Decizia nr. 2744/2020 — ÎCCJ, Secția I civilă — recurs împotriva sentinței nr. 27/2018 a Judecătoriei Caransebeș

Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Caraș-Severin la data de 18 mai 2017, sub numărul x/2016, reclamanta Regia Națională a Pădurilor - Romsilva, prin Direcția Silvică Caraș-Severin a formulat acțiune în constatare, în contradictoriu cu Comuna Bucoșnița, solicitând instanței constatarea dreptului de proprietate publică al Statului Român asupra imobilului înscris în CF x UAT Bucoșnița (teren extravilan de 420.035 mp, corespondentul imobilului cu numărul topografic x din CF pe hârtie 576 Petroșnița sub B1 din cartea funciară x UAT Bucoșnița) și a dreptului de administrare al Romsilva asupra imobilului descris. În baza art. 68 C. proc. civ., a art. 223, a art. 865 alin. (2) lit. b) C. civ., a art. 12 alin. (5) din Legea nr. 213/1998, și a art. 11 alin. (10) din Codul silvic -Legea nr. 46/2008, reclamanta a solicitat introducerea în cauză a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de titular al dreptului de proprietate publică asupra terenului forestier în litigiu.

Hotărârea pronunțată în primă instanță: Prin sentința civilă nr. 27/2018 din 12 ianuarie 2018 pronunțată de Judecătoria Caransebeș, instanța a admis excepția necompetenței Judecătoriei Caransebeș, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cererii având ca obiect acțiune în constatare formulată de către Regia Națională a Pădurilor - Romsilva Direcția Silvică Caraș-Severin, în contradictoriu cu pârâta Comuna Bucoșnița. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Caraș-Severin, secția I-a civilă, la data de 05 martie 2018, sub nr. dosar x/2017 La termenul de judecată din data de 16 mai 2018, instanța a dispus introducerea în cauză în calitate de intervenient forțat a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice. Prin sentința civilă nr. 451 din 17.04.2019, Tribunalul Caraș-Severin a respins excepția lipsei de calitate procesuală activă a reclamantei RNP Romsilva - Direcția Silvică Caraș-Severin, excepția inadmisibilității cererii de introducere în cauză a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, excepția inadmisibilității acțiunii în constatarea dreptului de proprietate publică a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice asupra imobilului și excepția lipsei de interes a reclamantei în formularea acțiunii în constatare a dreptului de administrare, a admis acțiunea formulată de reclamanta Regia Națională a Pădurilor - Romsilva - Direcția Silvică Caraș-Severin, în contradictoriu cu pârâta Comuna Bucoșnița și cu Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de titular al dreptului de proprietate publică al imobilului aflat în litigiu și a constatat dreptul de proprietate publică al Statului Român asupra imobilului înscris în CF nr. x UAT Bucoșnița, teren extravilan de 420.035 mp, corespondentul imobilului cu nr. topografic x din CF pe hârtie 576 Petroșnița sub B.1 din cartea funciară x UAT Bucoșnița și a dreptului de administrare al Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva - Direcția Silvică Caraș-Severin asupra acestui imobil.

Hotărârea pronunțată în apel: Prin decizia civilă nr. 15 din 30 ianuarie 2020, Curtea de Apel Timișoara a admis apelul formulat de pârâta Comuna Bucoșnița, a modificat, în tot, sentința civilă nr. 451 din 17.04.2019, pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin și, pe cale de consecință, a admis excepția inadmisibilității cererii de introducere în cauză a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei Regia Națională a Pădurilor - Romsilva - Direcția Silvică Caraș-Severin și a respins acțiunea, ca fiind formulată de către o persoană fără legitimare procesuală activă.

Calea de atac exercitată în cauză: Împotriva deciziei curții de apel au formulat prezentul recurs reclamanta Regia Națională a Pădurilor - Romsilva - Direcția Silvică Caraș-Severin și intervenientul Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Caraș-Severin. 4.1 Prin cererea de recurs, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei și respingerea excepției lipsei calității procesuale active a Romsilva, trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Timișoara, pentru judecarea pricinii pe fond, în sensul admiterii cererii, astfel cum a fost formulată. În argumentarea incidenței motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., a arătat următoarele: În mod nelegal s-a apreciat de către instanța de apel că Regia Națională a Pădurilor - Romsilva nu are calitate procesuală activă, raportat la obiectul pricinii, având în vedere că în conținutul dreptului de administrare al Regiei Naționale a Pădurilor intră și dreptul de a formula acțiuni în justiție pentru apărarea integrității fondului forestier de stat, Romsilva acționând în aceste cazuri în numele și în interesul Statului Român, pentru apărarea proprietății publice forestiere a acestuia, așa cum reiese din jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție relevată, de care curtea de apel, în mod greșit, nu a ținut cont. Astfel, Înalta Curte a constatat, într-o decizie de speță, 412 din 23 ianuarie 2016, că în H.G. nr. 229/2009 se prevede faptul că Regia Națională a Pădurilor a fost creată ca instituție având ca obiect de activitate apărarea, conservarea și dezvoltarea durabilă a fondului forestier proprietatea Statului, pe care îl administrează conform art. 2 lit. a) pct. 1 din Regulamentul privind organizarea și funcționarea Regiei Naționale a Pădurilor și că aceasta a fost creată pentru a acționa în numele Statului, ca un prepus al său în domeniul silviculturii, are dreptul de a apăra și asigura integritatea fondului forestier proprietatea statului, respectiv de a promova orice acțiune în justiție pentru a recupera bunurile statului ce îi sunt date în administrare, respectiv terenurile forestiere. Curtea de apel a ignorat și decizia pronunțată în recursul în interesul legii, nr. 15/2011, cu privire la calitatea procesuală activă a Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva în cadrul plângerilor formulate în procedura prevăzută de art. 53 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, cu modificările și completările ulterioare, prin care s-a statuat că Romsilva are calitate procesuală activă în plângerile împotriva hotărârilor comisiilor județene emise în procedura de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere și al acțiunilor în constatarea nulității absolute a actelor de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere, întemeiate pe dispozițiile din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, cu modificările și completările ulterioare. De asemenea, curtea de apel a ignorat probatoriul administrat în cauză, din care rezultă faptul că terenul în litigiu se află în administrarea Romsilva - Direcția Silvică Caraș-Severin - Ocolul Silvic Păltiniș, fără să fi ieșit din evidențele acesteia, ca și împrejurarea că retrocedarea imobilului a fost solicitată de altă entitate juridică decât UAT Comuna Bucoșnița, cererea fiind respinsă definitiv, cu consecința menținerii terenului în domeniul public al Statului Român. 4.2. Prin cererea de recurs, recurentul-intervenient Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Caraș-Severin a criticat soluția curții de apel din perspectiva aplicării și interpretării greșite a normelor de drept material, învederând următoarele aspecte: Suprafața de 420.035 mp este evidențiată în amenajamentul silvic întocmit pentru Ocolul Silvic Păltiniș, U,P. II Petroșnița, fiind în administrarea efectivă a Direcției Silvice Caras-Severin - Ocolul Silvic Păltiniș și face parte din fondul forestier proprietate publică de stat, astfel cum a fost inventariat prin anexa 3 (cod clasificare 8.04.01) la H.G. nr. 1705/2006, privind inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al Statului. Conform dispozițiilor art. 19 alin. (1) din Legea nr. 46/2008 - Codul Silvic, modificată prin Legea nr. 133/2015, a dispozițiilor art. 1 din Codul Silvic, a art. 3 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, privind bunurile proprietate publică, imobilul în litigiu aparține domeniului public al Statului Român, dreptul de proprietate asupra acestora fiind înscris în cartea funciara veche - CF x Petroșnița. Suprafața de 420.035 mp, în litigiu, este corespondentul imobilului cu numărul topografic x din CF x Petrosnita. Potrivit evidențelor din CF x Petroșnița, proprietar asupra imobilului în cauză a fost Regimentul 13 Roman Bănățean, aceste terenuri devenind proprietatea Statului Român, ca urmare a naționalizării. Atât timp cât în cartea funciară a fost deja înscris dreptul de proprietate al Statului Român cu numărul topografic x, conform CF pe hârtie 576 Petrosnita, intabularea dreptului de proprietate publică al pârâtei, Comuna Bucoșnița, a fost dispusă cu nesocotirea dreptului de proprietate al Statului Român, iar pârâta Comuna Bucoșnița nu a solicitat retrocedarea terenurilor, cu respectarea procedurilor speciale privind retrocedările de terenuri forestiere. Prin urmare, înscrierea, în cartea funciară, a dreptului de proprietate al pârâtei este greșită având în vedere că actul normativ care a stat la baza înscrierii este doar un act de atestare, nu un act constitutiv sau translativ de drepturi, așa cum impun prevederile din Legea nr. 7/1996. Prevederile cuprinse în H.G. nr. 532/2002, avute în vedere la intabulare, atestă împrejurarea că pârâta are în proprietate 838 ha de "pășune cu vegetație forestieră", iar suprafața înscrisă în amenajamentul silvic și aflată în administrarea reclamantei are categoria de folosința "pădure". Prin mai multe documentații cadastrale depuse de către pârâtă la B.C.P.I. Caransebeș, în baza anexei 20 poziția 24 din H.G. nr. 532/2002, s-a dispus înscrierea în cartea funciara a dreptului de proprietate al pârâtei pentru o suprafață mult mai mare decât cele 838 ha din inventarul centralizat al bunurilor care aparțin domeniului public al Comunei Bucosnita, aprobat prin H.G. nr. 532/2002.

Apărările formulate în cauză La data de 21 aprilie 2020, intimata-pârâtă Unitatea Administrativ Teritorială Bucoșnița, prin email, a transmis întâmpinările formulate cu privire la recursurile exercitate în cauză. Prin întâmpinarea formulată cu privire la recursul exercitat de recurenta-reclamantă Romsilva, intimata-pârâtă a solicitat admiterea excepției și constatarea lipsei calității procesuale active a recurentei, admiterea excepției inadmsibilității acțiunii, iar pe fond, respingerea recursului, ca nefondat, menținerea soluției curții de apel, ca temeinică și legală, și obligarea la plata cheltuielilor de judecată. Prin întâmpinarea formulată cu privire la recursul exercitat de intervenient, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, menținerea soluției curții de apel, ca temeinică și legală, și obligarea la plata cheltuielilor de judecată. La data de 12 mai 2020, recurenta-reclamantă Regia Națională a Pădurilor - Romsilva - Direcția Silvică Caraș-Severin a depus întâmpinare prin care a solicitat admiterea recursului exercitat de intervenient, comunicată, conform dovezilor aflate la filele x, iar la aceeași dată a formulat răspuns la întâmpinarea depusă de intimata-pârâtă, prin care a solicitat respingerea excepțiilor invocate, ca neîntemeiate. Referitor la solicitarea intimatei-pârâte UAT Comuna Bucoșnița, din cuprinsul întâmpinării, cu privire la admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a recurentei-reclamantei Regia Națională a Pădurilor Romsilva- Direcția Silvică Caraș-Severin și a excepției inadmisibilității acțiunii, prin încheierea de admitere în principiu a recursurilor, Înalta Curte a constatat că nu sunt veritabile excepții, care să poată fi analizate cu prioritate de către instanța de recurs, ci sunt apărări de fond, care vor fi analizate odată cu soluționarea recursului.

Raportul de filtru: Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 21 octombrie 2020, completul de filtru a admis în principiu recursurile declarate de reclamanta Regia Națională a Pădurilor - Romsilva - Direcția Silvică Caraș-Severin și de intervenientul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Caraș-Severin împotriva deciziei civile nr. 15/2020 din 30 ianuarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă și a stabilit termen de judecată, în ședință publică, la data de 16 decembrie 2020, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: Recursurile declarate de reclamanta Regia Națională a Pădurilor - Romsilva - Direcția Silvică Caraș-Severin și de intervenientul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Caraș-Severin au caracter nefondat, pentru considerentele ce vor succeda: În ceea ce privește critica formulată de reclamanta Regia Națională a Pădurilor - Romsilva - Direcția Silvică Caraș-Severin întemeiată pe motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., din perspectiva interpretării și aplicării greșite a normelor legale care recunosc acesteia calitate procesuală activă în prezenta cauză, Înalta Curte reține că este nefondată. În mod eronat susține recurenta-reclamantă că, în soluționarea excepției lipsei calității sale procesuale pasive, instanțele fondului trebuiau să țină seama de faptul că, în asemenea situații, aceasta acționează în numele și interesul statului, pentru apărarea proprietății publice forestiere a acestuia, ceea ce i-ar fi justificat demersul și astfel, îi legitima poziția de reclamantă. În realitate, acțiunea având ca obiect constatarea dreptului de proprietate publică al statului asupra imobilului înscris în CF x UAT Bucoșnița (teren extravilan de 420.035 mp, corespondentul imobilului cu numărul topografic x din CF pe hârtie 576 Petroșnița sub B1 din cartea funciară x UAT Bucoșnița), și a dreptului de administrare al Romsilva asupra aceluiași imobil a fost promovată de reclamantă în nume propriu, și nu în reprezentarea Statului Român. Solicitarea reclamantei de a atrage în proces și statul, prin formularea unei cereri de introducere forțată, în temeiul art. 68 C. proc. civ., a fost apreciată neadecvată de instanță, față de mijlocul procedural folosit, fiind respinsă ca inadmisibilă de instanța de apel. Ca atare, raportat la obiectul învestirii, la temeiul juridic al pretențiilor, instanțele au avut de verificat, în mod prioritar, conform dispozițiilor art. 248 C. proc. civ., dacă este legitimat procesual activ cel care a inițiat demersul în instanță respectiv, în termenii art. 36 C. proc. civ., dacă există identitate între părțile raportului juridic și cel care afirmă că este titularul dreptului disputat. Or, sub acest aspect, s-a constatat în mod corect că, acționând în nume propriu, iar nu în temeiul unui mandat, reclamanta a pretins să se constate că Statul Român este titularul dreptului de proprietate publică asupra imobilului - teren menționat în acțiune, iar Romsilva este titulara dreptului de administrare asupra aceluiași imobil. Întemeindu-și în drept cererea, reclamanta a făcut referire la dispozițiile art. 11 din Legea nr. 46/2008, ale art. 3 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, care se referă la fondul forestier proprietate publică a statului, respectiv, la domeniul public al statului. Așadar, ceea ce se pretinde este faptul că un alt subiect de drept (statul) decât cel care acționează în instanță este titularul dreptului subiectiv a cărui constatare pe cale judiciară se urmărește, pentru ca, în mod subsecvent, grefat pe această constatare prealabilă, să se poată deduce și constata dreptul de administrare al reclamantei, ca dezmembrământ al dreptului de proprietate publică. Or, protecția dreptului de proprietate publică, inclusiv prin recurgerea la calea acțiunii în justiție, o realizează titularul acestui drept, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 865 C. civ., conform cărora obligația apărării în justiție a proprietății publice revine titularului acesteia, în timp ce titularii drepturilor corespunzătoare proprietății publice sunt obligați să îl informeze pe proprietar cu privire la orice tulburare adusă dreptului de proprietate publică și să îl introducă în proces pe titularul dreptului de proprietate publică, în condițiile prevăzute de C. proc. civ. În ce-l privește pe titularul unui drept de administrare, acesta are la îndemână acțiunea confesorie, prin intermediul căreia își poate apăra propriul drept, el putând dispune de bunul dat în administrare în condițiile stabilite de lege sau în actul de constituire (art. 868 alin. (2) C. civ., art. 870 C. civ.). În speță, astfel cum s-a arătat, reclamanta tinde la protecția și constatarea unui drept - de proprietate publică - al cărui titular nu este, pentru a putea pretinde subsecvent, un drept de administrare, recunoscut de lege, în măsura în care este vorba despre fondul forestier proprietate publică a statului. În acest sens, dispozițiile art. 11 din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, invocate în cauză, stabilesc că "Fondul forestier proprietate publică a statului se administrează de Regia Națională a Pădurilor Romsilva, regie autonomă de interes național, aflată sub autoritatea statului, prin autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură…". Așadar, este suficient să se constate că terenul forestier aparține proprietății publice a statului, pentru ca în mod implicit să rezulte, conform legii, că dreptul de administrare aparține Romsilva. Aceasta înseamnă că soluția asupra celui de-al doilea capăt de cerere este nu doar subsecventă primei solicitări - referitoare la constatarea dreptului de proprietate publică al statului - ci chiar implicită, adică presupusă, conținută în mod necesar de modalitatea de soluționare a acestuia. De aceea, față de motivele și cauza acțiunii (dreptul de administrare decurgând din dreptul de proprietate publică al statului, a cărui constatare să se obțină prioritar) rezultă că, într-adevăr, reclamanta a inițiat un demers pentru care nu are legitimare procesuală, nefiind nici titularul dreptului de proprietate publică, nici mandatată de acest titular să acționeze în instanță. Ca atare, dreptul de administrare, în maniera invocată, nu are o existență de sine stătătoare și nu putea fi supus analizei instanței în mod distinct de pretenția vizând constatarea dreptului de proprietate publică, câtă vreme se grefează în mod necesar pe acesta, astfel încât, în absența constatării lui, este inutilă și lipsită de substanță orice verificare jurisdicțională ulterioară. Pentru aceleași argumente, este nefondată și critica recurentei -reclamante conform căreia ar fi rămas neanalizat capătul de cerere referitor la constatarea dreptului de administrare al acesteia, în condițiile în care instanțele fondului au reținut că soluția asupra acestuia decurge în mod necesar din cea dată cererii privind dreptul de proprietate publică al statului. În realitate, prin demersul efectuat, reclamanta tinde să pună în discuție - într-un cadru procesual inadecvat - efectele H.G. nr. 532/2002, prin care imobilul în litigiu a trecut din domeniul public al statului în proprietatea publică a comunei Bucoșnița, fiind înscris ca atare (sub numele acestui din urmă titular) în cartea funciară. Altfel spus, statul, în numele căruia, în mod nejustificat, susține reclamanta că ar acționa și ca atare, l-ar reprezenta în proces, a emis un act normativ administrativ, prin care a dispus într-o anumită modalitate cu privire la teren, fără să fie inițiate ulterior acțiuni care să vizeze legalitatea respectivei hotărâri de Guvern și fără ca statul să se prevaleze în continuare de dreptul său de proprietate publică. În acest context, acțiunea reclamantei care, în nume propriu, pretinde constatarea dreptului de proprietate publică al statului și, derivat din acesta, a dreptului său de administrare, este una promovată de o persoană care nu-și justifică în niciun fel legitimarea procesuală. Sunt, de asemenea, nefondate susținerile recurentei conform cărora instanța de apel ar fi nesocotit dezlegări ale instanței supreme conținute într-o decizie de speță (nr. 412/2016) și respectiv, într-o decizie dată în recurs în interesul legii (nr. 15/2011), apte să conducă la o altă soluție în cauză. În realitate, respectivele trimiteri la jurisprudență instanței supreme s-au constituit în simple argumente în susținerea căii de atac cu privire la care instanța de apel nu era ținută a le examina, apreciind că probelele administrate sunt suficiente pentru a-i forma convingerea cu privire la soluția ce urmează a fi pronunțată. De altfel, prin decizia în interesul legii menționată, s-a dat dezlegare chestiunii referitoare la calitatea procesuală activă a Romsilva în plângerile formulate în procedura prevăzută de art. 53 din Legea nr. 18/1991, deci fără nicio legătură cu cadrul prezentei judecăți. De asemenea, în privința celeilalte decizii, de speță, s-a reținut legitimarea procesuală activă a Romsilva care, într-o acțiune în revendicare, procedase în calitate de reprezentant al statului, iar nu în nume propriu. Celelalte aspecte deduse judecății prin motivele de recurs - referitoare la modalitatea în care intimata-pârâtă a dobândit dreptul de proprietate publică, la natura actului de atestare a apartenenței bunului la domeniul public de interes local, la valoarea normativă inferioară a hotărârii de Guvern în raport cu două legi organice (nr. 18/1991 și nr. 46/2008) care ar recunoaște apartenența terenurilor în litigiu la domeniul public al statului - vizează fondul litigiului și ca atare, excedează analizei pe care o poate realiza instanța supremă, raportat la soluțiile adoptate în cauză, privind cadrul procesual al judecății. În ceea ce privește critica formulată de intervenientul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Caraș-Severin întemeiată pe motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., din perspectiva respingerii cererii de intervenție forțată, Înalta Curte reține că este nefondată. În drept, conform prevederilor art. 68 alin. (1) din C. proc. civ. "(1) Oricare dintre părți poate să cheme în judecată o altă persoană care ar putea să pretindă, pe calea unei cereri separate, aceleași drepturi ca și reclamantul." Din conținutul textului legal redat rezultă că, pentru admisibilitatea unei astfel de cereri, se impune ca persoana chemată în judecată să poată pretinde aceleași drepturi subiective ca și reclamantul din cererea principală. Curtea de apel, constatând că reclamanta nu urmărește să preîntâmpine declanșarea unui litigiu ulterior de către terțul intervenient forțat, care ar putea pretinde aceleași drepturi ca aceasta, ci urmărește constatarea propriului drept de administrare ca urmare a constatării dreptului de proprietate publică al Statului Român, (în calitate de intervenient forțat), a reținut că, în mod greșit, tribunalul a admis cererea de intervenție forțată, și pe cale de consecință, a respins-o ca inadmisibilă. În acest context, critica de nelegalitate formulată de recurentul-intervenient, potrivit căreia instanța de apel, în mod greșit, a respins cererea de intervenție forțată, în raport de împrejurarea că, în cauză, a fost dovedită apartenența imobilului în litigiu la domeniul public al Statului Român, este nefondată. Aceasta, întrucât instanța învestită cu soluționarea unei cereri de intervenții forțate nu este chemată să analizeze însăși temeinicia dreptului pe care intervenientul forțat ar putea să îl pretindă, fiind fără relevanță, în speță, împrejurarea că imobilul în litigiu se află în proprietatea Statului Român, așa cum se susține, acesta fiind înscris în cartea funciară CF x Petroșnița, (corespondent a CF x UAT Bucoșnița al imobilului cu nr. topografic x), admisibilitatea cererii de intervenție forțată presupunând examinarea de către instanță a existenței unei identități între dreptul subiectiv dedus judecății de către reclamant și cel pretins de către terțul intervenient. Pe de altă parte, aspectele deduse judecății prin criticile de nelegalitate - referitoare la prevederile Legii nr. 18/1991 și nr. 46/2008 care ar recunoaște apartenența imobilului în litigiu la domeniul public al statului - vizează fondul litigiului și, în consecință, excedează analizei pe care o poate realiza instanța supremă, raportat la soluția pronunțată în cauză și care formează obiect al cenzurii în recurs. De altfel, nici aserțiunea intervenientului potrivit căreia înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate în favoarea pârâtei ar fi greșită, întrucât actul care a stat la baza înscrierii este un act de atestare a dreptului de proprietate, iar nu unul constitutiv sau translativ de drepturi, nu poate fi analizat în prezentul cadru procesual, în contextul în care instanțele de fond nu au fost învestite cu o astfel de cerere. Totodată, prin intermediul instituției prevăzute de art. 68 C. proc. civ., terțului intervenient forțat nu i se pot acorda drepturi printr-o hotărâre judecătorească, în lipsa formulării chiar de către aceasta a unei atare cereri. Or, Statul Român nu a formulat o cerere principală prin care să solicite constatarea existenței unui drept de administrare în favoarea sa cu privire la imobilul în litigiu. În consecință, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile declarate de reclamanta Regia Națională a Pădurilor - Romsilva - Direcția Silvică Caraș-Severin și de intervenientul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Caraș-Severin împotriva deciziei nr. 15/2020 din 30 ianuarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, ca nefondate. Cu privire la cererea formulată de intimata Unitatea Administrativ teritorială Bucoșnița de acordare a cheltuielilor de judecată, constând în onorariu de avocat în cuantum de 5776,26 RON RON, potrivit facturilor fiscale seria x nr. x din 02 decembrie 2020, respectiv seria x nr. x din 22 aprilie 2020, depuse la dosarul cauzei, filele x, Înalta Curte, în aplicarea prevederilor art. 453 din C. proc. civ. și constatând că recurenta-reclamantă Regia Națională a Pădurilor - Romsilva - Direcția Silvică Caraș-Severin și recurentul-intervenient Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Caraș-Severin sunt părți căzute în pretenții, va admite cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimată și le va obliga, în solidar, pe reclamanta Regia Națională a Pădurilor - Romsilva prin Direcția Silvică Caraș-Severin și pe intervenientul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice -Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Caraș-Severin la plata, către intimata Unitatea Administrativ teritorială Bucoșnița a sumei de 5776,26 RON reprezentând onorariu de avocat.