ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1779/2021

Ședința publică din data de 22 septembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 08.02.2013, pe rolul Tribunalului Argeș, contestatorul A., în contradictoriu cu intimata S.C. B. S.R.L., a formulat contestație împotriva deciziei de sancționare nr. 2807/11.01.2013 emisă de intimată, solicitând anularea acesteia și reîncadrarea în funcția deținută anterior acestei decizii.

Prin sentința civilă nr. 529 din 11 aprilie 2014, Tribunalul Argeș, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale a respins contestația așa cum a fost completată.

Împotriva sentinței civile nr. 529 din data de 11 aprilie 2014 pronunțată de Tribunalul Argeș, a formulat în termen recurs contestatorul A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 1192/17.09.2014, Curtea de Apel Pitești a admis recursul și a casat sentința cu trimitere spre rejudecare, pentru ca instanța de fond să facă verificări în legătură cu depășirea consumului normat de motorină reținut în sarcina contestatorului ca una dintre abaterile disciplinare în baza cărora a fost stabilită sancțiunea încetării contractului individual de muncă.

După casarea cu trimitere spre rejudecare, Tribunalul Argeș, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, prin sentința civilă nr. 1813/23.09.2015, a respins contestația ca nefondată.

Împotriva sentinței a formulat recurs contestatorul, în motivarea căruia a arătat că instanța de fond nu a precizat care dintre cele două contracte individuale de muncă produce efecte juridice, a respins nejustificat obiecțiunile la raportul de expertiză care s-a bazat pe documente falsificate privind consumul de motorină.

În argumentarea soluției, tribunalul nu a manifestat consecvență în ceea ce privește justificarea depășirii consumului de motorină. De asemenea, a fost apreciată în mod greșit asupra existenței abaterilor disciplinare, deși a făcut dovada cu declarațiile martorilor audiați în cauză - Lazăr Ion și C. - faptul că nu l-a lovit și nu a adresat expresii jignitoare administratorului societății.

Instanța de fond a făcut o apreciere greșită și asupra abaterii disciplinare privind lipsa nejustificată de la serviciu.

În cursul judecății recursului, prin încheierea de ședință din 25.02.2016, a fost suspendată judecata cauzei, în baza art. 244 pct. 2 C. proc. civ. de la 1865, până la soluționarea plângerii penale privind consumul nejustificat a celor 700 litri motorină și falsul scrisorii de trăsură.

După verificări succesive, instanța a menținut măsura suspendării legale până la soluționarea plângerii penale înregistrată sub nr. x/P/217 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești.

La termenul de judecată din 19.03.2021 s-au dispus verificări în legătură cu rămânerea definitivă a ordonanței procurorului nr. 1356/P/2013 din data de 30.05.2018, prin care s-a dispus clasarea cauzei privind pe A..

Împotriva ordonanței a fost prevăzut în condițiile art. 339 alin. (4) C. proc. pen. dreptul la plângere în termen de 20 de zile de la comunicarea soluției Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești.

Din adresa Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești din 31.03.2021, a rezultat că în condițiile art. 339 C. proc. pen. împotriva ordonanței de clasare din data de 30.05.2018 petiționarul A. a formulat plângerea înregistrată sub nr. x/2018.

Plângerea petiționarului a fost respinsă prin ordonanța prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești nr. 361/II/2018 din data de 14.08.2018. Ordonanța i-a fost comunicată petiționarului la data de 22.08.2018, potrivit dovezii de primire de la dosarul cauzei, din care rezultă că acesta a primit actul personal.

Din adresa Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești emisă la data de 20.05.2021, rezultă că în dosarul penal nr. x/2013 nu au fost înregistrate plângeri împotriva soluției de clasare formulate în baza art. 340 C. proc. pen.

Față de această situație, la termenul de judecată din 10 iunie 2021, a fost pusă în discuție excepția perimării, potrivit art. 248 C. proc. civ. de la 1865.

Recurentul a solicitat respingerea excepției perimării ca nefondată, întrucât din dosarul nr. x/2013 au fost disjunse alte plângeri, care nu au fost soluționate, aflându-se pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, înregistrate sub nr. x/2017, iar pe de altă parte, recurentul a invocat motive care l-au pus în imposibilitatea solicitării repunerii cauzei pe rol în termenul prevăzut de lege.

Prin decizia civilă nr. 270/2021 din 17 iunie 2021, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a constatat perimată judecata recursului declarat de contestatorul A. împotriva sentinței civile nr. 1813/2015 din 23 septembrie 2015 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr. x/2013, intimată fiind S.C. B. S.R.L..

În argumentarea acestei soluții s-a reținut că, potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire sau orice altă cerere de reformare sau de revocare, se perimă de drept dacă a rămas în nelucrare din vina părții o perioadă de timp de cel puțin 1 an. Perimarea este reglementată ca o sancțiune de drept procesual civil care operează împotriva oricărei persoane ce a rămas în pasivitate, în sensul că nu a stăruit în judecată în mod culpabil.

Cursul perimării a fost suspendat de drept în condițiile art. 250 alin. (1) C. proc. civ. pe toată perioada cât a dăinuit suspendarea judecății dispusă în baza art. 244 C. proc. civ.

Totodată, s-a reținut că suspendarea legală dăinuie până când hotărârea pronunțată în cauza, care a motivat întreruperea cursului judecății, a devenit irevocabilă, potrivit art. 244 alin. (2) C. proc. civ.

Din actele dosarului, a reținut instanța de recurs, rezultă că măsura suspendării legale a încetat la data rămânerii definitive a ordonanței prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești nr. 361/II/2018 din 14.08.2018, comunicată petiționarului A. la data de 22.08.2018, rămasă definitivă ca urmare a neformulării plângerii împotriva acestei ordonanțe, așa cum rezultă din evidențele sistemului Ecris al Parchetului.

A mai reținut instanța că sancțiunea perimării cererii de recurs se apreciază în raport de soluția pronunțată în dosarul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești nr. 1356/P/2013, avută în vedere de către instanță atunci când a dispus suspendarea în baza art. 244 C. proc. civ. și nu în raport de alte cauze, pe care le invocă recurentul pentru prima dată în apărarea sa față de excepția invocată din oficiu de către instanță.

Analizând lipsa de stăruință a recurentului în continuarea judecății după încetarea măsurii suspendării legale dispuse pentru soluționarea cauzei înregistrată sub nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, instanța de recurs a apreciat că acesta nu a făcut dovada vreunei împrejurări mai presus de voința sa de natură să oprească cursul perimării.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs contestatorul A., pe care a considerat-o nelegală, arătând, totodată, că motivele de recurs le va depune printr-o cerere separată, ulterioara, in termen legal, imediat ce îi va fi comunicata motivarea hotărârii recurate, înăuntrul termenului de recurs.

La data de 22 septembrie 2021 au fost înregistrate la dosar motivele de recurs depuse de recurent, prin care acesta a solicitat admiterea recursului ca fiind legal, temeinic și motivat.

Analizând cu prioritate excepția inadmisibilității recursului, în raport de dispozițiile art. 137 C. proc. civ., constată că aceasta este întemeiată și, pe cale de consecință, va respinge recursul, ca inadmisibil, pentru următoarele considerente:

În sistemul nostru de drept mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătorești, exercitarea și efectele acestora sunt guvernate de principiul legalității căilor de atac, regulă cu valoare de principiu constituțional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac și exercitarea lor în condițiile legii, potrivit cu natura și scopul lor și într-o anumită ordine.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

În speță, Înalta Curte constată că recursul a fost declarat împotriva unei decizii irevocabile, prin care s-a constatat perimată o cerere de recurs.

Împotriva hotărârii judecătorești se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziții imperative, de la care nu se poate deroga.

Potrivit art. 299 alin. (1) C. proc. civ., care reglementează obiectul recursului, sunt supuse acestei căi de atac "hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională".

De asemenea, au acest caracter, irevocabil, hotărârile date în soluționarea unei cereri de recurs, când pricina a fost soluționată prin reținerea unui incident procedural, cum este cel al perimării.

Or, așa cum s-a menționat anterior, cu referire la dispozițiile procedurale care circumstanțiază obiectul recursului, împotriva hotărârilor irevocabile nu mai este deschisă această cale de atac.

Împrejurarea că în art. 253 alin. (2) C. proc. civ. se menționează că "hotărârea care constată perimarea este supusă recursului", nu poate fi înțeleasă în sensul că este susceptibilă de această cale de atac și decizia prin care se constată intervenit incidentul procedural al perimării în faza procesuală a recursului.

Aceasta, întrucât intenția legiuitorului nu a fost aceea de a deschide o nouă cale de atac a recursului, după ce hotărârea a devenit irevocabilă fiind epuizat dreptul de a exercita recurs.

La aceeași concluzie conduce și coroborarea dispozițiilor art. 253 alin. (2) cu cele ale art. 299 alin. (1) C. proc. civ. și art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., texte care, definind obiectul recursului, stabilesc în mod clar că acesta nu poate fi reprezentat de hotărâri irevocabile.

Cu alte cuvinte, hotărârea pronunțată asupra incidentului perimării poate fi atacată cu recurs numai dacă și hotărârea care s-ar fi pronunțat în cererea perimată ar fi fost susceptibilă de această cale de atac.

Or, cum decizia recurată, este pronunțată tot într-un recurs, rezultă că aceasta este irevocabilă.

Prin urmare, reținându-se că decizia civilă nr. 270/2021 din 17 iunie 2021 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă, prin care s-a constatat perimată judecata recursului declarat de contestatorul A., nu este susceptibilă de reformare pe calea recursului și, față de considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 270/2021 din 17 iunie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 septembrie 2021.