ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 414/2022

Ședința publică din data de 24 februarie 2022

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

I. Cererea:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Zalău la 3 decembrie 2021, formulată de petentul Biroul Executorului Judecătoresc A., la cererea creditoarei B., s-a solicitat încuviințarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de contractul de împrumut nr. x din 17 septembrie 2019 emis de B., împotriva debitorilor C., cu domiciliul în județul Vrancea, și D., cu domiciliul județul Sălaj.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 666 alin. (1) coroborat cu art. 782, art. 731 și art. 819 C. proc. civ.

II. Hotărârea Judecătoriei Zalău:

Prin încheierea civilă nr. 2255/C din 8 decembrie 2021, Judecătoria Zalău a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Zalău, invocată de instanță, și a declinat competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite, formulată de petentul Biroul Executorului Judecătoresc A., privind pe creditoarea B., în favoarea Judecătoriei Adjud.

În considerente, a reținut incidența dispozițiilor art. art. 666 alin. (1), art. 651 alin. (1) și art. 112 alin. (1), teza a II-a C. proc. civ., dispoziții cu privire la care a apreciat că stabilesc competența teritorială exclusivă de soluționare a cererilor de încuviințare a executării silite în favoarea instanței de la domiciliul sau sediul debitorului principal, raportat la data sesizării organului de executare.

Cum din mențiunile din procesul-verbal de interogare a bazei de date, la data formulării de către creditoare a cererii de executare silită, debitorul principal avea domiciliul în jud. Vrancea, Judecătoria Zalău a constatat că aparține Judecătoriei Adjud competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite.

A mai reținut că giranta D. are domiciliul în municipiul Zalău, dar, având calitatea de obligat accesoriu în accepțiunea art. 112 C. proc. civ., nu poate determina competența în funcție de domiciliul acesteia, decât în situația în care cererea de executare s-ar fi îndreptat în mod exclusiv doar împotriva sa.

III. Hotărârea Judecătoriei Adjud:

Prin sentința civilă nr. 9 din 12 ianuarie 2022, Judecătoria Adjud a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Adjud, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei privind cererea de încuviințare a executării silite formulată de Biroul Executorului Judecătoresc A., privind pe creditoarea B., împotriva debitorilor C. și D., în favoarea Judecătoriei Zalău.

A constatat ivit conflict negativ de competență între Judecătoria Adjud și Judecătoria Zalău și a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție, dispunând suspendarea judecării cauzei până la soluționarea conflictului negativ de competență.

Instanța a reținut că, potrivit art. 651 alin. (1) C. proc. civ., competența aparține judecătoriei în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau după caz sediul debitorului, în cauză executarea silită fiind îndreptată împotriva a doi debitori, ambii persoane fizice, unul cu domiciliul în județul Sălaj, iar celalalt cu domiciliul în județul Vrancea.

A apreciat că în cazul pluralității de debitori devin aplicabile dispozițiile art. 112 C. proc. civ. Analizând titlul executoriu reprezentat de contractul de împrumut nr. x din 17 septembrie 2019 și anexa 1 a constatat că debitorul D. are calitatea de girant în solidar cu debitorul C..

De asemenea, a mai reținut că debitorii sunt obligați solidar la restituirea împrumutului, astfel încât cererea de încuviințare a executării silite se poate introduce la domiciliul oricăruia dintre aceștia, alegerea aparținând creditorului, care în cauză a înțeles să învestească Judecătoria Zalău, instanță de la domiciliul debitorului D..

IV. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Zalău la 3 decembrie 2021, formulată de petentul Biroul Executorului Judecătoresc A., la cererea creditoarei B., s-a solicitat încuviințarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de contractul de împrumut nr. x din 17 septembrie 2019 emis de B., împotriva debitorilor C., cu domiciliul în județul Vrancea, și D., cu domiciliul în județul Sălaj.

Înalta Curte constată că Judecătoria Zalău și Judecătoria Adjud și-au declinat reciproc competența de soluționare a litigiului în raport cu domiciliul debitorului principal la data sesizării organului de executare.

Sub aspectul determinării competenței teritoriale în funcție de obiectul cererii de chemare în judecată, Înalta Curte reține că sunt aplicabile prevederile art. 666 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 651 alin. (1) și alin. (3) din același act normativ.

Potrivit dispozițiilor art. 666 alin. (1) C. proc. civ., "În termen de maximum 3 zile de la înregistrarea cererii, executorul judecătoresc va solicita încuviințarea executării de către instanța de executare, căreia îi va înainta, în copie certificată de el pentru conformitate cu originalul, cererea creditoarei, titlul executoriu, încheierea prevăzută la art. 665 alin. (1) și dovada achitării taxei judiciare de timbru."

De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 651 alin. (1) C. proc. civ., "Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitoarei, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitoarei nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditoarei, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor."

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 651 alin. (3), "Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe."

Analizând titlul executoriu reprezentat de contractul de împrumut nr. x din 17 septembrie 2019, Înalta Curte reține că debitor principal este C., care are calitatea de împrumutat, iar obligat accesoriu este D., care are calitatea de fideiusor. Totodată, cererea de încuviințare a executării silite este formulată atât împotriva debitorului principal, cât și a fideiusorului.

Astfel, fiind vorba despre pluralitate de debitori, în absența unui text de lege special în materia executării silite, care să reglementeze cum se determină instanța de executare în caz de pluralitate de debitori, sunt aplicabile dispozițiile art. 112 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 112 alin. (1) C. proc. civ., "Cererea de chemare în judecată a mai multor pârâți poate fi introdusă la instanța competentă pentru oricare dintre aceștia; în cazul în care printre pârâți sunt și obligați accesoriu, cererea se introduce la instanța competentă pentru oricare dintre debitorii principali."

Astfel, la data sesizării executorului judecătoresc, respectiv 24 noiembrie 2021, debitorul principal - C., avea domiciliul în județul Vrancea, după cum rezultă din procesul-verbal din 6 decembrie 2021 de la dosarului Judecătoriei Zalău.

Cât privește debitorul D., acesta are calitatea de fideiusor, astfel cum reiese din Anexa 1 - Giranți, parte integrantă a contractului de împrumut. Prin urmare, acest debitor este obligat accesoriu, deoarece, potrivit dispozițiilor art. 2.280 C. civ.: "Fideiusiunea este contractul prin care o parte, fideiusorul, se obligă față de cealaltă parte, care are într-un alt raport obligațional calitatea de creditor, să execute, cu titlu gratuit sau în schimbul unei remunerații, obligația debitorului dacă acesta din urmă nu o execută."

Rezultă astfel că obligația fideiusorului de a achita datoria debitorului, dacă acesta nu o execută, are un caracter accesoriu și subsidiar în raport cu obligația principală.

Așadar, contractul de fideiusiune este un contract accesoriu, întrucât însoțește și garantează o obligație principală, caracterul accesoriu al obligației păstrându-se inclusiv dacă fideiusiunea este solidară, situație în care, după cum prevăd dispozițiilor art. 2.300 C. civ., fideiusorul nu mai poate invoca beneficiul de discuțiune și de diviziune.

Prin urmare, competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite revine Judecătoriei Adjud, în conformitate cu prevederile art. 651 alin. (1) raportat la art. 112 alin. (1), teza a II-a C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, în aplicarea dispozițiilor art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Adjud.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Adjud.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 februarie 2022.