ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 358/2022

Ședința publică din data de 22 februarie 2022

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 22 august 2017 pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, sub nr. x/2017, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând ca, în urma dezbaterilor și a probelor care vor fi administrate, să se pronunțe o hotărâre prin care:

I.2. Sentința pronunțată de Tribunalul București

Prin sentința civilă nr. 894 din 02 mai 2019, Tribunalul București, sectia a V-a civilă a admis în parte cererea de majorare a onorariului de expert; a stabilit onorariul final la 1.500 de RON; a obligat reclamantul la plata diferenței de 500 de RON; a admis acțiunea civilă formulată de catre reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L.; a obligat pârâta la plata sumelor de 4.747,18 RON remunerații aferente perioadei 10.12.2015 - 31.12.2016 + 4260,71 RON penalități calculate până la data de 12.02.2019 + 4.600 RON cheltuieli de judecată; a obligat pârâta la predarea listelor de fonograme utilizate în perioada 10.12.20156 -31.12.2016.

I.3. Decizia pronunțată de Curtea de Apel București

Prin decizia civilă nr. 88A din 27 ianuarie 2021, Curtea de Apel București, secția a IV-a a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta S.C. B. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 894 din 02 mai 2019 pronunțate de Tribunalul București, secția a V-a civilă.

II. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 88A din 27 ianuarie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a declarat recurs pârâta S.C. B. S.R.L.

II.1. Motivele de recurs

Recurenta-pârâtă a arătat că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, întrucât în mod greșit instanța de apel a respins apelul declarat de aceasta bazându-se pe niște prezumții în sensul că activitatea de radiodifuzare ar fi avut loc.

Or, în adresa CNA nu este menționat faptul dacă a fost verificată existența semnalului radio prin inspectorii săi zonali, o astfel de verificare neputând fi realizată, întrucât aceștia nu dispun de aparatura necesară.

Totodată, a arătat că instanța de apel a reținut greșit că activitatea postului putea să fie desfășurată de persoane ce nu au calitatea de angajat al societății și se găsesc în alt raport cu aceasta cât timp nu a avut raporturi cu vreo persoană care să desfășoare activitate de radio, nu a realizat niciun venit din activitatea de difuzare și nici nu a difuzat fonograme de comerț și fonograme publicate în scop comercial în perioada 10.12.2015-31.12.2016, activitatea societății fiind prestarea de servicii de sănătate și securitate în muncă.

A precizat că doamna expert D. a calculat remunerațiile datorate în perioada respectivă fără a ține cont de balanțele contabile, ceea ce înseamnă imparțialitate și rea-voință din partea acestea cât timp nu a fost contactată.

A susținut că pentru darea în funcțiune a unui post de radio licența se poate prelungi din 6 în 6 luni, astfel art. 57 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 504/2002, la care face trimitere instanța de apel, nu are nicio legătură cu faptul că acest post nu a funcționat, iar reclamanta A. nu a dovedit că s-au utilizat fonograme de comerț și fonograme publicate în scop comercial.

Cererea de recurs nu a fost motivată în drept.

II.2. Apărările formulate în cauză

La data de 05 mai 2021, în termenul legal, intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, constatarea nulității recursului, pe cale de excepție, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Cu privire la excepția nulității recursului, invocată în raport de dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., a apreciat că prin cererea de recurs, recurenta-pârâtă a reiterat aceleași motive pe care le-a invocat și prin cererea de apel, fără a indica temeiul de drept și fără a face o încadrare a criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

De asemenea, recurenta-pârâtă nu precizează care sunt normele de drept material pe care instanța de apel le-a încălcat sau le-a aplicat greșit în judecata sa, iar din argumentarea recursului nu rezultă nici care sunt motivele contradictorii sau străine de natura pricinii care au condus la pronunțarea unei hotărâri greșite în apel.

Concluzionând, a solicitat admiterea excepției invocate, cu consecința constatării nulității recursului, în raport de dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Pe fondul recursului, cu referire la critica ce vizează respingerea apelului pârâtei de către instanță bazându-se pe niște prezumții că activitatea de radiodifuzare ar fi avut loc, a arătat că, prin recursul formulat, pârâta contestă calitatea sa de utilizator (radiodifuzor în sensul Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe), reiterând aceleași argumente referitoare la utilizarea fonogramelor de comerț și a fonogramelor publicate în scop comercial în perioada 10.12.2005-31.12.2006, fără a depune dovezile necesare răsturnării prezumției simple reținute de instanța de apel.

Raportându-se la obiectul cererii de chemare în judecată, a susținut că în calitate de utilizator în sensul Legii nr. 8/1996, cu modificările și completările ulterioare, pârâta S.C. B. S.R.L. avea obligația legală de a achita remunerațiile datorate artiștilor interpreți, conform art. 123

1

si art. 123

2

din Legea nr. 8/1996. În temeiul art. 130 alin. (1) lit. h), recurenta-pârâtă, în calitate de deținătoare a unor licențe și decizie de autorizare pentru un post de radio, avea obligația de a declara baza de calcul și de a comunica play-listele, respectiv informațiile referitoare la fonogramele radiodifuzate spre a fi verificate, în termenele prevazute de metodologie, obligații ce sunt reiterate punctual în cuprinsul fiecarei norme de aplicare a Legii nr. 8/1996 care a stat la baza calculării remunerațiilor solicitate prin cererea de chemare în judecată.

Instanța de apel a reținut în baza unei prezumții simple că din existența licenței și din împrejurarea că nu a fost retrasă de autoritatea competentă și nici nu a fost suspendată la solicitare până la momentul cedării licenței, recurenta a avut calitatea de radiodifuzor, conform actelor, care nu au fost niciodată suspendate pe motiv de întrerupere a radiofuzării.

În plus, s-a reținut, în mod corect, că deși pârâta a contestat aceste aspecte, nu a depus documente doveditoare în sprijinul sustinerilor sale, nefiind relevantă și suficientă proba existenței unui anumit număr de salariați sau inexistența acestora.

Referitor la critica ce vizează calculul remunerației datorate, intimata-reclamantă a precizat că expertiza contabilă a fost întocmită pe baza documentelor contabile existente la dosar și a celor comunicate de recurenta-pârâtă, avându-se în vedere algoritmul de calcul prevăzut de decizia civilă nr. 153A/12.05.2011, publicată prin decizia ORDA nr. 216/2011.

Recurenta-pârâtă a depus răspuns la întâmpinare, prin care a reiterat aspectele învederate prin cererea de recurs.

II.3. Procedura de filtru

În temeiul dispozițiilor art. 493 C. proc. civ., în cauză a fost întocmit raportul vizând admisibilitatea în principiu a recursului, în cuprinsul acestuia constatându-se că partea are deschisă calea de atac a recursului împotriva deciziei recurate, că recursul este formulat și motivat în termenul prevăzut de lege, este legal timbrat, iar cererea de recurs îndeplinește condițiile de formă reglementate de art. 486 alin. (1) lit. a), c) și e) C. proc. civ., sub sancțiunea nulității.

În ceea ce privește cerința impusă de lit. d) a art. 486 alin. (1) C. proc. civ., raportorul a reținut că recurenta-pârâtă nu a indicat niciun temei de drept și nici nu a făcut o încadrare a criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., urmând a se aprecia de către completul de filtru dacă, în speță, criticile formulate de către parte pot fi încadrate în motivele de casare reglementate de lege sau dacă este incidentă sancțiunea nulității recursului prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Raportul vizând admisibilitatea în principiu a recursului a fost comunicat părților, astfel cum rezultă din dovezile de comunicare aflate la dosarul de recurs, iar intimata-reclamantă Asociația Centrul Român pentru Administrarea DrepturilorArtiștilor Interpreți - A. (fostul A.) a formulat punct de vedere, arătând că nu are obiecțiuni la concluziile raportorului, exprimându-și acordul ca recursul să fie soluționat de către completul de filtru.

Totodată, a arătat că își menține excepția nulității recursului, invocată prin întâmpinare, solicitând admiterea acesteia, cu consecința constatării nulității recursului, în raport de dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Constatându-se încheiată procedura de filtru, prin rezoluția din 10 ianuarie 2022, s-a fixat termen la data de 22 februarie 2022, fără citarea părților, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

II.4. Considerentele și soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție

În condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. și art. 499 teza finală C. proc. civ., analizând cu prioritate excepția nulității recursului prin raportare la dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

În considerarea caracterului său de cale extraordinară de atac, recursul poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Corelativ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. stabilește că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar art. 489 alin. (1) din același act normativ prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, afară de cazul în care instanța de judecată ar invoca din oficiu motive de ordine publică.

Interpretarea acestor prevederi legale impune, totodată, și concluzia că cerința motivării recursului implică, în mod necesar, ca recurentul să formuleze critici de nelegalitate prin raportare directă la soluția și motivele cuprinse în hotărârea recurată. Prin urmare, cererea de recurs trebuie să conțină critici pertinente la adresa hotărârii atacate, fiind necesar ca motivele de recurs să aibă corespondent în ipotezele normative de la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. și, în același timp, să se raporteze la ceea ce s-a statuat prin hotărârea atacată pentru ca instanța învestită cu judecarea recursului să poată exercita un control judiciar efectiv.

Ca atare, instanța de recurs nu poate examina decât susținerile ce reprezintă veritabile critici de nelegalitate la adresa hotărârii pronunțate în apel care să permită încadrarea acestora în vreunul dintre motivele de recurs strict și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., normă de ordine publică.

Drept urmare, nu pot fi deduse judecății instanței de recurs argumente prin care se critică stabilirea situației de fapt ori interpretarea dată de instanțele de fond probelor administrate în cauză, având în vedere că instanța de recurs nu exercită un control judiciar asupra temeiniciei hotărârii recurate.

Procedând la analiza cererii de recurs, prin raportare la principiile de ordin teoretic expuse anterior, Înalta Curte constată că, prin demersul judiciar inițiat, recurenta-pârâtă nu a invocat incidența vreunuia dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. și nici nu a expus critici apte a susține nelegalitatea deciziei atacate care să permit încadrarea într-unul dintre motivele de recurs prevăzute de legiuitor.

Într-un atare context se plasează argumentele recurentei-pârâte ce se limitează la o preluare a unora dintre motivele de apel, fără a indica în concret care sunt normele de drept material aplicate sau interpretate greșit de către instanța de apel, care sunt motivele contradictorii ori străine de natura cauzei pe care le conține decizia recurată sau care sunt argumentele din cererea de apel ce nu au fost analizate de către instanța de apel.

Or, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate și încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., întrucât, potrivit legii, nu orice nemulțumire a părții poate duce la casarea unei hotărârii judecătorești.

Astfel, motivația referitoare la greșita respingere a apelului pe baza unor prezumții că activitatea ar fi avut loc, în condițiile în care în adresa CNA nu se menționează că a fost verificată existența semnalului radio de către inspectorii săi zonali, se circumscrie modalității de apreciere a probatoriului de către instanța de apel ce nu poate face obiectul analizei în această etapă procesuală, întrucât vizează temeinicia soluției pronunțate în cauză și nu nelegalitatea acesteia.

Este de reamintit că atributul stabilirii situației de fapt și al aprecierii probelor utile spre această finalitate, anume a rejudecării fondului, aparține în mod exclusiv instanțelor de fond, nefiind permisă o substituire în prerogativele determinate de lege câtă vreme obiectul și scopului recursului sunt reglementate, în mod imperativ, prin dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora:

"Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile."

Nici argumentele cu privire la considerentele instanței de apel în ceea ce privește reținerea faptului că activitatea postului putea să fie desfășurată de către persoane ce nu au calitatea de angajat al societății și se găsesc în alt raport cât timp, în opinia recurentei-pârâte, nu există nicio persoană care să aibă un raport cu S.C. B. S.R.L. și să desfășoare vreo activitate de radio, că nu a realizat niciun venit din activitatea de difuzare și nici nu a difuzat fonograme publicate în scop comercial, în perioada 10.12.2015-31.12.2016, nu tind a demonstra nelegalitatea judecății finalizate prin decizia recurată.

Printr-o atare critică, partea se rezumă a prezenta aspecte ce țin de situația de fapt a cărei apreciere reprezintă prorogativa exclusivă a instanțelor de fond și excedează analizei ce poate fi realizată în recurs, cale de atac nedevolutivă ce nu este menită a corecta eventuale greșeli de apreciere a situației de fapt deduse judecății ori de valorificare a probatoriului administrat în cauză atât timp cât instanța de recurs este chemată a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material sau procesual, într-una din ipotezele limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

În expunerea motivării recursului, recurenta-pârâtă se referă și la modul de calcul al remunerațiilor datorate în perioada respectivă, efectuat de către doamna expert D., prin raportare la balanțele contabile, susținând că nu a desfășurat niciodată și nu a încasat venituri din activitatea de radio, nu a avut ca mijloace fixe, vreodată, emițătoare sau antene radio, activitatea societății fiind aceea de prestare de servicii de sănătate și securitate în muncă.

În realitate, criticile formulate constau, în mod exclusiv, în aspecte legate de temeinicia hotărârii recurate, recurenta-pârâtă fiind nemulțumită de modul în care instanța de apel a menținut, în baza probelor administrate și a propriilor aprecieri asupra situației de fapt incidente în speță, soluția primei instanțe în ceea ce privește cuantumul remunerațiilor datorate intimatei-reclamante.

Nici aceste susțineri nu pot fi supuse analizei instanței de recurs, neputând fi circumscrise motivelor de casare strict reglementate de legiuitor, instanța de apel având plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, instanța de recurs neputând să procedeze la o reinterpretare a probatoriului, pentru aceleași considerente arătate supra.

În ceea ce privește alegațiile părții recurente referitoare la lipsa unei legături dintre faptul că postul de radio nu a funcționat și art. 57 alin. (1) din Legea nr. 504/2002, la care a făcut trimitere instanța de apel, în condițiile în care pentru darea în funcțiune a unui post de radio licența se poate prelungi din 6 în 6 luni, se reține că o atare critică ar fi presupus demonstrarea modulului în care dezlegările juridicționale punctuale date de către instanța de apel încalcă sau reprezintă o greșită aplicare a acestor norme de drept material, aspecte ce nu se regăsesc, însă, în cuprinsul cererii de recurs în analiză, ceea ce indică o expunere formală a acestora.

Astfel, Înalta Curte consideră că, fără să combată în vreun fel argumentele instanței de apel, astfel cum au fost menționate în decizia recurată, și fără a formula critici susceptibile de cenzură în recurs, recurenta-pârâtă a nesocotit existența judecății anterioare și natura căii de atac a recursului, prin care se supune cenzurii judiciare a instanței competente controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept.

În condițiile în care aspectele deduse judecății, astfel cum au fost prezentate, nu se circumscriu cazurilor expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., sancțiunea care intervine, în sensul prevederilor art. 489 alin. (2) din același cod, este cea a nulității, care operează nu doar atunci când recursul este nemotivat, ci și atunci când criticile propriu-zise nu sunt susceptibile de încadrare în motivele de nelegalitate prevăzute de lege.

Cum, în cauză, nu pot fi reținute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., motive de ordine publică, pentru argumentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) din același act normativ, va constata nul recursul declarat de pârâta S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 88A din 27 ianuarie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de pârâta S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 88A din 27 ianuarie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 februarie 2022.