ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1517/2021

Ședința publică din data de 16 iunie 2021

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Brașov la 11 iulie 2019, sub nr. x/2019, SIF Transilvania S.A. a chemat în judecată pe A., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 1.575.024 RON, conform art. 3 din contract și la plata cheltuielilor arbitrale. Prin cererea de arbitrare, SIF Transilvania S.A. l-a nominalizat pe domnul B., în calitate de arbitru titular și pe doamna C. în calitate de arbitru supleant.

A. a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 28 mai 2019.

Prin hotărârea arbitrală nr. 9 din 13 noiembrie 2019, Tribunalul Arbitral din cadrul Curții de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Brașov a admis acțiunea formulată de SIF Transilvania S.A., a obligat pârâtul A. la plata sumei de 1.575.024 RON, reprezentând prețul total al acțiunilor și la plata sumei de 38.258,50 RON reprezentând taxă arbitrală, precum și la plata sumei de 35.700 RON, reprezentând onorariu avocat.

A. a formulat acțiune în anulare împotriva hotărârii arbitrale nr. 9 din 13 noiembrie 2019.

Prin sentința nr. 2/F din 16 septembrie 2020, Curtea de Apel Brașov, secția Civilă a respins acțiunea în anulare formulată de reclamantul A..

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs A., solicitând admiterea căii de atac, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:

Recurentul susține că hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziții imperative ale legii (art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.) întrucât în fața tribunalului arbitral a fost încălcat dreptul recurentului la un proces echitabil, soluționat de o instanță imparțială și independentă, astfel cum prevede art. 6 din CEDO. Menționează că art. 562 alin. (1) C. proc. civ. prevede o sferă mai largă a cazurilor de incompatibilitate a arbitrilor față de cazurile prevăzute pentru judecători, printre care și art. 42 pct. 13 referitor la existența unor elemente care dau naștere în mod întemeiat unor îndoieli privind imparțialitatea arbitrului. Mai arată că art. 562 alin. (3) și (4) C. proc. civ. îl obligă pe respectivul arbitru să aducă la cunoștința părților o astfel de împrejurare, chiar înainte de a accepta numirea sau imediat ce a cunoscut-o și îi interzice acestuia să participe la soluționarea litigiului, cu excepția situației în care părțile precizează în scris că nu vor solicita recuzarea. Autorul căii de atac precizează că arbitrul propus de intimată prin cererea de arbitraj, domnul B., se afla în relații de colaborare/parteneriat cu intimata SIF Transilvania S.A. la momentul soluționării litigiului arbitral, că a aflat despre acest lucru ulterior pronunțării hotărârii arbitrale și că a depus dovezi la dosar în acest sens.

În opinia recurentului, curtea de apel a aplicat greșit normele de drept material edictate de art. 592 alin. (1) C. proc. civ. atunci când a reținut că invocarea aspectelor de lipsă de imparțialitate nu este posibilă pe calea acțiunii în anulare întemeiate pe art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.. Argumentează că în susținerea acțiunii în anulare a invocat încălcarea art. 42 pct. 13, art. 43 și art. 562 alin. (1), alin. (2) și alin. (4) C. proc. civ. și că instanța învestită cu acțiunea în anulare ar fi trebuit să analizeze dacă arbitrul ar fi avut obligația de a se abține, iar nu să analizeze instituția recuzării.

Autorul căii de atac susține că nu a fost analizat cel de-al doilea motiv al acțiunii în anulare, întemeiat pe dispozițiile art. art. 608 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., prin care recurentul a susținut că tribunalul arbitral nu a fost constituit în conformitate cu convenția arbritală, și apreciază că aceasta constituie o încălcarea a normelor de drept material.

Într-o altă critică recurentul afirmă că instanța învestită cu acțiunea în anulare a analizat numai încălcarea dispozițiilor art. 1352 C. civ., fără a se referi la art. 98 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, la art. 1720 alin. (1), art. 1673, art. 1686 alin. (2), art. 1674, art. 1688 și art. 1724 C. civ.. Arată că nu este corectă statuarea curții de apel în sensul că norma de la art. 1352 C. civ. nu este imperativă deoarece transferul dreptului de proprietate asupra acțiunilor este reglementat de art. 98 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, care este o normă imperativă, și, în consecință, și celelalte prevederi citate mai sus au același caracter.

Recurentul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

Intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, iar art. 488 alin. (1) pct. 8 din același cod vizează încălcarea normelor de drept material, ce poate consta în aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, în extinderea normelor dincolo de ipotezele la care se aplică ori în restrângerea nejustificată a aplicării acestora.

Instanța supremă va înlătura criticile prin care recurentul invocă încălcarea dispozițiilor art. 42 pct. 13 și ale art. 562 C. proc. civ. deoarece în soluționarea acțiunii în anulare, curtea de apel a analizat susținerile legate de constituirea tribunalului arbitral prin raportare la temeiurile indicate de reclamant, și a dat eficiență dispozițiilor art. 592 alin. (1) C. proc. civ., în conformitate cu care incidentele privind constituirea tribunalului arbitral pot fi invocate în cadrul procedurii arbitrale, până la primul termen de judecată. În cazul în care acest termen este depășit, intervine sancțiunea decăderii. Curtea de apel a reținut, cu ocazia stabilirii situației de fapt, că recurentul a fost informat despre numirea respectivului arbitru și că ar fi putut invoca aspectele legate de o eventuală incompatibilitate a acestuia la primul termen de judecată în fața tribunalului arbitral, dar nu a uzat de acest drept. Recurentul reia susținerile din acțiunea în anulare referitor la presupusa incompatibilitate a arbitrului, dar nu contrazice aspectele factuale reținute de curtea de apel și nici nu critică decizia atacată din perspectiva art. 592 alin. (1) C. proc. civ.

În mod corect a constatat instanța învestită cu acțiunea în anulare că aspectele legate de incompatibilitatea arbitrilor nu pot fi analizate din perspectiva art. 608 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. care se referă la constituirea tribunalului arbitral în conformitate cu convenția arbitrală, care reflectă acordul de voință al părților referitor la soluționarea litigiului pe calea arbitrajului. Motivul de anulare reglementat de art. 608 alin. (1) lit. h) din același cod include numai criticile cu privire la încălcarea dispozițiilor imperative ale legii de către tribunalul arbitral și nu permite analiza unor argumente prin care se aduc în discuție aspecte legate de constituirea instanței arbitrale, care ar fi putut fi invocate în procedura arbitrală, până la primul termen de judecată stabilit de instanța arbitrală sau cel mai târziu la acest termen. Astfel, neregularitățile intervenite în legătură cu existența și validitatea convenției arbitrale, constituirea tribunalului arbitral, limitele însărcinărilor arbitrilor, desfășurarea procedurii sau propunerea unor probe, invocate în calea de atac, nu pot determina ulterior anularea hotărârii.

Înalta Curte nu va reține criticile prin care recurentul susține că au fost greșit aplicate dispozițiile art. 98 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, la art. 1720 alin. (1), art. 1673, art. 1686 alin. (2), art. 1674, art. 1688 și art. 1724 C. civ. întrucât în acțiunea în anulare nu s-a invocat încălcarea acestor norme de drept material, astfel că aceste argumente nu au fost analizate de curtea de apel și nu pot face obiectul examinării direct în recurs. Vor fi înlăturate și criticile prin care se arată că în mod greșit a reținut instanța învestită cu acțiunea în anulare că art. 1352 C. civ. nu este o normă cu caracter imperativ deoarece este corectă statuarea curții de apel în sensul că susținerile recurentului din cadrul acțiunii în anulare conform cărora fapta terțului ce nu a mai dorit finanțarea achiziției pachetului de acțiuni reprezintă o cauză exoneratoare de răspundere sunt aspecte de netemeinicie, care nu pot fi analizate din perspectiva art. 608 C. proc. civ.. Hotărârea arbitrală are caracter definitiv, iar anularea sa se poate cere pentru motivele strict și limitativ prevăzute de lege.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva sentinței civile nr. 2/F din 16 septembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva sentinței civile nr. 2/F din 16 septembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 iunie 2021.