ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1828/2021

HOTĂRÂRE

22.09.2021

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2021
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1828/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 22 septembrie 2021

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată și reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, secția I civilă sub numărul x/2020 la 20 noiembrie 2020, reclamanta S.N.T.F.C.C.F.R. CĂLĂTORI S.A. - Sucursala Regională de Transport Feroviar Călători Timișoara l-a chemat în judecată pe pârâtul A., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să îl oblige pe pârât la plata către reclamantă a sumei de 385,72 RON, reprezentând daune-interese pentru prejudiciul cauzat de acesta prin consumul nejustificat a cantității de 63 kg motorină, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 631/PI din 8 aprilie 2021, Tribunalul Timiș, secția I civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată de pârât prin întâmpinare și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, reținând, în esență, că acțiunea se încadrează în materia conflictelor de muncă și, cum competența teritorială privind soluționarea unor astfel de cereri este exclusivă, aceasta revine instanței în a cărei circumscripție reclamanta își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul sau locul de muncă, conform dispozițiilor art. 269 alin. (2) Codul Muncii, coroborate cu cele prevăzute de art. 210 din Legea 62/2011.

A apreciat că, întrucât reclamanta C.N.C.F. "CFR" S.A., care este angajatorul pârâtului, are sediul București, iar sucursala Timișoara, care a formulat acțiunea, nu are decât drept de reprezentare, conform art. 20 alin. (2) din Statutul anexa la Hotărârea nr. 581/1998 privind înființarea Companiei Naționale de Căi Ferate "C.F.R." - S.A., Tribunalul București este competent să soluționeze cauza, în raport cu dispozițiile art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale sub același număr unic la 18 mai 2021.

Prin sentința civilă nr. 4449 din 15 iunie 2021, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată de reclamantă și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș; constatând ivit conflictul negativ de competență, a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, potrivit art. 269 alin. (2) din Codul Muncii și art. 210 din Legea nr. 62/2011, în cererile referitoare la conflictele de muncă, reclamantul are alegerea de competență între instanța de la domiciliul sau reședința sa sau cea de la locul său de muncă.

De asemenea, a reținut că, în conformitate cu dispozițiile art. 56 alin. (2) C. proc. civ., asociațiile, societățile sau alte entități fără personalitate juridică pot sta în judecată, dacă sunt constituite potrivit legii.

În continuare, evocând Decizia nr. 778 din 4 aprilie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a stabilit că, sub aspectul competenței teritoriale nu prezintă relevanță juridică faptul că reclamanta S.N.T.F. C. civ..F.R. Călători S.A. - Sucursala Regională de Transport Feroviar de Călători Timișoara este un dezmembrământ lipsit de personalitate juridică, iar raporturile juridice de muncă ce atrag competența exclusivă sunt încheiate și derulate cu această sucursală, care are sediul în municipiul Timișoara.

Analizând actele dosarului, Înalta Curte apreciază că în cauză există conflict negativ de competență în accepțiunea art. 133 pct. 2 C. proc. civ., întrucât două instanțe s-au dezînvestit, declarându-se deopotrivă necompetente și, în pronunțarea regulatorului de competență, reține următoarele:

Reclamanta S.N.T.F. C. civ..F.R. Călători S.A. - Sucursala Regională de Transport Feroviar de Călători Timișoara a învestit Tribunalul Timiș cu un litigiu având ca obiect un conflict de muncă, declanșat de către angajator, respectiv o acțiune în răspundere patrimonială a salariatului, având ca scop recuperarea prejudiciului cauzat de acesta.

Potrivit art. 269 alin. (1) din Codul Muncii, "judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor judecătorești, stabilite conform legii", iar potrivit alin. (2), "cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul."

Conform art. 210 din Legea nr. 62/2011, "cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".

Așadar, în cazul cererilor de chemare în judecată având ca obiect conflicte de muncă, competența teritorială este alternativă, dând posibilitatea reclamantului de a alege dintre două instanțe deopotrivă competente, cea de la locul unde își are domiciliul, respectiv cea de la locul de muncă.

Este de subliniat că, în cazurile de competență alternativă, alegerea instanței aparține reclamantului, iar, o dată învestită una dintre instanțele competente teritorial, opțiunea acestuia nu poate fi contestată, întrucât prin introducerea acțiunii stabilește în mod definitiv competența teritorială a instanței respective.

În ceea ce privește noțiunea de "sediu", Înalta Curte constată că în dispozițiile legale evocate legiuitorul nu precizează dacă aceasta se referă numai la sediul principal sau și la sediul secundar al acestuia.

Din această perspectivă, potrivit principiului ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, interpretarea noțiunii de "sediu" se realizează fără introducerea unor distincții pe care norma de drept nu le încorporează.

Astfel, din coroborarea prevederilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii cu art. 56 alin. (2) din C. proc. civ., în temeiul cărora sucursalelor, constituite potrivit legii, li se conferă legitimare procesuală activă, rezultă că noțiunea de "sediu" la care fac referire dispozițiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii, nu vizează numai sediul principal al persoanei juridice, ci și sediul secundar, cum este cel al unei sucursale.

În aceste condiții, având în vedere că raporturile juridice de muncă au fost încheiate și derulate cu S.N.T.F. C. civ..F.R. Călători S.A. - Sucursala Regională de Transport Feroviar de Călători Timișoara, care are sediul în municipiul Timișoara, iar în cererea de chemare în judecată reclamanta a indicat drept sediu pe cel din municipiul Timișoara, stabilirea instanței competente se va realiza în funcție de acest sediu.

Așa fiind, cum opțiunea procesuală manifestată de reclamantă a fost de a învesti Tribunalul Timiș cu litigiul dintre aceasta și pârâtul A., Înalta Curte constată că instanța inițial sesizată a devenit singura competentă în soluționarea cauzei.

Față de considerentele anterior expuse, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., competența de soluționare a cauzei urmează a fi stabilită în favoarea Tribunalului Timiș.