Decizia nr. 2754/2021 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 665/2017 a Judecătoriei Rădăuți

Obiectul cererii de chemare în judecată. Prin acțiunea înregistrată la 07 noiembrie 2016, pe rolul Judecătoriei Rădăuți, sub nr. x/2016, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtele S.C. B. S.R.L. Rădăuți (prin administrator C.) și S.C. D. Marginea a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâtelor să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 14.388 m.p. teren situat în municipiul Rădăuți, CF x p.v. 2693=80 mp.p.f. 4245/1=7794 mp.p.f. 4247=4392 mp; Total: 12.266 mp.; CF x p.v. 3139=165 mp, p.v. 3136/5=30 mp; Total: 195 mp.; CF x p.f. 4245/2=1927 mp; Total: 1.297 mp. pentru care i-a fost reconstituit dreptul de proprietate, conform sentinței civile nr. 4342/02.12.2011 a Judecătoriei Rădăuți, definitivă și irevocabilă, precum și radierea intabularii dreptului de proprietate al celor 2 pârâte asupra următoarelor parcele de teren: 5083/2 în suprafață totală de 20364 m.p., 5083/8 în suprafață totală de 5392 de m.p, 5083/9 în suprafață totală de 9998 m.p., 5083/10 în suprafață totală de 5688 m.p. - toate din CF x Rădăuți înscrise în favoarea paratei S.C. B. S.R.L. și 5527 înscrisă în CF x UAT Rădăuți în favoarea S.C. D.

Hotărârile pronunțate în primă instanță. Prin sentința civilă nr. 665 din 21 februarie 2017, Judecătoria Rădăuți a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Suceava. Prin sentința civilă nr. 625 din 12 iulie 2019, Tribunalul Suceava, secția I civilă a admis acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții S.C. B. S.R.L. Rădăuți (prin administrator E.), F., G. și S.C. D. Marginea, prin lichidator judiciar H.; a obligat pârâta S.C. B. S.R.L. să lase reclamantului în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața totală de 12.230 mp teren situat în municipiul Rădăuți, identică cu: p.v. 2693 în suprafață de 80 mp, p.f. 4245/1 în suprafață de 7794 mp și p.f. 4247 în suprafață de 2234 mp, înscrise în CF x Rădăuți, p.v. 3139 în suprafață de 165 mp și p.v. 3136/5 în suprafață de 30 mp înscrise în CF. x Rădăuți, p.v. 4245/2 în suprafață de 1927 mp înscrisă în CF x Rădăuți, astfel cum sunt identificate prin Raportul de expertiză întocmit de expert I., aflat la dosar; a obligat pe pârâții F. și G. să lase reclamantului în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 1031 mp teren, identică cu p.f. 4247 din CF x Rădăuți, astfel cum este identificată prin Raportul de expertiză întocmit de expert I., aflat la dosar; a dispus radierea intabulării dreptului de proprietate a pârâților după cum urmează: 1. p.v. 5527 din CF x Rădăuți, proprietatea pârâților F. și G., în suprafață de 1031 mp; 2. p.v. 5083/9 din CF x Rădăuți, proprietatea S.C. B. S.R.L., în suprafață de 2207 mp, astfel cum este identificată în anexa 2 raport de expertiză I.; 3. p.v. 5083/10 din CF x Rădăuți, proprietatea S.C. B. S.R.L., în suprafață de 27 mp, astfel cum este identificată în anexa 2 raport de expertiză I.; 4. p.v. 5083/9 din CF x Rădăuți, proprietatea S.C. B. S.R.L., în suprafață de 51 mp, astfel cum este identificată în anexa 2 raport de expertiză I.; 5. p.v. 5083/10 din CF x Rădăuți, proprietatea S.C. B. S.R.L., în suprafață de 29 mp, astfel cum este identificată în anexa 2 raport de expertiză I.; 6. p.v. 5083/10 din CF x Rădăuți, proprietatea S.C. B. S.R.L., în suprafață de 30 mp, astfel cum este identificată în anexa 2 raport de expertiză I.; 7. p.v. 5083/8 din CF x Rădăuți, proprietatea S.C. B. S.R.L., în suprafață de 165 mp, astfel cum este identificată în anexa 2 raport de expertiză I.; 8. p.v. 5083/9 din CF x Rădăuți, proprietatea S.C. B. S.R.L., în suprafață de 142 mp, astfel cum este identificată în anexa 2 raport de expertiză I.; 9. p.v. 5083/10 din CF x Rădăuți, proprietatea S.C. B. S.R.L., în suprafață de 636 mp, astfel cum este identificată în anexa 2 raport de expertiză I.; 10. p.v. 5083/8 din CF x Rădăuți, proprietatea S.C. B. S.R.L., în suprafață de 2646 mp, astfel cum este identificată în anexa 2 raport de expertiză I.; ll. p.v. 5083/2 din CF x Rădăuți, proprietatea S.C. B. S.R.L., în suprafață de 4370 mp, astfel cum este identificată în anexa 2 raport de expertiză I.; 12. p.v. 5083/8 din CF x Rădăuți, proprietatea S.C. B. S.R.L., în suprafață de 678 mp, astfel cum este identificată în anexa 2 raport de expertiză I.; 13. p.v. 5083/2 din CF x Rădăuți, proprietatea S.C. B. S.R.L., în suprafață de 1249 mp, astfel cum este identificată în anexa 2 raport de expertiză I.; a obligat pârâta S.C. B. S.R.L. să plătească reclamantului suma de 17.454 RON reprezentând cheltuieli de judecată, iar pe pârâții F. și G. suma de 2.455 iei cu același titlu. Împotriva acestei decizii a formulat apel pârâta S.C. B. S.R.L. Rădăuți, prin administrator C., continuat prin administratorul judiciar J. S.R.L.

Decizia pronunțată în apel. Prin decizia nr. 179 din 23 iulie 2020, Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei S.C. D. Marginea și, în consecință, a respins apelul declarat în contradictoriu cu această pârâtă, ca fiind formulat în contradictoriu cu o persoană lipsită de capacitate procesuală de folosință. Totodată, a respins, ca nefondat, apelul declarat de către pârâta S.C. B. S.R.L. Rădăuți, prin administrator C., și continuat prin administratorul judiciar J. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 625 din 12.07.2019 pronunțată de Tribunalul Suceava, secția I civilă și a obligat apelanta la plata către reclamant a sumei de 5.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Calea de atac exercitată în cauză. Împotriva deciziei nr. 179 din 23 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă a declarat recurs pârâta S.C. B. S.R.L. și a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, cu cheltuieli de judecată. În dezvoltarea motivelor de recurs, circumscrise motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., recurenta a formulat, în esență, următoarele critici: 1. Decizia recurată cuprinde motive contradictorii deoarece pe de o parte stabilește că S.C. B. deține un titlu de proprietate, fiind astfel un veritabil proprietar, că a dobândit proprietatea cu buna-credință de la un proprietar ce are un certificat de atestare a dreptului de proprietate și că pârâta figurează înscrisă în cartea funciară, ca proprietar. Pe de altă parte, instanța de apel, în mod nelegal, a confirmat soluția instanței de fond, reținând că ar fi îndeplinite condițiile acțiunii în revendicare și a considerat că titlul intimatului-reclamant A. ar fi mai preferabil. Toate argumentele care conduc la ideea că B. este un veritabil proprietar, de bună credință, care a dovedit existenta dreptului de proprietate, proveniența și istoricul dreptului dobândit de la autorii săi sunt incompatibile cu cele care confirmă îndeplinirea condițiilor privind acțiunea în revendicare. 2. Decizia recurată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită dispozițiilor înscrise în art. 563 C. civ. în ceea ce privește acțiunea în revendicare, în condițiile în care S.C. B. S.R.L. Rădăuți este titulara unui titlu de proprietate valabil, dobândit de la un proprietar, cu bună- credință și cu titlu oneros a cărui anulare nu a fost solicitată de către intimatul- reclamant. Se pretinde că instanța de apel a nesocotit dispozițiile legale incidente și principiului publicității cărților funciare, reglementat de art. 31 din Legea nr. 7/1996, fără a se avea în vedere faptul că bună-credință se raportează la conținutul cărții funciare și a titlului transmițatorului, astfel cum se prevede și în dispozițiile legale cuprinse în Legea nr. 18/18991, Legea nr. 15/1990 și H.G. nr. 834/1991, ce consacră validitatea titlurilor obținute cu bună-credință, astfeș cum este titlul recurentei-pârâte. Or, chiar și Legea nr. 169/1997 prevede că și în cazul anulării unui titlu de proprietate, emis în condițiile Legii nr. 18/1991, actele de înstrăinare subsecvente rămân în vigoare, aspect statuat și în practica judiciară constantă a instanțelor judecătorești și jurisprudența Curții Constituționale, ce a subiniat necesitatea salvgardării securității circuitului civil, prin protejarea dobânditorului de bună-credință, astfel cum este recurenta-pârâtă. Instanța de apel a considerat în eronat că certificatul de atestare a dreptului de proprietate eliberat de Ministerul Industriilor la 24.03.1993 "nu ține loc de titlu de proprietate pentru autorul apelantei", fără a motiva în vreun fel această susținere, deși certificatul nu a fost niciodată contestat de către reclamant, fiind un titlu de proprietate valabil. Din cuprinsul Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societății comerciale, precum și din Hotărârea nr. 834/1991 privind stabilirea și evaluarea unor terenuri deținute de societățile comerciale cu capital de stat rezultă faptul că certificatul de atestare a dreptului de proprietate este un veritabil titlu de proprietate, la momentul emiterii sale fiind singura modalitate de a stabili regimul juridic al unui teren și proprietarul acestuia, imediat după anul 1990. Câtă vreme certificatul de atestare a dreptului de proprietate al S.C. K. nu a fost contestat sau anulat, deși a fost supus regimului de publicitate imobiliară, acesta este valabil și produce în continuare efecte juridice, constituind un veritabil titlu de proprietate, astfel încât soluția instanței este nelegală, deoarece a oferit prioritate titlului reclamantului, deși autorul recurentei-pârâte (S.C. K.) avea un titlu de proprietate perfect valabil încă din 1993, anterior oricărui titlu prezentat de intimatul-reclamant; Printr-un alt motiv de recurs s-a susținut nelegalitatea deciziei recurate, întrucât instanța de apel a pronunțat o soluție greșită când a respins excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare și excepția prescripției capătului de cerere privind radierea dreptului de proprietate, invocate de S.C. D. Relativ la prima excepție, arată că instanța de apel a reținut eronat că excepția, fiind invocată în calea de atac, nu are obligația de a o analiza, fără a se avea în vedere că asupra acestei excepții instanța de fond nu s-a pronunțat. Or, contrar celor reținute de instanța de apel, recurenta susține că justifică un interes în formularea excepției inadmisibilității acțiunii în revendicare, consecința fiind respingerea acțiunii reclamantului. Relativ la cea de-a doua excepție, arată că instanța de apel a făcut o apreciere eronată a dispozițiilor legale, deoarece prescripția este o veritabilă sancțiune civilă, care vine să sancționeze lipsa de diligentă a unei părți în introducerea, în termen, a unei acțiuni. Consideră că instanța avea obligația să analizeze excepția prescripției, având prioritate în cauză principiul fundamental al aflării adevărului, conform art. 22 C. proc. civ. S-a susținut și faptul că instanța de apel a aplicat eronat art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 7/1996, cu consecința radierii intabulării dreptului de proprietate și a reținut greșit, cu referire la art. 435 alin. (1) din C. proc. civ., că hotărârea prin care s-a reconstituit dreptul de proprietate în favoarea reclamantului este opozabilă recurentei-pârâte. Or, în condițiile în care recurenta-pârâtă a făcut dovada faptului că autorul său deține un titlu de proprietate valabil, anterior oricărui titlu invocat de reclamant, respectiv certificatul de atestare a dreptului de proprietate ce este supus publicității, instanța de apel a confirmat eronat raționamentul instanței de fond potrivit cu care în ceea ce privește radierea intabulării, nu se poate opune certificatul de atestare a dreptului de proprietate. Recurenta a criticat decizia atacată și sub aspectul că instanța de apel a nesocotit probatoriul administrat în cauză, reținând nelegal că certificatul de atestare a dreptului de proprietate nu este un titlu de proprietate și faptul că autorii reclamantului sunt primii care au efectuat lucrările de carte funciară, aspect ce nu a fost probat. Se susține că și raportul de expertiză întocmit în cauză este neconcludent, iar instanța de apel nu a dispus refacerea expertizei, iar în ceea ce privește solicitarea de depunere a documentelor care au stat la baza expertizei, expertul a răspuns că a depus doar înscrisurile constatate că nu se află la dosarul cauzei, înscrisuri care nu pot fi considerate ca făcând parte din documentația ce a stat la baza expertizei, fiind nerelevante din punct de vedere tehnic și inutile pentru soluționarea justă a cauzei.

Apărările formulate în cauză. În termen procedural, intimatul-reclamant A. a depus întâmpinare, prin care a invocat mai multe excepții: În raport de prevederile art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., a fost ridicată excepția nulității recursului, argumentându-se că recursul a fost declarat de doi dintre cei patru asociați, cetățeni irlandezi cu domiciliul în străinătate a căror date de identificare nu au fost menționate în cererea de recurs. S-a mai susținut că, deși s-a indicat adresa pentru comunicarea actelor de procedură, nu s-a precizat persoana însărcinată cu primirea acestora și nici nu s-a depus la dosar vreun document care să certifice că semnăturile de pe memoriul de recurs aparțin celor doi asociați. Recursul putea fi declarat doar prin lichidatorul judiciar al debitoarei care avea competența în semnarea acestuia atâta timp cât calea de atac fost declarată după data de 28 iulie 2020, când Tribunalul Suceava a dispus intrarea în faliment a debitoarei și ridicarea dreptului de administrare. Nulitatea a fost semnalată și pe aspectul încadrării criticilor, în raport de dispozițiile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., în opinia intimatului aspectele din cererea de recurs neputând fi circumscrise motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., întrucât vizează temeinicia hotărârii. În susținerea excepției lipsei capacității procesuale de folosință a recurentei-pârâte, partea a făcut referire la dispozițiile art. 34, art. 205 alin. (1) și art. 251 alin. (1) din C. civ., având în vedere că prin sentința civilă nr. 458/04.12.2020 a Tribunalului Suceava, pronunțată în dosarul nr. x/2019, s-a dispus radierea societății recurente. Față de această împrejurare, a considerat că se impune respingerea recursului declarat de pârâta S.C. B. S.R.L. ca fiind declarat de o persoană lipsită de capacitate procesuală de folosință. Cu privire la excepția lipsei calității de reprezentant, a arătat că semnatarii memoriului de recurs nu sunt înscriși la Oficiul Registrului Comerțului cu drept de reprezentare a societății B. S.R.L. și nici nu au mandat în acest sens din partea lichidatorului judiciar. În susținerea excepției, a invocat și dispozițiile art. 1919 din C. civ. susținând că asociații pot reprezenta societatea în justiție numai în situația în care nu a fost numit un administrator, situație care nu se regăsește în speță. Pe fondul recursului, a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat.

Procedura derulată în recurs. Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților. Întrucât membrii completului nu au fost în unanimitate de acord cu privire la soluția ce urmează a fi pronunțată asupra excepțiilor invocate de intimatul reclamant A. s-a stabilit ca analiza acestor chestiuni să fie efectuată în ședință publică, în condițiile art. 493 alin. (7) C. proc. civ. Astfel, prin încheierea din 20 mai 2021 a fost admis în principiu, în condițiile art. 493 alin. (7) C. proc. civ. cu referire la alin. (5) al aceluiași articol, recursul declarat de pârâta S.C. B. S.R.L. Rădăuți împotriva deciziei nr. 179 din 23 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, fiind stabilit termen de judecată la 23.09.2021, în ședință publică, cu citarea părților, pentru a se supune dezbaterii, în condiții de contradictorialitate, analiza tuturor excepțiilor invocate. În raport de solicitarea formulată de recurenta - pârâtă privind introducerea în cauză a celor patru asociați ai societății pârâte, respectiv pe numiții L., M., N. și O., în calitate de succesori și continuatori ai personalității societății pârâte, prin încheierea din 23.09.2021, Înalta Curte a apreciat că sunt întrunite condițiile legale pentru ca, în locul societății-recurente S.C. B. S.R.L. Rădăuți, care și-a încetat existența juridică, să fie introduși cei patru foști asociați menționați, aceștia din urmă însușindu-și recursul, potrivit declarației depuse la dosar, sens în care au atătat că înțeleg să continue judecata în calitate de succesori, în condițiile legii, ai fostei societăți radiate. La termenul din 18.11.2021, reclamantul-intimat, prin apărător a arătat, raportat la înscrisurile depuse și comunicate, că înțelege să susțină doar excepția lipsei capacității procesuale de folosință a recurentei - pârâte S.C. B. S.R.L. Rădăuți și excepția nulității recursului.

Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, care supun dezbaterii mai multe probleme de drept, susceptibile de încadrare în pct. -ele 5, 6 și 8 din art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte va constata că recursul declarat este nefondat, având în vedere considerentele care succed: Cu titlu prealabil, în aplicarea dispozițiilor art. 248 C. proc. civ., referitorla excepția lipsei capacității procesuale de folosință a societății pârâte S.C. B. S.R.L. Rădăuți, Înalta Curte va reține, în temeiul dispozițiilor art. 34 C. civ., raportat la art. 251 alin. (1) C. civ., că excepția este întemeiată, urmând a fi admisă. Potrivit art. 251 alin. (1) C. civ., persoanele juridice supuse înregistrării încetează la data radierii lor din registrele în care au fost înscrise. În cauză, la data de 26.11.2020, pârâta S.C. B. S.R.L. Rădăuți a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 179 din 23 iulie 2020 a Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă. Prin adresa nr. x/2020, lichidatorul judiciar al societății pârâte, la data la care S.C. B. S.R.L. Rădăuț era în faliment, a confirmat recursul societății pârâte. Ulterior, prin sentința Tribunalului Suceava, nr. 458 din 04.12.2020, pronunțată în dosarul nr. x/2019, rămasă definitivă prin neapelare, s-a dispus radierea societății pârâte S.C. B. S.R.L. Rădăuți din Registrul Comerțului. Cum prin raportul lichidatorului judiciar nr. 75/3412/2020 parte din platourile de teren aflate în proprietatea societății radiate au transferate către cei patru asociați, iar anumite părți din platourile de teren fac obiectul litigiului de față, s-a dispus introducerea în cauză a asociaților societății radiate, care și-au însușit recursul. Reiese astfel, urmare a pronunțării sentinței nr. 458/04.12.2020 a Tribunalului Suceava, prin care s-a dispus radierea societății recurente S.C. B. S.R.L. Rădăuți, că la acest moment procesual, capacitatea de folosință a persoanei juridice a încetat, ceea ce coincide cu încetarea capacității acesteia de a avea drepturi și obligații. În acest context, având în vedere dispozițiile art. 56 C. proc. civ. care stipulează că poate fi parte în judecată orice persoană care are folosința drepturilor civile, Înalta Curte urmează să admită excepția lipsei capacității procesuale de folosință a recurentei - pârâte S.C. B. S.R.L. Rădăuți, în aplicarea dispozițiilor art. 34 raportat la art. 251 alin. (1) C. civ. În ceea ce privește excepția nulității recursului pentru aspectul neîncadrării criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va reține că excepția nu este întemeiată. Recursul declarat a fost fundamentat, în drept, cu referire la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., fiind formulate critici sub aspectul nelegalității deciziei atacate din perspectiva motivării contradictorii a deciziei recurate și a aplicării greșite a normelor de drept material în ceea ce privește acțiunea în revendicare. Prin urmare, criticile formulate sunt susceptibile de încadrare în motivele de casare evocate în cererea de recurs, urmând ca susținerile care ridică aspecte de evaluarea situației de fapt și de administrare a probatoriului să nu facă obiectul controlului judiciar, față de structura actuală a recursului, care permite verificarea legalității și nu a temeiniciei hotărârii atacate. 1. Motivul de recurs, încadrat în cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., prin care se invocă nelegalitatea hotărârii instanței de apel din perspectiva motivelor contradictorii pe care le cuprinde, Înalta Curte va reține că susținerile formulate sunt neîntemeiate și nu atrag incidența cazului de casare evocat. Contrar celor arătate în cererea de recurs, hotărârea instanței de apel fundamentează, prin argumentele menționate în cuprinsul său, soluția de respingere a apelului, critica nefiind sub incidența ipotezei de modificare prevăzută de art. 488, alin. (1), pct. 6 C. proc. civ., vizând contradictorialitatea motivării (când considerentele hotărârii conduc la o altă soluție față de cea dispusă în dispozitiv). Potrivit considerentelor deciziei recurate, instanța de apel a procedat la verificarea și compararea titlurilor de proprietate pretinse de părți, conform regulilor specifice acțiunii în revendicare, prevăzute de art. 563 din noul C. civ., în scopul verificării care dintre acestea este mai bine caracterizat. În acest sens, instanța de apel, în baza efectului devolutiv al apelului, a analizat cauza sub toate aspectele, conchizând că soluția de admitere a respectivei acțiuni, dispusă de prima instanță, este corectă, deoarece titlul de proprietate al societății pârâte provine de de la un non dominus, acesta fiind vânzătorul inițial, S.C. K. S.A., în timp ce reclamantul are un titlu de proprietate obținut în procedura reconstituirii dreptului de proprietate, în temeiul Legii nr. 18/1991, pe vechiul amplasament deținut de autorii acestuia, care au fost intabulați în cartea funciară. Pe cale de consecință, este nefondat motivul de recurs ce se referă la faptul că instanța de apel ar fi motivat în mod contradictoriu soluția pronunțată, hotărârea recurată fiind corect argumentată în fapt și în drept, dezlegarea dată de instanța de apel problemelor de drept deduse judecății fiind pe deplin și coerent susținută de considerente ce nu se contrazic și care conduc și întemeiază soluția din dispozitiv. Împrejurarea că instanța de apel nu a dat prevalență titlului de proprietate pe care societatea apelantă l-a exhibat, dobândit de la un proprietar, înscris în cartea funciară, titlu în privința căruia s-a susținut că a fost dobândit cu bună credință, la baza căruia a stat certificatul de atestare a dreptului de proprietate emis autoarei sale, S.C. K. S.A. și că a fost acordat greșit preferabilitate titlului de proprietate al reclamantului, în cadrul acțiunii în revendicare, reprezintă eventuale erori de judecată, iar nu aspecte care să poată fi examinate din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Ca atare, aceste aspecte vor fi analizate de prezenta instanță în cadrul cercetării motivului de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nefiind incident cazul de modificare circumscris pct. -ului 6 din același text legal. 2. Criticile subsumate motivului de nelegalitate reglementat de art. 488, alin. (1), pct. 8 C. proc. civ., prin care s-a susținut nelegalitatea deciziei atacate cu privire la modalitatea de soluționare a acțiunii în revendicare, sunt neîntemeiate. Specific soluționării acțiunii în revendicare, întemeiate pe dispozițiile art. 563 C. civ., este procedeul comparării titlurilor invocate de părți, având câștig de cauză partea al cărei drept este preferabil. Raportat la titlurile care au fost opuse în cauză, respectiv atât reclamant, cât și societatea-pârâtă au exhibat un drept de proprietate în legătură cu aceleași bun, context în care, în cadrul acțiunii în revendicare, părțile au avut posibilitatea de a combate și formula apărări în legătură cu dreptul adversarului, revenind instanței de judecată obligația de a evalua, din punct de vedere juridic, susținerile și apărările părților aflate în conflict și de a proceda la compararea titlurilor invocate de acestea, după regulile acțiunii în revendicare de drept comun. Din această perspectivă, instanța de apel a procedat judicios la verificarea regimului juridic al bunului revendicat, precum și a modului de transmitere și dobândire a proprietății de către fiecare dintre părțile litigante, operațiune necesară în rezolvarea raportului juridic dedus judecății, deoarece, în cadrul acțiunii în revendicare, instanței i-a revenit obligația analizării nu doar a titlului reclamantului, respectiv a existenței unui drept de proprietate în patrimoniul acestuia, ci și a titlului opus de societatea-recurentă, a cărui eficiență a fost contestată, prin conținutul prezentului demers judiciar întreprins de reclamant. Prin urmare, în cadrul procedeului de comparare a titlurilor, instanța de apel a procedat corect la examinarea titlurilor pe care părțile și le-au opus reciproc, sens în care a analizat proveniența titlurilor evocate în cauză, știut fiind faptul că, în cadrul acțiunii în revendicare, mecanismul de comparare a titlurilor părților din raportul juridic litigios implică, prin el însuși, verificarea modului în care a operat transmiterea dreptului de proprietate, fără a se impune, ca o condiție prealabilă, o evaluare distinctă asupra valabilității unuia sau a mai multor acte anterioare din lanțul înstrăinărilor succesive. Așa fiind, cum titlurile exhibate în cauză, asupra aceluiași bun, provin de la autori diferiți, în mod corect, prin decizia recurată, instanța de apel a apreciat că trebuie comparate între ele drepturile autorilor de la care provin cele două titluri, urmând a se da câștig de cauză părții care a dobândit de la autorul al cărui drept este mai preferabil, soluție care consacră aplicarea principiului nemo plus juris ad alium transferre potest, quam ipse habet (nimeni nu poate transmite mai multe drepturi decât are). Astfel, în cadrul acțiunii în revendicare cu care a fost învestită, instanța a procedat, pe de o parte, la examinarea titlului de proprietate al reclamantului, reprezentat de sentința civilă nr. 4342/02.12.2011 a Judecătoriei Rădăuți, prin care i-a fost reconstituit dreptul de proprietate, în temeiul Legii nr. 18/1991, pentru suprafața de 25.582 mp teren situat în municipiul Rădăuți, dispus în mai multe parcele de teren, pe vechiul amplasament, titlu pe care și-a fundamentat dreptul de proprietate pentru a cărui valorificare a sesizat instanța. Pe de altă parte, a fost examinat titlul opus în cauză, respectiv titlul evocat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. Rădăuți, a căror drepturi procesuale au fost continuate de pârâții L., N., O. și M., reprezentat de contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/23.01.2007, prin care a fost achiziționat, de la S.C. P. S.R.L. Rădăuț, suprafața totală de 46953 mp, care, la rândul său, l-a dobândit de la S.C. K. Rădăuți. Urmărind transmisiunea proprietății, pe lanțul titlurilor de proprietate, a rezultat că S.C. P. S.R.L. Rădăuți, la rândul acesteia, a dobândit terenul prin cumpărare de la S.C. K. S.A., pe numele căreia fusese eliberat certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor x, eliberat de Ministerul Industriilor la 24.03.1993. Totodată, în examinarea titlului opus în cauză, din concluziile raportului de expertiză tehnică efectuat de expert I., cât și concluziile celorlalte expertize tehnice și înscrisuri depuse la dosar, instanțele fondului au reținut că planurile întocmite la momentul la care S.C. K. a efectuat vânzarea către S.C. P. S.R.L. nu au respectat documentația și nici amplasamentele deținute de către S.C. K. și cu care aceasta figura intabulată în CF. Astfel, potrivit situației de fapt reținute în cauză, pe baza materialului probator, de către instanțele fondului, a rezultat că S.C. K. S.A. a înscris, prin încheierea de carte funciara nr. x/1995, terenul în CF x Rădăuți, parcela x curți, construcții în suprafață de 127944 mp, în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor. Terenul, transcris în CF x a municipiului Rădăuți a avut la bază configurația parcelelor dată de planul RGF 5106/2001 și 9879/2006, însă planul care reprezintă dezmembrarea nu a putut fi încadrat în planul care redă intabularea întregii pv 5083 de 127.944 mp. Din planul de situație în care este redată configurația parcelelor vândute de către S.C. K. către S.C. P. S.R.L. Rădăuți și, apoi, către S.C. B. a reieșit că s-a realizat suprapunerea peste parcelele configurate în RGF 207/1947 și înscrise în CF x și CF x, în cuprinsul cărora figurau, ca proprietari tabulari, autorii reclamantului. Cum situația premisă de la care s-a pornit în soluționarea acțiunii în revendicare dedusă judecății a fost tocmai valabilitatea celor două titluri de proprietate pe care părțile și le-au opus reciproc relativ la bunul revendicat, acest aspect a impus compararea titlurilor exhibate în cauză, cum corect s-a procedat prin decizia recurată. Așadar, date fiind circumstanțele factuale reținute în cauză, din care rezultă că parcelele de teren proprietatea reclamantului se suprapun integral cu parcelele de teren dobândite prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x/2007 de către fost S.C. B. S.R.L. Rădăuți, în mod corect instanța de fond și cea de apel au dat prevalență titlului de proprietate al reclamantului, în condițiile în care acesta nu comportă niciun viciu, hotărârea de reconstituire a dreptului de proprietate fiind pronunțată în temeiul dispozițiilor Legii nr. 18/1991, autorii reclamantului fiind înscriși în vechea carte funciară, fără a exista vreo mențiune de înscriere a vreunui alt proprietar pe acel teren. Cum situația premisă de la care s-a pornit în soluționarea acțiunii în revendicare a fost tocmai valabilitatea celor două titluri de proprietate pe care părțile și le-au opus reciproc relativ la bunul revendicat, contrar susținerilor formulate în cererea de recurs, reiese că instanța de apel nu a negat titlul de proprietate al antecesoarei apelantei-pârâte, ci a apreciat - în contextul comparării titlurilor de proprietate și mergând pe firul antecesorilor acesteia, urmare a transmisiunilor succesive - că șirul proprietarilor se oprește fără a fi dovedit modul în care terenul, atribuit în proprietatea S.C. K. Rădăuți, prin certificatul de atestare a dreptului de proprietate, a fost preluat de statul român de la autorii reclamantului. Or, acesta a fost contextul în care s-a apreciat că "certificatul de atestare a dreptului de proprietate...nu ține loc de titlu de proprietate pentru autorul apelantei" și s-a determinat, în procedura de examinare a titlurilor opuse în cauză, care titlu mai bine caracterizat, sens în care instanțele fondului au dat câștig de cauză reclamatului, întrucât acesta a dovedit că a dobândit bunul de la autorul al cărui drept este mai preferabil. Așadar, admiterea acțiunii în revendicare nu a fost consecința faptului că fosta S.C. B. S.R.L. Rădăuți nu deține un titlu de proprietate valabil, ci a împrejurării că, în concurs cu titlul reclamantului, titlul recurentei nu este preferabil, acesta fiind criteriul legal de preferabilitate în compararea titlurilor căruia instanța de apel i-a dat curs, titluri care provin de la autori diferiți. În cuprinsul cererii de recurs s-a arătat că deși S.C. B. S.R.L. Rădăuți este beneficiara unui titlu de proprietate, constând în contractul de vânzare-cumpărare nr. x/2007, care nu a fost anulat, drept ce a fost dobândit cu bună-credință și cu titlu oneros. Or, aceste susțineri din cuprinsul cererii de recurs în legătură cu dobândirea proprietății sunt lipsite de relevanță juridică în procedeul de comparare a titlurilor de proprietate, întrucât în cadrul acțiunii în revendicare imobiliară de drept comun, buna credință - ca atitudine subiectivă a cumpărătorilor - nu valorează, în sine (per se), un titlu de proprietate, astfel încât argumentele referitoare la buna credință a societății-pârâte (fostei) și a autoarelor sale nu pot conduce la anihilarea forței juridice a titlului reclamantului, a cărui valabilitate nu poate fi pusă la îndoială și nu este în măsură să paralizeze acțiunea în revendicare. Buna-credință a subdobânditorului cu titlu oneros al unui imobil de la un neproprietar are efecte în sensul păstrării titlului terțului achizitor, fiind o excepție de la principiul anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului inițial - "resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis". Simpla bună credință nu este, însă, suficientă pentru a bloca o soluție favorabilă reclamantului din acțiunea în revendicare, în cadrul căreia are câștig de cauză adevăratul titular al dreptului de proprietate. Buna-credință ar fi prezentat relevanță într-o asemenea acțiune doar în ipoteza în care ar fi fost invocată ca element al erorii comune și invincibile creatoare de drept, care, pe lângă faptul că nu a fost menționată ca apărare de către recurentă/recurenți, presupune condiții mult mai ample și mai energice pentru a fi reținută, în cadrul cărora atitudinea subiectivă a pârâților reprezintă doar una dintre ele. Sub aspectul criticii de nelegalitate referitoare la aspectul că titlul de proprietate al reclamantului, reprezentat de o hotărâre judecătorească nu este opozabil recurentei/recurenților întrucât societatea-recurentă nu a fost parte în procesul în care a fost pronunțată respectiva hotărâre, Înalta Curte reține că, prin decizia atacată, instanța de apel a efectuat o corectă aplicare a dispozițiilor legale în materie ce vizează efectele produse de hotărârile judecătorești față de părți și în raport cu terții. Într-adevăr, potrivit susținerilor din cererea de recurs, fosta S.C. B. S.R.L. Rădăuți nu a fost parte în litigiul soluționat prin sentința civilă nr. 4342/02.12.2011 a Judecătoriei Rădăuți, însă acest lucru nu înseamnă că respectiva hotărâre judecătorească nu îi este opozabilă acesteia ori succesorilor ei. Astfel, este adevărat că hotărârea judecătorească produce efecte relative doar pentru părțile din dosarul în care a fost pronunțată. Față de terți, ceea ce s-a consemnat în hotărâre are valoarea de fapt juridic, iar odată stabilit, un asemenea fapt nu poate fi ignorat, chiar dacă terțul nu a fost parte în litigiul respectiv, având posibilitatea de a face dovada contrară. Astfel, pentru partea care nu a participat în respectivul proces, hotărârea judecătorească reprezintă un mijloc de probă cu valoare de act autentic și poate fi combătută, în condițiile legii, de partea respectivă. Această din urmă ipoteză de regăsește în speță, în ceea ce îi privește pe fosta societatea-recurentă (recurenți) care nu a participat în litigiul soluționat definitiv prin sentința civilă nr. 4342/02.12.2011 a Judecătoriei Rădăuți. În materia drepturilor reale, care se dispută în cauza de față, hotărârea invocată de reclamant, prin care s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate, pe vechiul amplasament, pentru suprafața de 25582 mp teren situat în municipiul Rădăuții, care face obiectul prezentei cereri în revendicare și care are ca efect existența dreptului de proprietate în patrimoniul reclamantului-intimat, poate fi opusă recurentei/recurenților, dar nu într-o manieră incontestabilă, aceștia din urmă având posibilitatea, în soluționarea acțiunii în revendicare, să combată cele tranșate în litigiul în care nu au fost parte. Necesitatea unei astfel de analize se impune, pe de o parte, în baza principiului relativității efectelor hotărârilor judecătorești, care permite terților (față de procesul în care s-a pronunțat o astfel de hotărâre) să opună drepturi proprii și dovezi relative la drepturile astfel opuse, iar, pe de altă parte, în temeiul principiului de drept potrivit căruia nimeni nu poate transmite altuia mai multe drepturi decât deține el însuși în patrimoniu (nemo plus iuris ad alium transfere potest quam ipse habet). Or, proba contrarie ce se impunea a fi efectuată în prezentul proces de către fosta societate-recurentă, respectiv de recurenți, pentru de a nu suporta consecințele juridice ale sentinței evocate de reclamant, viza dovedirea existenței unei alte situații de fapt decât cea în raport de care, în litigiul anterior, s-a dispus preconstituirea dreptului de proprietate, în temeiul Legii nr. 18/1991, în favoarea reclamantului. Recurenții nu au invocat, însă, împrejurări de fapt care să aibă relevanță în verificarea legalității reconstituirii dreptului de proprietate al reclamantului, în privința terenului care a fost preluat de la autorii acestuia, ceea ce denotă că recurenții, chiar dacă nu au participat în litigiul anterior, nu pot ignora realitatea juridică stabilita prin sentința civilă nr. 4342/02.12.2011 a Judecătoriei Rădăuți, cât timp nu au putut-o combate prin administrarea de probe contrare celor reținute în procesul în care a fost pronunțată. Așadar, în cauză nu este vorba de o statuare jurisdicțională asupra inopozabilității hotărârii față de recurenți, cum greșit se pretinde prin cererea de recurs, ci de distincția necesară între relativitatea și opozabilitatea (obligativitatea) efectelor unei hotărâri judecătorești în raporturile dintre părți și, respectiv, opozabilitatea acelorași efecte față de terți. Or, din această perspectivă se constată că instanța de apel a procedat în mod corect și a analizat hotărârea opusă de către reclamant doar sub semnul opozabilității efectelor acesteia față de pârâta S.C. B. S.R.L. Rădăuți (terț în procedura judiciară anterioară), cu luarea în considerare și verificarea apărărilor acesteia, care a pretins că deține un titlu de proprietate mai bine caracterizat, apt să paralizeze acțiunea în revendicare. Procedând la compararea titlurilor de proprietate și identificarea priorității titlului de proprietate mai bine caracterizat, în mod corect instanța de apel a dat relevanță criteriului titlului mai vechi, care emană de la proprietarul originar, emis în favoarea reclamantului-intimat. În acest context, în mod corect instanța de apel a efectuat aplicarea prevederilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 7/1996, stabilind că hotărârea prin care s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea reclamantului A. este opozabilă fostei societăți pârâte B.. Nici critica circumscrisă motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. (și nu a pct. -lui 8 din același cod) referitoare la nelegalitatea deciziei atacate din perspectiva modului greșit de soluționare a excepției inadmisibilității acțiunii în revendicare și a excepției prescripției capătului de cerere privind radierea dreptului de proprietate, invocate de pârâta S.C. D. nu poate fi primită. Prin cererea de apel, pârâta S.C. B. S.R.L. Rădăuți a susținut nelegalitatea sentinței apelate și sub aspectul nepronunțării instanței de fond asupra excepției privind inadmisibilitatea acțiunii, excepție ce fusese invocată, prin întâmpinare, de pârâta D., apelanta arătând că își însușește excepția și înțelege să o susțină. Instanța de apel a reținut că apelanta-pârâtă nu justifică vreun interes în formularea criticii referitoare la nesoluționarea de către instanța de fond a excepției inadmisibilității, de vreme ce această excepție fusese invocată de o altă parte litigantă, respectiv de pârâta D. în raport situația juridică concretă ce o viza, fiind justificată de împrejurarea că societatea înstrăinase terenul către pârâții Curea llianuta si G.. În raport de această apărare, la instanța de fond, reclamantul și-a modificat acțiunea, arătând că înțelege să se judece în contradictoriu pârâții Curea llianuta si G., care au dobândit terenul de la S.C. D. și care nu au mai înțeles să susțină excepția formulată. Instanța de fond, în limitele principiului disponibilității, a procedat la judecarea cauzei în contradictoriu cu părțile stabilite de reclamant și în limitele fixate de acesta. Astfel, în circumstanțele evocate, se vădește a fi corectă concluzia instanței de apel prin care s-a reținut, în cadrul apelului exercitat, lipsa justificării unui interes actual și personal al societății B. cu privire la formularea unor critici care vizau modul de soluționare a excepției procesuale, atât timp cât excepția a fost circumscrisă situației juridice particulare, specifice pârâtei D., iar, în apelul declarat, S.C. B. S.R.L. nu a adus argumente care să justifice inadmisibilitatea pretențiilor îndreptate împotriva acesteia, fiind doar arătat simplul fapt că apelanta își însușește excepția, evocată ca apărare la fond, de o altă parte litigantă. În atare condiții, în lipsa unei justificări care să vizeze soluția cu referire la pretențiile îndreptate împotriva apelantei, rezultă că analiza în apel a excepției nu putea fi realizată, cum corect s-a reținut prin decizia recurată. Referitor critica care vizează modul de soluționare a excepției prescripției dreptului material la acțiune în ce privește radierea dreptului de proprietate din cartea funciară, în mod corect instanța de apel a avut în vedere limitele procedurale în care excepția prescripției putea fi invocată. Astfel, potrivit art. 2.512 și art. 2.513 C. civ. prescripția nu poate fi aplicată din oficiu de instanță, aceasta putând fi opusă, numai în primă instanță sau, cel mai târziu, la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate de cel în folosul căruia curge, personal sau prin reprezentant sau de persoanele menționate de art. 2.514 din C. civ. În cauză, excepția prescripției a fost invocată, prin întâmpinare, doar de pârâta S.C. D.. Cum recurenta nu a invocat, la fond, prin intampinare sau la primul termen de judecata aceasta exceptie, fiind depășit termenul procedural prevăzut de art. 2513 C. civ., rezultă că motivul de nelegalitate se vădește a fi nefondat, în raport de regimul juridic al excepției prescripției ce a fost corect reținut în cauză. Critica conform căreia "instanța de apel a nesocotit probatoriul administrat în prezenta cauză" și s-a bazat pe o "inexactă reținere a faptelor" ignoră însăși natura extraordinară a căii de atac a recursului, ce rezultă în mod expres din dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. (recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea în condițiile legii a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile), cale de atac în care pot fi cenzurate doar aspectele de nelegalitate reglementate în mod exhaustiv în dispozițiile art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ.. Așadar, instanța de recurs nu are atributul de a reevalua și restabili situația de fapt, denunțată a fi inexactă, acesta fiind atributul exclusiv al instanțelor de fond, ci doar de a exercita controlul de legalitate și a cenzura dacă dispozițiile de drept material relevante în cauza dedusă judecății au fost corect aplicate la o situație de fapt deplin stabilită, pe baza probelor administrate în cauză. Pentru considerentele expuse, constatând că nu sunt incidente motivele de recurs reglementate de pct. -le 5, 6 și 8 ale art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarate de pârâta S.C. B. S.R.L. Rădăuți, prin administrator judiciar J., continuat de pârâții L., N., O. și M.. Reținând culpa procesuală a recurenților - pârâți, în temeiul dispozițiilor art. 451 alin. (1) C. proc. civ., aceștia vor fi obligați la plata sumei de 5.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimatul - reclamant A., reduse în considerarea criteriilor prevăzute de art. 451 alin. (2) C. proc. civ.