Decizia nr. 2657/2021 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 197100/2018 a Judecătoriei Pitești

Obiectul cauzei: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești, secția civilă, la data de 21 iunie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice și Administrația Bazinală de Apă Argeș-Vedea, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați pârâții, în solidar, să îi plătească o despăgubire periodică, fie anuală în valoare de 90.000 RON, fie lunară în valoare de 7.500 RON, pentru o perioadă de 5 ani, începând de la data înregistrării procesului, pentru repararea prejudiciului cauzat reclamantei privind pierderea oportunității de închiriere a terenului său cu suprafața de 35.000 m.p. situat în comuna Budeasa, județul Argeș, conform ofertei de închiriere primite la data de 11 aprilie 2017 de către reclamantă din partea B. S.R.L., cu cheltuieli de judecată. I.

Sentința pronunțată de Judecătoria Pitești: Prin sentința civilă nr. 197100 din data de 13 martie 2018, Judecătoria Pitești, secția civilă a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș. I.

Sentința pronunțată de Tribunalul Argeș, secția civilă: Prin sentința civilă nr. 229 din data de 4 iunie 2019, Tribunalul Argeș, secția civilă a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată. I.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă: Prin decizia civilă nr. 2039 din data de 12 august 2020, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 229 din data de 4 iunie 2019 a Tribunalului Argeș, secția civilă. I.

Calea de atac exercitată în cauză: Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a declarat recurs reclamanta A.. Printr-o primă critică, invocând incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut că a fost încălcată autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 229/2019 pronunțate de Tribunalu Argeș. Astfel, a arătat că instanța de apel a reținut corect că au intrat în puterea lucrului judecat "statuările primei instanțe referitoare la constatarea ca fiind îndeplinite primele trei condiții ale răspunderii civile delictuale...", însă, atunci când a reținut că există prejudiciu, nu a observat că tribunalul a stabilit că "acesta este reprezentat de pierderea unei oportunități de a încheia contractul de locațiune cu privire la respectiva suprafață de teren și, inevitabil, pierderea unei oportunități de a câștiga anumite sume de bani". În opinia recurentei-reclamante, în condițiile în care instanța de fond stabilise deja că este îndeplinită condiția existenței unei fapte, iar "fapta ilicită imputată pârâtei este reprezentată de inacțiunea acesteia de a-și rectifica cartea funciară cu privire la dreptul de proprietate față de respectiva suprafața de teren, altfel că reclamanta a fost în imposibilitate de a-și intabula dreptul de proprietate cu privire la acel teren", este evident că aceasta stabilise inițial că prejudiciul suferit este consecința faptei ilicite a pârâților și, implicit, că există și legătură de cauzalitate. Ca atare, a apreciat că statuările ulterioare ale tribunalului în sensul că nu ar exista legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu reprezintă o greșeală de judecată, care trebuia reparată de instanța de apel, care, însă, a comis aceeași greșeală și a încălcat autoritatea lucrului judecat al primului considerent din sentință, redat anterior. A mai susținut recurenta-reclamantă și că, în speță, considerentele deciziei nu se referă la lămurirea chestiunii dacă fapta ilicită a pârâților era sau nu aptă să producă prejudiciul, ci constituie o demonstrație a existenței unei împrejurări necontestate, respectiv aceea că legea nu impune forma autentică pentru validarea încheierii unui contract de închiriere. Recurenta-reclamantă a considerat că acest aspect nu era esențial în cauză, ci era important a se stabili, în funcție de conținutul ofertei de închiriere, care configura obiectul și scopul viitorului contract, dacă obligațiile locatorului, specifice acestui contract concret, puteau fi îndeplinite fără ca dreptul de proprietate al acestuia să fie intabulat în cartea funciară. Totodată, a arătat că încercarea de a demonstra că respectivul contract nu trebuie încheiat în formă autentică și faptul că nu era necesar ca dreptul de proprietate al locatorului să fie înscris în cartea funciară încalcă și ea puterea de lucru judecat a sentinței, contrazicându-se implicit existența prejudiciului, situație în care se află și considerentele deciziei prin care se pune la îndoială însăși existența ofertei de închiriere sau a seriozității sale. Prin cea de-a doua critică, recurenta-reclamantă a susținut incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., apreciind că hotărârea instanței de apel a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. A arătat că instanța de apel, care a stabilit că nu există legătură de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, a aplicat greșit prevederile art. 1357 alin. (1) C. civ., în condițiile în care tribunalul stabilise că fapta ilicită constă în inacțiunea intimatei-pârâte de a-și rectifica cartea funciară cu privire la dreptul de proprietate pentru respectiva suprafață de teren, astfel că reclamanta a fost în imposibilitate de a-și intabula propriul drept de proprietate cu privire la acel teren, iar prejudiciul constă în pierderea unei oportunități de a încheia contractul de locațiune cu privire la respectiva suprafață de teren și, inevitabil, pierderea unei oportunități de a câștiga anumite sume de bani, deci stabilise implicit care este cauza producerii prejudiciului. În opinia recurentei-reclamante, aceste prevederi sunt aplicate greșit și pentru că instanța de apel nu a determinat care este cauza prejudiciului a cărui existență a fost stabilită definitiv. De asemenea, a invocat că, interpretând restrictiv conținutul ofertei de închiriere și reținând că ofertantul nu a condiționat încheierea contractului de existența formei autentice și nici de intabularea dreptului de proprietate al locatorului, instanța de apel a încălcat prevederile art. 1272 alin. (1) C. civ., aplicabile, potrivit art. 1325 din același act normativ, și în cazul actelor juridice unilaterale, oferta de a contracta fiind un asemenea act. A mai arătat și că, întrucât, potrivit ofertei de închiriere, contractul urma să fie încheiat pentru a-i permite locatarului să edifice o serie de construcții pe teren, în temeiul art. 1272 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 50/1991 și art. 44 alin. (2) din Norma metodologică din 23 noiembrie 2009 pentru aplicarea Legii nr. 50/1991, recurentei-reclamante, în calitate de locator, îi revenea obligația legală de a obține autorizația de construire, însă, în absența înscrierii dreptului său de proprietate în cartea funciară, nu ar fi putut să-și îndeplinească obligația. În opinia sa, această imposibilitate de executare a obligației menționate, determinată de fapta ilicită a intimaților-pârâți de a nu-și rectifica propria carte funciară a fost cauza pentru care contractul nu a putut fi încheiat. Prin urmare, recurenta-reclamantă a susținut că există legătură de cauzalitate între faptă și prejudiciu, iar instanța de apel, care a reținut contrariul, a încălcat toate prevederile legale anterior menționate. Totodată, a considerat că este lipsit de relevanță faptul că, în regulă generală, legea nu impune forma autentică ad validitatem pentru încheierea contractelor de închiriere și nici nu obligă la intabularea dreptului de proprietate asupra imobilelor care urmează a fi închiriate. De asemenea, a invocat că instanța de apel a făcut abstracție de faptul că, potrivit art. 877 C. civ., drepturile tabulare se dobândesc numai prin înscriere în cartea funciară, iar faptul că nu și-a putut înscrie dreptul în cartea funciară a ridicat semne de întrebare pentru ofertant, cu atât mai mult cu cât în cartea funciară statul continua să figureze ca proprietar. A menționat că durata contractului urma să fie de 5 ani, iar, potrivit art. 641 alin. (4) C. civ., locațiunile încheiate pe termen mai mare de 3 ani sunt asimilate actelor de dispoziție, astfel că, pentru a face contractul opozabil terților, inclusiv celor care ar fi putut dobândi de la recurenta-reclamantă dreptul de proprietate asupra terenului, era necesară notarea sa în cartea funciară, așa cum prevede art. 902 alin. (2) pct. 6 C. civ. Recurenta-reclamantă a subliniat că, în condițiile în care nu își intabulase dreptul de proprietate, iar terenul era înscris pe numele altui proprietar, nu era posibilă nici notarea contractului de închiriere. Totodată, a arătat că, încercând să demonstreze că nu sunt îndeplinite condițiile pentru repararea prejudiciului determinat prin pierderea unei șanse de a obține un avantaj, instanța de apel a argumentat, pe de o parte, că încheierea contractului de închiriere nu era certă și, pe de altă parte, că nu a primit și alte oferte de închiriere, de la alte persoane. Ca atare, recurenta-reclamantă a considerat că, procedând în acest mod, instanța de apel a aplicat greșit prevederile art. 1385 alin. (4) C. civ. care se referă la pierderea unei șanse de a obține un avantaj, iar nu la pierderea unui avantaj cert și care nu impun ca șansele respective să fi fost multiple. În plus, a arătat că gradul de certitudine al obținerii avantajului este doar un criteriu de evaluare a cuantumului prejudiciului reparabil, prevederea legală respectivă fiind în sensul că "reparația va fi proporțională cu posibilitatea obținerii avantajului". A precizat că, datorită imposibilității încheierii contractului de închiriere, a pierdut avantajul patrimonial pe care i l-ar fi conferit încasarea chiriei pe termen de 5 ani și a apreciat că proporția care trebuia să fie avută în vedere la stabilirea întinderii reparației era de 100%. Prin cea de-a treia critică, recurenta-reclamantă a invocat incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., susținând că instanța de apel a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Astfel, a apreciat că instanța de apel a încălcat prevederile art. 224 C. proc. civ., potrivit cărora era obligată să pună în discuția părților orice chestiune de fapt sau de drept de care apreciază că depinde soluționarea cauzei și pe cele ale art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., care o obligă să indice probele pe baza cărora a reținut o anumită situație de fapt. În dezvoltarea acestui motiv de recurs, a arătat că, în considerentele deciziei, instanța a inserat o serie de argumente menite să demonstreze că, în realitate, nici nu ar fi existat o ofertă de închiriere și că toate înscrisurile cu care recurenta-reclamantă a dovedit existența și conținutul corespondenței dintre ofertant și aceasta au fost scrise de aceeași persoană sau că oferta nu era serioasă, chestiuni care nu au fost puse în discuția părților, fiindu-i încălcat dreptul la apărare, instituit de art. 13 C. proc. civ. De asemenea, a susținut că instanța nu a indicat care sunt probele administrate în timpul cercetării judecătorești și care au condus-o la această concluzie, în realitate, asemenea probe nefiind administrate în ședință publică (instanța nu a efectuat o verificare de scripte în condițiile art. 303 C. proc. civ., și nici nu a fost invocată, în temeiul art. 304 C. proc. civ., comiterea unui fals în redactarea ofertei de închiriere), ci a făcut doar unele aprecieri subiective, care nu corespund realității. A arătat că, în realitate, caracterele cu care au fost scrise toate înscrisurile în discuție sunt diferite, iar semnătura ofertantului prezintă diferențe evidente față de semnătura procuratorului. Cu privire la pretinsa neseriozitate a ofertei, a apreciat că aceasta este combătută de proba cu expertiza tehnică efectuată în dosar de expertul C., care, în completarea lucrării pe care a efectuat-o, soluționând obiecțiunile părților la lucrarea inițială, a concluzionat că valoarea de piață a închirierii unui asemenea teren este de 489.153 RON. Prin cererea de completare a motivelor recursului, depusă în data de 11 ianuarie 2021, recurenta-reclamantă, cu referire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., a susținut că, prin hotărârea dată, instanța de apel a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, în sensul încălcării prevederilor art. 477 alin. (1) C. proc. civ. privind limitele devolutive ale apelului, datorită invocării unei pretinse lipse a altor oferte de închiriere pentru terenul recurentei-reclamante, deși, potrivit limitelor devolutive ale apelului, instanța de apel trebuia să judece apelul doar cu privire la oferta de închiriere în discuție din fața primei instanțe. Raportat la motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 teza a II-a C. proc. civ. (când hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii), a arătat că instanța a reținut incomplet fapta ilicită a intimatei-pârâte Administrația Bazinală de Apă Argeș-Vedea, respectiv doar în ceea ce privește nerectificarea la timp a cărții funciare privind terenul de 34.331 m.p., deși, în realitate, mai sunt încă două împrejurări de fapt care alcătuiesc fapta ilicită a intimaților, și anume: refuzul intimaților de a-și muta bornele topografice de pe teren și nerespectarea dimensiunilor terenului său, conform sentinței civile definitive nr. 7952/2012 a Judecătoriei Pitești, privind fondul dreptului, cu ocazia rectificării cadastrale tardiv efectuate de intimata-pârâtă Administrația Bazinală de Apă Argeș-Vedea, la data de 23 noiembrie 2018. Totodată, a precizat că instanța de apel a pus la îndoială existența prejudiciului său, deși valoarea prejudiciului a fost stabilită prin completarea la raportul de expertiză tehnică, cu privire la care părțile adverse nu au formulat obiecțiuni, așa cum rezultă din încheierea de ședință din data de 17 mai 2019 a Tribunalului Argeș. A menționat că, în speță, cuantumul prejudiciului său în valoare de 489.153 RON, necontestat de intimații-pârâți, a fost stabilit prin completarea raportului de expertiză tehnică de evaluare a prejudiciului, efectuat în primă instanță. Recurenta-reclamantă a apreciat și că susținerile instanței de apel în sensul inexistenței probelor care să ateste refuzul ofertantului de închiriere a terenului său, condiționat de intabularea dreptului de proprietate al recurentei-reclamante asupra terenului ofertat la închiriere, precum și faptul că menționarea în oferta de închiriere a deciziei civile definitive nr. 3249/2015 a Tribunalului Argeș nu ar avea semnificația unei deduceri implicite a unei astfel de condiționări sunt contradictorii cu două împrejurări certe de fapt. Astfel, a arătat că interesul ofertantului la închirierea sa, privind respectarea ambelor obligații judiciare stabilite prin decizia menționată, a fost atât de mare încât ofertantul a îndeplinit obligația judiciară de mutare a bornelor topografice ale intimaților-pârâți, iar, pe de altă parte, deducerea implicită a condiționării de către ofertantul la închiriere a încheierii contractului de rectificarea cărții funciare a intimaților-pârâți cu privire la Lacul de acumulare Bascov de pe râul Argeș, pe al cărui mal se află terenul său ofertat la închiriere, și, implicit, condiționarea de intabulare a dreptului său de proprietate rezultă din simpla menționare a deciziei civile definitive nr. 3249/2015 a Tribunalului Argeș în oferta de închiriere; autorizarea administrativă a ofertantului la construirea bazei de agrement preconizate, autorizare subsecventă închirierii terenului său, depindea sine qua non de intabularea dreptului său de proprietate. În opinia recurentei-reclamante, instanța de apel avea obligația să cunoască prevederile legale în materie de autorizare administrativă a edificării construcțiilor (Legea nr. 50/1991) și, implicit, a legislației cadastrale. A subliniat că preconizatul contract de închiriere a terenului său nu era un scop în sine pentru ofertantul la închiriere, ci acesta ar fi fost încheiat de ofertant în scop de profit, or, pentru a obține profit, ofertantul la închiriere trebuia să construiască baza de agrement pe terenul în discuție, iar condiția legală de a obține actele subsecvente închirierii terenului - certificatul de urbanism și autorizația de construire - era ca ofertantul la închiriere să facă dovada cadastrului asupra terenului propus la închiriere; însă, terenul său, la data ofertei de închiriere, încă mai figura în cadastrul intimaților-pârâți, astfel că nu putea face dovada intabulării dreptului său de proprietate, datorită suprapunerii de cadastre, fapt nepermis de către Oficiul de Cadastru și Publicitate Argeș, datorită legislației cadastrale în vigoare. A mai considerat că sunt contradictorii susținerile instanței de apel privind, pe de o parte, faptul că, prin răspunsul său, ar fi declinat oferta de închiriere, iar, pe de altă parte că acesta n-ar putea avea relevanță juridică în cauză întrucât provine de la recurenta-reclamantă. A arătat că, în realitate, prin răspunsul său la oferta de închiriere, doar a precizat ofertantului faptul că nu și-a putut intabula dreptul de proprietate asupra terenului, datorită nerectificării prealabile a cadastrului intimaților-pârâți asupra acestuia, iar, pe de altă parte, răspunsul său are deplină relevanță în cauză, întrucât completează în mod firesc oferta de închiriere și, totodată, nu se poate reține că a fost întocmit pro causa, având în vedere că acesta a fost datat și trimis la vremea respectivă prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire. De asemenea, a apreciat că este ilogic ca ofertantul să își răspundă singur la propria ofertă de închiriere, în atare situație neîntâlnindu-se cele două acorduri de voință specifice contractelor bilaterale sinalagmatice. În opinia recurentei-reclamante sunt contradictorii și susținerile instanței de apel privind pretinsa existență a unor elemente grafice identice între oferta de închiriere și răspunsul recurentei-reclamante la oferta de închiriere, pe de o parte, iar, pe de altă parte, între mențiunile de pe plicurile de expediere a acestora. A susținut că aceste constatări ale instanței de apel sunt contradictorii cu realitatea și îi favorizează pe intimații-pârâți, în condițiile în care oferta de închiriere a fost redactată la calculator, folosindu-se caractere rotunjite ce imită scrierea olografă, iar răspunsul său este redactat la calculator cu litere de tipar obișnuite. În ceea ce privește mențiunile de pe plicuri, a precizat că, în speță, cele de pe plicul ofertei de închiriere sunt redactate pe calculator cu litere de tipar, iar mențiunile de pe plicul de trimitere a răspunsului la oferta de închiriere sunt olografe. Cu trimitere la motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a arătat că, prin decizia atacată, instanța de apel a încălcat prevederile legii materiale, respectiv art. 1349, art. 1357, art. 1359, art. 1381-1383, art. 1385 alin. (4) și art. 1386 C. civ., întrucât a susținut că n-ar exista legătură de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul său cuantificat prin completarea raportului de expertiză. Recurenta-reclamantă a susținut că în mod greșit instanța de apel a ignorat faptul că intimata-pârâtă Administrația Bazinală de Apă Argeș-Vedea, administrator al Lacului Bascov de pe râul Argeș, a abuzat de poziția sa de putere publică, or, în sistemul de drept român, se sancționează și culpa cea mai ușoară și, cu atât mai mult, culpa gravă, în speță, aceasta fiind reprezentată de săvârșirea cu vinovăție de către intimații-pârâți a faptei ilicite constând în: nerectificarea în termen legal, din cadastrul Lacului Bascov, a terenului pe care l-a dobândit definitiv în instanță; refuzul intimaților-pârâți de a-și muta bornele topografice de pe terenul său; nerespectarea dimensiunilor terenului său, conform raportului de expertiză topografică aferent sentinței civile definitive nr. 7952/2012 a Judecătoriei Pitești, cu ocazia rectificării tardive, efectuate la data de 23 noiembrie 2018, când intimații-pârâți au rectificat cadastral un teren cu alte dimensiuni decât cele arătate în decizia anterior menționată. Concluzionând, recurenta-reclamantă a susținut că prima instanță a soluționat în mod corect aspectele legate de trei dintre elementele răspunderii civile delictuale - fapta ilicită, vinovăția și prejudiciul cauzat - și în mod eronat pe cel vizând legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu. În ceea ce privește instanța de apel, a apreciat că aceasta, care a fost învestită, prin apelul său, cu lămurirea celui de-al patrulea element al răspunderii civile delictuale (legătura de cauzalitate), practic, nu a judecat nimic și a încălcat limitele devolutive ale apelului, invocând pretinsa lipsă a unor alte oferte de închiriere pentru terenul în discuție și ajungând, în mod eronat, să pună la îndoială existența primelor trei elemente ale răspunderii civile delictuale, intrate sub puterea lucrului judecat prin neapelare - fapta ilicită, vinovăția și prejudiciul. I.

Apărările formulate în cauză: Întâmpinările: În termen legal, intimata-pârâtă Administrația Bazinală de Apă Argeș-Vedea a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Sub un prim aspect, a susținut că, în cauză, nu este îndeplinită niciuna dintre condițiile răspunderii civile delictuale, astfel cum acestea sunt prevăzute de art. 1349 și 1357 C. civ. A arătat că nu există o faptă ilicită și niciun fel de vinovăției din partea sa, putându-se observa că a inițiat demersuri în vederea rectificării cărții funciare înainte ca recurenta-reclamantă să fi primit pretinsa ofertă de închiriere, din probele administrate în cauză, rezultând că documentația cadastrală a fost depusă înainte ca partea adversă să primească oferta de închiriere, atât timp cât această ofertă poartă data de 6 aprilie 2017, iar încheierea de respingere a intabulării poartă aceeași dată. Totodată, a precizat că, deși sentința pronunțată de prima instanță îi este favorabilă, în mod greșit instanța de fond a reținut existența faptei ilicite, în condițiile în care a întreprins toate demersurile necesare rectificării cărții funciare cu mult timp înainte de primirea pseudo ofertei de închiriere, respingerea nedatorându-se vreunei culpe proprii (depunerea incompletă a documentației, lipsa vreunui act etc), ci suprapunerii parțiale a terenurilor statului cu terenurile altor persoane fizice. Intimata-pârâtă a subliniat că nimeni cu știa de existența acestor suprapuneri până ce Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară nu a respins documentația de rectificare a cărții funciare, aceasta fiind singura instituție care deține evidența înregistrărilor de cadastru și publicitate imobiliară. A apreciat că recursul este nefondat, tribunalul și instanța de apel constatând în mod corect că nu există o legătură de cauzalitate între pretinsa neîndeplinire a obligație de rectificare a cărții funciare și neîncheierea contractului de închiriere, motivarea instanței fiind judicioasă. A susținut că este certă întocmirea pro causa a tuturor documentelor înaintate instanței, iar încercarea recurentei-reclamante de a induce faptul că nu se putea încheia contractul fără intabulare nu are o justificarea legală sau faptică. Totodată, a considerat că nu este îndeplinită nici condiția privind existența prejudiciului, oferta de închiriere fiind emisă pro causa și neexistând niciun motiv pentru care aceasta să fie valabilă numai 10 zile, în condițiile în care era una serioasă, nici caracteristicile și nici amplasarea terenului ce ar fi făcut obiectul ofertei de închiriere nemodificându-se. A mai arătat intimata-pârâtă că prețul pretins a reprezenta chiria, inclusiv cel stabilit prin expertiză, sunt nerealiste, în condițiile în care pe acel teren, ce nu este inclus în intravilanul localității, nu se poate construi, decât în mod excepțional putându-se edifica doar niște construcții provizorii, în care nu s-ar fi putut desfășura decât, cel mult, o activitate sezonieră, iar împrejurarea că pe malul drept se află hotelul "D.", în oglindă cu terenul recurentei-reclamante, nu are nicio relevanță. În opinia intimatei-pârâte, partea adversă urmărește o îmbogățire fără just temei, în detrimentul Statului Român și a arătat că recurenta-reclamantă putea solicita, în temeiul art. 898 și urm. C. civ., înscrierea provizorie, până la lămurirea înscrierilor din cartea funciară, a dreptului de proprietate asupra terenului în speță. Susținând că recurenta-reclamantă nu își poate invoca propria culpă în nesocotirea înscrierii provizorii a proprietății sale, în condițiile în care intimata-pârâtă Administrația Bazinală de Apă Argeș-Vedea nu a avut posibilitatea să facă aceste rectificări, posibilitate a cărei neîndeplinire excede culpei sale, a apreciat că este vădit faptul că prezenta acțiune și, implicit, recursul sunt nefondate. De asemenea, a considerat că un ultim argument în susținerea neseriozității ofertei înaintate, sesizat și de instanța de judecată, constă tocmai în lipsa oricărei alte oferte de închiriere a terenului respectiv, începând cu anul 2017 și până în prezent, în condițiile în care în anii 2017, 2018 și 2019 pretinsele dezvoltării economice au fost excepționale. A susținut că motivul de recurs potrivit căruia s-a încălcat autoritatea de lucru judecat este nefondat, curtea de apel reținând în considerentele hotărârii recurate faptul că au intrat în puterea lucrului judecat statuările primei instanțe referitoare la îndeplinirea primelor trei condiții ale răspunderii civile delictuale și a arătat că urmează că verifice dacă este sau nu îndeplinită condiția legăturii de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul suferit de recurenta-reclamantă. A apreciat că în mod corect instanța de apel a constatat că nerectificarea cărții funciare și imposibilitatea de a-și intabula proprietate nu au nicio legătură cu neîncheierea pretinsului contract de închiriere. Totodată, a considerat că este nefondat și motivul de recurs prin care s-a susținut încălcarea sau aplicarea greșită a legii, instanța de apel nefiind învestită cu cercetarea și determinarea aspectelor legate de existența prejudiciului, ci aceasta a reținut că nu există legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu. Sub acest aspect, precum și în ceea ce privește încercarea de a demonstra faptul că terțul ce a făcut oferta de închiriere ar fi condiționat valabilitatea ofertei de intabularea dreptului de proprietate, a susținut că motivele de recurs invocate de către recurenta-reclamantă sunt speculative. De asemenea, în opinia intimatei-pârâte, instanța de apel nu a încălcat vreo regulă de procedură de natură a atrage sancțiunea nulității deciziei recurate. Astfel, a arăta că instanța de apel a făcut propriile aprecieri cu privire la probele depuse de recurenta-reclamantă, însă nu aceste aprecieri au fost cele care au condus la soluția respingerii apelului, ci constarea lipsei legăturii de cauzalitate între prejudiciu și pretinsa vinovăției a intimatei-pârâte Administrația Bazinală de Apă Argeș-Vedea; înscrisurile analizate de către instanță - oferta de închiriere și răspunsul recurentei-reclamante - nu au fost depuse de către o altă parte, ci de însăși recurenta-reclamantă, constatările instanței fiind făcute cu prilejul judecării cauzei, după încheierea dezbaterilor. Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, în termen legal, a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a deciziei pronunțate de Curtea de Apel Pitești. A susținut că instanța de apel a constatat în mod corect că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, iar afirmațiile recurentei-reclamante potrivit cărora intimații-pârâți nu au rectificat benevol mențiunile din cartea funciară sunt nefondate, în condițiile în care intimata-pârâtă Administrația Bazinală de Apă Argeș-Vedea a inițiat procedurile și a solicitat Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Argeș rectificarea documentației cadastrale cu diminuarea suprafeței sale de teren deținut în administrare, conform sentinței civile nr. 7952 din data de 27 septembrie 2012 a Judecătoriei Pitești. A menționat că respingerea cererii de către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară s-a datorat existenței unei suprapuneri a documentației cadastrale ce aparține terenului administrat de intimata-pârâtă Administrația Bazinală de Apă Argeș-Vedea cu cea ce aparține terenului unei persoane private; soluționarea acestei suprapuneri nu a ținut numai de intimata-pârâtă, ci și de proprietarul parcelei de teren în privința căreia există suprapunerea, astfel că, instituția s-a aflat într-o imposibilitate obiectivă să facă acest lucru. Totodată, a apreciat că nu poate fi luată în considerare afirmația făcută de recurenta-reclamantă în sensul că intabularea dreptului de proprietate este o condiție sine qua non pentru exercitarea dreptului de proprietate în sens juridic, în realitate, existența și exercitarea dreptului de proprietate și a dezmembrămintelor acestuia neavând nicio legătură cu intabularea dreptului, această operațiune fiind făcută strict pentru a se asigura opozabilitate față de terți. A arătat că recurenta-reclamantă urmărește o îmbogățire fără justă cauză, în condițiile în care intimata-pârâtă Administrația Bazinală de Apă Argeș-Vedea și-a îndeplinit obligația de predare a terenului ce a făcut obiectul revendicării, iar prin procesul-verbal de punere în posesie nr. x din 28 noiembrie 2013, acest teren a ajuns în posesia recurentei-reclamante, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei chiar de către partea adversă. Intimatul-pârât a mai susținut și că recurenta-reclamantă și-a exercitat pe deplin prerogativele dreptului de proprietate, procedând la desființarea bornelor topografice ce au aparținut intimatei-pârâte Administrația Bazinală de Apă Argeș-Vedea, fiind evident că a luat în posesie terenul și are toate atributele proprietății, inclusiv dreptul de dispoziție. Totodată, a arătat că recurenta-reclamantă putea solicita, conform dispozițiilor art. 898 și urm. C. civ., înscrierea provizorie, până la lămurirea înscrierilor din cartea funciară, a dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu. În opinia intimatului-pârât, instanța de apel a reținut în mod temeinic și legal faptul că probele administrate nu au fost de natură a dovedi îndeplinirea condiției răspunderii civile delictuale privind legătura de cauzalitate între fapta intimaților-pârâți și prejudiciul recurentei-reclamante. De asemenea, a apreciat că este nefondat motivul de recurs referitor la încălcarea autorității de lucru judecat, curtea de apel stabilind fără echivoc faptul că nu este îndeplinită condiția existenței unei legături între faptă și prejudiciu. A mai susținut și că în mod corect instanța de apel a reținut că nu există probe din care să rezulte refuzul B. S.R.L. de a încheia contractul de închiriere cu privire la terenul respectiv, condiționat de lipsa intabulării în cartea funciară. Ca atare, a considerat că instanța de apel a analizat toate aspectele menționate de către recurenta-reclamantă și a înlăturat întemeiat criticile aduse sentinței tribunalului. Răspunsul la întâmpinare: Recurenta-reclamantă A., în termen legal, a depus răspuns la întâmpinările formulate de intimații-pârâți combătând apărările formulate de către părțile adverse. Astfel, recurenta-reclamantă, în cuprinsul răspunsului la întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă Administrația Bazinală de Apă Argeș-Vedea, în esență, a susținut că instanța nu a reținut că nu sunt îndeplinite toate condițiile răspunderii civile delictuale, ci că nu ar exista legătura de cauzalitate între fapta ilicită a intimaților-pârâți și prejudiciu și, mai mult, motivarea pretinsei absențe a legăturii de cauzalitate vine în contradicție cu cele statuate de instanța de fond atunci când aceasta a reținut că există un prejudiciu. A arătat că instanța de apel a încălcat puterea lucrului judecat al statuărilor tribunalului referitoare la existența faptei ilicite, vinovăția intimaților-pârâți și existența prejudiciului, în condițiile în care intimații-pârâți nu au declarat apel împotriva sentinței. Totodată, a apreciat că pretinsele impedimente pe care intimata-pârâtă le-ar fi întâmpinat în demersurile de rectificare a cărții funciare nu au existat, ci au fost create în mare măsură chiar de către aceasta. A precizat că, odată cu predarea terenului către Comisia locală de fond funciar, intimata-pârâtă era obligată să își modifice în mod corespunzător documentația cadastrală, să predea înscrisurile necesare înscrierii dreptului de proprietate al noului proprietar și să-și rectifice în mod corespunzător cartea funciară. În atare condiții, a considerat că, dacă intimații-pârâți ar fi început imediat procedurile pentru rectificarea înscrierilor în cartea funciară, ar fi avut timp să soluționeze suprapunerile pe care le-au constatat ulterior și ar fi finalizat în timp util rectificarea cărții funciare. A subliniat recurenta-reclamantă că fapta ilicită constă în neexecutarea benevolă a obligațiilor intimaților-pârâți de rectificare a cărții funciare și de mutare a bornelor. De asemenea, a arătat că a fost nevoită să îi cheme în judecată pe intimații-pârâți, acțiunea sa fiind admisă prin sentința civilă nr. 12068 din data de 12 decembrie 2014 a Judecătorie Pitești, modificată prin decizia civilă nr. 3249 din 27 octombrie 2015 a Tribunalului Argeș și încheierea de îndreptare a erorii materiale din 10 noiembrie 2015. A mai susținut recurenta-reclamantă că intimații-pârâți au executat parțial cele dispuse prin hotărâre, abia la data de 23 noiembrie 2018, dar această executare a fost necorespunzătoare prin aceea că nu au fost respectate dimensiunile terenului aflat în proprietatea sa, așa cum au fost acestea stabilite prin raportul de expertiză tehnică ce a stat la baza sentinței civile nr. 7952/2012 a Judecătorie Pitești. În ceea ce privește obligația de mutare a bornelor, a menționat că pe acesta a executat-o personal, pe cheltuiala intimaților-pârâți, așa cum rezultă din sentința civilă definitivă nr. 9844 din 22 noiembrie 2017 a Judecătoriei Pitești. A mai apreciat și că susținerile părților adverse în sensul că ar fi putut să își intabuleze provizoriu dreptul de proprietate sunt nefondate, având în vedere dispozițiile art. 878 alin. (3) C. civ. și faptul că este, ca și Statul Român, proprietar exclusiv, iar înscrierea dreptului său în cartea funciară nu se poate realiza decât după înlăturarea în modul dispus de către instanță a suprapunerii documentațiilor cadastrale. Totodată, a arătat că este adevărat că, în prezent, terenul figurează în extravilan, dar el se află chiar la limita intravilanului, ceea ce face destul de facilă urmarea procedurilor de schimbare corespunzătoare a PUG-ului, pentru a permite construirea, iar, în același timp, în absența unei documentații cadastrale, existau dubii cu privire la configurația exactă a terenului. Prin răspunsul la întâmpinarea formulată de intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor, recurenta-reclamantă a reluat susținerile din răspunsul la întâmpinarea depusă de intimata-pârâtă Administrația Bazinală de Apă Argeș-Vedea, referitoare la încălcarea de către instanța de apel a puterii lucrului judecat a celor statuate de tribunal cu privire la existența prejudiciului, a faptei ilicite și a vinovăției intimaților-pârâți. În plus, a apreciat că nu pot fi luate în considerare argumentele intimatului-pârât prin care s-a susținut că intimata-pârâtă Administrația Bazinală de Apă Argeș-Vedea nu a săvârșit fapta ilicită și că aceasta nu ar fi putut să rectifice cartea funciară pentru că nu ar fi colaborat în acest sens, având în vedere că, sub acest aspect, sentința tribunalului a intrat în puterea lucrului judecat. Pe de altă parte, a arătat că intimații-pârâți nu i-au cerut concursul în scopul indicat, ci s-au opus cererii sale. De asemenea, a considerat că și încercarea de a demonstra că nu trebuia încheiat contractul în formă autentică și nu era necesar ca dreptul de proprietate al locatorului să fie înscris în cartea funciară încalcă și ea puterea de lucru judecat a sentinței, pentru că se contrazice existența prejudiciului. Totodată, a susținut că, potrivit art. 1325 C. civ., prevederile art. 1272 alin. (1) din același act normativ sunt aplicabile și în cazul actelor juridice unilaterale, or, scopul pentru care ofertantul dorea să încheie contractul era acela de a edifica o serie de construcții. A subliniat că, având în vedere că, potrivit ofertei de închiriere, contractul urma să fie încheiat pentru a-i permite locatarului să edifice o serie de construcții pe teren, în temeiul art. 1272 alin. (1) C. civ., coroborat cu art. 7 lit. b) din Legea nr. 50/1991 și art. 44 alin. (2) din Norma metodologică de aplicare a acestei legi, îi revenea, în calitate de locator, obligația legală de a obține autorizația de construire; or, în absența înscrierii dreptului său de proprietate în cartea funciară, nu ar fi putut să-și îndeplinească obligația. Ca atare, a apreciat că este lipsit de relevanță în speță faptul că, în regulă generală, legea nu impune forma autentică ad validiatem pentru încheierea contractelor de închiriere și nici nu obligă la intabularea dreptului de proprietate asupra imobilelor care urmează să fie închiriate. Recurenta-reclamantă a precizat că, în temeiul art. 453 C. proc. civ., solicită obligarea intimaților-pârâți la plata cheltuielilor de judecată. I.

Înregistrarea recursului la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă: Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 8 februarie 2021 și a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 2, astfel cum reiese din fișa Ecris (aflată la fila. 1 din dosarul de recurs). I.

Procedura derutată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă: Prin încheierea de ședință din data de 26 octombrie 2021, prezentul recurs a fost admis în principiu și s-a fixat termen de judecată la data de 7 decembrie 2021, cu citarea părților, în ședință publică, în vederea soluționării pe fond a căii de atac, termen la care instanța a reținut cauza în pronunțare asupra recursului. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse în continuare. Printr-o primă critică adusă deciziei recurate, recurenta-reclamantă a susținut că instanța de apel a încălcat autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 229/2019 a Tribunalului Argeș, secția civilă, fiind astfel incident, în opinia sa, motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. Potrivit temeiului de drept pe care partea și-a întemeiat acest motiv de recurs, casarea unei hotărâri se poate cere atunci când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat. Verificând incidența în speță a acestor dispoziții legale, Înalta Curte constată că instanța de apel, contrar susținerilor recurentei-reclamante, prin dezlegările date în cuprinsul hotărârii atacate, nu a încălcat autoritatea de lucru judecat a celor statuate în cauză de către tribunal cu privire la existența prejudiciului, a faptei ilicite și a vinovăției intimaților-pârâți. Astfel, prin sentința pronunțată în cauză, tribunalul a reținut că "fapta ilicită imputată intimatei-pârâte este reprezentată de inacțiunea acesteia de a nu-și rectifica cartea funciară cu privire la dreptul de proprietate față de respectiva suprafață de teren astfel că reclamanta a fost în imposibilitate de a-și intabula dreptul de proprietate cu privire la acel teren". În ceea ce privește prejudiciul, a constatat că acesta "este reprezentat de pierderea unei oportunități de a încheia contractul de locațiune cu privire la respectiva suprafață de teren și, inevitabil, pierderea oportunității de a câștiga anumite sume de bani…". Referitor la vinovăție, a arătat că această condiție a răspunderii civile delictuale este îndeplinită, având în vedere că intimata-pârâtă, deși a încercat, nu a depus toate diligențele în scopul rectificării cărții funciare de la începutul procedurii administrative, ci doar după respingerea cererii de rectificare de către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Argeș, reușind să realizeze obligația ce trebuia îndeplinită în anul 2016 abia ulterior, în anul 2019. Totodată, tribunalul a constatat că nu este îndeplinită ultima condiție a răspunderii civile delictuale, respectiv cea reprezentată de legătura de cauzalitate dintre fapta intimatei-pârâte și prejudiciul recurentei-reclamante, apreciere care a fost criticată de recurenta-reclamantă prin apelul formulat. Or, statuările tribunalului cu privire la primele trei condiții ale răspunderii civile delictuale, anterior arătate, ce au dobândit autoritate de lucru judecat prin neapelarea sentinței sub aceste aspecte, nu au fost contrazise de către instanța de apel, care, în analiza existenței sau nu a legăturii de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, a cercetat dacă fapta ilicită imputată intimatei-pârâte a dus la producerea prejudiciului suferit de recurenta-reclamantă, respectiv la pierderea oportunității de a încheia contractul de locațiune, cu consecința obținerii anumitor sume de bani, în condițiile în care partea a pretins că nerectificarea cărții funciare de către intimata-pârâtă a făcut ca respectivul contract să nu mai fie încheiat. Curtea de apel a arătat că, făcând o proprie analiză a materialului probator, a ajuns la concluzia că nu există probe care să dovedească că refuzul ofertantului B. S.R.L. de a încheia contractul de închiriere s-a datorat lipsei intabulării în cartea funciară a dreptului de proprietate al recurentei-reclamante/lipsei formei autentice a unui astfel de act. Ca atare, se poate observa că această constatare a instanței de apel nu încalcă în niciun fel autoritatea de lucru judecat a celor statuate de către prima instanță cu privire la împrejurările ce reprezintă în cauză fapta ilicită imputată intimatei-pârâte, prejudiciul suferit de către recurenta-reclamantă sau care determină concluzia existenței vinovăției intimatei-pârâte, necontrazicând sub niciun aspect cele arătate de către tribunalul referitor la aceste trei condiții ale răspunderii civile delictuale, a căror îndeplinire a fost reținută în speță. Totodată, contrar susținerilor recurentei-reclamante, aspectul analizat de către instanța de apel este cel relevant în verificarea îndeplinirii condiției privind existența legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciul pretins și nu stabilirea împrejurării dacă obligațiile locatorului, specifice acestui contract, puteau fi îndeplinite fără ca dreptul de proprietate al acestuia să fie intabulat în cartea funciară, în condițiile în care, pe de o parte, îndeplinirea obligațiilor este o chestiune ce ține de executarea contractului de închiriere și nu de încheierea lui, iar, pe de altă, parte, din oferta de închiriere și răspunsul recurentei-reclamante la aceasta, nu rezultă că perfectarea contractului era condiționată de încheierea acordului între părți în formă autentică sau că ofertantul ar fi invocat vreo chestiune care, din această perspectivă, l-ar determina să nu mai încheie contractul. Nu se poate reține că argumentele instanței de apel referitoare la faptul că încheierea contractului nu era condiționată de intabularea dreptului de proprietate al recurentei-reclamante și de forma autentică a actului sau cele privind neseriozitatea ofertei ar încălca statuările primei instanțe cu privire la existența prejudiciului, întrucât chiar instanța de apel a reținut că existența prejudiciului a intrat sub autoritate de lucru judecat, iar considerentele deciziei nu combat în niciun fel faptul că recurenta-reclamantă a pierdut oportunitatea de a încheia respectivul contract și, implicit, de a obține o sumă de bani, respectiv că a suferit acest prejudiciu. Astfel, Înalta Curte constată că instanța de apel nu a arătat că prejudiciul recurentei-pârâte sau fapta ilicită și vinovăția intimatei-pârâte nu există sau că acestea nu sunt reprezentate de faptele sau împrejurările reținute de către tribunal în considerentele sentinței, ci a validat constatarea primei instanțe în sensul că nu este îndeplinită condiția privind legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită a intimatei-pârâte și prejudiciul suferit de recurenta-reclamantă, întrucât faptul că intimata-pârâtă nu a depus toate demersurile pentru rectificarea cărții funciare încă de la începutul procedurii administrative, ce ar fi dus la imposibilitatea de intabulare a dreptului recurentei-reclamante, nu a determinat neîncheierea contractului de închiriere a terenului în cauză. Prin urmare, Înalta Curte constată că motivul de recurs invocat de către recurenta-reclamantă în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. este nefondat. Prin cel de al doilea motiv de recurs, recurenta-reclamantă a susținut incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., apreciind că instanța de apel a aplicat greșit prevederile art. 1357 alin. (1) și ale art. 1385 alin. (4) C. civ. și a încălcat dispozițiile art. 1272 alin. (1) C. civ. Potrivit art. 1357 alin. (1) C. civ.: "Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare". Recurenta-reclamantă a invocat că instanța de apel a făcut o aplicare greșită a acestor dispoziții legale atunci când a stabilit că nu există legătura de cauzalitate între fapta ilicită săvârșită de intimata-pârâtă și prejudiciul care i-a fost cauzat, întrucât nu a determinat care este cauza prejudiciului a cărui existență a stabilită definitiv. Din analiza dispozițiilor legale anterior citate, rezultă că, pentru ca obligația de dezdăunare să ia ființă, trebuie să se stabilească existența unei legături de la cauză la efect între fapta ilicită comisă de intimata-pârâtă și prejudiciul suferit de recurenta-reclamantă. Stabilirea legăturii de cauzalitate între fapta autorului și dauna încercată de cealaltă parte este o chestiune de fapt lăsată de legiuitor la aprecierea judecătorilor de fond, proba existenței acestei legături aparținând recurentei-reclamante. Or, în cauză, curtea de apel, analizând materialul probator propus de recurenta-reclamantă, a reținut că acesta nu confirmă, sub aspectul situației de fapt, legătura de cauzalitate - condiție a răspunderii civile delictuale - între fapta ilicită săvârșită de intimata-pârâtă și prejudiciul cauzat acesteia, reținute cu autoritate de lucru judecat, respectiv între inacțiunea intimatei-pârâte de a nu-și rectifica la timp cartea funciară, cu efectul punerii recurentei-reclamante în imposibilitate de a-și intabula dreptul de proprietate cu privire la teren și pierderea de către recurenta-reclamantă a oportunității de a încheia contractul de locațiune cu privire la respectiva suprafață de teren și, prin urmare, pierderea oportunității de a câștiga anumite sume de bani. Contrar susținerilor recurentei-reclamante, instanța de apel nu era ținută a identifica care este în fapt cauza ce a determinat pierderea de către aceasta a oportunității încheierii contractului de locațiune și, implicit, de a obține anumite sume de bani, ci avea obligația de a verifica dacă există o legătură de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul produs, astfel cum acestea au fost individualizate și reținute în cauză cu autoritate de lucru judecat de către tribunal. În speță, din perspectiva îndeplinirii condițiilor cumulative cerute de art. 1357 alin. (1) C. proc. civ. pentru atragerea răspunderii civile delictuale a intimaților-pârâți, după ce s-a constatat existența atât a prejudiciului, cât și a faptei ilicite săvârșite, are relevanță legătura de cauzalitate dintre acestea două și nu cea dintre prejudiciul suferit de recurenta-reclamantă și o altă faptă ilicită care nu a fost reținută ca fiind cea săvârșită în speță de intimata-pârâtă. Ca atare, Înalta Curtea constată că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a normei de drept material anterior evocate, criticile recurentei-reclamante sub acest aspect fiind nefondate. De asemenea, nu pot fi primite cele susținute de către recurenta-reclamantă în sensul nesocotirii prin decizia recurată a prevederilor art. 1272 alin. (1) C. proc. civ. Din această perspectivă, Înalta Curte constată că instanța de apel a reținut că, în condițiile în care nu există probe în sensul că B. S.R.L. ar fi invocat în vreun fel imposibilitatea respectării de către recurenta-reclamantă a obligațiilor contractuale care s-ar fi născut sau că ar fi avut loc măcar discuții între posibilii contractanți, asupra acestor aspecte, odată cu mutarea bornelor topografice sau la orice alt moment, invocarea de către recurenta-reclamantă a prevederilor art. 1786, art. 1793 și art. 1794 C. civ. este lipsită de relevanță. A mai arătat curtea de apel că din existența acestor prevederi legale nu se poate deduce împrejurarea că societatea nu ar fi încheiat contractul de închiriere fără intabularea dreptului de proprietate al recurentei-reclamante, precum și că în cauză nu s-a dovedit că exista riscul unei tulburări de fapt sau de drept, aceasta fiind teoretică și eventuală. Prin cererea de recurs, recurenta-reclamantă a susținut că, în speță, contractul urma să fie încheiat pentru a-i permite locatarului să edifice o serie de construcții și, în raport de prevederile art. 1272 alin. (