ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1784/2021

Ședința publică din data de 22 septembrie 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată, la data de 25.02.2019, pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, sub numărul de dosar x/2019, reclamanta S.C. Orient S.R.L., prin administrator A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. Barcelona) Sucursala București - C., a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 277.329,57 RON cu titlu de preț, reprezentând contravaloarea transporturilor de marfă efectuate de reclamantă și neachitate până în prezent, precum și la suportarea dobânzii legale penalizatoare aplicată la această sumă până la data achitării efective a debitului datorat, cu cheltuieli de judecată.

In drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1350, 1516, 1951, 1953 și 2097 C. civ., art. 41-42 C. proc. civ., precum și pe dispozițiile C.R.M, la care România a aderat prin Decretul nr. 451/1972.

Prin sentința civilă nr. 2974/16.10.2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2019 a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de suspendare a judecății; s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. Orient S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B., prin reprezentant contabil și fiscal D. și a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 277.329,57 RON, reprezentând debit principal - contravaloare facturi fiscale și dobânda legală aferentă acestui debit, calculată de la data scadenței și până la achitarea integrală.

Împotriva acestei sentințe, a declarat apel pârâta societatea E.., prin D., pentru B., prin care a solicitat anularea hotărârii atacate și respingerea cererii de chemare în judecată, iar, în subsidiar, a solicitat suspendarea judecății cauzei până în momentul în care decizia de aprobare a concordatului devine definitivă.

Prin decizia civilă nr. 1550A/2020 din 13 noiembrie 2020, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-pârâtă E.., prin D., pentru B..

Totodată, a respins, ca neîntemeiată, cererea apelantei formulată în subsidiar, privind suspendarea judecății cauzei până în momentul în care decizia de aprobare a concordatului devine definitivă.

La 21 decembrie 2020, pârâta E.., prin D., pentru B. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 1550A/2020 din 13 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei recurate, reținerea cauzei spre rejudecare și, pe cale de consecință, respingerea cererii de chemare in judecata formulata de reclamantă.

În cuprinsul recursului, pârâta a susținut că, în mod greșit, instanța de apel a considerat că interdicția de efectuare a plaților pentru creanțe anterioare se aplica numai după pronunțarea Decretului din data de 05.08.2019 și nu se aplica proceselor în curs de soluționare, ci doar acțiunilor de executare silită sau măsurilor asigurătorii.

Se arată că, într-adevar, prin Decretul din 17.10.2018, a fost acordat un termen de 60 de zile societății, pentru a depune o propunere definitivă de concordat preventiv, însă, instanța omite faptul că, prin același Decret, a fost instituită de către instanță interdicția de a fi efectuate plați pentru creanțele anterioare.

Astfel, potrivit prevederilor art. 168 din legea falimentului din Italia, lege care reglementează procedura concordatului deschis cu privire la D. (in conformitate cu prevederile art. 7 din Regulamentul (UE) 2015/848 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 mai 2015 privind procedurile de insolvență, Regulament care se aplica procedurii concordatului preventiv conform art. 1 coroborat cu Anexa a din același Regulament), "De la data publicării recursului (n.r. cererii de deschidere a procedurii concordatului) la Registrul comerțului și până in momentul in care decizia de aprobare a concordatului devine definitivă, creditorii cu titlu sau cauza anterioare nu au dreptul, sub sancțiunea nulității, sa înceapă sau sa continue acțiunile de executare si de protecție asupra patrimoniului debitorului".

A învederat recurenta că recursul (cererea de deschidere a procedurii), înaintat de D. Tribunalului din Roma, secția Falimente, a fost publicat la data de 29.09.2018, cererea fiind admisă de instanță prin Decretul pronunțat la data de 17.10.2018.

Prin acest Decret, Tribunalul din Roma a dispus că recurenta "nu poate efectua plăți pentru creanțele anterioare".

Din interpretarea textului citat anterior se înțelege în mod evident, a susținut recurenta, că legea italiană se referă la toate acțiunile care vizează patrimoniul debitorului, atât la procedurile de executare, cât și la acțiunile de obținere a unui titlu executoriu (acestea fiind "...acțiuni de protecție asupra patrimoniului debitorului.") cum este cererea ce face obiectul prezentului dosar. De asemenea, textul citat prevede clar că nu au dreptul creditorii "...sa continue acțiunile de protecție asupra patrmoniului debitorului", ceea ce conduce la suspendarea acestor acțiuni.

Astfel, așa cum s-a arătat anterior, cu privire la creanțele născute anterior deschiderii procedurii concordatului nu pot fi efectuate plăți voluntare sau prin acțiuni judiciare sau de executare.

De asemenea, potrivit art. 19 și art. 32 din Regulamentul nr. 848 din 2015 al Parlamentului European și al Consiliului, "hotărârea de deschidere a procedurii concordatului preventiv emisă de instanțele italiene în temeiul legii falimentului din Italia este recunoscută în România fără nicio altă formalitate".

Din conținutul Decretelor menționate mai sus, pronunțate de Tribunalul Roma-Sectia Falimente, reiese foarte clar, a susținut recurenta, că D. si D. nu poate efectua nicio plată pentru creanțe născute anterior depunerii recursului referitor la deschiderea procedurii concordatului preventiv față de D..

După cum se poate observa, creanța solicitată de creditoare este anterioară datei la care instanța s-a pronunțat cu privire la cererea de deschidere a procedurii concordatului preventiv prin Decretul Tribunalului Roma, secția Falimente din 17.10.2018, având in vedere că se invocă facturi emise in perioada cuprinsa intre septembrie - decembrie 2017.

Suma respectiva a fost comunicata comisarilor numiți in cadrul procedurii, fiind înscrisă în tabelul depus în cadrul procedurii de concordat preventiv (Anexa 1).

Concordatul preventiv a fost omologat de către Tribunalul Roma, secția Falimente prin Decretul din 15.07.2020 (anexa 2), Decret care a fost depus si menționat la ORC (Anexa3). Prin urmare, creanța reclamantei anterioara datei de 17.10.2018, creanța inscrisa in tabelul creditorilor, asa cum s-a arătat anterior, va fi satisfăcuta conform celor dispuse in cadrul acestui decret de omologare.

Totodată, creditoarei i-a fost transmisa procedura de urmat pentru a-si valorifica creanța inscrisa in tabelul creditorilor (Anexa 4).

In drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., precum si pe prevederile Regulamentului nr. 848 din 2015 al Parlamentului European și al Consiliului invocate in prezenta cerere.

In dovedirea celor menționate, recurenta a arătat că înțelege să utilizeze proba cu înscrisuri, precum si orice alt mijloc de proba a cărui necesitate poate rezulta din dezbateri.

La 26 februarie 2021, intimata-reclamantă a transmis la dosar întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, respingerea recursului ca inadmisibil, având în vedere că instanța supremă nu poate hotărî asupra fondului cauzei, așa cum a solicitat recurenta, în subsidiar, a solicitat anularea acestuia, în conformitate cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar, în terțiar, respingerea ca nefondat.

La 19 martie 2021, recurenta-pârâtă a transmis la dosar răspuns la întâmpinare, prin care a cerut respingerea solicitării intimatei de constatare a recursului ca inadmisibil, de anulare a acestuia, precum și a solicitării acesteia de respingere a recursului ca nefondat.

Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimata-reclamantă, prin întâmpinare, urmează a o respinge, având în vedere că soluțiile pe care le poate pronunța instanța de recurs sunt stabilite de lege prin art. 496 și art. 497 C. proc. civ.

Apoi, luând în analiză excepția nulității recursului, în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., soluționarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepții, Înalta Curte urmează a anula recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Alin. (3) al aceluiași articol stipulează că mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) - e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancțiunea nulității intervine în cazul în care criticile invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurenta formulează critici de nelegalitate ale hotărârii atacate și arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. Aceasta întrucât recursul nu este o cale de atac devolutivă, autorul acestuia trebuind să invoce motivele în tiparele fixate de lege.

Recurenta-pârâtă nu s-a conformat exigențelor art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., invocând formal motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., pe care își întemeiază recursul și nu a formulat nici critici care să poată fi încadrate din oficiu în vreunul din cazurile de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

Recurenta a susținut că, în mod greșit, instanța de apel a considerat că interdicția de efectuare a plaților pentru creanțe anterioare se aplica numai după pronunțarea Decretului din data de 05.08.2019 și nu se aplica proceselor în curs de soluționare, ci doar acțiunilor de executare silită sau măsurilor asigurătorii.

De asemenea, recurenta a menționat că, potrivit prevederilor art. 168 din legea falimentului din Italia, lege care reglementează procedura concordatului deschis cu privire la D. (in conformitate cu prevederile art. 7 din Regulamentul UE 2015/848 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 mai 2015 privind procedurile de insolvență, Regulament care se aplica procedurii concordatului preventiv conform art. 1 coroborat cu Anexa a din același Regulament), "De la data publicării recursului (n.r. cererii de deschidere a procedurii concordatului) la Registrul comerțului și până in momentul in care decizia de aprobare a concordatului devine definitivă, creditorii cu titlu sau cauza anterioare nu au dreptul, sub sancțiunea nulității, sa înceapă sau sa continue acțiunile de executare si de protecție asupra patrimoniului debitorului".

Prin criticile formulate, recurenta procedează la redarea unor dispoziții legale, fără a arăta în concret în ce mod instanța de apel le-a încălcat ori le-a aplicat greșit.

Or, deși, invocă dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta nu indică ce critici de nelegalitate aduce deciziei din apel, care face obiectul recursului, prin raportare la soluția pronunțată și la argumentele folosite de instanța de control judiciar în fundamentarea acesteia, în conținutul recursului evidențiindu-se doar argumente de fapt.

Se reține că întreaga construcție a recursului pârâtei vizează aspecte ce constau în redarea unor texte legale și a conținutului unor hotărâri pronunțate de instanțele italiene, legate de faptul că, în speță, potrivit susținerilor recurentei, creanța solicitată de creditoare este anterioară datei la care instanța s-a pronunțat cu privire la cererea de deschidere a procedurii concordatului preventiv prin Decretul Tribunalului Roma, secția Falimente din 17.10.2018, motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. fiind invocat doar cu scopul de a repune în discuție situația de fapt, ceea ce nu este permis în această fază procesuală.

Simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, precum și succinta relatare a situației de fapt, în lipsa unei argumentații în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de art. 488 C. proc. civ., fac imposibilă pentru instanța de recurs exercitarea efectivă a controlului de legalitate al deciziei recurate.

În cauză, recurenta-pârâtă critică decizia recurată sub aspectul netemeiniciei, tinzând, în realitate, la restabilirea situației de fapt ceea ce nu este posibil în această etapă procesuală.

Susținerile recurentei, în sensul că, din conținutul Decretelor menționate în cuprinsul cererii de recurs, pronunțate de Tribunalul Roma-Sectia Falimente, reiese foarte clar că D. si D. nu pot efectua nicio plată pentru creanțe născute anterior depunerii recursului referitor la deschiderea procedurii concordatului preventiv față de D., nu echivalează cu indicarea unui motiv de nelegalitate, ci reprezintă afirmarea unei situații de fapt.

Față de motivele de recurs, astfel cum au fost dezvoltate de către recurentă, Înalta Curte reține că, în conținutul acestora, nu se regăsesc critici care să vizeze raționamentul expus de curtea de apel în cuprinsul deciziei prin care au fost arătate argumentele care au stat la baza respingerii apelului pârâtei și nici nu se arată care sunt, în concret, motivele de nelegalitate ale deciziei recurate, dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. fiind formal invocate.

Întrucât recurenta-pârâtă nu s-a conformat obligației reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) din același cod, Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să impună aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., va admite excepția nulității recursului, invocată de intimata-reclamantă și va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția inadmisibilitătii recursului, invocată de intimata-reclamantă F. S.R.L.

Admite excepția nulității recursului, invocată de intimata-reclamantă F. S.R.L.

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă E. PRIN D. PENTRU B. împotriva deciziei civile nr. 1550A/2020 din 13 noiembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 septembrie 2021.