ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 333/2022

HOTĂRÂRE

10.02.2022

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2022
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 333/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 10 februarie 2022

Asupra sesizării privind conflictul negativ dedus judecății, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul București, secția a II a de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2019, contestatorul A. a solicitat, în contradictoriu cu intimata Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Direcția Regională Vamală București, obligarea acesteia să emită deciziile de ridicare a măsurilor asigurătorii.

Prin sentința civilă nr. 4460 din 14 iunie 2019, Tribunalul București, secția a II a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cererii, în favoarea Judecătoriei Sinaia.

În motivarea soluției pronunțate, instanța a reținut, în raport de dispozițiile art. 352 alin. (1), (2) și 9 Codul de procedură fiscală, că sunt incidente în speță dispozițiile art. 130, art. 129 alin. (11) și art. 172 alin. (1) și (4) din O.U.G. nr. 92/2003. A mai reținut că, în viziunea legiuitorului, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, decizia de instituire a măsurilor asiguratorii este supusă căii de atac a contestației la executare, în condițiile art. 172 din O.U.G. nr. 92/2003, care reprezintă norma de drept comun în materia executării silite a creanțelor fiscale, iar din interpretarea logico-gramaticală și sistemică, în absența unei reglementări distincte și derogatorii, rezultă că aceleiași căi de atac este supusă și decizia de ridicare a măsurilor asiguratorii, precum și refuzul organelor de executare de a emite o astfel de decizie.

Instanța a constatat că cererea dedusă judecății nu este una de contencios administrativ care să determine competența materială funcțională și procesuală a secției de contencios administrativ a tribunalului, conform art. 28 alin. (2) Codul de procedură fiscală, raportat la art. 10 din Legea nr. 554/2004, ci o contestație la executare cu privire la creanțele fiscale, care atrage incidența dispozițiilor art. 714 alin. (1) și art. 651 alin. (1) C. proc. civ.

Având în vedere și cele reținute în Decizia RIL nr. XIV din 5 februarie 2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite, precum și dispozițiile art. 136 alin. (2) din O.U.G. nr. 92/2003, s-a reținut că Judecătoria Sinaia este instanța competentă să soluționeze cauza, ca instanță de executare de la domiciliul debitorului la data sesizării organului de executare.

Învestită prin declinare, Judecătoria Sinaia, prin încheierea din 20 decembrie 2019, a respins excepțiile necompetenței materiale și teritoriale a acestei instanțe.

Prin sentința civilă nr. 269 din 19 iunie 2020, Judecătoria Sinaia a respins, ca neîntemeiată, contestația la executare formulată de contestatorul A., în contradictoriu cu intimatele DGRFP București - Direcția Regională Vamală București și DGRFP București Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice.

Prin încheierea din 11 august 2020, pronunțată de Judecătoria Sinaia, în dosarul nr. x/2019, a fost respinsă cererea de îndreptare eroare materială, formulată de contestatorul A., în contradictoriu cu intimatele DGRFP București - Direcția Regională Vamală București și DGRFP București Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice.

Prin sentința civilă nr. 446 din 11 august 2020, Judecătoria Sinaia a respins, ca neîntemeiată, cererea de completare a sentinței civile nr. 269 din 19 iunie 2020, formulată de contestatorul A., în contradictoriu cu intimatele DGRFP București - Direcția Regională Vamală București și DGRFP București - Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice.

Prin decizia civilă nr. 1364 din 25 noiembrie 2020, pronunțată de Tribunalul Prahova, secția I civilă, în dosarul nr. x/2019, au fost respinse apelurile declarate de apenaltul contestator A. împotriva sentinței civile nr. 446 din 11 august 2020 și a încheierii din 11 august 2020, precum și împotriva sentinței civile nr. 269 din 19 iunie 2020 și a încheierii de ședință din 20 decembrie 2019, pronunțate de Judecătoria Sinaia, în contradictoriu cu DGRFP București - Direcția Regională Vamală București și DGRFP București - Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice.

Prin decizia civilă nr. 684A din 20 aprilie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV a civilă a fost admisă cererea de revizuire formulată de revizuentul reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 1364 din 25 noiembrie 2020, pronunțată de Tribunalul Prahova, secția I civilă; a fost anulată decizia civilă supusă revizuirii și cauza trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe.

Tribunalul Prahova, secția I civilă, în rejudecare, a pronunțat decizia civilă nr. 448 din 8 decembrie 2021, în dosarul nr. x/2019, prin care a admis apelul declarat de apelantul-contestator A. împotriva sentinței civile nr. 269/19.06.2020, a sentinței civile nr. 446/11.08.2020 și a încheierii din 11 august 2020, pronunțate de Judecătoria Sinaia, în contradictoriu cu intimatele D.G.R.F.P. București - Direcția Regională Vamală București și D.G.R.F.P. București - Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice; a anulat încheierea de ședință din 20 decembrie 2019 pronunțată de Judecătoria Sinaia, în sensul admiterii excepției de necompetență materială și, pe cale de consecință, a anulat sentința civilă nr. 269 din 19 iunie 2020; a declinat cauza Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal; a constatat ivit conflictul negativ de competență și a trimis cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În motivarea deciziei pronunțate, s-a reținut că prin cererea de chemare în judecată, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 52 din Constituția României, art. 2 alin. (1) lit. h) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu ANAF - D.G.R.F.P. București - Direcția Regională Vamală București, obligarea pârâtei la emiterea deciziilor de ridicare a măsurilor asiguratorii instituite asupra bunurilor mobile și imobile, proprietatea codevălmașă a reclamantului având în vedere că a formulat cerere în acest sens, însă pârâta nu a soluționat cererea în termenul prevăzut de art. 77 din Legea nr. 207/2015, apreciind nejustificat acest refuz al pârâtei de soluționare a cererii sale.

Cu referire la motivarea cererii de chemare în judecată și la notele scrise depuse la Judecătoria Sinaia de reclamant, prin care acesta a solicitat admiterea excepției necompetenței a Judecătoriei Sinaia, arătând că Tribunalul București, secția de contencios administrativ și fiscal este competent să soluționeze cauza, s-a reținut că intenția reală a reclamantului a fost aceea de a învesti instanța de judecată cu o acțiune întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 554/2004, respectiv de a formula o cerere privind obligarea la emiterea unui act administrativ.

Tribunalul Prahova, secția I civilă a constatat că excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sinaia a fost invocată de reclamant, cu respectarea dispozițiilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ. și a apreciat fondat motivul de apel privind necompetența materială a Judecătoriei Sinaia, iar în temeiul art. 480 alin. (4) C. proc. civ., a admis apelul, a anulat încheierea de ședință din 20 decembrie 2019, pronunțată de Judecătoria Sinaia, în sensul admiterii excepției de necompetență materială iar, pe cale de consecință, a anulat sentința civilă nr. 269 din 19 iunie 2020 și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal.

În raport de dispozițiile art. 133 alin. (2) și art. 135 alin. (1) C. proc. civ., a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Înalta Curte, învestită în baza art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., constată inexistența unui conflict negativ de competență pentru considerentele ce succed:

Potrivit art. 133 C. proc. civ., "Există conflict de competență: 1) când două sau mai multe instanțe se declară deopotrivă competente să judece același proces;2) când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente".

Pentru a se reține existența conflictului negativ de competență este necesar, potrivit art. 133 alin. (2) C. proc. civ., ca două sau mai multe instanțe să se fi dezînvestit de soluționarea unei cauze, considerând că nu sunt competente, iar dezînvestirea să fie reciprocă. Aceste condiții trebuie întrunite cumulativ.

În speță, ipoteza prevăzută de art. 133 alin. (2) C. proc. civ. nu este îndeplinită.

Se reține că prin sentința civilă nr. 4460 din 14 iunie 2019, Tribunalul București, secția a II a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cererii, în favoarea Judecătoriei Sinaia.

Învestită prin declinare, Judecătoria Sinaia, prin încheierea din 20 decembrie 2019, a respins excepțiile necompetenței materiale și teritoriale a acestei instanțe, iar prin sentința civilă nr. 269 din 19 iunie 2020 a respins, ca neîntemeiată, contestația la executare formulată de contestatorul A., în contradictoriu cu intimatele DGRFP București - Direcția Regională Vamală București și DGRFP București Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice.

Apelul formulat împotriva sentinței civile nr. 446 din 11 august 2020, a încheierii din 11 august 2020, a sentinței civile nr. 269 din 19 iunie 2020 și a încheierii de ședință din 20 decembrie 2019, pronunțate de Judecătoria Sinaia, a fost soluționat de Tribunalul Prahova, secția I civilă, în rejudecare, prin decizia civilă nr. 448 din 8 decembrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2019, îndreptată prin încheierea din 5 ianuarie 2022, prin care a fost admis apelul declarat de apelantul-contestator A. împotriva sentinței civile nr. 269 din 19 iunie 2020 și a încheierii din 11 august 2020, pronunțate de Judecătoria Sinaia, în contradictoriu cu intimatele D.G.R.F.P. București - Direcția Regională Vamală București și D.G.R.F.P. București - Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice, a fost anulată încheierea de ședință din 20 decembrie 2019, pronunțată de Judecătoria Sinaia, în sensul admiterii excepției de necompetență materială și, pe cale de consecință, a fost anulată sentința civilă nr. 269 din 19 iunie 2020, cauza fiind declinată la Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal.

Față de aspectele expuse, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 133 alin. (2) C. proc. civ., deoarece Tribunalul Prahova, secția I civilă, ca instanță de control judiciar, a făcut aplicarea dispozițiilor art. 480 alin. (4) C. proc. civ., determinând instanța competentă să soluționeze cauza în primă instanță în urma admiterii apelului promovat cu reținerea necompetenței materiale a Judecătoriei Sinaia ca unic motiv de anulare a sentinței.

Or, dispozițiile art. 480 alin. (4) C. proc. civ. sunt incompatibile cu cele care reglementează conflictul de competență, neputând fi reținută dezînvestirea Tribunalului Prahova, secția I civilă în favoarea primei instanțe învestite, respectiv a Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată inexistența conflictului negativ de competență și trimite pe cale administrativă dosarul, spre soluționare, la Tribunalul București, secția a II a de contencios administrativ și fiscal.