ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1950/2021

HOTĂRÂRE

30.09.2021

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2021
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1950/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 30 septembrie 2021

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1). Obiectul litigiului dedus judecății

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, la data de 20 octombrie 2020, sub nr. x/2020, reclamanții A., B., C., D., E., F. și G. - prin H. au chemat în judecată pe pârâtele Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna Sânpetru - prin Primar și Primarul Comunei Sânpetru, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să acorde reclamanților despăgubiri reprezentând stimulentul de risc în cuantum de 5.000 RON brut, echivalentul a 2.500 RON lunar pentru perioada stării de urgență 16.03.2020 - 15.05.2020, sume actualizate la data plății; plus dobânda legală penalizatoare.

2) Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență

2.1). Prin sentința nr. 514/2021 din 18 februarie 2021, Tribunalul Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția de necompetență teritorială și, în consecință, a declinat competența de soluționare a cererii formulate de reclamantul H., pentru membrii de sindicat A., B., C., D., E., F., G., în contradictoriu cu pârâții Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Sânpetru prin Primar, Primarul Comunei Sânpetru, în favoarea Tribunalului Brașov.

În motivarea acestei hotărâri, s-au reținut, în esență, următoarele:

Reclamanții cu domiciliul în județul Brașov, angajați ai U.A.T. Sânpetru, județul Brașov, au învestit instanța cu o acțiune având ca obiect drepturi bănești.

În privința competenței teritoriale, Codul muncii derogă de la dreptul comun (art. 107 C. proc. civ.), în sensul că aceasta aparține nu instanței de la domiciliul pârâtului, ci celei de la domiciliul sau reședința reclamantului.

Art. 210 din Legea dialogului social completează art. 269 alin. (2) din Codul muncii, prevăzând că "cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul." Acest text instituie așadar, o competență teritorială alternativă în cazul salariaților, aceștia putând introduce acțiunea: sau la domiciliul lor (înțeles în sens larg, inclusiv reședința) sau la instanța în a cărei rază teritorială se află locul lor de muncă (care, de cele mai multe ori, coincide cu sediul angajatorului).

Cu toate acestea, s-a reținut, în materia litigiilor de muncă, s-a pronunțat de către Înalta Curte de Casație și Justiție, în soluționarea recursului în interesul legii, Decizia nr. 1/2013, care a stabilit că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011), organizațiile sindicale au calitate procesuală activă în acțiunile promovate în numele membrilor de sindicat, iar instanța competentă teritorial în soluționarea conflictelor de muncă în cazul acestor acțiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant.

Or, după cum se poate constata în prezenta cauză, instanța a apreciat că acțiunea nu este formulată de Sindicat în numele reclamanților, ci este promovată de reclamanți, Sindicatul este indicat doar ca reprezentant al acestora, motiv pentru care, a considerat că decizia nr. 1/2013 a ÎCCJ nu este incidentă și, din această perspectivă, apreciind ca fiind aplicabile dispozițiile art. 210 din Legea dialogului social, care completează art. 269 alin. (2) din Codul muncii, astfel că, instanța a admis excepția de necompetență teritorială și a declinat cauza Tribunalului Brașov, în raza căruia se află atât domiciliul reclamanților, cât și locul de muncă.

2.2). La data de 16 aprilie 2021, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov, secția I civilă, iar prin sentința civilă nr. 910/MAS din 26 mai 2021, a admis excepția necompetenței teritoriale invocată de instanță din oficiu și în consecință: a declinat competența de soluționare a cererii formulate de reclamantul H., în numele și pentru membrii de sindicat A., B., C., D., E., F. și G., în contradictoriu cu pârâții Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Sânpetru - prin Primar și Primarul Comunei Sânpetru, în favoarea Tribunalului Dolj; a constatat ivit conflictul negativ de competență și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

Pentru a se pronunța astfel, instanța, pornind de la prevederile art. 269 alin. (1) și (2) din Legea nr. 53/2003 și reținând că sediul Sindicatului Național "H." este în Craiova, str. x, jud. Dolj; constatând că, deși acțiunea este formulată de sindicat în numele membrilor de sindicat, iar nu în nume propriu, instanța a reținut, în continuare, cele statuate prin Decizia nr. 1/2013, dată în soluționarea unui recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Întrucât sindicatul are sediul în județul Dolj, în temeiul dispozițiilor art. 131, 132 alin. (1) și (3) C. proc. civ., tribunalul a admis excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra regulatorului de competență.

Constatând că, în cauză, există un conflict negativ de competență, în sensul art. 133 alin. (2) C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente teritorial să judece pricina, Înalta Curte, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente, stabilind competența soluționării acesteia în favoarea Tribunalului Dolj, pentru următoarele considerente:

Dispozițiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ.. prevăd că există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

Astfel, Înalta Curte reține că Tribunalul Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale și Tribunalul Brașov, secția I civilă, și-au declinat reciproc competența de soluționare a prezentei cauze având ca obiect "pretenții- stimulent de risc".

Acțiunea cu care a fost învestită instanța de judecată a fost formulată de H., în numele membrilor de sindicat menționați în petitul cererii de chemare în judecată, respectiv A., B., C., D., E., F. și G., în vederea valorificării unor drepturi în cadrul unui litigiu având ca obiect un conflict de muncă.

Declinarea reciprocă de competență a fost determinată de aprecierea diferită dată de către instanțele aflate în conflict în legătură cu legitimarea ca reclamant și/sau ca reprezentant al reclamanților în cauză a Sindicatului Național "H.", respectiv, dacă această calitate de reclamant trebuie recunoscută organizației sindicale, sau, numai membrilor de sindicat, pentru ca, raportat la sediul sau domiciliul acestora, să se stabilească și competența teritorială în soluționarea cauzei, conform dispozițiilor art. 269 alin. (1) și (2) Codul muncii.

Această dispută jurisdicțională a fost generată de modalitatea, imprecisă, în care, prin dispozițiile art. 28 din Legea nr. 54/2003 se recunoștea organizațiilor sindicale posibilitatea de a formula acțiuni în justiție în numele și interesul membrilor lor (în valorificarea, așadar, a drepturilor acestora), dar fără a avea nevoie de mandat expres din partea lor.

Norma legală conducea la o confuzie între calitatea de reprezentant și aceea de reclamant, care a fost tranșată prin Decizia nr. 1/2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, publicată în M. Of. nr. 118/1 martie 2013, prin care s-au admis recursurile în interesul legii declarate de prim adjunctul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Colegiul de conducere al Curții de Apel Brașov, statuându-se că: "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011) stabilește că organizațiile sindicale au calitate procesuală activă în acțiunile promovate în numele membrilor de sindicat.

În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) [fost art. 284 alin. (2)] Codul muncii, republicat, instanța competentă teritorial în soluționarea conflictelor de muncă în cazul acestor acțiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant.".

În concluzie, instanța supremă a statuat că raportat la acțiunile reglementate expres de lege, organizațiile sindicale au legitimare procesuală activă, iar în determinarea competenței teritoriale potrivit dispozițiilor art. 269 alin. (2) Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare [fost art. 284 alin. (2)], se va ține seama de sediul sindicatului-reclamant.

În cauză, este de observat faptul că acțiunea a fost formulată de H., în numele membrilor de sindicat, cererea fiind întemeiată pe dispozițiile art. 28 din Legea dialogului social nr. 62/2011, conform cărora:

"Art. 28 - (1) Organizațiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislația muncii, statutele funcționarilor publici, contractele colective de muncă și contractele individuale de muncă, precum și din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, în fața instanțelor judecătorești, organelor de jurisdicție, a altor instituții sau autorități ale statului, prin apărători proprii sau aleși.

(2) În exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (1), organizațiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acțiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acțiune în justiție în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora. Acțiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizația sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunță la judecată în mod expres".

În condițiile în care prevederile art. 28 din Legea nr. 62/2011 își aveau corespondentul în dispozițiile art. 28 din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (reglementarea anterioară care a fost abrogată de Legea nr. 62/2011), este obligatorie, conform art. 517 alin. (4) C. proc. civ., dezlegarea dată prin Decizia nr. 1/2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii.

Chiar dacă decizia a fost pronunțată cu privire la litigiile de muncă, ea este pe deplin aplicabilă, în ceea ce privește calitatea procesuală a sindicatelor, și în cazul raporturilor de serviciu, legitimarea procesuală a acestor entități având același izvor.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte reține că, potrivit prevederilor art. 28 alin. (3) din Legea nr. 62/2011, a dialogului social, publicată în M. Of. nr. 322 din 10 mai 2011, organizațiile sindicale, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de alin. (1) și (2) ale aceluiași articol, printre care se numără și dreptul de a formula acțiune în justiție, în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora, au calitate procesuală activă.

Totodată, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) (fost art. 284 alin. (2) Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare, prin aceeași decizie, s-a statuat în sensul că instanța competentă teritorial în soluționarea conflictelor de muncă în cazul acestor acțiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant.

În mod eronat, Tribunalul Dolj a înlăturat interpretarea dată art. 28 alin. (3) din Legea nr. 62/2011 prin Decizia nr. 1/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție cu motivarea că, în speță, acțiunea nu este formulată de Sindicat în numele reclamanților, ci este promovată de reclamanți, și că Sindicatul este indicat doar ca reprezentant al acestora.

Această susținere nu poate fi reținută, ca pertinentă, în determinarea instanței competente teritorial, întrucât interpretarea dată prin Decizia nr. 1 din 21 ianuarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție este aplicabilă și în prezenta cauză; pe de o parte, pentru că norma juridică ce conferă calitate procesuală activă, astfel cum a fost interpretată în interesul legii, este pe deplin aplicabilă, mandatul fiind prezumat în măsura în care prin statut/organizația sindicală federativă își asumă obligația de a susține drepturile și interesele membrilor de sindicat din cadrul organizațiilor membre, iar, pe de altă parte, pentru că acest mandat vizează exclusiv contractele individuale de muncă.

Prin urmare, câtă vreme organizației sindicale reclamante, H., i se recunoaște legitimare procesuală activă potrivit art. 28 alin. (3) din Legea nr. 62/2011, în vigoare la data sesizării instanței, astfel cum aceste dispoziții legate au fost interpretate prin Decizia în interesul legii nr. 1/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, competența de soluționare a litigiului dedus judecății aparține, potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011 și art. 269 alin. (2) Codul muncii (Legea nr. 53/2003) instanței în a cărei circumscripție își are sediul organizația sindicală, respectiv Tribunalului Dolj.

Cele reținute de Tribunalul Dolj sunt, așadar, greșite, atâta timp cât prin decizia pronunțată în interesul legii anterior menționată, Înalta Curte a stabilit, cu caracter obligatoriu pentru instanțe, faptul că organizațiile sindicale au calitate procesuală activă în acțiunile promovate în numele membrilor de sindicat (cum este și situația din prezenta cauză), și care este instanța competentă teritorial să soluționeze acțiunile în justiție formulate de sindicate, în numele membrilor lor, în materia conflictelor de muncă.

Pentru toate aceste considerente, cum sediul Sindicatului Național "H.", reclamant împuternicit de membrii săi de sindicat: A., B., C., D., E., F. și G., se află în circumscripția Tribunalului Dolj, în raport de dispozițiile art. 269 alin. (2) Codul muncii, astfel cum aceste dispoziții legale au fost interpretate prin Decizia în interesul legii nr. 1/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în speță, competența de soluționare a litigiului aparține instanței inițial învestite, în a cărei circumscripție își are sediul sindicatul, respectiv, Tribunalului Dolj, și, în considerarea prevederilor arătate, urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.

Temeiul legal al soluției

Pentru considerentele arătate mai sus, în aplicarea prevederilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ.., Înalta Curte urmează a stabili competența teritorială de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.