ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1076/2021

Ședința publică din data de 21 aprilie 2021

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 18.03.2016 pe rolul Judecătoriei Brăila, secția Civilă, reclamanții A., B. și S.C. C. S.R.L. au chemat în judecată pe pârâții D., E., F., G., S.C. H. S.R.L, H. S.A. și S.C. I. S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâții să le plătească suma de 50.000 RON, pentru acoperirea prejudiciului intervenit ca urmare a colaborării cu aceștia, precum și daune materiale și morale, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, au arătat că pârâții-persoane fizice, în calitate de asociați ai S.C. J. S.R.L., care era în faliment nedeclarat, au avut în anul 2010 intenția de a vinde părțile sociale pe care le dețineau în cadrul respectivei societăți, iar reclamanții-persoane fizice, în calitate de asociați ai S.C. C. S.R.L., au început demersurile pentru preluare, care s-au finalizat la 01.10.2010.

Reclamanții au afirmat că în anul 2011 societatea nu a reușit să promoveze un audit din cauza unor deficiențe ale clădirii showroom-ului, aflat într-o stare avansată de degradare, de care pârâții aveau cunoștință, dar pe care nu li le-au comunicat. De asemenea, au mai susținut că pârâta H. S.A., cu nerespectarea unor condiții contractuale, nu a acordat garanție proprietarului unui autoturism, care s-a regresat împotriva S.C. C. S.R.L., obligată mai apoi să achite contravaloarea reparațiilor, împrejurare care i-a produs dezechilibre majore în activitate, determinând deschiderea procedurii insolvenței la 03.02.2015. În acest context, reclamanții au arătat că în cursul procedurii colective au fost efectuate reevaluări ale imobilelor, care au relevat că imobilul nu mai poate fi reparat. Așadar, afirmând că acțiunile întreprinse de pârâți au dus la intrarea S.C. C. S.R.L. în faliment, au pretins angajarea răspunderii acestora.

La 28.03.2016, reclamanții A. și B. au depus precizări scrise, arătând că acțiunea este una în pretenții, întemeiată pe art. 1.516 și urm., art. 1527, art. 1.530 și urm. C. civ. și au solicitat suma de 1.250.000 euro, cu titlu de daune morale de la pârâții D., E., F., G. și S.C. I. S.R.L., suma de 200.000 RON, reprezentând daune materiale, de la S.C. H. S.R.L. și suma de 2.000.000 euro, cu titlu de daune morale, de la H. S.A. și S.C. H. S.R.L.

Prin sentința civilă nr. 6621/19.11.2016, Judecătoria Brăila, secția Civilă a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brăila.

Prin sentința civilă nr. 4/05.01.2017, Tribunalul Brăila, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și-a declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului Galați, pe rolul căruia cauza a fost înregistrată la 12.01.2017.

La 21.02.2017, reclamanta S.C. C. S.R.L. a depus o cerere prin care a solicitat instanței, în principal, să constate, în contradictoriu cu pârâții D., E., F. și G., nulitatea absolută a contractului de cesiune de părți sociale încheiat la 20.09.2010 și să-i oblige pe aceiași pârâți la plata sumelor de 1.290.200 euro, reprezentând prețul cesiunii, de 471.218 euro, reprezentând dobânzi bancare pe care le-a achitat către K. S.A. și în continuare, până la plata efectivă a debitului și de 18.451 euro, reprezentând comisioane bancare pe care le-a achitat către K. S.A. și în continuare, până la plata efectivă a debitului, dar și obligarea pârâților la plata dobânzilor legale aferente acestor sume.

În subsidiar, în măsura în care contractul ar fi considerată valabil încheiat, aceeași reclamantă a solicitat angajarea răspunderii a vânzătorilor (pârâții persoane fizice), pentru viciile ascunse cu viclenie ale imobilului, în solidar cu proiectantul general S.C. I. S.R.L., pentru calitatea construcțiilor.

Astfel, pe acest temei și cu titlu de despăgubiri, a solicitat obligarea pârâților la plata sumelor de 1.290.200 euro, reprezentând prețul cesiunii, de 471.218 euro, reprezentând dobânzi bancare achitate către K. S.A. și în continuare, până la plata efectivă a debitului și de 18.451 euro, reprezentând comisioane bancare pe care le-a achitat către K. S.A. și în continuare, până la plata efectivă a debitului, dar și obligarea pârâților la plata dobânzilor legale aferente acestor sume.

La data de 21.02.2017, reclamanții A. și B. au renunțat la judecată, iar reclamanta S.C. C. S.R.L. a renunțat doar la judecata în contradictoriu cu pârâtele H. S.A. și S.C. H. S.R.L.

Prin încheierea din 21.02.2017, Tribunalul Galați, secția a II-a civilă a luat act de renunțarea reclamanților A. și B. la judecată în contradictoriu cu toți pârâții și de renunțarea reclamantei S.C. C. S.R.L. la judecata în contradictoriu cu pârâtele H. S.A. și S.C. H. S.R.L., stabilind noul cadru procesual, în care S.C. C. S.R.L. are calitatea de reclamantă, iar D., E., F., G. și S.C. I. S.R.L. au calitatea de pârâți. La același termen, aceștia din urmă au invocat decăderea reclamantei din dreptul de a depune la dosar cererea din 21.02.2017, pe care au apreciat-o ca fiind modificatoare.

Prin încheierea din 03.04.2017, Tribunalul Galați, secția a II-a civilă a admis excepția tardivității modificării cererii de chemare în judecată, invocată de pârâți și a respins cererea de modificare a acțiunii ca tardiv formulată, iar prin sentința civilă nr. 254/22.05.2019, a respins acțiunea ca nefondată și a obligat-o pe reclamantă să achite pârâților D., E., F. și G., suma de 8.439,13 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva tuturor încheierilor premergătoare și sentinței civile, reclamanta a declarat apel.

Prin decizia nr. 406/18.12.2019, Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat împotriva încheierii date în 03.04.2017 de Tribunalul Galați, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2016 și a stabilit un nou termen, pentru soluționarea apelului declarat împotriva celorlalte încheieri și sentinței civile.

Ulterior promovării prezentului recurs, la 12.02.2020 Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă a suspendat judecata apelului declarat împotriva celorlalte încheieri și sentinței civile, în baza art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea căii de atac de față.

Împotriva deciziei nr. 406/18.12.2019 a Curții de Apel Galați, secția a II-a civilă, reclamanta a declarat recurs, apreciind-o ca fiind pronunțată cu încălcarea și greșita aplicare a normelor de drept material; a invocat, astfel, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

După prezentarea detaliată a situației de fapt care a generat prezentul litigiu, recurenta a susținut în esență că a cumpărat un imobil afectat de vicii ascunse și că acțiunea sa s-a întemeiat pe art. 1.516, 1.527, 1.530 și urm. C. civ., actele juridice ce reprezintă izvorul obligațiilor fiind supuse C. civ. de la 1864.

În continuare, a arătat că, astfel cum i-a solicitat instanța la termenul din 19.11.2018, temeiul de drept al acțiunii este reprezentat de dispozițiile art. 1.352, art. 1.354, art. 1.356 din C. civ. de la 1864 și de cele ale Legii nr. 31/1990, în ce privește răspunderea contractuală a pârâților-persoane fizice pentru vânzarea cu rea-credință a unui imobil afectat de vicii ascunse, iar referitor la răspunderea civilă delictuală a pârâtei-persoană juridică, reglementată de art. 998 și 999 C. civ., a relevat că fapta ilicită constă în executarea cu gravă neglijență a unui proiect de execuție de construcții, neviabil. A mai susținut că potrivit art. 1483 din C. civ. de la 1864, proiectantul este răspunzător de daune pentru edificarea unor construcții pe un teren necorespunzător și care sunt amenințate cu dărâmarea prin proiectarea unei fundații neconforme.

Recurenta a apreciat însă că fondul cauzei, dincolo de precizările referitoare la temeiul de drept al acțiunii, solicitate de instanță și de pârâți, a rămas același, respectiv despăgubiri pentru motivele deja precizate în cererea introductivă.

Astfel, a susținut că prin cererea precizatoare din 21.02.2017, respinsă ca tardivă, a făcut referiri la cuantumul despăgubirilor bănești la care intimații-pârâți ar trebui să fie obligați, în vederea reparării prejudiciilor cauzate prin executarea defectuoasă a obligațiilor contractuale ce le reveneau, respectiv prin neexecutarea cu bună-credință a procedurii de vânzare a societății și prin executarea cu gravă neglijență, de către S.C. I. S.R.L., a unui proiect de execuție.

În opinia recurentei, menținerea în apel a încheierii din 03.04.2017 relevă o aplicare greșită a normelor de drept material, deoarece cererea din 21.02.2017 nu a conținut decât precizarea cuantumului despăgubirilor.

Recurenta a mai arătat că cererea privind constatarea nulității absolute a contractului de cesiune părți sociale a fost soluționată în dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Vrancea, însă cererea de antrenare a răspunderii civile pentru viciile ascunse ale imobilului nu a fost judecată, deși a fost formulată chiar prin cererea inițială de chemare în judecată.

A arătat că analiza conținutului celor două cereri, introductivă și precizatoare din 21.02.2017, relevă intenția sa de a preciza atât temeiul de drept, cât și nivelul despăgubirilor, făcând referire expressis verbis la viciile ascunse ale construcției achiziționate, valoarea inițială a despăgubirilor (50.000 RON) urmând a fi majorată, ulterior efectuării unei expertize de specialitate.

Recurenta a reiterat că prin cererea din 21.02.2017 a indicat temeiul de drept al acțiunii, conduită repetată la 08.05.2019, când a precizat câtimea despăgubirilor materiale, la 1.779.869 euro, valoare ce urma a fi stabilită și eventual majorată în baza unei expertize, precum și a celor morale, la 2.000.000 RON.

A mai afirmat că problema antrenării răspunderii civile contractuale nu a format obiect al analizei niciunei instanțe, deși a fost pusă în discuție prin cererea introductivă, iar prin respingerea cererii precizatoare ca tardiv formulată i-a fost refuzată soluționarea problemei ridicate în fața instanței de judecată, apreciindu-se eronat că aceasta ar fi o nouă cerere de chemare în judecată care o modifică pe cea inițială.

Susținând, așadar, că cererea din 21.02.2017 nu reprezintă o modificare a acțiunii în sensul art. 204 alin. (1) C. proc. civ., recurenta a apreciat că nu este necesar acordul expres al intimaților-pârâți, conform art. 204 alin. (3) C. proc. civ. de asemenea, a mai arătat că, astfel cum rezultă din conținutul art. 22 alin. (4) teza a II-a C. proc. civ., nu este obligatoriu ca o cerere precizatoare să fie făcută doar în procedura prealabilă de regularizare. De altfel, a apreciat că în mod eronat instanța nu a făcut aplicarea art. 152 C. proc. civ. cu privire la obiectul cererii și la cuantumul despăgubirilor.

În considerarea celor expuse, recurenta a considerat că prin menținerea dispoziției de respingere, ca tardivă, a cererii din 21.02.2017, instanța de apel a dat o calificare eronată respectivei cereri, în sensul că ar fi una modificatoare, cu toate că ea nu a urmărit decât să clarifice modul de antrenare a răspunderii tuturor pârâților-intimați, implicați în tranzacționarea imobilului, pentru viciile ascunse ale construcției, aspecte pe care le invocase și în cererea introductivă.

Intimata S.C. I. S.R.L. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului atât pe cale de excepție - invocând inadmisibilitatea căii de atac -, cât și ca nefondat.

Intimații D., E., F. și G. au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepția nulității recursului, apreciind că lipsește semnătura lichidatorului judiciar al recurentei și că motivele de recurs invocate nu se încadrează în ipotezele art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. în subsidiar, au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost depus la dosar și, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat părților, care au fost înștiințate asupra faptului că în termen de 10 zile de la comunicare pot depune puncte de vedere la raport; doar recurenta și intimații D., E., F. și G. și-au prezentat punctele de vedere.

Prin încheierea din 10.03.2021 au fost respinse excepțiile inadmisibilității și nulității recursului, iar acesta a fost admis în principiu, în condițiile art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Analizând actele dosarului, precum și decizia atacată, prin prisma criticilor de nelegalitate invocate, Înalta Curte reține următoarele:

Chestiunea de drept de a cărei dezlegare depinde soluționarea prezentei căi de atac constă în calificarea cererii depuse de reclamanta-recurentă la dosar, la data de 21.02.2017; în opinia sa, cererea respectivă este una prin care doar a precizat cuantumul despăgubirilor pe care le-a pretins inițial, căreia, așadar, nu-i poate fi aplicată sancțiunea prevăzută de art. 204 alin. (1) C. proc. civ., cea a decăderii.

Din această perspectivă, criticile recurentei vor fi reîncadrate în ipoteza art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pentru că ele nu aduc în dezbatere nicio încălcare ori aplicare greșită a normelor de drept material, ci, în mod exclusiv, a unora de drept procesual.

În prealabil însă, Înalta Curte subliniază caracterul inadecvat și, altminteri neuzual, al modului în care curtea de apel, etapizând de o manieră neprevăzută de lege calea de atac cu judecata căreia fusese învestită, a judecat cu prioritate apelul declarat împotriva încheierii din 03.04.2017 și a suspendat apoi judecata aceluiași apel, îndreptat împotriva celorlalte încheieri și împotriva sentinței tribunalului, până la soluționarea prezentului recurs.

O atare desfășurare a procedurii nu atrage inadmisibilitatea recursului de față, așa cum a apreciat intimata S.C. I. S.R.L., dar conduita parcursă de instanța de prim control judiciar relevă nerespectarea caracterului unitar al apelului și a ordinii în care căile de atac trebuie exercitate, într-o succesiune care presupune ca apelul să fie nu numai promovat, ci și judecat înaintea căilor de atac extraordinare; aceste neregularități nu au fost însă invocate de recurentă.

Examenul criticilor expuse în memoriu conduce Înalta Curte spre concluzia că analiza comparativă, pe care curtea de apel a realizat-o, a conținutului cererii introductive și a celei din 21.02.2017, relevă că în cea respinsă ca tardivă, autoarea cererii a adăugat un petit nou, acela de constatare a nulității absolute a contractului de cesiune de părți sociale din 20.09.2010 și unul accesoriu acestuia.

Această manifestare de voință îmbracă, din perspectivă juridică, forma unei reale modificări a acțiunii inițiale.

Recurenta a susținut că respectivul capăt de cerere a fost deja soluționat, pe calea unui proces distinct.

Cu toate acestea, ea a fost cea care a ales să formuleze aceste pretenții în cadrul cererii din 21.02.2017, iar această împrejurare are, într-adevăr, valența unei acțiuni modificate.

În rest, însă, sub aspectul cuantumului despăgubirilor și al temeiului de drept invocat, cererea din 21.02.2017, formulată în subsidiar, nu reflectă o modificare a celei inițiale.

Astfel, instanța supremă notează că încă de la debutul procesului, reclamanta a solicitat obligarea pârâților la acoperirea prejudiciului intervenit ca urmare a colaborării cu pârâtele, invocând răspunderea civilă contractuală și cea pentru vicii ascunse.

Prin cererea subsidiară din 21.02.2017, reclamanta a solicitat tot despăgubiri, al căror cuantum a fost majorat și a invocat, drept cauză a demersului său judiciar, tot răspunderea civilă contractuală și cea pentru vicii ascunse, precizând însă, ca temei de drept, dispozițiile - în esență aceleași - ale C. civ. de la 1864, pe lângă cele ale noii reglementări civile și ale legilor speciale.

În aceste limite, cererea din 21.02.2017 nu reflectă o modificare a acțiunii inițiale.

De aceea, Înalta Curte impune părților concluzia că prin adăugarea, în cuprinsul cererii din 21.02.2017, a petitului privind constatarea nulității absolute a contractului de cesiune de părți sociale din 20.09.2010 și a celui accesoriu, care privește restituirea prețului cesiunii, respectiva cerere a devenit una modificatoare, în sensul art. 204 C. proc. civ. și stabilește că celelalte elemente din cuprinsul cererii din 21.02.2017 nu conturează o modificare a acțiunii inițiale.

Aceasta pentru că potrivit art. 204 alin. (2) C. proc. civ., când reclamantul mărește sau micșorează cuantumul obiectului cererii, nu se aplică regimul juridic specific modificărilor.

Or, în contra a ceea ce a reținut instanța de prim control judiciar, majorarea cuantumului despăgubirilor se încadrează în categoriile exceptate de art. 204 alin. (2) C. proc. civ. și, deci, cererea având un astfel de obiect nu reflectă modificarea celei inițiale.

De aceea, doar din cauza adăugării, în cererea din 21.02.2017, a petitului privind constatarea nulității absolute a contractului de cesiune de părți sociale din 20.09.2010 și doar în aceste limite respectiva cerere este una modificatoare, care este supusă, așadar, regimului juridic stabilit de art. 204 C. proc. civ.

Alterarea cadrului procesual este îngăduită de lege, care fixeaxă și o limită temporală în care o cerere de chemare în judecată poate fi modificată; aceasta, potrivit art. 204 alin. (1) C. proc. civ., este reprezentată de primul termen la care reclamantul este legal citat.

Termenul din 21.02.2017 a fost primul în fața Tribunalului Galați, care s-a declarat competent în a soluționa cererea de chemare în judecată, însă anterior, mai fuseseră acordate alte termene în fața Judecătoriei Brăila, care apoi și-a declinat competența în favoarea Tribunalului Brăila și un termen la Tribunalul Brăila, care și-a declinat apoi competența în favoarea Tribunalului Galați, termene pentru care reclamanta a fost legal citată.

În lipsa unei interdicții a legii, acordarea acestor termene de către instanțele care ulterior s-au declarat necompetente nu înlătură aplicarea sancțiunii decăderii, deoarece legea impune o singură condiție - aceea ca partea să fie legal citată -, nu și pe aceea ca citarea să fie făcută în fața instanței competente.

De aceea, chiar dacă procesul debutează în fața unei instanțe necompetente, la primul termen la care partea este legal citată reclamantul este dator să depună cererea modificatoare, care va fi judecată de instanța competentă.

Prin urmare, cererea din 21.02.2017, care a produs efectul modificării celei inițiale, prin adăugarea unui nou petit - nu și sub aspectul majorării pretențiilor -, a fost depusă cu depășirea termenului impus de lege, așa încât, luând act de opoziția intimaților, care nu au fost de acord cu modificarea cererii peste termen, Înalta Curte reține că în mod legal a fost aplicată sancțiunea decăderii prevăzută de art. 204 alin. (1) C. proc. civ., prin admiterea excepției tardivității.

Așa fiind, motivul de recurs invocat nu justifică o soluție de casare a deciziei, motiv pentru care, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, însă curtea de apel, procedând la continuarea judecății apelului, va reține că întinderea sancțiunii decăderii vizează cererea din 21.02.2017, doar în limitele stabilite de prezenta decizie.

În temeiul dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurenta la plata către intimata S.C. I. S.R.L. a sumei de 2.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. C. S.R.L., prin lichidator judiciar L. S.P.R.L., împotriva deciziei nr. 406/18.12.2019, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă.

Obligă recurenta la plata către intimata S.C. I. S.R.L. a sumei de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 aprilie 2021.