Decizia nr. 2293/2021 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 1386/2019 a Tribunalului Caraș-Severin

Obiectul cauzei: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Caraș-Severin la 18 aprilie 2019, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Reșița a chemat în judecată pârâții Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Regională a Finanțelor Publice Timișoara și Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică Caraș-Severin, solicitând instanței, ca prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pe pârâți să-i lase în deplină proprietate și administrare imobilele înscrise în cartea funciară nr. x a municipiului Reșița, în suprafață de 392.043,92 mp, în cartea funciară nr. x a localității A., în suprafață de 553.704,54 mp și în cartea funciară nr. a localității 867 A. în suprafață de 462.894 mp.

Sentința pronunțată de prima instanță: Prin sentința civilă nr. 1386 din 10 octombrie 2019, Tribunalul Caraș-Severin, secția I civilă a respins cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta Unitatea Administrativ Teritoarială Municipiul Reșița în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Regională a Finanțelor Publice Timișoara și Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică Caraș-Severin, având ca obiect revendicare imobiliară.

Decizia pronunțată de instanța de apel: Prin decizia civilă nr. 179 din 28 octombrie 2020, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a respins excepția de nelegalitate a H.G. nr. 1705/2006, invocată de apelantă și a respins apelul declarat de apelanta-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Reșița prin primar, în contradictoriu cu intimații-pârâți Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice - DGRFP Timișoara și Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică Caraș-Severin împotriva sentinței civile 1368 din 10 octombrie 2019 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin.

Calea de atac a recursului: Împotriva deciziei civile nr. 179 din 28 octombrie 2020 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă a declarat recurs, în termen, reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Reșița, prin primar, la 28 decembrie 2020. Prin cererea de recurs, reclamanta a solicitat casarea deciziei recurate, iar în rejudecare să fie admisă acțiunea în revendicare, cererea fiind întemeiată în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În opinia recurentei-reclamante, cauza trebuia soluționată cu aplicarea art. 563 C. civ., deoarece Unitatea Administrativ Teritorială este proprietara tabulară a imobilelor, iar, potrivit art. 902 C. civ. dreptul de proprietate înscris în cartea funciară este opozabil erga omnes. A menționat că împrejurarea că pârâta a administrat bunul din anul 1960 nu poate stinge dreptul de proprietate al reclamantei, iar susținerile pârâtei referitoare la H.G. nr. 1705/2006 prin care încearcă să justifice dreptul de proprietate sunt irelevante. A subliniat că prin extrasele de carte funciară a făcut dovada că este proprietar tabular al imobilelor, fiind de neînțeles faptul că instanțele de fond îi ignoră dreptul de proprietate.

Apărările formulate de părți: La 30 martie 2021, în termen legal, Direcția Generală a Finanțelor Publice Timișoara, în reprezentarea Statului Român, a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea deciziei recurate ca temeinică și legală. La 14 aprilie 2021, în termen legal, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Caraș-Severin, în reprezentarea Statului Român, a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat. La 15 aprilie 2021, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Reșița a comunicat răspuns la întâmpinarea depusă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Timișoara. La 20 aprilie 2021, în termen legal, intimata Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică Caraș-Severin a depus întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, întrucât criticile recurentei nu se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În temeiul dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ. a solicitat anularea recursului. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii ca legală și temeinică. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: În conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., analizând cu prioritate excepția nulității recursului, invocată de intimata Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică Caraș-Severin, Înalta Curte reține următoarele: Potrivit dispozițiilor imperative prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea lor, iar în conformitate cu prevederile art. 487 C. proc. civ. recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs. Totodată, conform art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, sancțiunea nulității intervine și în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ. Examinând cererea de recurs, Înalta Curte constată că recurenta-reclamanta a criticat decizia pronunțată de instanța de apel pe motiv că trebuiau aplicate prevederile art. 563 C. civ., deoarece Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Reșița este proprietara tabulară a imobilelor, arătând că prin extrasele de carte funciară s-a făcut dovada calității de proprietar asupra imobilelor. Înalta Curte constată că aspectele evidențiate privesc situația de fapt reținută de către instanțele de fond și modul de apreciere a probelor administrate, fiind formulate critici de netemeinicie a deciziei recurate, deoarece recurenta a susținut, în esență, că a făcut dovada calității sale de proprietar. De asemenea, a învederat că instanța trebuia să aplice dispozițiile art. 563 C. civ., iar, potrivit prevederilor art. 902 C. civ., a arătat că dreptul de proprietate este opozabil erga omnes, însă nu a indicat care sunt greșelile de interpretare și aplicare a textelor de lege invocate. Astfel, deși cererea de recurs se întemeiază în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în cuprinsul său nu sunt învederate critici de nelegalitate cu privire la încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material indicate, ci este exprimată nemulțumirea părții față de modul în care instanța a apreciat înscrisurile administrate. Cu privire la aceste critici este de amintit că instanța de apel, ca instanță devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate. De asemenea, criticile recurentului pe stabilirea situației de fapt nu se convertesc în motivul de nelegalitate invocat, deoarece stabilirea situației de fapt este atributul instanțelor de fond. Înalta Curte reține că aprecierile recurentei-reclamante din cuprinsul cererii de recurs nu reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, conform exigențelor prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) C. proc. civ., care trebuie interpretate în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalității hotărârii atacate. Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanței competente controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept incidente cazului concret dedus judecății. Condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței și încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ. Motivarea recursului nu poate echivala doar cu exprimarea nemulțumirii față de hotărârea pronunțată, ci înseamnă expunerea tuturor motivelor pentru care, în opinia părții, instanța a pronunțat o hotărâre nelegală, motive care să poată fi încadrate în vreunul dintre cazurile de nelegalitate prevăzute de lege. În acest sens, dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul indicării cu claritate a acelor critici care, circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de lege, sunt de natură a evidenția nelegalitatea deciziei civile nr. 179 din 28 octombrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă. În aceste condiții, reținând că în speță nu este posibilă o încadrare a criticilor de recurs, în condițiile dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 489 C. proc. civ., constatând că nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate din oficiu, Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea căii de atac.