reguli, când în mod corect în speța dată sunt aplicabile dispozițiile lit. c) din același articol.

Contrar celor reținute de instanța de apel, termenii și condițiile din Scrisoarea de Garanție de Bună Execuție nr. x din 9 august 2011, așa cum a fost modificată prin Actul adițional nr. x, statuează expres, fără putință de tăgadă că, pârâta A. s-a angajat fată de reclamanta C.N.A.I.R. S.A., în mod necondiționat și irevocabil, să plătească la prima cerere scrisă și fără niciun drept de obiecție și fără a fi nevoie ca C.N.A.I.R. S.A. să își motiveze cererea de plată.

O altă critică se referă la încălcarea principiului specialia generalibus derogant, susținându-se că instanța de apel nu a reținut corect ordinea de prioritate a termenilor și condițiilor unei scrisori de garanție la cerere, ordine ce este reglementată de art. 12 din Reguli denumit "întinderea angajamentului garantului în cadrul garanției" care prevede expres că:

"Garantul este obligat față de beneficiar, doar, în primul rând, în limita termenilor și condițiilor garanției și în al doilea rând, în limita prezentelor reguli, în măsura în care acestea sunt compatibile cu termenii și condițiile garanției, până la valoarea acesteia."

De altfel, instanța de apel a ignorat faptul că termenii și condițiile înserate de părți în conținutul scrisorii de garanție au prioritate față de termenii și condițiile prezentate în Regulile Uniforme, deoarece conținutul scrisorii de garanție reprezintă norma specială, iar normele din Reguli reprezintă norma generală.

Cea de a doua critică vizează aplicarea și interpretarea greșită a dispozițiilor art. 969 din C. civ. de la 1864, coroborat cu art. 19 lit. a), art. 20 lit. a) și art. 24 lit. d)-f) din Regulile Uniforme.

Astfel, instanța de apel în mod nelegal a constatat că în cauză este o presupusă "prezentare neconformă", când în mod corect și legal, contrar celor reținute de instanța de apel, este o "prezentare conformă", neputând fi reținute ca incidente în cauză dispozițiile art. 15 lit. a) din Regulile Uniforme, deoarece acestea nu sunt compatibile cu termenii scrisorii de garanție, potrivit dispozițiilor art. 12 din aceleași Reguli.

Instanța de apel, în virtutea rolului activ consacrat de dispozițiile art. 22 C. proc. civ., ar fi trebuit să constate că cererea de plată formulată este conformă și din perspectiva dispozițiilor art. 24 din Regulile Uniforme.

Cea de a treia critică vizează încălcarea dispozițiilor art. 2321 din C. civ., deoarece instanța de apel în mod nelegal nu a reținut că refuzul pârâtei A. de a da curs Cererii de plată constituie încălcarea de către garant a dispozițiilor evocate.

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 2321 alin. (3) din C. civ., emitentul nu poate refuza beneficiarului plata decât în caz de abuz sau fraudă vădită.

Prin urmare, instanța de apel ar fi trebuit să constate că, creditorul care beneficiază de o garanție de bună execuție are avantajul de a nu i se putea opune de garant (societate de asigurare) excepțiile proprii debitorului garantat, beneficiarul fiind îndreptățit să primească contravaloarea scrisorii de garanție chiar dacă nu a suferit niciun prejudiciu din neexecutarea obligației contractuale.

Cea de a patra critică vizează încălcarea dispozițiilor art. 431 din C. proc. civ., întrucât instanța de apel în mod greșit nu a reținut că în cauza dedusă judecății există putere de lucru judecat provizorie, deoarece obiectul dosarului nr. x/2017 soluționat de către Tribunalul București, secția de contencios administrativ vizează anularea Cererii de plată x din 30 august 2017, cerere ce face obiectul și prezentei cauze.

În opinia recurentei-reclamante, instanța de apel era obligată să țină seama de sentința pronunțată de secția de contencios administrativ a Tribunalului București, prin care a fost respinsă acțiunea în anulare a cererii de plată, prin intermediul căreia s-a solicitat plata scrisorii de garanție de bună execuție ce face obiectul prezentului dosar.

Intimata-pârâtă A. și Reasigurare S.A., prin întâmpinarea depusă la dosar, a invocat următoarele:

Recurenta-reclamantă Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. a formulat răspuns la întâmpinare.

La data de 24 septembrie 2019 s-a întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului declarat de reclamanta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. împotriva deciziei civile nr. 609A din 5 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Prin încheierea de ședință din 3 decembrie 2019, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu mențiunea că părțile pot depune puncte de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

Intimata-pârâtă a depus un punct de vedere asupra raportului întocmit.

Prin încheierea din 3 martie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a respins excepțiile netimbrării și nulității recursului, invocate prin întâmpinare de intimata A. și Reasigurare S.A., a admis în principiu recursul declarat de reclamanta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. împotriva deciziei civile nr. 609A din 5 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă și a stabilit termen pentru soluționarea acestuia la 12 mai 2020, cu citarea părților.

Prin încheierea din 21 iulie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a suspendat judecata recursului, conform art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, raportat la faptul că prin încheierea din 29 iunie 2020 pronunțată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul București, secția a VII-a civilă a dispus intrarea în faliment a societății intimate A. și Reasigurare S.A.

Urmare a referatului întocmit la 26 mai 2021, s-a fixat termen de judecată astăzi, în vederea efectuării verificărilor prevăzute de art. 84 pct. 29 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor, aprobat prin Hotărârea nr. 1375/2015 a Consiliului Superior al Magistraturii, potrivit căruia "pentru cauzele a căror judecată se suspendă, instanța verifică periodic dacă mai subzistă cauza care a determinat suspendarea, fixând în acest scop termene de verificare."

Examinând cu prioritate incidența dispozițiilor art. 75 alin. (1) teza finală raportat la art. 242 din Legea nr. 85/2014 referitoare la încetarea judecății recursului, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Înalta Curte reține că potrivit art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, "hotărârea de deschidere a procedurii falimentului are ca efect suspendarea de drept a tuturor acțiunilor judiciare sau extrajudiciare și a măsurilor de executare silită îndreptate împotriva societății de asigurare/reasigurare debitoare (...)."

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 242 din Legea nr. 85/1014, "prevederile cap. I, cu excepția celor cuprinse în secțiunea a 6-a, se vor aplica în mod corespunzător procedurii falimentului societăților de asigurare/reasigurare, cu derogările prevăzute în acest capitol."

Conform art. 75 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014, aplicabile și procedurii falimentului societăților de asigurare/reasigurare, conform dispozițiilor art. 242 mai sus citat, "la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii, atât acțiunea judiciară sau extrajudiciară, cât și executările silite suspendate încetează."

Din interpretarea textelor de lege mai sus citate rezultă că măsura suspendării judecății produce efecte până la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului, când acțiunea judiciară încetează.

În speță, încheierea din 29 iunie 2020 pronunțată în dosarul nr. x/2020, prin care Tribunalul București, secția a VII-a civilă a dispus deschiderea procedurii falimentului împotriva debitoarei A. și Reasigurare S.A. a rămas definitivă, ca urmare a respingerii, ca lipsit de interes, a apelului declarat împotriva acesteia, prin decizia civilă nr. 58A din 14 ianuarie 2021pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Cum litigiul se află în etapa procesuală a recursului de reclamantă, ca formă de manifestare a acțiunii judiciare având ca obiect plata creanțelor împotriva societății de asigurare aflate în faliment, Înalta Curte, în temeiul art. 75 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014, cu aplicarea art. 242 din aceeași lege, urmează să înceteze judecata recursului declarat de reclamanta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. împotriva deciziei civile nr. 609A din 5 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Încetează judecata recursului declarat de reclamanta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. împotriva deciziei civile nr. 609A din 5 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 octombrie 2021.