ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 316/2022

Ședința publică din data de 09 februarie 2022

Analizând recursul în conformitate cu dispozițiile art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea fără a se evoca și analiza motivelor de casare, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București, sub nr. x/2018, la data de 28 iunie 2018, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, să se constate neconstituționalitatea (raportat la art. 17 din Constituția din 1923) a art. 3 lit. h) din Legea nr. 187/1945 pentru înfăptuirea reformei agrare, publicată în Monitorul Oficial nr. 68/23.03.1945; să se constate, în consecință, nelegalitatea procesului-verbal nr. x/16.03.1946, întocmit în baza art. 3 lit. h) din Legea nr. 187/1945, prin care autorului reclamantei, B., i-a fost expropriată o suprafață de 243 ha de teren situat în fosta localitate C., actualmente pe raza comunei Coțușca, județ Botoșani; să se constate inexistența dreptului de proprietate al pârâtului asupra terenului menționat anterior, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 8653 din 03 decembrie 2018, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, în dosarul nr. x/2018, a fost admisă excepția de necompetență materială, invocată de instanță din oficiu, și a fost declinată competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului București.

La data de 25 septembrie 2019, reclamanta a depus o precizare a cererii de chemare în judecată, prin care a solicitat tribunalului să ia act de faptul că acțiunea introductivă are un singur capăt de cerere, și anume solicitarea ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate inexistența dreptului de proprietate al pârâtului asupra terenului în suprafață de 243 ha de teren situat în fosta localitate C., actualmente pe raza comunei Coțușca, județ Botoșani.

Ulterior, reclamanta a depus o nouă precizare a cererii de chemare în judecată, prin care, în principal, a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, tribunalul să dispună obligarea pârâtului să îi lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 243 ha de teren situat în fosta localitate C., actualmente pe raza comunei Coțușca, județ Botoșani; în subsidiar, în situația în care, din motive obiective, imobilul nu poate să îi fie lăsat în deplină proprietate și liniștită posesie, reclamanta a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, constatând nevalabilitatea titlului Statului asupra terenului în litigiu și, în consecință, existența dreptului de proprietate asupra acestui teren în patrimoniul autorului reclamantului și, implicit, în patrimoniul reclamantei, să fie obligat pârâtul la despăgubirea sa cu echivalentul bănesc al imobilului imposibil de restituit în natură, la valoarea de piață.

Tribunalul a pus în discuția părților inadmisibilitatea formulării acțiunii în revendicare în raport de Decizia RIL nr. 33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aplicabilă prin similitudine tuturor legilor de restituire, deși aceasta vizează concursul între acțiunile în revendicare formulate pe dreptul comun și legea specială, respectiv Legea nr. 10/2001.

Prin sentința civilă nr. 115 din 17 februarie 2020, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis excepția inadmisibilității și a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice; a dispus restituirea către reclamantă a sumei de 1500 RON, achitată cu titlu de onorariu expert.

Prin decizia civilă nr. 162 A din 05 februarie 2021, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-reclamantă A. împotriva sentinței civile nr. 115 din 17 februarie 2020. pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimatul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice.

Împotriva deciziei civile nr. 162A din 05 februarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă. a declarat recurs reclamanta A., cale de atac cu a cărei soluționare a fost învestită Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 30 martie 2021 și a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 10, astfel cum reiese din fișa Ecris .

Prin cererea de recurs, transmisă prin poștă electronică, la data de 11 februarie 2021, reprezentantul convențional al reclamantei A. a arătat că formulează recurs împotriva deciziei nr. 162 din 5 februarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, arătând că motivele de casare le va depune după comunicarea deciziei la adresa de domiciliu a reclamantei din comuna Șcheia, sat Mihoveni, str. x, jud. Suceava, sau la adresa de reședință din comuna Berceni, sat Cartier Dâmbu nr. 55, jud. Prahova.

Totodată, a solicitat instanței să ia act că a încetat colaborarea dintre reclamantă și D., respectiv că nu mai are sediul procesual ales la sediul societății de avocatură.

Prin rezoluția de primire din 31 martie 2021, recurentei i s-a pus în vedere să precizeze dacă își însușește recursul formulat de D., fiind citată la reședința în comuna Berceni, sat Cartier Dâmbu nr. 55, jud. Prahova (dovada primirii citației la dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție), iar până la data întocmirii raportului, recurenta nu a răspuns solicitărilor instanței.

Cererea de recurs a fost comunicată intimatului-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, la data de 13 aprilie 2021, potrivit dovezii de înmânare aflate la dosarul de recurs.

Intimatul-pârât nu a depus întâmpinare.

Prin cererea de recurs, transmisă prin poștă la data de 17 august 2021, recurenta a solicitat, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea în tot a deciziei recurate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, primei instanțe.

Recurenta a solicitat respingerea excepției nulității recursului (reținută prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului din 20 iulie 2021) și a solicitat repunerea în termenul de depunere a motivelor de recurs, arătând că nu a fost înștiințată de apărătorul ales cu privire la denunțarea unilaterală a contractului de asistență juridică și nici de faptul că nu mai are sediul procesual ales la societatea de avocatură; de asemenea, a învederat că, din cauza afecțiunilor de care suferă și a pandemiei globale, a fost în imposibilitate de a se prezenta la sediul avocatului.

În continuare, recurenta a prezentat situația de fapt a litigiului, arătând că prin înscrisurile depuse la dosar a demonstrat că procesul-verbal nr. x din 16 martie 1946, întocmit de Comitetul Local pentru Reforma Agrară a Comunei Adasesti, cât și titlul statului, invocat de pârât, sunt nelegale, autorului său fiindu-i preluat terenul în anul 1946, în baza Legii Reformei Agrare nr. 187/1945.

A mai arătat că, în opinia sa, cauza de utilitate publică justificativă a exproprierii la care a fost supus autorul său este în contradicție cu art. 481 din C. civ. și cu art. 17 alin. (3) din Constituția României din anul 1923.

Recurenta a mai susținut că instanța de apel a reținut, în mod eronat, că nu a probat, cu înscrisurile depuse, inițierea unui demers în baza legilor speciale de reparație, iar atât instanța de fond, cât și cea din apel, au interpretat și aplicat greșit normele de drept material incidente în speță.

S-a mai invocat că, deși instanța a apreciat că preluarea terenului în baza Legii nr. 187/1945 este o preluare ce putea face obiectul legilor speciale de reparație adoptate după anul 1989, reținând categoria de folosință a terenului atât la preluare, cât și la momentul cererii, totuși, a conchis că reclamanta avea acces doar la procedura specială a legilor de reparație, cenzurând înscrisurile depuse, respectiv sentinta civilă nr. 475/11.05.2018, pronunțată de Tribunalul Botoșani, secția I civilă.

Recurenta a mai învederat că prin Notificarea nr. x/2001 (dosar administrativ x/2001), nesoluționată până în prezent, a solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a bunurilor imobile ce au fost confiscate autorului său, B., din care reiese că acestuia i-a fost preluat terenul în anul 1946, în baza Legii Reformei Agrare nr. 187/1945.

Astfel, a demonstrat că a formulat notificare în termenul legal prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001, urmând procedura reglementată de legea specială atât sub aspectul respectării termenelor de formulare a notificării, cât și sub aspectul condițiilor de fond referitoare la dovada dreptului de proprietate și caracterul abuziv al preluării imobilelor de către stat, fiind îndreptățită să beneficieze de măsurile reparatorii reglementate de lege.

Or, a da o altă interpretare acestor dispoziții înseamnă a încălca art. 3 din C. civ., potrivit cu care judecatorului nu îi este îngăduit să refuze a judeca, precum și dreptul de acces liber la justiție reglementat prin art. 21 din Constituție și de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

De asemenea, instanța de apel a apreciat greșit că reclamanta nu justifică existența unui bun actual în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, pentru a determina admisibilitatea acțiunii în revendicare, ignorând înscrisurile depuse la dosarul cauzei și încălcând principiul rolului rolului activ al judecătorului în aflarea adevărului, reglementat de art. 22 alin. (2) C. proc. civ., cu ignorarea probatoriilor solicitate.

Conchizând, recurenta a susținut că instanța a privat-o de dreptul la un proces echitabil, în sensul dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, fiind încălcat principiul contradictorialității, care constă în posibilitatea părților de a discuta în contradictoriu toate elementele cauzei, de a formula cereri, de a propune și administra probe, de a formula concluzii, cu privire la toate problemele de fapt și de drept de care depinde corecta soluționare a litigiului, fiind incident în cauză art. 60 din Convenție, potrivit cu care "nicio dispoziție din prezenta convenție nu va fi interpretată ca limitând sau aducând atingere drepturilor omului și libertăților fundamentale care ar putea fi recunoscute conform legilor oricărei părți contractante sau oricărei alte convenții la care această parte contractantă este parte".

Cererea de recurs a fost comunicată intimatului-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, la data de 25 august 2021, potrivit dovezii de înmânare aflate la dosarul de recurs, care nu a depus întâmpinare.

Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului s-a reținut că, având în vedere prevederile art. 493 C. proc. civ., completul de filtru urmează să dispună asupra admisibilității în principiu a recursului și să aprecieze cu privire la excepția nulității recursului, pentru lipsa motivelor de recurs.

Completul de filtru, constatând că raportul întrunește condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia către părți, pentru formularea unor puncte de vedere, conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 04 și 06 august 2021, astfel cum rezultă din procesele-verbale de înmânare aflate la dosar.

Urmare a cererii de recurs depuse la data de 17 august 2021, prin rezoluția din 06 septembrie 2021 s-a dispus întocmirea unui supliment la raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, după efectuarea procedurilor de comunicare.

Prin suplimentul la raportul asupra admisibilității în principiu a recursului s-a reținut că recurenta-reclamantă a solicitat, prin cererea de recurs din data de 17 august 2021, repunerea în termenul de depunere a motivelor de recurs, iar raportorul și-a expus punctul de vedere, în sensul că recursul nu a fost motivat în termenul legal.

Suplimentul la raport a fost comunicat părților la 02 noiembrie 2021, iar recurentei i s-a comunicat raportul și suplimentul la raport și la domiciliul procesual ales, la data de 02 decembrie 2021 .

Recurenta a depus puncte de vedere la suplimentul la raport, arătând că nu i s-a comunicat decizia atacată la domiciliul din comuna Berceni, sat Cartierul Dâmbu, nr. 55, jud. Prahova, iar o persoană pe care nu o cunoaște, pe nume E. și cu care nu are nicio relație de rudenie, a primit actele, dar a refuzat să semneze dovada de înmânare.

Astfel, recurenta a susținut că hotărârea recurată nu i s-a comunicat la data de 22 februarie 2021, sens în care a solicitat admiterea cererii de repunere în termenul de depunere a motivelor de recurs.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând cererea de repunere în termenul de depunere a motivelor de recurs, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 186 C. proc. civ. care reglementează repunerea în termen prevede că:

(1) Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate.

(2) În acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen. În cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeași cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac.

În cauză, recurenta a formulat cerere de repunere în termenul de depunere a motivelor de recurs, arătând că nu a fost înștiințată de apărătorul ales cu privire la denunțarea unilaterală a contractului de asistență juridică și nici de faptul că nu mai are sediul procesual ales la societatea de avocatură; de asemenea, a învederat că, din cauza afecțiunilor de care suferă și a pandemiei globale, a fost în imposibilitate de a se prezenta la sediul avocatului.

În dosarul de fond și de apel, recurenta a precizat că sediul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură este la SCA D. și F., B-dul x nr. 3, corp B, iar în cererea de repunere în termen susține că nu a fost înștiințată de apărătorul ales cu privire la denunțarea unilaterală a contractului de reprezentare juridică și nici că nu mai are domiciliul ales la sediul societății de avocatură.

Din verificările efectuate în dosarul Curții de Apel București, se constată că decizia atacată a fost comunicată recurentei, la sediul procesual ales la Cabinet de avocat G., din B-dul x nr. 3 bl. Corp B et. 1, București, potrivit procesului-verbal de înmânare aflat la dosarul de apel, și la adresa din Comuna Berceni, sat Cartierul Dâmbu nr. 55, județul Prahova, potrivit procesului-verbal de înmânare aflat la dosarul de apel, din care rezultă că o persoană majoră din familie, respectiv E., a primit actele, dar a refuzat semnarea dovezii de înmânare.

Înalta Curte constată că adresa din Comuna Berceni, sat Cartierul Dâmbu nr. 55, județul Prahova, unde instanța de apel a efectuat comunicarea deciziei recurate, coincide cu adresa indicată chiar de către recurentă în cuprinsul cererii de recurs depuse la data de 17 august 2021.

Astfel, se observă că instanța de apel a dispus comunicarea hotărârii civile la cele două adrese indicate de avocat G., care sunt aceleași cu cele arătate de recurentă în cuprinsul cererii de recurs formulate la 17 august 2021, respectiv în comuna Berceni, sat Cartierul Dâmbu nr. 55, jud. Prahova și în Com. Șcheia, sat Mihoveni, județul Suceava .

De asemenea, decizia recurată a fost comunicată recurentei și la sediul apărătorului ales din etapa procesuală a apelului, care, la data de 24 februarie 2021, a restituit, prin poștă, la dosarul de apel, plicul având ca destinatar pe reclamanta A., arătând că nu o mai reprezintă și că aceasta nu mai are domiciliul procesual ales în B-dul x nr. 3 bl. Corp B et. 1, București. Cererea transmisă de avocat G. a primit dată certă la data de 26 februarie 2021 .

În acest context factual, Înalta Curte apreciază că cererea de repunere în termen nu poate fi primită, întrucât recurenta nu invocă existența unor motive temeinic justificate care să o fi împiedicat să motiveze cererea de recurs în termenul de 30 zile prevăzut de art. 487 C. proc. civ.

Ceea ce susține recurenta este că împiedicarea a constat în faptul că nu a avut cunoștință despre denunțarea unilaterală a contractului de asistență juridică și nici că nu mai are domiciliul procesual ales la sediul apărătorului ales.

Or, prin rezoluția de primire din 31 martie 2021, completul de filtru a dispus emiterea unei adrese către recurenta-reclamantă să precizeze dacă își însușește cererea de recurs formulată și semnată de SCA D..

Adresa emisă de instanță la data de 08 aprilie 2021 a fost comunicată recurentei la cele două adrese din comuna Berceni, sat Cartierul Dâmbu nr. 55, jud. Prahova (dosarul de recurs) și în Com. Șcheia, sat Mihoveni, județul Suceava .

Potrivit procesului-verbal de înmânare aflat la dosarul de recurs, procedura de comunicare a fost legal îndeplinită cu recurenta la data de 14 aprilie 2021, la cutia poștală, la adresa din comuna Berceni, sat Cartierul Dâmbu nr. 55, jud. Prahova.

După efectuarea procedurilor de comunicare, în cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu, comunicat recurentei la data de 06 august 2021, la adresa din comuna Berceni, sat Cartierul Dâmbu nr. 55, jud. Prahova, potrivit procesului-verbal de înmânare aflat la dosarul de recurs. Ulterior, la data de 17 august 2021, recurenta a transmis, prin poștă, cererea de recurs, în cuprinsul căreia a formulat și cerere de repunere în termenul de motivare a recursului, primind dată certă la data de 19 august 2021.

Prin urmare, având în vedere că prin cererea de repunere în termen, recurenta nu a indicat motive temeinic justificate și nici nu a indicat data la care a încetat împidicarea sa în motivarea recursului, dată de la care să poată fi calculat termenul de 15 zile prevăzut de art. 186 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge cererea de repunere în termenul de motivare a recursului, formulată de reclamanta A..

Cu privire la excepția nulității recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeași sancțiune intervine și în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

În prezenta cauză, prin cererea de recurs formulată la data de 11 februarie 2021, apărătorul recurentei din etapa procesuală a apelului, a arătat că formulează recurs împotriva deciziei nr. 162 din 5 februarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, arătând că motivele de casare le va depune după comunicarea deciziei la adresa de domiciliu a reclamantei din comuna Șcheia, sat Mihoveni, str. x, jud. Suceava, sau la adresa de reședință din comuna Berceni, sat Cartier Dâmbu nr. 55, jud. Prahova.

Totodată, a solicitat instanței să ia act că a încetat colaborarea dintre reclamantă și D., respectiv că nu mai are sediul procesual ales la sediul societății de avocatură.

Din analiza actelor dosarului, se constată că decizia recurată a fost comunicată recurentei-reclamante la data de 22 februarie 2021, la domiciliul din Comuna Berceni, sat Cartierul Dâmbu nr. 55, județul Prahova, conform dovezii aflate la dosarul Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

În ceea ce privește termenul pentru motivarea recursului, se reține că potrivit dispozițiilor art. 487 alin. (1) din C. proc. civ., "Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute de art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs ".

Potrivit art. 485 alin. (1) din C. proc. civ.:

"Termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel (…).".

Or, raportat la data comunicării deciziei atacate, termenul de motivare a recursului a fost de 30 zile de la comunicare, termen care a început să curgă la data de 22 februarie 2021 și s-a împlinit la 25 martie 2021, în aplicarea prevederilor art. 181 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., aceasta fiind data limită până la care recurenta avea posibilitatea să depună motivele de recurs.

Așadar, cererea de recurs depusă de recurentă la data de 17 august 2021 este formulată cu depășirea termenului legal prevăzut de art. 487 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu art. 485 alin. (1) din același cod, motiv pentru care Înalta Curte apreciază că nu a fost legal învestită pentru a o putea analiza.

Pentru aceste considerente, având în vedere că recursul nu a fost motivat în termenul legal, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior, Înalta Curte urmează a anula recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 162A din 05 februarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2018.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de repunere în termenul de declarare a recursului, formulată de reclamanta A..

Anulează recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 162A din 05 februarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2018.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 09 februarie 2022.