ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2300/2021

Ședința publică din data de 28 octombrie 2021

Deliberând, asupra cauzei de față constată următoarele:

I. Circumstanțele litigiului:

Prin acțiunea în anulare înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2019 la 31 decembrie 2019, formulată de reclamantul Clubul Sportiv Universitatea Cluj în contradictoriu cu pârâtele Federația Română de Handbal - Comisia de Soluționare a Memoriilor și Comisia de Apel, Comisia de Apel din cadrul Federației Române de Handbal, Comisia de Soluționare a Memoriilor din cadrul Federației Române de Handbal și A. s-a solicitat desființarea hotărârii nr. 424 din 10 aprilie 2019 pronunțată de Federația Româna de Handbal - Comisia de Soluționare a Memoriilor, a deciziei nr. 12 din 1 noiembrie 2019 pronunțată de Federația Romana de Handbal - Comisia de Apel și respingerea memoriului formulat de sportiva A..

Hotărârea de declinare:

Prin încheierea din 9 septembrie 2020 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței funcționale și a declinat competența de soluționare în favoarea secțiilor civile, cauza fiind înregistrată pe rolul secției a IV-a civile la 20 octombrie 2020 sub nr. x/2020.

Prin sentința civilă nr. 17F din 5 februarie 2021 pronunțată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis excepția autorității de lucru judecat, invocată din oficiu.

A respins cererea formulată de reclamantul Clubul Sportiv Universitatea Cluj, în contradictoriu cu pârâții Comisia de Aplicare din Cadrul Federației Române de Handbal, Comisia de Soluționare a Membrilor din Cadrul Federației Române de Handbal, Federația Română de Handbal - Comisia de Soluționare a Membrilor și Comisia de Apel, constatând că există autoritate de lucru judecat.

Împotriva sentinței civile nr. 17F din 5 februarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2020, a declarat recurs reclamantul Clubul Sportiv Universitatea Cluj.

Prin cererea de recurs s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei curții de apel spre o nouă judecată, precum și obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.

Au fost formulate următoarele critici:

Curtea de apel a reținut, în mod greșit, existența autorității de lucru judecat raportat la sentința civilă nr. 262 din 20 decembrie 2019 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal pronunțată în dosarul nr. x/2019, apreciind că există tripla identitate de părți, obiect și cauză, conținutul celor două contestații fiind identic.

A apreciat că nu sunt îndeplinite cele trei condiții pentru a opera autoritatea de lucru judecat.

În ceea ce privește identitatea de cauză, recurentul a indicat că trebuie avut în vedere temeiul juridic diferit al celor două acțiuni. Astfel, cererea ce face obiectul prezentului dosar este întemeiată pe dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., fiind o acțiune în anulare a hotărârii arbitrale, în timp ce cererea ce face obiectul dosarului nr. x/2019 s-a întemeiat pe dispozițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.

A concluzionat în sensul că nu se justifică reținerea autorității de lucru judecat chiar dacă finalitatea celor două acțiuni este aceeași - anularea actului, atât timp cât cauza cererilor de chemare în judecată este diferită.

În drept, a fost indicat motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 16 martie 2021.

Având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanțelor judecătorești (31 decembrie 2019), în cauză sunt aplicabile dispozițiile C. proc. civ., cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018.

Constatându-se încheiată procedura de comunicare, în condițiile art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 471

1

alin. (5) și (6) C. proc. civ., s-a fixat termen de judecată la 28 octombrie 2021, cu citarea părților, în ședință publică, în vederea soluționării căii de atac, termen la care instanța a rămas în pronunțare.

Intimata A. a depus întâmpinare în termen legal, la 13 mai 2021, prin care a solicitat anularea cererii de recurs, deoarece nu au fost indicate motivele de casare. De asemenea, a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii recurate, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.

Ceilalți intimați nu au depus întâmpinare.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Analizând cu prioritate excepția nulității recursului pentru nemotivare, în conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Deși recurentul a indicat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin cererea de recurs au fost expuse exclusiv critici cu privire la admiterea în mod greșit a autorității lucrului judecat, acestea fiind susceptibile de încadrare în motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în condițiile în care se invocă aplicarea greșită a normelor de procedură care reglementează instituția autorității de lucru judecat, iar nu a unor norme de drept material.

Ca atare, Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului invocată de intimata-pârâtă A., calea de atac urmând a fi analizată prin prisma criticilor subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Examinând recursul prin prisma criticilor formulate, prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Recurentul-reclamant a susținut că, în mod greșit, curtea de apel a reținut că se impune autoritatea de lucru judecat, întrucât nu este îndeplinită cerința triplei identități - de părți, de cauză și de obiect, în condițiile în care cererile de chemare în judecată ce fac obiectul prezentului dosar și dosarului nr. x/2019 au cauze diferite.

Trebuie menționat că, potrivit art. 430 C. proc. civ.:,,(1) Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată.

(2) Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă."

După cum se poate observa efectul de "lucru judecat" al unei hotărâri judecătorești are două accepțiuni: stricto sensu semnifică efectul negativ al autorității de lucru judecat, care face imposibilă judecarea unui nou litigiu între aceleași părți, pentru același obiect, cu aceeași cauză, iar lato sensu semnifică efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, care presupune că hotărârea beneficiază de o prezumție irefragabilă că exprimă adevărul și nu trebuie contrazisă de o altă hotărâre.

Sub acest aspect, Înalta Curte notează că este necesar să se facă distincție între efectul negativ al autorității de lucru judecat, care are drept consecință respingerea acțiunii în temeiul acestei excepții, întrucât sunt îndeplinite elementele prevăzute de art. 431 alin. (1) C. proc. civ. și efectul pozitiv al autorității de lucru judecat consacrat de art. 431 alin. (2) C. proc. civ., care se referă la imposibilitatea de a statua diferit asupra modului în care anterior au fost dezlegate anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți.

În ceea ce privește condiția identității de părți, obiect și cauză, anume evitarea contradicțiilor dintre hotărârile judecătorești, Înalta Curte reține că aceasta reprezintă o cerință care valorifică efectul negativ al autorității de lucru judecat: interzicerea reluării aceleiași judecăți în condițiile identității de elemente reglementate prin art. 431 alin. (1) C. proc. civ. - "Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect".

Din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și a criticilor expuse în recurs, Înalta Curte urmează a verifica dacă instanța de apel a reținut în mod judicios că există identitate de cauză între cele două litigii, nefiind contestată identitatea de părți și de obiect.

În speță, recurentul arată că acțiunea ce face obiectul dosarului nr. x/2019 s-a întemeiat pe dispozițiile Legii contenciosului administrativ nr. 544/2004, iar prezenta acțiune se întemeiază pe dispozițiile art. 608 alin. (1) li. h) C. proc. civ., astfel că dacă temeiul juridic este diferit, nu există identitate de cauză între dosarul nr. x/2019 și prezenta cauză, chiar dacă finalitatea urmărită este aceeași.

Criticile recurentului-reclamant sunt nefondate.

După cum s-a statuat în doctrină, pentru a exista identitate de cauză trebuie să se regăsească același fundament (act sau fapt juridic ori material) pe care se sprijină dreptul a cărui valorificare se urmărește prin intermediul acțiunii, împreună cu împrejurările de fapt care au generat promovarea acțiunii. Aceasta deoarece, dacă în virtutea rolului activ, instanța poate da calificarea juridică corectă a cererii totuși nu poate trece peste fundamentul faptic dedus judecății.

Cu alte cuvinte, elementul preponderent și imutabil al cauzei este situația de fapt pretinsă.

Înalta Curte reține că nu suntem în prezența unei diferențe de cauză în situația în care, fără ca faptele să fie diferite, se invocă doar alte temeiuri de drept, condiția fiind ca noul temei să se raporteze la exact aceleași fapte. A considera contrariul înseamnă a disipa efectele autorității de lucru judecat și a permite reclamantului să deducă judecății, în nenumărate rânduri, aceeași pretenție, derivată din aceleași fapte, cu nesemnificative diferențe de calificare juridică. O astfel de interpretare nu poate fi admisă, deoarece s-ar permite prejudicierea părții adverse și s-ar crea premisele pentru a fi inițiate mai multe cauze care, în substanță, privesc același diferend juridic, ce s-ar perpetua nejustificat prin conduita reclamantului.

Realizând evaluarea celor două litigii prin prisma considerațiilor de mai-sus, se constată că instanțele au fost sesizate de reclamant cu aceeași pretenție, derivată din aceeași situație de fapt, argumentația celor două cereri fiind chiar identică.

Cât privește cererea ce a format obiectul dosarului nr. x/2019 al Curții de Apel Cluj, Înalta Curte observă că reclamantul Clubul Sportiv Universitatea Cluj a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Federația Română de Handbal - Comisia de Soluționare a Memoriilor și Comisia de Apel, Comisia de Apel din cadrul Federației Române de Handbal, Comisia de Soluționare a Memoriilor din cadrul Federației Române de Handbal și A., desființarea hotărârii nr. 424 din 10 aprilie 2019 pronunțată de Federația Româna de Handbal - Comisia de Soluționare a Memoriilor, a deciziei nr. 12 din 1 noiembrie 2019 pronunțată de Federația Romana de Handbal - Comisia de Apel și respingerea memoriului formulat de sportiva A..

Acest litigiu s-a soluționat definitiv prin sentința civilă nr. 262 din 20 decembrie 2019 a Curții de Apel București Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, în sensul că s-a respins excepția necompetenței generale a instanței și necompetenței teritoriale invocate prin întâmpinările depuse de pârâte, s-a admis excepția inadmisibilității și, în consecință, s-a respins cererea de suspendare și acțiunea.

Corect a reținut curtea de apel că prin acțiunea din prezenta cauză reclamantul Clubul Sportiv Universitatea Cluj a solicitat, în contradictoriu cu aceleași pârâte, desființarea acelorași hotărâri și respingerea memoriului formulat de sportiva A..

În realitate, în ambele acțiuni față de care s-a reținut existența identității de cauză juridică s-a solicitat desființarea actelor atacate cu motivarea că reclamantul și-a îndeplinit toate obligațiile pecuniare asumate prin contractul sportiv încheiat cu pârâta A..

Or, cauza juridică a unei cereri este reprezentată de fundamentul juridic al pretenției, de actul sau faptul juridic generator al dreptului, alături de împrejurările de fapt care au determinat promovarea acțiunii.

Din acest punct de vedere, cele două demersuri juridice supuse comparației se grefează pe împrejurări de fapt și de drept identice, după cum acestea au fost reliefate prin motivarea celor două cereri de chemare în judecată.

Astfel, în ambele procese, solicitarea de desființare a actelor atacate s-a grefat pe inexistența obligației Clubului Sportiv Universitatea Cluj-Napoca de a achita diferențele financiare restante solicitate de sportiva A. în baza contractului de pregătire sportivă.

Deși într-adevăr temeiul juridic invocat în cele două litigii este distinct, astfel cum susține recurentul, Înalta Curte constată că actul juridic generator al dreptului subiectiv (contractul de pregătire sportivă), precum și elementele de fapt (neachitarea diferențelor financiare restante) sunt aceleași și conturează identitatea de cauză juridică.

Așa fiind, pentru considerentele arătate, Înalta Curte constată că, în mod corect, curtea de apel a reținut incidența excepției autorității de lucru judecat în prezenta cauză.

Pentru argumentele expuse, Înalta Curte, constatând că nu sunt întrunite premisele cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în temeiul art. 496, va respinge recursul declarat de reclamant ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului invocată de intimată-pârâtă A..

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamantul Clubul Sportiv Universitatea Cluj împotriva sentinței nr. 17F din 5 februarie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 octombrie 2021.