ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 225/2022

Ședința publică din data de 3 februarie 2022

I. Circumstanțele cauzei:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Vaslui la data de 08.04.2021, reclamanții A., B. și C., au solicitat, în contradictoriu cu pârâtele D., E. și F., anularea actului de dezmoștenire emis de BNP G. și autentificat prin încheierea nr. 978/30.06.2004, precum și anularea parțială a certificatului de moștenitor legal nr. 23/21.05.2020 emis de Biroul Individual Notarial H. - cu privire la moștenitori și includerea reclamanților în acest certificat la rubrica "moștenitori".

2.1 Prin sentința civilă nr. 1927 din 10 septembrie 2021, Judecătoria Vaslui a admis excepția necompetentei teritoriale, invocată de pârâte, și a dispus declinarea competenței soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București

În motivare, s-a reținut faptul că acțiunea în anularea actului notarial prin care reclamanții au fost dezmoșteniți, precum și a certificatului de moștenitor reprezintă cereri privitoare la moștenire, ce se soluționează de către judecătoria în a cărei rază teritorială s-a aflat ultimul domiciliu al lui de cuius, conform art. 118 C. proc. civ.

Cum din certificatul de deces, cât și din certificatul de moștenitor legal nr. 23/21.05.2020 rezultă că la data decesului domiciliul defunctei era în mun. București, instanța a admis excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Vaslui și a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

2.2 Învestită prin declinare, Judecătoria Sectorului 2 București, sentința civilă nr. 12568 din 23 noiembrie 2021, a admis excepția necompetentei teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Vaslui, și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, în conformitate cu prevederile art. 118 C. proc. civ., în materie de moștenire, competența teritorială este una exclusivă și de ordine publică de la care părțile nu pot deroga.

Chiar dacă din cuprinsul certificatului de deces a rezultat că defuncta a avut ultimul domiciliu pe raza Sectorului 2 a municipiului București, iar din verificările efectuate în evidențele stării civile a reieșit că defuncta a avut ultimul domiciliu pe raza Sectorului 5 a municipiului București, din probele administrate a rezultat că defuncta a locuit în mod statornic și decesul acesteia a survenit în localitatea Negrești, județul Vaslui, în cauză impunându-se stabilirea instanței competente teritorial să soluționeze cauza în funcție de locuința statornică și principală a defunctei.

Pentru aceste considerente, Judecătoriei Vaslui îi revine competența să soluționeze cererea de chemare în judecată.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la prezentul conflict negativ de competență

Raportat la obiectul litigiului dedus judecății, respectiv anularea actului de dezmoștenire emis de BNP G. și autentificat prin încheierea nr. 978/30.06.2004, precum și anularea parțială a certificatului de moștenitor legal, competența teritorială este absolută, fiind reglementată de dispoziții de ordine publică.

Sunt de avut în vedere, sub acest aspect, dispozițiile art. 118 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora:

"În materie de moștenire, până la ieșirea din indiviziune, sunt de competența exclusivă a instanței celui din urmă domiciliu al defunctului: 1. cererile privitoare la validitatea sau executarea dispozițiilor testamentare; 2. cererile privitoare la moștenire și la sarcinile acesteia, precum și cele privitoare la pretențiile pe care moștenitorii le-ar avea unul împotriva altuia; 3. cererile legatarilor sau ale creditorilor defunctului împotriva vreunuia dintre moștenitori sau împotriva executorului testamentar."

Prin urmare, în materie succesorală, până la ieșirea din indiviziune, competența aparține în mod exclusiv instanței de la ultimul domiciliu al defunctului. Problema care a generat desesizarea celor două instanțe aflate în conflict îl constituie interpretarea diferită a noțiunii de "ultim domiciliu" al defunctei, prima instanță, reținând în motivarea soluției de declinare a competenței domiciliul din cartea de identitate și din certificatul de moștenitor, iar a doua instanță acordând valențe locuinței de fapt a defunctei, unde a intervenit și decesul acesteia.

Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 954 alin. (2) C. civ.:

"Moștenirea se deschide la ultimul domiciliu al defunctului. Dovada ultimului domiciliu se face cu certificatul de deces sau, după caz, cu hotărârea judecătorească declarativă de moarte rămasă definitivă".

În cauza dedusă judecății, din certificatul de deces eliberat de pe urma defunctei I., aflat la dosarul Judecătoriei Vaslui, reiese că aceasta a avut ultimul domiciliu în municipiul București.

Împrejurarea că anterior decesului defuncta a locuit în mod statornic în localitatea Negrești din județul Vaslui, aspect confirmat de probele administrate în cauză, unde a intervenit și decesul acesteia, nu are relevanță cu privire la stabilirea instanței competente teritorial, câtă vreme la determinarea instanței competente trebuie să se țină seama de ultimul domiciliu al defunctei, astfel cum acesta este stabilit prin dispozițiile art. 954 alin. (2) C. civ.

Față de aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 3 februarie 2022.