ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1903/2021

Ședința publică din data de 29 septembrie 2021

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 22 iunie 2015 pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, reclamanta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (fostă AVAS) a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la îndeplinirea întocmai a planului de afaceri, așa cum acesta a fost asumat prin contractul de vânzare cumpărare de acțiuni nr. 67 din 30 octombrie 2007 și prin oferta tehnică depusă la momentul privatizării, ce constituie anexă la contractul susmenționat și la plata de daune interese reprezentând prejudiciul cauzat statului român, ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor asumate de pârâtă, ce urma a fi stabilit de instanță printr-o expertiză, evaluate provizoriu la valoarea de 1.000 euro.

Pârâta a depus întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București, excepția prescripției dreptului material la acțiune, excepția lipsei de interes și a solicitat, pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr. 22553 din 25 noiembrie 2015 s-a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. Pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, cauza a fost înregistrată sub nr. x/2016.

La 6 aprilie 2016, reclamanta a depus la dosar cerere precizatoare, prin care a enumerat încă o dată obligațiile pe care pârâta și le-a asumat, prin oferta tehnică și prin planul de afaceri și pe care nu le-a adus la îndeplinire.

Prin încheierea de ședință pronunțată la 8 aprilie 2016, s-a dispus suspendarea judecății, pentru neîndeplinirea de către reclamantă a obligației de indicare clară a obiectului cererii și a valorii acestuia.

Prin cererea de repunere pe rol formulată la 10 octombrie 2016, reclamanta a precizat că, în principal, solicită menținerea pe o perioadă de 5 ani a numărului de angajați pe care societatea privatizată îi avea la momentul încheierii contractului, respectiv 2.635 de angajați și obligarea pârâtei la îndeplinirea planului de afaceri asumat prin contract și prin oferta tehnică depusă la momentul privatizării, enumerând obligațiile avute în vedere, iar în subsidiar, obligarea pârâtei la plata de daune-interese în cuantum de 384.949.350 euro, reprezentând prejudiciul suferit de statul român, așa cum s-a raportat reclamanta la calculul acestui prejudiciu efectuat în cuprinsul unui raport de expertiză contabilă extrajudiciară, pe care l-a anexat cererii de repunere pe rol. Reclamanta a mai precizat în mod expres că "prejudiciul constă în investițiile asumate de pârâtă și nerealizate, precum și în nerespectarea planului de producție și vânzări la care aceasta s-a obligat".

La termenul de judecată de la 18 noiembrie 2016, reclamanta a precizat că a solicitat daune-interese "numai pentru acele obligații care nu mai pot fi asumate și îndeplinite în natură." .

Prin încheierea de ședință din 18 noiembrie 2016, instanța a dispus repunerea cauzei pe rol, apreciind că reclamanta și-a îndeplinit obligația de a preciza obiectul cererii, precum si valoarea prejudiciului pretins și modul lui de calcul, prin raportare la datele cuprinse în raportul de expertiză extrajudiciară.

Prin încheierea de ședință din 22 noiembrie 2016, instanța a admis excepția lipsei de interes în ce privește capătul 1 de cerere și excepția prescripției dreptului material la acțiune, numai în ceea ce privește daunele-interese în sumă de 223.732.890 de euro, reprezentând diferența nerealizată de producție vânzări aferentă anilor investiționali I-IV, respectiv perioadei 13 noiembrie 2007-12 noiembrie 2011.

Prin concluziile orale, reclamanta a solicitat și obligarea pârâtei la plata sumei de 2.581.173,2 euro, prin raportare la clauza penală prevăzută de art. 14.4 din contract, reprezentând prejudiciul suferit pentru neexecutarea integrală a obligației de efectuare a investițiilor pentru dezvoltare, a sumei de 5.962.500 euro/an pentru nerespectarea obligației de menținere a numărului de salariați, precum și la plata diferenței nerealizate cât privește producția de vânzări.

Prin sentința civilă nr. 2304 din 19 iulie 2018, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis excepția tardivității cererii modificatoare formulată de reclamantă, a respins cererea modificatoare, ca tardiv formulată, a respins capătul 1 de cerere ca lipsit de interes, a respins capătul 2 de cerere în ceea ce privește daunele interese în sumă de 223.732.890 euro, reprezentând diferența nerealizată de producție de vânzări aferentă anilor investiționali I-IV, respectiv perioadei 13 noiembrie 2007-12 noiembrie 2011, ca fiind prescris dreptul la acțiune, a respins restul pretențiilor care fac obiectul capătului 2 de cerere ca neîntemeiate, a admis cererea de majorare a onorariului de expert și a obligat reclamanta la plata diferenței de onorariu de expert în cuantum de 13.895 RON.

Prin sentința civilă nr. 441 din 22 februarie 2019, Tribunalul București a admis cererea de completare a hotărârii nr. 2304 din 19 iulie 2018, formulată de pârâta A.., a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 22.363,25 euro, în echivalent în RON, la cursul Băncii Naționale a României din data plății, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, și a respins în rest cererea pârâtei de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Reclamanta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului a declarat apel împotriva încheierii din 22 noiembrie 2016, a sentinței nr. 2304 din 19 iulie 2018 și a sentinței nr. 441 din 22 februarie 2019.

Prin decizia civilă nr. 1871A/2019 din 13 noiembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins apelurile formulate ca nefondate și a respins, ca neîntemeiată, cererea pârâtei de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva deciziei nr. 1871A/2019 din 13 noiembrie 2019, reclamanta a declarat recurs, solicitând instanței să caseze decizia atacată și să trimită cauza spre rejudecare instanței de apel.

Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:

Prin memoriul de recurs, recurenta-reclamantă face o prezentare a situației de fapt și critică soluția instanței de apel atât în ceea ce privește apelul formulat împotriva încheierii de ședință din 22 noiembrie 2016 (pe aspectul excepției lipsei de interes și pe aspectul excepției prescripției dreptului material la acțiune), cât și soluția pronunțată asupra fondului cauzei.

Cu referire la soluționarea apelului împotriva încheierii de ședință din 22 noiembrie 2016, prin care Tribunalul București a admis excepția lipsei de interes și excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru suma reprezentând daune-interese solicitate pentru perioada 13 noiembrie 2007 - 12 noiembrie 2011.

Apreciază autoarea recursului că instanța de apel a reținut în mod nelegal că nu este îndeplinită condiția de a fi actual a interesului său și că s-a bazat pe motive contradictorii și străine de natura cauzei atunci când a menționat că, pe de o parte, reclamanta nu poate cere obligarea pârâtei la îndeplinirea unor obligații a căror scadență este depășită și a căror îndeplinire a devenit imposibilă, iar, pe de altă parte, că reclamanta poate cere acest lucru, dar în interiorul termenului de prescripție. Mai arată recurenta-reclamantă că prin cererea de chemare în judecată nu a solicitat obligarea îndeplinirii unei obligații în trecut, ci a solicitat obligarea intimatei-pârâte la îndeplinirea planului de afaceri asumat prin contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni și că există contrarietate între soluția de respingere a cererii ca lipsită de interes și constatarea că acțiunea nu este prescrisă pentru ultima tranșă investițională.

Se mai susține că instanța de apel a dat o interpretare proprie, străină cauzei atunci când a reținut că reclamanta nu urmărește un folos practic și actual și că nu s-a pronunțat pe criticile aduse prin intermediul apelului referitoare la interesul reclamantei de a fi executată în natura obligația investițională, decizia fiind nemotivată. Instanța de apel ar fi reținut numai două din complexul de obligații neîndeplinite indicate de recurenta-reclamantă, analizând în mod trunchiat primul capăt de cerere. Astfel au fost încălcate, în opinia aceleiași părți, dispozițiile din art. 969, art. 1073 și art. 1078 C. civ. din 1864, dar și dispozițiile art. 1634 din C. civ., principiile ce stau la baza procesului de privatizare și normele privind posibilitatea îndeplinirii cu întârziere a obligațiilor și posibilitatea existenței altor mijloace pentru remedierea unei executări defectuoase.

Cu referire la soluția pe excepția prescripției dreptului material la acțiune, recurenta-reclamantă afirmă că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii și străine de natura cauzei și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material. Se mai arată în memoriul de recurs că obligațiile de realizare a investițiilor și de producție vânzări nu ar fi trebuit analizate separat și că ambele tipuri de obligații au fost defalcate pe ani, conform dispozițiilor contractului, dar instanța de apel nu a reținut acest lucru.

În ceea ce privește aspectele care țin de fondul cauzei, autoarea recursului învederează că prima instanță nu s-a pronunțat asupra cererii de chemare în judecată, deoarece a schimbat obiectul cererii pe care l-a restrâns la îndeplinirea obligațiilor estimate provizoriu și la numai două componente și a lăsat nesoluționat restul capetelor de cerere. Recurenta-reclamantă susține că prin apelul împotriva sentinței a atacat și toate încheierile premergătoare, criticând modul în care instanța de fond a apreciat asupra admiterii sau respingerii probelor, respectiv asupra expertizelor solicitate de parte.

Se mai susține că nu au fost avute în vedere limitele învestirii, că a fost restrâns dreptul părții la o judecată efectivă și că a fost nesocotită cererea de obligare a pârâtei la executarea restului obligațiilor asumate, iar argumentele în temeiul cărora instanța de apel a admis excepția tardivității cererii modificatoare nu au suport legal.

În dezvoltarea motivului de nelegalitate prevăzut de pct. 8 al aceluiași articol, se menționează că hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material deoarece instanța de apel nu a făcut aplicarea art. 14.4 din contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 30 octombrie 2007 și nici a dispozițiilor art. 1270 C. civ./art. 969 C. civ. din 1864, art. 1073 și art. 1078 C. civ. din 1864.

Mai arată recurenta-reclamantă că prima instanță, deși s-a considerat neînvestită, a analizat totuși pe fond pretenția dedusă judecății, dar instanța de apel nu a analizat critica referitoare la interpretarea obligației de a nu face ce se schimbă automat în dezdăunări și nici lipsa nevoii de a se dovedi legătura de cauzalitate.

Se afirmă că instanța de apel a rămas învestită cu critici privind soluția de respingere a pretențiilor reprezentând întinderea prejudiciului în cuantum derivat din identificarea și întinderea investițiilor realizate și a apreciat că acesta era unicul criteriu propus de parte, motiv pentru care a respins aceste critici.

Recurenta-reclamantă a indicat în cererea de recurs motivele de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.

Pe baza cererii de recurs, a întâmpinării depuse și a răspunsului la întâmpinare, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat.

Prin încheierea din 9 decembrie 2020, s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului declarat, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Recurenta-reclamantă și intimata-pârâtă au depus puncte de vedere cu privire la raport.

Prin încheierea din 31 martie 2021 a fost admis în principiu recursul declarat de recurenta-reclamantă Autoritatea Pentru Administrarea Activelor Statului împotriva deciziei civile nr. 1871A/2019 din 13 noiembrie 2019 și s-a fixat termen de judecată la 29 septembrie 2021, în vederea soluționării recursului în ședință publică.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Cu titlu prealabil, se constată că prin decizia recurată, curtea de apel a analizat apelul declarat de reclamantă împotriva încheierii de ședință din 22 noiembrie 2016, împotriva sentinței nr. 2304 din 19 iulie 2018 și a sentinței nr. 441 din 22 februarie 2019. Prin recursul formulat, autoarea căii de atac critică soluțiile pronunțate de instanța de apel cu privire la încheierea de ședință din 22 noiembrie 2016 și la sentința nr. 2304 din 19 iulie 2018. Ca urmare, cele statuate de curtea de apel cu privire la sentința nr. 441 din 22 februarie 2019 au intrat în puterea lucrului judecat.

Recurenta-reclamantă a criticat soluția de respingere a apelului formulat împotriva încheierii de ședință din 22 noiembrie 2016 din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. dispune că hotărârea va cuprinde considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Înalta Curte va înlătura criticile prin care recurenta arată că decizia instanței de apel se sprijină pe considerente contradictorii în ceea ce privește excepția lipsei de interes întrucât din motivarea deciziei atacate se desprind textele de lege și succesiunea logică a argumentelor pe care s-a întemeiat soluția pronunțată. Aceasta a reținut, în esență, că față de obiectul primului capăt de cerere, prin care reclamanta nu a solicitat obligarea pârâtei de a executa în viitor obligațiile neîndeplinite în perioada relevantă, și față de împlinirea termenului contractual de 5 ani la 13 noiembrie 2012, anterior formulării cererii de chemare în judecată, soluția tribunalului de a respinge ca lipsit de interes acest petit este întemeiată.

Vor fi înlăturate și susținerile recurentei în sensul că decizia este nemotivată întrucât nu au fost avute în vedere toate afirmațiile din memoriul de apel deoarece curtea de apel a analizat tot ceea ce partea a indicat în cererea de apel, iar cu referire la considerațiile referitoare la principiile procesului de privatizare, în mod corect s-a reținut în considerentele hotărârii atacate că aceste afirmații sunt străine de raportul juridic dedus judecății.

Nu pot fi reținute nici criticile prin care se arată că instanța de apel s-a pronunțat numai cu privire la neîndeplinirea anumitor obligații, reținând în mod greșit, în opinia recurentei, numai obligația de a menține numărul de angajați pe o perioadă de 5 ani și programul investițional derulat pe o perioadă de 5 ani și ignorând neîndeplinirea obligațiilor din oferta financiară și planul de afaceri. Contrar celor susține de autoarea căii de atac, decizia este motivată în acord cu exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., prin raportare la limitele învestirii instanței prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată.

Înalta Curte va înlătura și criticile referitoare la nemotivarea soluției de respingere a apelului pe aspectul prescripției dreptului material la acțiune, constatând că instanța de apel a construit un raționament coerent în cadrul căruia a demonstrat, prin raportare la conținutul contractului, că cele două obligații, de realizare a investițiilor și de realizare a producției și vânzărilor, sunt reglementate distinct. Recurenta-reclamantă supune atenției instanței de recurs aspecte de fapt cum ar fi interpretarea clauzelor contractuale și intenția părților la încheierea contractului de privatizare referitor la dezvoltarea societății privatizate și nu dezvoltă argumente de nelegalitate de natură a contrazice raționamentul curții de apel.

Astfel cum s-a statuat în jurisprudența instanței supreme, în motivarea unei hotărâri judecătorești este esențială valoarea juridică a argumentelor și corectitudinea raționamentului care a stat la baza pronunțării soluției. Nu orice nemulțumire a părții relativ la modul în care instanța de apel a aplicat dispozițiile legale la situația de fapt pe care a stabilit-o poate justifica reformarea hotărârii atacate.

Înalta Curte reține că instanța de apel a pronunțat o hotărâre care reflectă o analiză proprie suficientă a motivelor deduse judecății, cu respectarea prevederilor legale incidente și pe baza unui raționament ce determină în mod logic soluția din dispozitiv, respectând astfel exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Instanța supremă constată că recurenta-reclamantă nu formulează critici concrete din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., simpla indicare în cererea de recurs a art. 969, art. 1073 și art. 1078 C. civ. din 1864 sau invocarea formală a încălcării normei de procedură nefiind echivalente cu dezvoltarea unor motive de nelegalitate.

Referitor la susținerile autoarei căii de atac în sensul că instanța de apel, în mod contradictoriu, a reținut că cererea de chemare în judecată a fost analizată astfel cum a fost precizată, instanța supremă apreciază că acestea pot fi analizate din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., partea afirmând, în esență, că obiectul acțiunii a fost restrâns în mod nepermis.

Aceste critici vor fi înlăturate întrucât din analizarea de către curtea de apel a argumentelor similare susținute în fața instanței de prim control judiciar rezultă că tribunalul a soluționat cauza raportându-se la cererea de chemare în judecată și la cererea de repunere pe rol prin care reclamanta a solicitat, în subsidiar, obligarea pârâtei la plata prejudiciului rezultat ca urmare a nerespectării obligației de realizare a investițiilor asumate de pârâtă și nerealizate, precum a nerespectării planului de producție și vânzări la care aceasta s-a obligat.

Conform dispozițiilor art. 9 alin. (2) coroborat cu art. 22 alin. (6) C. proc. civ., obiectul și limitele procesului sunt stabilite de părți, iar instanța nu se poate pronunța în afara acestui cadru procesual.

Instanța supremă nu va reține criticile referitoarea la soluția de respingere a apelului pe aspectul tardivității cererii modificatoare întrucât curtea de apel a analizat cererea de chemare în judecată, cererea de repunere pe rol și concluziile orale ale reclamantei, raportat la obiectul acestora și la temeiul pretențiilor exprimate, și a constatat că partea a invocat un temei diferit de cel precizat în cererea de chemare în judecată, și anume clauza penală stipulată de art. 14.4 din contract. Astfel, se constată că în mod corect instanța de apel a stabilit, raportat la dispozițiile art. 204 C. proc. civ., că reclamanta a modificat pretențiile și temeiul juridic al cererii de chemare în judecată precizate, menținerea soluției de respingere ca tardivă a cererii modificatoare fiind justificată.

Deși recurenta a invocat și motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. pentru existența unor motive străine de natura cauzei în ceea ce privește soluția pe fondul apelului, prin memoriul de recurs partea afirmă că a solicitat acoperirea prejudiciului ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor și face referire la legislația privatizării și la calitatea de acționar a reclamantei, dar nu arată în concret de ce decizia recurată nu îndeplinește cerințele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Înalta Curte nu va reține susținerile autoarei căii de atac referitoare la încheierile pronunțate de tribunal și care nu au fost atacate cu apel, inclusiv cele relative la probele pe care instanța de fond a înțeles să le încuviințeze sau să le respingă, acestea fiind deja analizate și respinse de instanța de apel, care a statuat în mod corect că în raport de dispozițiile art. 466 alin. (4) C. proc. civ., calea de atac trebuie declarată în mod expres.

Nu vor fi analizate criticile prin care se arată că nu au fost corect aplicate prevederile art. 14.4 din contractul de privatizare și ale art. 969, art. 1073 și art. 1078 C. civ. din 1864 la soluționarea pe fond a apelului întrucât se solicită instanței de recurs să interpreteze prevederile contractuale și să stabilească modul în care părțile au înțeles să aplice clauza penală și scopul pe care acestea l-au avut în vedere, devoluând astfel fondul. Recursul este o cale extraordinară de atac, în cadrul căreia nu se poate rejudeca fondul și se pot analiza exclusiv aspectele de nelegalitate, nu și cele de netemeinicie.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă Autoritatea Pentru Administrarea Activelor Statului împotriva deciziei civile nr. 1871A/2019 din 13 noiembrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI împotriva deciziei civile nr. 1871A/2019 din 13 noiembrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 septembrie 2021.