ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1061/2021

Ședința publică din data de 21 aprilie 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 6 februarie 2018 pe rolul Tribunalului Ilfov, sub număr de dosar x/2018, reclamantul A. a solicitat instanței obligarea pârâtei B. S.A. la plata următoarelor sume: 7.624,50 RON reprezentând cheltuieli materiale; 209.084 euro, în echivalent RON la cursul BNR de la data plății efective, cu titlu de daune morale pentru prejudiciile nepatrimoniale suferite în accidentul rutier din data de 18.07.2012, soldat cu vătămarea sa corporală; 163,64 RON reprezentând cheltuieli judiciare efectuate în dosarul penal nr. x/2016 de pe rolul Curții de Apel București, unde instanța a pronunțat soluția de încetare a procesului penal ca urmare a decesului autorului faptei și, de asemenea, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu promovarea și susținerea prezentei acțiuni.

Prin sentința civilă nr. 105 din 16 ianuarie 2019, Tribunalul Ilfov, secția Civilă a admis acțiunea și a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 7624,50 RON reprezentând daune materiale, a sumei de 209,084 euro reprezentând daune morale, a sumei de 163,64 RON, reprezentând daune materiale, respectiv cheltuieli judiciare în dosarul penal nr. x/2016 al Curții de Apel București, precum și la plata sumei de 6000 de RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din 18 martie 2019, tribunalul a admis cererea de îndreptare eroare materială formulată de reclamant și a îndreptat erorile materiale strecurate în minută, considerente și dispozitiv, în sensul că suma acordată cu titlu de daune morale este de 209.084 euro, iar nu cum din eroare a fost tehnoredactat 209,084 euro.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel atât reclamantul A., cât și pârâta B. S.A.

Prin decizia civilă nr. 1880 din 12 noiembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins apelul formulat de reclamantul A., împotriva sentinței civile nr. 105/16.01.2019, pronunțate de Tribunalul Ilfov, secția Civilă, în dosarul nr. x/2018, ca rămas fără interes.

A admis apelul formulat de pârâta B. S.A., împotriva sentinței civile nr. 105/16.01.2019, pronunțate de Tribunalul Ilfov, secția Civilă, în dosarul nr. x/2018 și a schimbat sentința apelată în sensul că a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 7.522,50 RON daune materiale, 75.000 euro daune morale (echivalent RON la cursul BNR de la data plății) și 163,64 RON daune materiale (cheltuieli judiciare din dosarul penal); a păstrat celelalte dispoziții ale sentinței.

Invocând în drept dispozițiile 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 1880 din 12 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, apreciind ca fiind nelegală hotărârea atacată sub aspectul modului de soluționare al daunelor morale.

În ceea ce privește incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul susține că decizia recurată este lipsită de temei legal, aceasta fiind dată cu încălcarea dispozițiilor legale referitoare la motivele pe care se întemeiază hotărârea pronunțată.

Invocând dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. și art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, recurentul-reclamant consideră că instanța de apel, pentru respectarea normelor privind motivarea hotărârii, avea obligația să analizeze și să răspundă motivat criticilor formulate și să motiveze decizia, astfel încât să creeze părților garanția că aspectele supuse analizei în apel au fost serios examinate.

Recurentul apreciază că instanța de apel, în considerentele hotărârii, nu a analizat, în stabilirea criteriilor de acordare a despăgubirii, toate tipurile de prejudicii invocate, reținându-le sau înlăturându-le motivat, pentru a se putea verifica dacă aceste elemente au fost luate în considerare la stabilirea prejudiciului. Prin urmare, din această perspectivă, consideră o incompletă cercetare a fondului, ceea ce echivalează cu nemotivarea hotărârii, așa cum reține Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Decizia nr. 3833 din 2018.

Totodată, susține că instanța de apel avea obligația să argumenteze motivele pentru care și-a însușit în parte considerentele de drept sau de fapt reținute de prima instanță.

Recurentul arată că instanța de apel a redat consecințele traumatice ale accidentului, așa cum a făcut și instanța de fond, însă, deși a apreciat hotărârea de fond ca având o motivare cuprinzătoare și pertinentă, a procedat la diminuarea semnificativă, respectiv cu 65 %, a valorii daunelor morale, fără a invoca și implicit a argumenta motivul acestei diminuări. Astfel, instanța de apel nu a arătat care este diferența specifică în raționamentul juridic propriu, în raport cu cel al instanței inferioare. Consideră că obligația privind motivarea, cu suficiente argumente, a diferențelor existente în raționamentul juridic, era cu atât mai necesară având în vedere că în realitate, în cazul analizat, existau două hotărâri de fond, în care instanțele ajunseseră la aceleași concluzii: Judecătoria Lehliu Gară - în cauza penală și Tribunalul Ilfov- în cauza civilă, după decesul autorului faptei.

De asemenea, susține că se observă și existența unor aspecte contradictorii în silogismul juridic al instanței de apel (hotărârea instanței de fond este cuprinzătoare și pertinentă, dar, de fapt, nu este suficientă, fără a se identifica eventualele lipsuri) ce scot în evidență motive contradictorii existente în considerentele hotărârii analizate.

Consideră că decizia trebuie motivată în raport cu principiile ce stau la baza aprecierii în astfel de cauze, regăsite în jurisprudența CEDO și cea a Înaltei Curți de Casație și Justiție, și anume, integralitatea despăgubirii, rezonabilitatea și echitatea, astfel că în motivarea deciziei trebuie să se regăsească aspecte clare cu trimitere la aceste principii, nu doar o simplă enunțare a lor. În acest sens, Curtea Supremă de Justiție a României, secția Civilă, prin decizia nr. 62 din 10 ianuarie 2001, a reținut cu valoare de principiu că aprecierea judecătorului privind evaluarea daunelor morale este subiectivă, dar criteriile care stau la baza cuantumului despăgubirilor sunt, trebuie să fie obiective și trebuie exprimate clar, fără echivoc, de natură a putea forma obiectul controlului instanței de recurs.

Recurentul-reclamant apreciază că instanța de apel nu a respectat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., atunci când s-a pronunțat asupra hotărârii apelate, în sensul că din silogismul juridic detaliat în considerentele deciziei se conturează lipsa unei motivări reale, precum și o contradicție evidentă în anumite raționamente juridice.

Astfel, arată că instanța de apel, deși oferă în considerentele hotărârii, la fila x, ultimul paragraf, o definiție elocventă a prejudiciului moral pe care l-a suferit, în momentul în care procedează la evaluarea acestui prejudiciu nepatrimonial ține cont de criterii precum: realitățile economico-sociale specifice și de oferta de despăgubire a apelantei-pârâte (penultimul paragraf de la fila x din decizia recurată).

Recurentul susține că instanța de apel amintește în considerentele hotărârii de durerile fizice și psihice suferite de victimă, pe care oricum nu le ia în calcul atunci când evaluează prejudiciul moral și elimină în același timp, toate celelalte prejudicii morale cuprinse în cererea de chemare în judecată, considerând astfel, fără temei, că nu trebuie să facă obiectul evaluării prejudiciului moral.

Totodată, consideră că în silogismul juridic al instanței de apel există în mod evident aspecte contradictorii ce au influențat hotărâtor decizia, prin faptul că instanța de apel reține că se impune repararea integrală, ceea ce presupune în principiu înlăturarea tuturor consecințelor dăunătoare ale acesteia, în scopul repunerii victimei, pe cât posibil, în situația anterioară, dar în momentul în care procedează la evaluarea daunelor morale, ține cont de factori economici sau de suma propusă de asigurător prin oferta de despăgubire.

Față de toate aceste aspecte, recurentul-reclamant susține că instanța de apel nu a respectat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., atunci când s-a pronunțat asupra hotărârii apelate, în sensul că, pe de o parte nu a realizat o cercetare completă a fondului, nu arătat motivele de fapt și de drept în considerentele hotărârii pronunțate în temeiul cărora și-a format convingerea cu privire la cuantumul daunelor morale la care reclamantul este îndreptățit, ceea ce echivalează cu nemotivarea hotărârii, iar pe de altă parte considerentele conțin motive contradictorii, motiv pentru care solicită casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant apreciază că hotărârea instanței de apel a fost dată cu încălcarea cadrului compensatoriu-reparator al răspunderii civile prin efectul legii, având în vedere faptul că repararea prejudiciului, în privința cuantumului daunelor morale acordate, trebuie să se facă într-un cuantum rezonabil, cu respectarea normelor de drept material prevăzute în art. 1.385 și 1.391 C. civ.

Astfel, arată că instanța de apel avea obligația, conform normelor de drept material incidente, de a contura un silogism juridic potrivit căruia, valoarea daunelor morale să reprezinte o reparare integrală a prejudiciului, dar și o despăgubire pentru restrângerea posibilităților de viață familială și socială.

Recurentul consideră că documentele cu valoare tehnică și științifică ce fac parte din dosarul cauzei scot în evidență, din punct de vedere al aplicabilității principiului proporționalității, raportat la normele de drept material, atât o intensitate ridicată, cât și o durată lungă, respectiv permanentă, a întinderii traumelor, cu un evident impact negativ major în viața victimei.

În aceste condiții, arată că instanța de apel găsește echitabil, rezonabil și legal, prin prisma normelor de drept material incidente, să stabilească o compensare de aproximativ 5 euro/zi. Valoarea de 5 euro a rezultat din următorul calcul: suma de 75.000 euro acordată de instanța de apel împărțită la 41 ani, ce reprezintă diferența între speranța medie de viață în România și vârsta la data accidentului; a avut în vedere acest reper întrucât probele existente la dosar scot în evidență instalarea postraumatică a unei invalidități permanente. Totodată, procentul de 40% al incapacității adaptative arată o deviere semnificativă a cursului normal al vieții victimei, cu implicații deosebite în ceea ce reprezintă efortul de adaptare și capacitatea de menținere a unui curs optim al vieții.

Întrucât nu există o motivare argumentată a modului de apreciere a cuantumului daunelor morale stabilit de instanța de apel, consideră că hotărârea este nelegală, atât sub aspectul nemotivării, cât și al încălcării sau aplicării greșite a normelor de drept material, în condițiile în care jurisprudența relevantă în materie, atât a CEDO, cât și a Înaltei Curți de Casație și Justiție, arată că sumele de bani acordate sunt necesare pentru a ușura ori compensa, în măsura posibilă, suferințele pe care le-a îndurat victima sau, eventual, mai trebuie să le îndure.

Astfel, aplicarea greșită a legii, astfel cum aceasta este reliefată prin jurisprudența constantă a Curții de Justiție a Uniunii Europene și a Curții Europene a Drepturilor Omului, obligatorie conform articolului 11 și articolului 20 din Constituția României, respectiv articolul 4 din Noul C. civ., jurisprudență care a statuat că despăgubirile acordate trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusă, având în vedere, totodată, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii aduse acestora,

reprezintă motiv de nelegalitate a deciziei nr. 1880 pronunțate de către Curtea de Apei București în ceea ce privește evaluarea daunelor morale cuvenite recurentului-reclamant ca urmare a accidentului rutier suferit în data de 18.07.2012.

Arată că principiul integralității, precum și principiul proporționalității în stabilirea despăgubirilor sunt principii omniprezente atât în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, cât și a CEDO, în soluționarea unor astfel de cauze.

Prin urmare, recurentul-reclamant susține că instanța de apel a încălcat normele de drept material, care reglementează principiul reparării integrale a prejudiciului instituit prin articolul 1.385 din C. civ., dar și obligația de despăgubire pentru restrângerea posibilităților de viață familială și socială, aceasta nereținând în hotărârea sa o serie de aspecte ce se impuneau a fi avute în vedere în analiza și dimensionarea unei componente a prejudiciului, respectiv gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii aduse acestora.

Consideră că instanța de apel și-a însușit în totalitate susținerile pârâtei și a înlăturat apărările recurentului, fără a ține seama de probele și argumentele care dovedesc clar existența unor transformări ce l-au lipsit toată viața de posibilitatea de a duce un trai normal, fiind nevoit astfel ca într-o fracțiune de secundă să-și schimbe prioritățile, de la momentul accidentului atenția acestuia fiind canalizată exclusiv în scopul de a se recupera medical și psihic, un proces îndelungat ce implică eforturi considerabile și sprijinul permanent al familiei, considerând, în mod greșit, că prejudiciul suferit în plan nepatrimonial a fost acoperit prin suma derizorie de 75.000 de euro acordată de instanță.

Mai mult, recurentul arată că practica Înaltei Curți de Casație și Justiție este în sensul abordării distincte a gravității/intensității, față de durată, astfel încât principiul proporționalității între suma acordată și vătămare (intensitate și durată) să aibă consistență și să reliefeze o analiză efectivă a cauzei.

În concluzie, recurentul-reclamant solicită, în prealabil, în baza prevederilor art. 493 alin. (6) C. proc. civ., să se constate admisibilitatea în principiu a recursului formulat, și, în consecință, să se procedeze la analiza acestuia, urmând să fie admis recursul, în baza prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., să fie casată decizia recurată și trimisă cauza spre o nouă judecată curții de apel, sub aspectul realizării unei cercetări complete a fondului, cu arătarea motivele de fapt și de drept în considerentele hotărârii pronunțate în temeiul cărora și-a format convingerea cu privire la cuantumul daunelor morale la care recurentul este îndreptățit, a analizei motivate, coerente, temeinice și efective a tuturor seturilor de prejudicii care au stat la baza cererii de apel, avându-se în vedere întinderea în timp, intensitatea fiecărui prejudiciu, și respectarea interdependentă a tuturor principiilor privind stabilirea despăgubirilor - caracterul echitabil, proporțional și care să nu ducă la îmbogățirea fără just temei.

Intimata-pârâtă B. S.A. a depus întâmpinare, prin care a invocat în principal excepția netimbrării și excepția nulității recursului și, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, sens în care a depus practică judiciară.

Recurentul-reclamant a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepțiilor și apărărilor invocate de intimata-pârâtă.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., soluția preconizată fiind aceea de admisibilitate în principiu a recursului.

Prin încheierea din 11 noiembrie 2020 a fost încuviințat în unanimitate raportul asupra admisibilității în principiu a recursului și s-a dispus comunicarea acestuia părților, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 20 ianuarie 2021 au fost respinse excepția netimbrării și excpția nulității recursului, a fost admis în principiu recursul declarat de recurenta-reclamantă și a fost acordat termen pentru judecarea acestuia.

Înalta Curte de Casație și Justiție, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată în raport de criticile formulate și temeiurile de drept invocate, constată că recursul nu este fondat, pentru următoarele considerente:

Conform art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., hotărârea poate fi casată când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

În speță, hotărârea atacată este pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., aceasta cuprinzând motivele de fapt și de drept pe care se sprijină și care au format convingerea instanței, decizia recurată fiind clară și concisă, argumentele acesteia constituindu-se într-o înlănțuire logică a faptelor și a regulilor de drept pe baza cărora s-a fundamentat soluția.

Nici ipoteza reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 6 teza a III-a C. proc. civ. nu este incidentă, deși a fost invocată de recurent, atât timp cât textul de lege vizează o hotărâre care cuprinde numai motive străine de natura cauzei, situație care nu se regăsește în speță.

Argumentat și legal motivat, instanța de prim control judiciar a pronunțat o hotărâre în ceea ce privește cuantumul daunelor morale acordate reclamantului A. evidențiind - așa cum rezultă din considerentele deciziei atacate - elementele care definesc prejudiciul și încadrarea acestora într-un barem de gravitate, raportat la suferințele fizice produse reclamantului, numărul de zile de îngrijiri medicale rezultat din expertiza medico-legală, starea actuală de sănătate a acestuia rezultată din înscrisurile aflate la dosar, cât și consecințele de ordin psihic.

Din perspectivă jurisprudențială, trebuie reținut că atât instanțele naționale, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, atunci când au avut de soluționat cauze similare celei de față, s-au raportat nu numai la criteriile de evaluare prestabilite de legislația națională, ci au avut în vedere și o judecată în echitate, prin raportare și la consecințele negative suferite de cel care pretinde daunele morale.

Rolul jurisprudenței în cuantificarea în bani a unei stări subiective este acela de furniza criterii generale de apreciere fundamentate în practica judiciară.

Este de subliniat că, în sistemul juridic român, jurisprudența națională nu reprezintă izvor de drept, în accepțiunea sa de act juridic cu valoare normativă, hotărârile judecătorești producând efecte obligatorii doar între părți, întemeiate pe principiul relativității, iar evaluarea prejudiciului moral se face în funcție de circumstanțele concrete și particularitățile fiecărei cauze.

În lipsa unor criterii legale de stabilire a cuantumului daunelor morale, este de menționat că fixarea acestuia rămâne la aprecierea instanței, în raport de consecințele negative suferite de victimă pe plan fizic și psihic, importanța valorilor lezate, măsura în care aceste valori au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială, or, în speță, toate aspectele circumstanțiale situației particulare a cauzei au fost expuse în raționamentul logico - juridic al soluției pronunțate în privința determinării despăgubirilor, menite să asigure o reparație justă și echitabilă a prejudiciului suferit de reclamant.

Întinderea prejudiciului nu poate fi cuantificată potrivit unor criterii matematice sau economice, astfel încât instanța trebuie să acorde despăgubiri apte să constituie o satisfacție echitabilă, în funcție de împrejurările concrete ale speței, or, în cauză instanța de apel a aplicat în mod corect regulile de drept și criteriile de determinare a cuantumului daunelor morale în speța dedusă judecății.

Susținerile recurentului vizând aprecierea instanței de apel cu privire la valoarea efectivă a daunelor morale stabilite în favoarea sa nu pot fi analizate, având în vedere că acest aspect ține de netemeinicia hotărârii, iar nu de nelegalitatea acesteia, controlul judiciar al instanței de recurs putând fi exercitat doar sub aspectul nelegalității hotărârii.

În consecință, împrejurarea că recurentul este nemulțumit de argumentele și soluția pronunțată în cauză nu determină incidența niciuneia dintre tezele reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.: absența motivării, contradicția argumentelor sau invocarea unor motive străine de natura pricinii.

Este de subliniat faptul că instanța de apel, ca instanță devolutivă are plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilității, concludenței și pertinenței acestora, instanța de recurs neputând proceda la reevaluarea materialului probator.

Înalta Curte observă că trimiterile recurentului-reclamant la dispozițiile art. 1385 și 1391 C. civ. au fost făcute în scopul de a repune în discuție situația de fapt reținută de instanța de fond și reanalizată de instanța de apel, ceea ce nu mai este permis în această etapă procesuală, astfel cum s-a reținut anterior.

De altfel, recurentul-reclamant a invocat formal motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât argumentația adusă în susținerea acestuia nu conține referiri directe la dispozițiile legale încălcate sau greșit aplicate de instanță, ci referiri la jurisprudența în materie, or, astfel cum s-a arătat anterior, jurisprudența nu reprezintă izvor de drept.

Pentru toate rațiunile înfățișate, constatând că nu sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. și invocate de recurentă, Înalta Curte de Casație și Justiție, cu aplicarea dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., văzând și prevederile art. 499 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 1880 din 12 noiembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 1880 din 12 noiembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 aprilie 2021.