ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2463/2021

Ședința publică din data de 17 noiembrie 2021

asupra recursului de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 6 iulie 2016 pe rolul Tribunalului București, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtul C., au solicitat instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța:1) să se constate caracterul simulat al contractului de împrumut autentificat sub nr. x/3.03.2011 de BNP D. și a întregii operațiuni juridice constituită din încheierea, în aceeași împrejurare, a înscrisului autentic și a înscrisului sub semnătură privată intitulat declarație, simulația fiind ilicită, întrucât au fost încălcate dispozițiile imperative ale legii, bunele moravuri și ordinea publică și 2) să se constate nulitatea absolută a contractului de împrumut autentificat sub nr. x/3.03.2011 de BNP D. pentru lipsa cauzei juridice și fraudă la lege, actul atacat ascunzând o înțelegere ocultă care a avut ca scop eludarea dispozițiilor legale, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 304 din 3 martie 2017, Tribunalul București, secția a III-a civilă a respins, ca neîntemeiată, acțiunea.

3.1. Prin decizia nr. 710 A din 20 septembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței tribunalului, a schimbat, în tot, sentința apelată, în sensul că a admis acțiunea. A constatat caracterul simulat al contractului de împrumut autentificat sub nr. x/3.03.2011 la BNP D. și nulitatea acestuia și a actului secret. L-a obligat pe pârât la 6.685,00 RON cheltuieli de judecată în primă instanță și la 3.343,00 RON cheltuieli de judecată în apel.

3.2. Prin decizia nr. 1325 din 26 iunie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis recursul declarat de pârâtul E. împotriva deciziei din apel, pe care a casat-o și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Prin decizia nr. 1259 A din 8 octombrie 2020, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței tribunalului. A schimbat, în parte, sentința, în sensul că a admis excepția autorității de lucru judecat în privința capătului de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de împrumut autentificat sub nr. x/3.03.2011 de BNP D., pe care l-a respins, ca inadmisibil. A păstrat soluția de respingere, ca neîntemeiat, a capătului de cerere având ca obiect acțiune în constatarea simulației.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții A. și B., pe care au criticat-o pe temeiul dispozițiilor art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea căii de atac și casarea hotărârii atacate, cu consecința trimiterii cauzei, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

- Cu privire la incidența motivului de recurs prevăzut la art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurenții au arătat că instanța de apel a reținut existența autorității de lucru judecat cu încălcarea dispozițiilor art. 430 alin. (1) și (2) din cod în condițiile în care anterior judecății prezentului litigiu nu a fost soluționat fondul cauzei pentru a se reține tripla identitate la care fac trimitere aceste prevederi (de părți, de obiect și de cauză).

Pentru a se reține autoritatea de lucru judecat nu este suficientă tripla identitate la care face trimitere textul de lege menționat, ci este imperios necesar să se fi soluționat fondul cauzei, lucru care nu a avut loc anterior.

În acest sens, recurenții arată că între părți a avut loc o judecată relativ la constatarea nulității absolute a contractului de împrumut, fără ca instanța să fi fost învestită și cu o cerere în constatarea simulației, ce a făcut obiectul cererii de chemare în judecată înregistrată la data de 19 mai 2014 pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub nr. x/2014. Acea primă acțiune a fost respinsă prin sentința civilă nr. 526 din 15 aprilie 2015, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 211 din 6 aprilie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, pe considerentul că "în raport de limitele învestirii instanței, respectiv acțiunea în declararea nulității absolute a actului, tribunalul a constatat că nu s-a făcut dovada admiterii în precedent a unei acțiuni în constatarea caracterului simulat al actului criticat și cu atât mai mult a caracterului ilicit al simulației, susținerile reclamanților în sensul incidenței simulației ilicite nefiind susceptibile de valorificare în cadrul acțiunii civile ce face obiectul analizei de față care se limitează la analiza valabilității convenției prin prisma motivelor de nulitate invocate".

Curtea de apel a menținut soluția pronunțată de tribunal pe considerentul că "Temeinicia susținerilor apelanților cu privire la împrejurările de fapt în care a fost încheiat contractul de împrumut nu poate fi analizată în prezentul cadru procesual întrucât acestea exced limitelor învestirii primei instanțe, realizate prin petitul cererii de chemare în judecată".

Astfel fiind, în cauză nu a existat o judecată asupra fondului, o simplă lecturare a hotărârilor pronunțate arătând faptul că respectivele instanțe nu au făcut o analiză a probatoriului pentru a stabili dacă cele pretinse de reclamanți sunt sau nu întemeiate, ci s-au prevalat de aspectul că nu au introdus și un capăt de cerere privind declararea simulației, ridicând această împrejurare la rang de excepție.

În mod evident, neexistând o judecată asupra fondului, nu se poate vorbi de autoritate de lucru judecat, având în vedere că motivele de nulitate sunt diferite, ceea ce înseamnă că nu se poate vorbi nici de identitate de cauză.

Pe de altă parte, cele două capete de cerere cu care a fost învestită instanța sunt indisolubil legate unul de altul, fiind criticată întreaga operațiune juridică constând în înscris și contraînscris (în petitul cererii se solicită să se constate caracterul simulat al contractului de împrumut autentificat sub nr. x/3.03.2011 de BNP D. și a întregii operațiuni juridice) separarea acestora fiind, nu numai forțată, dar și nelegală, întrucât instanța a încălcat dispozițiile art. 20 și art. 22 alin. (1) și (2) C. proc. civ.

Recurenții au susținut că, în mod paradoxal, instanțele din primul ciclu procesual au respins cererea de constatare a nulității absolute cu care au fost învestite pe considerentul că "nu s-a făcut dovada admiterii în precedent a unei acțiuni în constatarea caracterului simulat al actului criticat", iar în prezentul ciclu procesual, cererea de constatare a caracterului simulat este respinsă pe considerendul că asupra cererii de constatare a nulității absolute s-ar fi pronunțat o hotărâre definitivă ceea ce reprezintă o veritabilă contrarietate între hotărâri.

Instanța de recurs va trebui să stabilească, dacă într-adevăr, pentru a se pronunța asupra nulității absolute instanța trebuia/trebuie învestită și cu un capăt de cerere privind constatarea caracterului simulat, în caz afirmativ urmând să se clarifice dacă se poate reține autoritatea de lucru judecat în privința cererii de constatare a nulității absolute pe considerentul că nu ar fi fost învestită și cu o cerere privind constatarea caracterului simulat al actului criticat. Evident, potrivit recurenților, trebuie avută în vedere și situația în care caracterul simulat intră în conținutul noțiunii de nulitate absolută, scopul părților nefiind inducerea în eroare a unor terțe persoane, ci deghizarea unui contract de mandat cu titlu oneros într-unul de împrumut pentru a ascunde posibile manevre dolosive.

- Cu privire la incidența motivului de recurs prevăzut la art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recurenții au susținut, strict legat de cele expuse și de cele vizând considerațiile instanței de apel relativ la cererea privind constatarea caracterului simulat, că hotărârea este, în parte, nemotivată și, în parte, întemeiată pe motive contradictorii câtă vreme nu a fost analizată întreaga operațiune juridică ilicită constând în înscris și contraînscris, reținerea nefundamentată a autorității de lucru judecat făcând instanța de apel să nu mai analizeze motivele de nulitate absolută invocate.

Au susținut motivarea contradictorie a deciziei recurate atâta timp cât instanța de apel a considerat că motivele invocate de reclamanți au în vedere nulitatea absolută, însă simulația fiind una aparentă se circumscrie în fapt motivelor de nulitate, întrucât actul sub semnătură privată nu modifică înțelegerea inițială, ci o condiționează, însă tot instanța a apreciat că nu poate proceda la analiza motivelor de nulitate, întrucât este ținută de autoritatea de lucru judecat și de "modul în care a fost soluționată definitiv plângerea penală".

Au arătat că plângerea penală a avut ca obiect infracțiunea de cumpărare/trafic de influență și nu de înșelăciune, ce a vizat indirect acordarea sau nu a împrumutului, cercetările fiind demarate atât la plângerea reclamanților, cât și la sesizarea instanței civile, astfel încât nu are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile, cu atât mai mult cu cât nu există o hotărâre definitivă de condamnare sau de achitare, ci o ordonanță prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale.

Intimatul - pârât E. a depus întâmpinare, prin care a invocat, pe cale de excepție, nulitatea recursului, iar în subsidiar, a solicitat respingerea căii de atac, ca nefondată.

Cu privire la excepția nulității recursului, a susținut că, deși s-au invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin motive s-au adus critici soluției instanței de apel sub aspectul reținerii eronate a existenței autorității de lucru judecat cu încălcarea prevederilor art. 430 alin. (1) și (2) din cod, însă în realitate argumentele recurenților antamează chestiuni de netemeinicie și nu de nelegalitate a deciziei atacate, aspect care contravine dispozițiilor art. 483 alin. (1).

Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a arătat că acesta a fost invocat în mod formal câtă vreme este redat un pasaj din considerentele deciziei care ar cuprinde "motive contradictorii" și lipsește raționamentul apt să justifice invocarea unui asemenea caz de casare.

Recurenții - reclamanți au depus răspuns la întâmpinare, prin care au solicitat respingerea excepției nulității recursului și admiterea căii de atac, astfel cum a fost formulată.

Raportul întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului a constatat încadrarea criticilor formulate în motivele de nelegalitate, a fost analizat în completul filtru și comunicat părților, iar prin încheierea din 23 iunie 2021, completul de filtru a admis, în principiu, recursul și a acordat termen de judecată, cu citare părți la 17 noiembrie 2021.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând criticile de recurs formulate, Înalta Curte reține caracterul lor fondat, potrivit celor ce urmează:

- Este îndreptățită critica reclamanților prin care au susținut că instanța de apel a reținut existența autorității de lucru judecat a sentinței civile nr. 526/2015 a Tribunalului București, definitivă prin decizia civilă nr. 211A/6.04.2016 a Curții de Apel București (hotărâri ce au fost pronunțate în soluționarea dosarului nr. x/2014) cu încălcarea dispozițiilor art. 430 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., împrejurare ce a avut drept consecință încălcarea dreptului lor de acces la o instanță, consacrat prin dispozițiile art. 5 și 6 din C. proc. civ. și prin art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În conformitate cu prevederile art. 430 alin. (1) "Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată", iar potrivit alin. (2) "Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă".

Astfel, având a cerceta raporturile juridice litigioase deduse judecății sale în calea de atac a apelului - privitoare la constatarea caracterului simulat al contractului de împrumut autentificat sub nr. x/3.03.2011 și a întregii operațiuni juridice constituită prin încheierea în aceeași împrejurare a înscrisului autentic și a înscrisului sub semnătură privată intitulat "declarație", potrivit capătului 1 al cererii de chemare în judecată, și la constatarea nulității absolute a contractului de împrumut autentificat sub nr. x/3.03.2011 pentru lipsa cauzei juridice și fraudă la lege, actul atacat ascunzând o înțelegere ocultă care a avut ca scop eludarea dispozițiilor legale, potrivit capătului 2 al cererii - curtea de apel a reținut că se opune cu efect extinctiv, negativ, în privința celui de-al doilea capăt al cererii, autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 526/15.04.2015, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 211/6.04.2016, pe care a dedus-o din observarea existenței triplei identități de părți, obiect și cauză între pricina aflată în cercetare și aceea care a făcut anterior obiect al dosarului nr. x/2014.

Statuând aceasta, instanța de apel a omis în mod esențial faptul că, pentru a fi înzestrată cu putere de lucru judecat, așa încât ceea ce a fost verificat jurisdicțional să nu mai poată face obiect al disputei părților și unei noi verificări jurisdicționale, trebuie ca, în principiu, hotărârea anterioară să fi dat dezlegare fondului raporturilor juridice dintre părți, indiferent de soluția conținută. Aceasta întrucât, ceea ce intră în autoritate de lucru judecat este statuarea pe care instanța o realizează, pe baza analizei probatoriului administrat și aplicând regula de drept incidentă situației de fapt stabilită. Dimpotrivă, o hotărâre care nu a rezolvat diferendul, din pricina unor împrejurări de ordin formal, care au împiedicat instanța să ajungă la dezbaterea în fond a pricinii, nu va putea fi opusă într-o nouă instanță învestită cu soluționarea aceluiași litigiu, ca argument de ordine juridică reglementată, care s-ar opune dezlegării sale în fond.

În acest caz, interdicția instituită prin dispozițiile art. 431 alin. (1) C. proc. civ. - "Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect" - nu funcționează deoarece hotărârea anterioară nu a dat o dezlegare în fond procesului și nu are, pe acest aspect, autoritate de lucru judecat.

Or, așa cum însăși instanța de apel observă prin considerentele hotărârii sale, chiar în punctul ce argumentează reținerea excepției puterii de lucru judecat a sentinței civile nr. 526/2015 a Tribunalului București, definitivă prin decizia civilă nr. 211/6.04.2016 a Curții de Apel București, precedenta cerere de chemare în judecată formulată de reclamanți (în constatarea nulității absolute a contractului de împrumut autentificat sub nr. x/3.03.2011 pentru lipsa cauzei juridice, actul atacat ascunzând o înțelegere ocultă care a avut ca scop eludarea dispozițiilor legale) a fost respinsă în primă instanță cu motivarea că "nu s-a făcut dovada admiterii în precedent a unei acțiuni în constatarea caracterului simulat al actului criticat și cu atât mai puțin a caracterului ilicit al simulației (…)", iar în apel cu argumentul că "Temeinicia susținerilor apelanților cu privire la împrejurările de fapt în care a fost încheiat contractul de împrumut nu poate fi analizată în prezentul cadru procesual întrucât acestea exced limitelor învestirii primei instanțe, realizate prin petitul cererii de chemare în judecată".

Așadar, nicio statuare pe fond nu a fost realizată în precedentul litigiu înregistrat sub nr. x/2014 și soluționat definitiv prin decizia nr. 211/6.04.2016, sub aspectul nulității absolute a contractului de împrumut autentificat sub nr. x/3.03.3011 pentru lipsa cauzei juridice, act despre care s-a susținut că ar ascunde o înțelegere ocultă care a avut ca scop eludarea dispozițiilor legale, pentru a putea fi opusă în actuala procedură autoritatea de lucru judecat a precedentei hotărâri.

Dimpotrivă, instanța de apel ar fi trebuit să observe că acțiunea dedusă ei spre judecată, în etapa procesuală a apelului, era chiar acțiunea a cărei inițiere o sugera decizia nr. 211/6.04.2016 pentru a putea fi cercetate pe fond integral susținerile reclamanților care afirmau, ca și în prezent, că actul de împrumut este unul aparent, nereal, care disimulează realitatea, iar actul secret est lipsit de validitate pentru cauză ilicită și fraudă la lege.

Noua acțiune formulată de reclamanți, prin care, în primul petit se cerea constatarea caracterului simulat al contractului de împrumut autentificat sub nr. x/3.03.20011 și a întregii operațiuni juridice constituită de încheierea, în aceeași împrejurare, a înscrisului autentic și a înscrisului sub semnătură privată intitulat "declarație", iar în al doilea petit reproducea cererea ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2014 (după cum corect observă de această dată instanța de apel), a fost, neîndoielnic, inițiată în scopul depășirii impedimentelor de ordin formal, care au condus la respingerea primei acțiuni și care au împiedicat examinarea pe fond, încă de la acea dată, a raporturilor litigioase dintre părți, impedimente date de inexistența unui cadru procesul de învestire adecvat, care să autorizeze instanțele cu verificarea caracterului simulat al contractului de împrumut și a operațiunii juridice, în ansamblu.

Înalta Curte constată ca fiind reală susținerea reclamanților că, prin soluția dată în apel, instanța a eludat judecata cauzei și le-a îngrădit accesul la instanță de vreme ce, în primul litigiu, cererea în constatarea nulității absolute a contractului de împrumut a fost respinsă pe considerentul că "nu s-a făcut dovada admiterii în precedent a unei acțiuni în constatarea caracterului simulat al actului criticat", iar în prezentul litigiu, în care ar fi trebuit să se cerceteze, deopotrivă, caracterul simulat și nulitatea absolută care afectează validitatea aceluiași contrat, acțiunea este respinsă pe considerentul că asupra cererii de constatare a nulității absolute s-ar fi pronunțat anterior o hotărâre definitivă.

Înalta Curte mai remarcă faptul că reținerea greșită a excepției autorității de lucru judecat a sentinței civile nr. 526/15.04.2015 a Tribunalului București în privința celui de-al doilea capăt de cerere dedus soluționării în litigiul pendinte, nu doar că a oprit analizarea pe fond a acestei pretenții, dar a compromis cercetarea instanței și în privința celui dintâi capăt de cerere, în constatarea caracterului simulat al contractului de împrumut și a întregii operațiuni juridice ce a inclus și înscrisul intitulat "declarație", respectiv a simulației reclamată ca fiind ilicită prin încălcarea dispozițiilor imperative ale legii, a bunelor moravuri și a ordinii publice.

Aceasta întrucât, deși pășește la verificarea raporturilor dintre părți din perspectiva investigării simulației, instanța de apel își întrerupe de fiecare dată analiza pe care o întreprinde, afirmând că i se opune efectul negativ al autorității de lucru judecat a sentinței civile nr. 526/15.04.2015 a Tribunalului București, de care afirmă că trebuie să țină seama în temeiul art. 431 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, potrivit instanței de apel "Oricât de plauzibile ar fi susținerile reclamanților cu privire la lipsa cauzei sau la cauza ilicită a contractului de împrumut și oricâte prezumții, în sensul că suma de 308.000 RON nu a fost în realitate împrumutată, ar putea naște declarația olografă a numitului C. din data de 3.03.2011, prezenta instanță de apel trebuie să țină seama de dispozițiile art. 431 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect".

De asemenea, "Curtea constată că, deși probele administrate în cauză de intimatul-pârât nu dovedesc că suma de bani care a făcut obiectul contractului de împrumut ar fi fost remisă în materialitatea ei de pârât către reclamanți, acest aspect nu dovedește caracterul simulat al împrumutului, ci ar dovedi cel mult, în măsura în care nu ar exista impedimentul rezultat din autoritatea de lucru judecat a hotărârilor civile definitive anterioare, că actul de împrumut nu are cauză (remiterea sumei împrumutate este o operațiune care ține de esența împrumutului). Or, o astfel de concluzie nu poate fi primită decât cu nesocotirea dispozițiilor art. 431 C. proc. civ..".

Or, considerentele anterioare, ca și altele similare, regăsite în decizia atacată, relevă o inversare a ordinii de analiză a raporturilor litigioase, pe care instanța de apel le-a cercetat contrar modului în care i-au fost deduse judecății prin cererea reclamanților și logicii impuse de situația de fapt descrisă în cuprinsul acțiunii, calificată juridic. Cercetarea judecătorească astfel realizată, ca și concluzia pe care instanța de apel o deduce, nu pot fi decât contradictorii, întelegându-se din considerentele acesteia că, de vreme ce examinarea pe fond a nulității absolute a contractului de împrumut e împiedicată de efectul extinctiv al autorități de lucru judecat a sentinței civile nr. 526/2015 a Tribunalului București, nici operațiunea simulației nu a putut fi cercetată și demonstrată. Or, această concluzie este contrară chiar aceleia a sentinței civile nr. 526/2015 a Tribunalului București, a cărei autoritate instanța de apel și-a propus să o asigure, anume că pentru a se deschide calea cercetării nulității contractului de împrumut pentru lipsa cauzei juridice este necesară stabilirea prealabilă a caracterului simulat al actului și a simulației ilicite.

Deși doar la nivel de considerente (iar nu și printr-o soluție în dispozitiv), se înțelege că instanța de apel și-a limitat cercetarea operațiunii simulației și în raport de autoritatea de lucru judecat a încheierii penale din 6.10.2016 a Curții de Apel București pronunțată în dosar nr. x/2016, deși pe aceasta nici nu o mai prezintă și nici nu expune modul în care și-ar produce efectele asupra cauzei deduse judecății sale, deși este vorba despre o încheiere ce respinge o plângere penală împotriva ordonanței procurorului de neîncepere a urmăririi penale.

Este adevărat că la examinarea incidenței autorității de lucru judecat a hotărârilor pronunțate în litigiul civil nr. x/2014 și a încheierii pronunțate de instanța penală în dosar nr. x/2016 a îndrumat, cu titlu obligatoriu, precedenta decizie de recurs pronunțată în cauză, însă aceasta întrucât s-a apreciat că instanța de apel din cel dintâi ciclu procesual al cauzei, care admisese integral cererea de chemare în judecată, "nu putea proceda la o analiză pe fond a cauzei, în urma căreia să constate nevalabilitatea actelor juridice intervenite între părți, fără a fi stabilit în prealabil dacă există sau nu o autoritate de lucru judecat generată de hotărârile judecătorești la care recurentul-pârât a făcut trimitere" și, deci, fără a răspunde deloc apărării acestuia legată de existența autorității de lucru judecat. Niciun considerent al deciziei de casare nu a impus însă și admiterea apărării pârâtului întemeiată pe existența acestei autorități de lucru judecat, după cum o atare soluție nu putea fi dedusă nici din contextul în care respectiva apărare a fost analizată în etapa recursului.

Sunt, prin urmare, îndreptățite și criticile reclamanților prin care au susținut că hotărârea atacată este în parte nemotivată și în parte sprijinită pe motive contradictorii, cât timp nu este analizată întreaga operaținune juridică dedusă judecății (înscris și contraînscris), motivele de nulitate absolută rămânând neanalizate ca urmare a greșitei rețineri a autorității de lucru judecat.

Pentru aceste motive, Înalta Curte reține incidența în cauză a dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. (dispozițiile greșit aplicate în cauză fiind unele de drept procesual iar nu de drept material, respectiv cele ale art. 430 și 431 C. proc. civ.), reținerea greșită a autorității de lucru judecat a hotărârilor pronunțate în litigiul civil nr. x/2014 conducând la o necercetare a cauzei în privința celui de-al doilea capăt al cererii deduse judecății și la o eronată analiză în privința celui dintâi capăt de cerere, cu înfrângerea dreptului reclamanților la o examinare a pretențiilor lor pe fond.

Sunt deopotrivă incidente și dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., prin reținerea unor considerente contradictorii în examinarea operațiunii simulației, potrivit celor evidențiate mai sus, considerente induse din aceeași eronată aplicare în cauză a prevederilor ar. 430 și 431 C. proc. civ.

Astfel fiind, recursul declarat va fi admis, va fi casată decizia atacată cu trimiterea cauzei spre soluționare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva deciziei nr. 1259 A din 8 octombrie 2020 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 noiembrie 2021.