ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1512/2021

Ședința publică din data de 16 iunie 2021

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Galați la 1 noiembrie 2007, sub nr. x/2007, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtei B. S.R.L. la plata sumei totale de 2.527.783,30 RON reprezentând penalități de întârziere, contravaloare închiriere locomotive de tracțiune și manevră, contravaloare închiriere vagoane, contravaloare lucrări de amenajare, cheltuieli de amortizare și rate asigurare. Ulterior, reclamanta și-a majorat pretențiile la suma de 10.812.190,06 RON.

Prin hotărârea nr. 71 din 31 octombrie 2008, Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Galați a admis acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. și în consecință a obligat pârâta să plătească reclamantei suma totală de 11.339.556,56 RON, compusă din 1.927.376,86 RON, reprezentând prejudiciu suferit de reclamantă prin neexecutarea de către pârâtă a obligațiilor asumate prin contractul de transport nr. 625 din 6 martie 2007; 9.289.928 RON, reprezentând penalități pentru neexecutarea obligațiilor contractuale; 80.751,70 RON, reprezentând taxa arbitrală achitată de către reclamantă (plus TVA aferent); 1.500 RON, reprezentând onorariu expert achitat de reclamantă și 40.000 RON, reprezentând onorarii avocați.

Împotriva acestei hotărâri arbitrale a formulat acțiune în anulare B. S.R.L., prin care a solicitat anularea acestei hotărâri și obligarea intimatei A. la plata cheltuielilor de judecată aferente atât procedurii arbitrale, cât și a celor efectuate în cursul judecății acțiunii în anulare.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Galați, secția comercială, maritimă și fluvială (actuala secție a II-a Civilă) sub nr. x/2009.

Au fost invocate dispozițiile art. 364 lit. g) și h) C. proc. civ. din 1865, arătându-se că hotărârea arbitrală nu cuprinde motivele pe care se sprijină, și că prin aceeași hotărâre au fost încălcate normele imperative ale legii care reglementează angajarea răspunderii contractuale și administrarea probatoriilor și că au fost încălcate principiile dreptului la apărare și al contradictorialității.

Prin încheierea de ședință din 4 martie 2009, Curtea de Apel Galați a dispus suspendarea judecării cauzei având ca obiect acțiunea în anulare a hotărârii arbitrale, formulată de reclamanta B. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta A., în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006.

La 1 octombrie 2019 pârâta A. prin C. a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, arătând că în BPI nr. 11954 din 13 iunie 2019 a fost publicată sentința nr. 632 din 8 aprilie 2019 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr. x/2008, prin care în temeiul art. 132 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 s-a dispus închiderea procedurii de reorganizare prin continuarea activității față de debitoarea B. S.R.L.

D. S.R.L., prin reprezentant legal E. și convențional prin Ovanesian și F., a depus la dosarul cauzei note de ședință, asupra cererii de repunere pe rol a cauzei, prin care a invocat excepția lipsei de interes a cererii de reluare a judecății cauzei.

Prin încheierea de ședință din 27 noiembrie 2019 a fost respinsă excepția lipsei de interes a cererii de reluare a judecății cauzei, s-a admis cererea formulată de C. SPRL, lichidator judiciar al societății A., s-a dispus repunerea pe rol a cauzei și citarea reclamantei la sediul social și la cel ales pentru comunicarea actelor de procedură și a pârâtei prin lichidator judiciar pentru termenul de judecată de la 22 ianuarie 2020.

Prin sentința nr. 5/F din 18 martie 2020, Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă a respins acțiunea în anulare a hotărârii arbitrale, ca inadmisibilă.

Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reținut, în esență, că reclamanta B. S.R.L. (pârâtă în litigiul arbitral) a solicitat anularea hotărârii arbitrale nr. 71 din 31 octombrie 2008 în temeiul art. 364 lit. g) și h) C. proc. civ. din 1865. Raportat la temeiul indicat și la considerentele Deciziei nr. V din 25 iunie 2001 a Curții Supreme de Justiție - Secțiile Unite, pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, prin s-a statuat că, în accepțiunea legiuitorului soluționarea litigiului tribunalului arbitral constituie o judecată în fond, iar acțiunea în anulare, fiind o cale de atac, nu poate determina o reexaminare cu caracter devolutiv, curtea de apel a reținut că nu poate fi atacată pe motiv de nulitate o hotărâre arbitrală decât în cazurile și pentru motivele expres și limitativ prevăzute de art. 364 C. proc. civ. din 1865, nulitățile enumerate fiind de ordine publică, părțile neputând deroga de la acestea prin compromisul încheiat.

Referitor la criticile aduse hotărârii arbitrale, instanța a constatat că acestea exced celor două cazuri de nulitate prevăzute de lege întrucât reclamanta B. S.R.L. a încercat să repună în discuția instanței chestiuni ce țin exclusiv de modalitatea în care tribunalul arbitral a analizat fondul raporturilor dintre părți și probatoriile administrate, precum și dezlegările date de instanța arbitrală. Totodată, în raport de dispozițiile legale pe care reclamanta și-a întemeiat acțiunea, s-a constatat că hotărârea arbitrală cuprinde dispozitivul și motivele, data și locul pronunțării, semnăturile arbitrilor, iar dispozitivul nu cuprinde dispoziții care nu se pot aduce la îndeplinire.

Prin notele de ședință depuse la dosarul cauzei la 22 ianuarie 2020, reclamanta a invocat puterea de lucru judecat a sentinței civile nr. 1092 din 5 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul Constanța, irevocabilă prin decizia civilă nr. 1112 din 4 noiembrie 2013 a Curții de Apel Constanța (dosar nr. x/2009) și a susținut incidența dispozițiilor art. 364 lit. i) C. proc. civ. din 1865, arătând că hotărârea arbitrală a fost pronunțată cu încălcarea ordinii publice și a dispozițiilor imperative ale legii. Din această perspectivă, curtea de apel a reținut că modificarea temeiului acțiunii nu poate fi realizată decât în interiorul termenului prevăzut de lege pentru declararea acestei căi de atac și nu prin notele scrise depuse anterior dezbaterilor și că nu poate fi analizată incidența art. 364 lit. i) C. proc. civ. din 1865 prin raportare la o situație intervenită ulterior pronunțării hotărârii arbitrale în discuție.

Împotriva acestei hotărâri, precum și împotriva încheierii din 27 noiembrie 2019, a declarat recurs reclamanta B. S.R.L.

Prin decizia nr. 1826 din 6 octombrie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a respins recursul declarat de recurenta B. S.R.L. împotriva încheierii din 27 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă, ca nefondat, a admis recursul declarat de recurenta B. S.RL. împotriva sentinței civile nr. 5/F din 18 martie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă, a casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Pentru a decide astfel, instanța supremă a reținut, în esență, că recursul declarat împotriva încheierii din 7 noiembrie 2019 nu este fondat întrucât, contrar celor susținute prin cererea de recurs, soluția adoptată de prima instanță, de respingere a excepției lipsei de interes a pârâtei A. în formularea cererii de redeschidere a judecății și de repunere pe rol a cauzei la cererea acestei părți nu este nici nemotivată și nici nu se fundamentează pe motive contradictorii. Instanța de recurs a concluzionat că în promovarea cererii de redeschidere a judecății cauzei suspendate au interes toate părțile implicate în litigiul judiciar, nu numai cel care a declanșat litigiul, prin formularea unei cereri introductive de instanță sau, după caz, titularul căii de atac, atunci când procesul se află în această fază. Astfel, cererea urmărește încetarea unei anumite stări de incertitudine, de nesiguranță determinate de oprirea temporară a cursului judecății, astfel că toate părțile au interes să contribuie la desfășurarea fără întârziere a procesului și la finalizarea acestuia.

Înalta Curte a apreciat că recursul declarat împotriva sentinței nr. 5 din 18 martie 2020 este fondat, pentru anumite considerente reținute în mod expres de instanța de recurs în sensul că este întemeiat motivul de recurs referitor la refuzul primei instanțe de a analiza apărarea relativă la incidența puterii de lucru judecat a sentinței nr. 1092/2013 a Tribunalului Constanța, rămasă definitivă prin decizia nr. 1112/2013 a Curții de Apel Constanța. Prima instanță a încălcat prevederile art. 166 C. proc. civ. din 1865, potrivit cărora puterea de lucru judecat se poate ridica și înaintea instanțelor de recurs, în sensul că puterea de lucru judecat este o instituție de ordine publică, destinată să asigure stabilitatea raporturilor juridice și să dea eficiență întregii activități judiciare. Or, atâta vreme cât aceasta putea fi pusă în discuție, pentru prima dată, chiar și în etapa recursului, cu atât mai mult nu putea fi exclusă de la analiza instanței învestite cu o acțiune întemeiată pe prevederile art. 364 C. proc. civ. din 1865, care soluționa cauza în primă instanță, conform art. 365 alin. (1) din același cod. În consecință, în condițiile în care prima instanță a omis a analiza lucrul judecat, ca o prezumție legală absolută și irefragabilă de conformitate a hotărârii cu adevărul, astfel cum era reglementat de C. civ. din 1864 (art. 1201) sau ca o excepție de fond, peremptorie și absolută, conform C. proc. civ. din 1865, s-a concluzionat că instanța de recurs nu poate analiza pentru prima dată în calea extraordinară de atac, dacă sunt îndeplinite elementele puterii de lucru judecat sau efectele sale asupra hotărârii ce face obiectul acțiunii în anulare.

A mai reținut instanța de recurs că instanța de fond a omis a analiza împrejurarea că a fost dispusă suspendarea soluționării acțiunii în anulare, conform art. 36 din Legea nr. 85/2006, text de lege prin care legiuitorul a urmărit ca realizarea tuturor creanțelor împotriva unui debitor să aibă loc în cadrul procedurii colective a insolvenței. Or, trecând peste faptul că pretențiile A. împotriva recurentei, valorificate pe calea arbitrajului în prezenta cauză, au fost supuse cenzurii judecătorului-sindic, pe calea contestației la tabelul preliminar și, ulterior, realizate în cadrul procedurii insolvenței, prima instanță a ignorat în totalitate dispozițiile art. 137 alin. (2) din Legea nr. 85/2006. Cu alte cuvinte, atunci când un debitor, cum este recurenta de față, a făcut obiectul unei proceduri de reorganizare pe bază de plan și s-a dispus închiderea procedurii, în urma îndeplinirii tuturor obligațiilor de plată asumate prin planul confirmat, acesta este descărcat de orice obligații anterioare. Înalta Curtea de Casație și Justiție a concluzionat că prima instanță avea obligația să verifice dacă reclamanta arbitrală (intimată în cadrul acțiunii în anulare), mai justifică vreun interes în cadrul procedurii judiciare de a obține și a conserva un titlu ce îi constată o creanță stinsă prin efectul legii.

Instanța de recurs a apreciat ca fiind neîntemeiată critica potrivit căreia curtea de apel ar fi omis cercetarea motivului prevăzut de art. 364 alin. (1) lit. k), reținând pe de o parte că acest text de lege se oprește la lit. i), împrejurare în care a concluzionat că recurenta încearcă să îndrepte o pretinsă eroare printr-o altă greșeală materială. Pe de altă parte, a reținut că, din motivarea hotărârii atacate rezultă că prima instanță a abordat în mod judicios interdependența dintre principiul disponibilității și cel al rolului activ al judecătorului, în sensul că nu a exclus de la analiză considerentele propriu-zise ale acțiunii în anulare, referitoare la încălcarea normelor relative la răspunderea contractuală, administrarea probatoriilor sau pretinsa încălcare a principiului contradictorialității sau dreptului la apărare, pe considerentul că nu s-a invocat motivul prevăzut de art. 364 alin. (1) lit. i) C. proc. civ.. Ceea ce a reținut prima instanță este faptul că aceste critici repun în discuție aspecte de netemeinicie și nu se subscriu vreunui motiv de anulare, dintre cele expres și limitativ prevăzute de lege.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Galați, secția a II-a civilă sub nr. x/2009*.

Prin sentința civilă nr. 11/F din 11 februarie 2021, Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă a admis acțiunea în anularea hotărârii arbitrale nr. 71 din 31 octombrie 2008, pronunțată de Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Galați, a anulat această hotărâre arbitrală și a admis excepția puterii de lucru judecat, invocată de D. S.R.L., prin raportare la sentința civilă nr. 1092 din 5 aprilie 2013 a Tribunalului Constanța, definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 1112 din 4 noiembrie 2013 a Curții de Apel Constanța. A respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. și a obligat reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 36.215,585 de RON, reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv onorariu de avocat în acțiunea în anulare și în recurs, și taxă de timbru și timbru judiciar în recurs, diferența de 36.215,585 de RON urmează a fi suportată de pârâtă.

Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reținut, în esență, că potrivit art. 166 C. proc. civ. din 1865 "Excepția puterii lucrului judecat se poate ridica, de părți sau de judecător, chiar înaintea instanțelor de recurs.", iar conform art. 163 din același cod "Nimeni nu poate fi chemat în judecată pentru aceeași cauză, același obiect și de aceeași parte înaintea mai multor instanțe."

A constatat că cele două părți, respectiv B. S.R.L. și G. S.A. au mai sesizat instanțele de judecată pentru creanța de 11.339.556,56 de RON, care rezultă din contractul de transport nr. x/2007, cerere care a fost soluționată prin sentința civilă nr. 1092 din 5 aprilie 2013 a Tribunalului Constanța, definitivă prin decizia civilă nr. 1112 din 4 noiembrie 2013 a Curții de Apel Constanța. Astfel, reține curtea, s-a stabilit cu putere de lucru judecat, că D. S.R.L. datorează societății A. penalități de întârziere de 0,1 % pe zi de întârziere calculate la valoarea mărfii nelivrate, în cantitate de 14.813 tone, valoare egală cu prețul de livrare a mărfii către societatea H. S.A. pentru perioada 30 aprilie - 10 iulie 2007. G. S.A. a fost înscrisă în tabelul de creanțe al societății debitoare B. S.R.L. cu această creanță.

Curtea a mai reținut că, prin sentința civilă nr. 632 din 8 aprilie 2019 a Tribunalului Constanța, publicată în BPI nr. 11954 din 13 iunie 2019, s-a închis procedura de reorganizare prin continuarea activității de către debitoarea B. S.R.L., reținându-se că au fost achitate atât creanțele chirografare, cât și creanțele bugetare înscrise în tabelul de creanțe, precum și cele curente, astfel că s-au îndeplinit toate obligațiile stabilite prin planul de reorganizare.

Față de aceste aspecte, curtea de apel a constatat că excepția puterii de lucru judecat invocată de D. S.R.L. este întemeiată deoarece în ambele cauze părțile sunt aceleași, respectiv B. S.R.L. și A., prin reprezentanții lor legali, obiectul este identic în ambele cauze, litigiul fiind cauzat de pretențiile societății A. față de D. S.R.L., întemeiate pe răspunderea civilă contractuală, izvorâtă din contractul de transport nr. x/2007, reclamanta pretinzând un drept de creanță, iar în ambele cauze reclamanta pretinde obligarea pârâtei la plata unei sume de bani, invocând neexecutarea unei obligații contractuale de către pârâtă.

În ceea ce privește scopul urmărit de reclamantă, instanța a constatat că acesta este identic deoarece prin promovarea cererii de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Galați, reclamanta a urmărit obținerea unui titlu executoriu pe care să-l poată pună în executare silită individuală ulterior. Pe de altă parte, prin depunerea cererii de creanță în procedura de insolvență, creditoarea a urmărit, primordial recunoașterea creanței sale, înscrierea sa în tabelul de creanțe, dar și consecințele acestui demers judiciar, respectiv participarea la procedura de reorganizare a debitorului, cu scopul îndestulării creanței sale.

A mai constatat că deși sentința civilă nr. 1092 din 5 aprilie 2013 a Tribunalului Constanța a fost pronunțată după hotărârea nr. 71 din 31 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Galați, totuși aceasta a devenit definitivă prima, dobândind astfel autoritate de lucru judecat înainte de soluționarea definitivă a acțiunii în anulare a hotărârii arbitrale.

Față de dispozițiile art. 163 și art. 166 C. proc. civ. din 1865, curtea a reținut că excepția puterii de lucru judecat invocată de D. S.R.L. este o excepție de fond, peremptorie și absolută, care poate fi invocată inclusiv în fața instanței de recurs, și că aceasta este întemeiată. A mai reținut că de vreme ce debitoarea a supraviețuit procedurii de reorganizare, toate datoriile anterioare, menționate în plan, s-au stins prin plată, reclamanta nemaiputând invoca pretenții anterioare acestei proceduri.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, instanța a constatat că ambele părți sunt în mod egal responsabile de promovarea și menținerea cererii ce a făcut obiectul prezentei cauze și că admiterea acțiunii în anuare de față nu se datorează vreunei cauze de nelegalitate a hotărârii arbitrale, ci intervenirii sentinței civile nr. 1092 din 5 aprilie 2013 a Tribunalului Constanța și, prin urmare, a soluționării definitive a litigiului dintre părți, inclusiv a executării obligațiilor debitoarei așa cum au fost stabilite în procedura insolvenței. Având în vedere pasivitatea pârâtei, dar și admiterea doar în parte a pretențiilor reclamantei și împrejurarea că motivul admiterii acțiunii în anulare îl constituie admiterea excepției puterii de lucru judecat, curtea a constatat că ambele părți trebuie să suporte în mod egal cheltuielile de judecată, atât taxele de timbru, cât și onorariul avocațial.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs A. prin C., solicitând casarea sentinței atacate și rejudecarea cauzei în sensul respingerii acțiunii în anulare.

Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:

Recurenta susține că au fost încălcate formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității și că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Arată că nu există identitate de cauză și de obiect între litigiile care au fost soluționate prin sentința civilă nr. 1092 din 5 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul Constanța și prin hotărârea arbitrală nr. 71 din 31 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Galați întrucât primul a avut ca obiect contestația împotriva tabelului preliminar, iar al doilea o acțiune în răspundere civilă contractuală. Arată că, față de condițiile reglementate de art. 1201 C. civ. din 1864, a doua cerere este cea soluționată de Tribunalul Constanța prin sentința civilă nr. 1092 din 5 aprilie 2013, și susține că nu sunt îndeplinite cerințele textului de lege invocat, acesta fiind greșit aplicat de curtea de apel.

Autoarea căii de atac apreciază că instanța învestită cu soluționarea acțiunii în anulare nu a ținut cont de dispozițiile art. 363 alin. (3) C. proc. civ. din 1865 care prevede că hotărârea arbitrală comunicată părților are efectele unei hotărâri judecătorești definitive, și a reținut, în mod eronat, că sentința civilă nr. 1092 din 5 aprilie 2013 are autoritate de lucru judecat față de hotărârea nr. 71 din 31 octombrie 2008 pentru că a devenit definitivă prima, înainte de soluționarea definitivă a acțiunii în anulare. Susține că hotărârea arbitrală se bucură de putere de lucru judecat de la comunicarea acesteia către părți, iar nu de la soluționarea recursului.

Recurenta și-a întemeiat cererea de recurs pe dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ. din 1865.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. din 1865, modificarea sau casarea unei hotărâri se poare cere numai pentru motive de nelegalitate când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Criticile subsumate de autoarea căii de atac acestui motiv de recurs, prin care aceasta invocă aplicarea prevederilor art. 1201 C. civ. din 1864 vor fi înlăturate. Curtea de apel a analizat efectele lucrului judecat, ținând cont de indicațiile instanței de recurs care a casat sentința pronunțată în soluționarea acțiunii în anulare în primul ciclu procesual, din perspectiva unei excepții de fond, peremptorii și absolute, conform C. proc. civ. din 1865.

Potrivit art. 163 C. proc. civ. din 1865, "nimeni nu poate fi chemat în judecată pentru aceeași cauză, același obiect și de aceeași parte în fața mai multor instanțe."

Curtea de apel a constatat că între intimata A. și recurenta B. S.R.L. s-au desfășurat două acțiuni judiciare, prin care intimata A., în calitate de reclamantă, a solicitat obligarea recurentei B. S.R.L., în calitate de pârâtă, la plata despăgubirilor și penalităților de întârziere decurgând din neexecutarea de către recurentă a obligațiilor născute în temeiul contractului de transport nr. x/2007. A mai constatat că există identitate de părți și de obiect între cele două litigii întrucât prin ambele cereri, reclamanta a pretins un drept de creanță, urmărind obligarea pârâtei la plata unei sume de bani decurgând din același contract, iar scopul urmărit este același.

Aplicând în mod corect norma edictată de art. 163 C. proc. civ. din 1865 și cu respectarea limitelor de casare, curtea a apreciat că este întemeiată excepția puterii de lucru judecat a sentinței civile nr. 1092 din 5 aprilie 2013 a Tribunalului Constanța față de hotărârea arbitrală nr. 71 din 31 octombrie 2008, cu atât mai mult cu cât recurenta A. s-a înscris în tabelul preliminar al creanțelor împotriva debitoarei B. S.R.L. în temeiul hotărârii arbitrale nr. 71 din 31 octombrie 2008, iar prin sentința civilă nr. 1092 din 5 aprilie 2013 a fost soluționată contestația formulată de B. S.R.L. la tabelul preliminar de creanțe al debitoarei B. S.R.L., rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 1112 din 4 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Constanța.

Potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ. din 1865, modificarea sau casarea unei hotărâri se poare cere numai pentru motive de nelegalitate atunci când instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității prevăzute de art. 105 alin. (2) din același cod.

Înalta Curte va înlătura criticile prin care recurenta susține că instanța învestită cu soluționarea acțiunii în anulare nu a ținut cont, în rejudecare, de dispozițiile art. 363 alin. (3) C. proc. civ. din 1865 întrucât analiza curții de apel s-a concentrat asupra raportului dintre cele două hotărâri în scopul de a stabili dacă sunt îndeplinite elementele puterii de lucru judecat și efectele sale asupra hotărârii ce face obiectul acțiunii în anulare, precum și asupra interesului recurentei de a își conserva creanța, astfel cum a stabilit instanța supremă prin decizia de casare din primul ciclu procesual.

Stabilind situația de fapt, curtea de apel a observat că recurenta a fost inclusă în planul de reorganizare al intimatei cu creanța înscrisă la masa credală, în temeiul hotărârii arbitrale nr. 71 din 31 octombrie 2008 și că prin sentința civilă nr. 632 din 8 aprilie 2019, Tribunalul Constanța a dispus închiderea procedurii de reorganizare și reintegrarea intimatei în circuitul economic, constatând totodată că au fost îndeplinite toate obligațiile din plan.

Raportat la dispozițiile art. 137 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, instanța supremă a statuat că atunci când un debitor, cum este intimata de față, a făcut obiectul unei proceduri de reorganizare pe bază de plan și s-a dispus închiderea procedurii, în urma îndeplinirii tuturor obligațiilor de plată asumate prin planul confirmat, operează o extincție ope legis a tuturor obligațiilor pe care le-a avut debitorul care, ca urmare a succesului planului de reorganizare, este repus în circuitul economic

Având în vedere că dezlegarea problemelor de drept de către instanța de recurs este obligatorie pentru judecătorii fondului, conform prevederilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ. din 1865, curtea de apel a reținut că recurenta nu mai poate invoca pretenții anterioare procedurii de reorganizare.

Față de dispozițiile art. 363 alin. (3) C. proc. civ. din 1865 în sensul că "hotărârea arbitrală comunicată părților are efectele unei hotărâri judecătorești definitive.", Înalta Curte apreciază că susținerile recurentei nu sunt de natură a justifica reformarea hotărârii atacate.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. din 1865, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta A. prin C. împotriva sentinței civile nr. 11/F din 11 februarie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă.

Față de soluția de respingere, ca nefondat, a recursului, în temeiul art. 274 alin. (1), raportat la art. 316 C. proc. civ. din 1865, Înalta Curte de Casație și Justiție va obliga recurenta A. prin C. la plata către intimata B. S.R.L. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 5.950 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, conform dovezilor aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta A.. PRIN C. împotriva sentinței civile nr. 11/F din 11 februarie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă.

Obligă recurenta A. PRIN C. la plata către intimata B. S.R.L. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 5.950 RON.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 iunie 2021.