ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2732/2021

Ședința publică din data de 9 decembrie 2021

Asupra cauzei de față, prin raportare la dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin sentința civilă nr. 1346 din data de 03.07.2017, pronunțată de Tribunalul Iași, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția de autoritate de lucru judecat invocate de pârâte.

A fost respinsă ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu Primarul Municipiului Iași, U.A.T. Iași prin Primar, Consiliul Local Iași.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel B., în calitate de moștenitor al defunctei A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin încheierea de ședință din 17.10.2018, instanța de apel a constatat că, în cauză, are calitate de moștenitor al defunctei A. defunctul B., iar, în calitate de moștenitori ai defunctului B., sunt C., D. și E., potrivit certificatului de moștenitor x/07.06.2018, și a dispus introducerea acestora în cauză, în calitate de apelanți.

În calea de atac a apelului, apelanții D., C. și E. au formulat, la 02.12.2020, cerere de recuzare împotriva membrilor completului de judecată investit cu soluționarea cererii de apel, compus din doamnele judecător F. și G., în dosarul civil nr. x/2017 al Curții de Apel Iași.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 2 noiembrie 2020, Curtea de Apel Iași, secția I civilă a respins cererea de recuzare.

Cauza a fost soluționată, în apel, în mod defintiv, în raport cu prevederile art. 54 alin. (7) din Legea nr. 115/2015, prin decizia civilă nr. 172 din 31 martie 2021 a Curții de Apel Iași, secția I civilă, prin care s-au dispus următoarele:

A fost admis apelul declarat de apelantul B. și continuat de moștenitorii D., C. și E. împotriva sentinței civile nr. 1346/2017 din 03 iulie 2017 pronunțată de Tribunalul Iași, secția I civilă, sentință pe care o schimbă în parte.

A fost admisă, în parte, acțiunea formulată de reclamanta A. și continuată de moștenitorii D., C. și E., în contradictoriu cu pârâții UAT Municipiul Iași, Primarul Municipiului Iași, Consiliul local al Municipiului Iași.

A fost dispusă anularea, în parte, a dispoziției nr. 937/16.03.2017 emisă de Primarul Municipiului Iași, respectiv a art. 2 și s-a acordat apelanților, în compensare parțială, pentru imobilul teren de 3677 mp, situat în Iași, în valoare de 213.266 euro, suprafața de 800 mp, teren situat în Iași, în valoare de 46400 euro, suprafața de 1216 mp, teren situat în Iași, în valoare de 32832 euro potrivit expertizei efectuate de expertul H., ce face parte din hotărâre.

Au fost obligați intimații la emiterea actelor administrative de trecere a bunurilor din patrimoniul UAT Iași în patrimoniul apelanților.

Au fost obligați intimații să plătească apelantului suma de 7158 RON cheltuieli de judecată reprezentând onorar expert H., 3158lei, onorar I. 1000 de RON, onorar avocat 3000 de RON .

Au fost păstrate restul dispozițiilor sentinței apelate ce nu contravin deciziei.

Împotriva încheierii din 3 noiembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția I civilă, au declarat recurs petenții C., D. și E..

În dezvoltarea motivelor de recurs, petenții au susținut, în esență, că instanța de apel, în mod greșit, a reținut, în considerentele încheierii atacate, că nemulțumirile reclamanților, care au vizat probatoriul administrat, în cauză vor putea fi analizate și soluționate în căile de atac, în condițiile în care hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Iași este definitivă, nefiind supusă recursului.

Au arătat că lipsa de imparțialitate a completului de judecată în soluționarea în fond a cererilor de completare și întocmire a unui nou raport de expertiză nu este o percepție pur subiectivă, ci un fapt obiectiv susținut de mențiunile din ultimele încheieri de ședință care nasc în mod cert îndoieli cu privire la imparțialitatea completului de judecată.

De asemenea, instanța de apel nu a avut o componența stabilă a completului de judecată, membrii completului fiind mereu schimbați.

Au mai precizat că natura cauzei naște temeri cu privire la eventuale plângeri penale, iar la nivelul organelor de urmărire penală din Iași există mai multe sesizări cu privire la bunurile din domeniul privat al UAT Iași care determină recurenții să creadă că asupra completului de judecată planează temerea de soluționare a cauzei.

În sprijinul susținerilor din recurs, petenții au făcut referire la jurisprudența CEDO, anume hotărârile din cauzele De Cubber contra Belgiei, Micallef contra Maltei și J. versus Danemarca.

Intimații nu au depus întâmpinare.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru considerentele ce succedă:

Cu titlu preliminar, se reține că recurenții au invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., însă din criticile formulate nu rezultă niciun element de natură a se subsuma ipotezei reglementate de pct. 6, astfel că, susținerile recurenților vor fi analizate din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Criticile sunt nefondate.

Așa cum, de altfel, chiar recurenții susțin, fundamentul instituțiilor prevăzute de dispozițiile art. 41 - 42 din C. proc. civ., respectiv incompatibilitatea, abținerea și recuzarea, este acela al respectării dreptului la judecata cauzei de către o instanță independentă și imparțială, pentru a se asigura părților obiectivitate în soluționarea pricinii.

De asemenea, potrivit prevederilor art. 6 pct. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale, în mod echitabil, public și într-un termen rezonabil, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil.

Imparțialitatea instanței este una dintre garanțiile fundamentale ale dreptului la un proces echitabil garantat atât de art. 21 din Constituția României, de art. 6 C. proc. civ., cât și de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Examinată în contextul dreptului la un proces echitabil, așa cum este reglementat de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, analiza imparțialității se realizează prin raportare la principiile consacrate prin cazuistica convențională, conform cărora Curtea Europeană a Drepturilor Omului examinează noțiunea de imparțialitate enunțată de Curte în cauzele Kyprianou v. Cyprus și Piersack contra Belgiei prin referire la cele două fațete ale acestui concept: aspectul subiectiv, care se referă la convingerea personală a judecătorului, din perspectiva căruia imparțialitatea magistratului se prezumă până la proba contrară, dar și, cel obiectiv, care vizează modul în care imparțialitatea judecătorului este văzută din exterior de un observator rezonabil și avizat, precum și la cele consacrate prin alte documente internaționale aplicabile în materie: cum ar fi Carta Judecătorilor în Europa, Principiile de la Bangalore și Carta Universală a Judecătorului.

Curtea Europeană a susținut, în mod regulat, că imparțialitatea personală a unui judecător trebuie să fie presupusă până la dovedirea contrariului (cauza J. vs. Danemarca). În ceea ce privește tipul de dovadă cerut, Curtea a căutat, de exemplu, să constate dacă un judecător a afișat ostilitate sau rea-voință sau a aranjat să aibă un caz desemnat numai lui din motive personale (cauza De Cubber vs. Belgia). Astfel, Curtea a recunoscut dificultatea de stabilire a încălcării unei dispoziții din articolul 6 din cauza parțialității subiective și din acest motiv, în marea majoritate a cazurilor, a ridicat probleme a imparțialității accentuate pe testul obiectiv.

Văzând toate aceste aspecte de ordin teoretic și raportându-se la semnificația juridică a instituției recuzării, la limitele în care instanța investită cu soluționarea recuzării examinează cererea dedusă judecății, urmărind deopotrivă paradigma deja menționată, Înalta Curte constată că, este corectă concluzia instanței învestite cu analiza cererii de recuzare formulată de recurenți în sensul că aspectele invocate prin cererea de recuzare nu se încadrează în ipotezele cazurilor de recuzare reglementate de prevederile procedurale.

Astfel, potrivit CEDO, abordarea care privește primul element al imparțialității constă într-o apreciere in concreto: trebuie analizată atât gândirea, cât și conduita judecătorului vizat, pentru a vedea dacă judecătorul și-a exprimat mai înainte de a pronunța hotărârea o opinie în legătură cu modul de desfășurare și soluționare a cazului. Imparțialitatea se prezumă până la proba contrară.

Or, procedând la o analiză de ansamblu a conduitei judecătorilor recuzați, raportat la circumstanțele factuale ale cauzei, în speța de față, în mod legal a fost respinsă cererea de recuzare, completul învestit cu soluționarea acesteia reținând că nu este incident motivul de recuzare prevăzut de art. art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ.

Astfel, motivele invocate de petenți în susținerea cererii de recuzare, în vederea exercitării controlului legalității încheierii recurate, vizează, în principal, aspecte ce țin de anumite măsuri procedurale pe care, în opinia petenților, instanța nu le-a încuviințat în conformitate cu dispozițiile legale aplicabile în speță.

Or, faptul că instanța nu a dat curs susținerilor petenților sau că nu a depus diligențele solicitate de aceasta, în vederea suplimentării probatoriului, nu se poate constitui într-un veritabil motiv de recuzare, instanța învestită cu soluționarea cererilor de recuzare reținând, în mod corect, că din actele dosarului nu rezultă că există motive care să conducă la susținerea că magistrații care soluționează cererea de apel ar fi imparțiali.

Soluționarea anumitor solicitări ale părților, în condiții conforme cu cele impuse de C. proc. civ. reprezintă o prerogativă a judecătorului care este îndrituit să încuviințeze acele cereri sau să dispună administrarea acelor probe pe care le consideră necesare în soluționarea cauzei.

Respingerea unei anumite cereri, inclusiv neîncuviințarea administrării unei anumite probe sunt măsuri procedurale ce pot fi dispuse în condiții legale, fără a induce vreunei părți concluzia că judecătorul și-a exprimat deja o opinie asupra modului în care va soluționa în final cauza sau că există alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea sa.

Așa fiind, nu se poate reține, astfel cum susțin recurenții, că instanța nu a motivat soluția sa de respingere a cererii de recuzare și nici nu pot fi primite criticile recurenților, în sensul că, prin respingerea de către instanța de apel a unor cereri de administrare probatorii, s-ar dovedi atitudinea părtinitoare a judecătorilor recuzați.

Nici schimbarea membrilor completului pe parcursul apelului nu constituie o critică relevantă, înlocuirile magistraților învestiți cu soluționarea apelului efectuându-se în conformitate cu prevederile legale și regulamentare în materie.

Aceasta întrucât rezolvarea anumitor cereri, în condițiile conforme cu cele impuse în C. proc. civ., nu poate constitui motiv de a aprecia că există elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea judecătorului.

Nici critica că instanța care a soluționat cererea de recuzare a reținut că nemulțumirile reclamanților, care au vizat probatoriul administrat, în cauză vor putea fi analizate și soluționate într-o posibilă cale de atac, în condițiile în care hotărârea instanței de apel era definitivă, nefiind supusă recursului, nu poate fi primită, în raport cu prevederile art. 456 C. proc. civ., potrivit cărora "Calea ordinară de atac este apelul, iar căile extraordinare de atac sunt recursul, contestația în anulare și revizuirea.".

Pentru considerentele expuse, constatând că motivele invocate de petenți sunt nefondate, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenții C., E. și D. împotriva încheierii din 02 noiembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 decembrie 2021.