ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 210/2022

HOTĂRÂRE

02.02.2022

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2022
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 210/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 2 februarie 2022

asupra conflictului negativ de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal la data de 21 ianuarie 2021, Cabinet medical veterinar - A. a solicitat, în contradictoriu cu Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor - ANSVSA și Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița - DSVSA și în baza Legii nr. 554/2004, modificată și completată, obligarea pârâtelor la achitarea sumei de 70.000 RON (respectiv 10.000 RON/lună de la data intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019 și până la apariția Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 117/2020, adică de la 16 decembrie 2019 până la 24 iulie 2020), conform art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, precum și dobânda legală calculată asupra sumelor datorate lunar, de la data scadenței acestora și până la data plății efective, sume ce urmează a fi actualizate cu rata inflației, reclamantul considerând că este în prezența unui refuz al ANSVSA de a-i soluționa favorabil cererea pentru perioada anterioară Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 117/2020, când suma de 10.000 RON/lună se acorda fiecărui deținător de contract (valid), fără decont justificativ.

Hotărârile care au generat conflictul de competență:

2.1. Prin sentința civilă nr. 3011 din 6 mai 2021, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale. A declinat, în favoarea Curții de Apel București, competența de soluționare a cauzei.

Reținând că reclamantul și-a întemeiat pretențiile pe dispozițiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, a constatat, în raport de art. 10 din lege, că întrucât autoritatea publică pârâtă are rang central, competența de primă instanță aparține curții de apel din raza teritorială a reclamantului.

2.2. Prin sentința civilă nr. 1272 din 21 septembrie 2021, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale. A declinat cauza, spre competentă soluționare, Judecătoriei Slobozia.

Curtea a reținut că obiectul cauzei deduse judecății privește obligarea pârâtelor la plata sumei de 70.000 RON, cauza juridică a cererii reprezentând-o un act administrativ asimilat, respectiv contractul nr. x/1999 privind prestarea serviciilor sanitar veterinare, încheiat de reclamant cu pârâta Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița.

Prin prisma art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, curtea a constatat că raportul juridic dedus judecății nu este unul de contencios administrativ pentru că nu vizează cenzurarea vreunui act administrativ atipic ci tocmai neexecutarea obligației de plată a prețului serviciilor prestate în temeiul contractului încheiat de părți. De asemenea, a constatat că obiectul cauzei nu privește un litigiu apărut în faza premergătoare încheierii acestuia, nu este legat de încheierea contractului administrativ și nu vizează anularea sa, astfel încât nu sunt aplicabile nici dispozițiile art. 8 alin. (2) teza întâi din Legea nr. 554/2004.

Cum, în realitate, litigiul decurge din executarea contractului administrativ, curtea de apel a reținut că devine incidentă teza a doua a art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 care statuează fără echivoc asupra competenței de soluționare a instanțelor civile.

Raportat la valoarea litigiului, curtea a constatat competența materială a judecătoriei, față de prevederile art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., iar din punct de vedere teritorial, văzând sediul pârâtei DSVSA Ialomița, a declinat competența în favoarea Judecătoriei Slobozia.

2.3. Prin sentința civilă nr. 2593 din 4 noiembrie 2021, Judecătoria Slobozia a admis excepția necompetenței materiale, invocată de pârâta Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița. A declinat competența de soluționare a cauzei, având ca obiect anulare act, în favoarea Curții de Apel București. A constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat cauza la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia. A suspendat judecata până la soluționarea conflictului.

S-a reținut că între reclamant și Ministerul Agriculturii și Alimentației s-a încheiat contractul de concesionare nr. x/1997, iar între reclamant și ANSVSA prin DSVSA Ialomița s-a încheiat actul adițional nr. x/2014 la contractul de concesiune nr. x/1999.

A constatat că reclamantul a solicitat obligarea pârâtelor la plata unor sume de bani conform art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019 și că acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, arătându-se că ANSVSA a refuzat, în mod nejustificat, să-i soluționeze cererea.

Instanța a apreciat că litigiul nu decurge din executarea contractelor administrative conform ultimei teze a art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, întrucât obiectul cererii, respectiv obligarea pârâtelor la plata sumei de 70.000 RON și a dobânzii aferente nu-și are temeiul în contract ci în dispozițiile Legii nr. 236/2019.

A reținut, așadar, că litigiul nu presupune soluționarea unor aspecte ce țin de executarea contractului ci încheierea respectivelor contracte constituie doar una dintre condițiile cerute de lege pentru a beneficia de dispozițiile Legii nr. 236/2019 astfel cum rezultă din art. IV alin. (1).

S-a reținut astfel, în temeiul art. 96 pct. 1 C. proc. civ. și art. 10 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004, că aparține Curții de Apel București competența, având în vedere calitatea pârâtei ANSVSA de autoritate publică centrală și sediul reclamantului, în localitatea Căzănești, județul Ialomița.

II. Considerentele Înaltei Curți

Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal în considerarea argumentelor ce succed:

Cererea de chemare în judecată care a generat declinările reciproce de competență este o acțiune prin care, în baza Legii nr. 554/2004, reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița, obligarea pârâtelor la achitarea unei sume de bani (respectiv 10.000 RON/lună pentru perioada indicată), sumă ce i se cuvine, în temeiul art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019.

Se constată că instanțele aflate în conflict au determinat în mod diferit competența materială și teritorială de soluționare a cauzei în raport de obiectul acțiunii, prin calificarea litigiului ca fiind unul care ține de executarea unei obligații contractuale sau de îndeplinirea unei obligații legale.

Se observă că reclamantul, în calitatea sa de beneficiar al contractului de concesiune și-a întemeiat pretențiile pecuniare pe dispozițiile art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019.

Astfel, potrivit art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019 "Beneficiarii contractelor de concesiune și/sau prestări servicii prevăzute la alin. (2) al art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, primesc lunar, pentru fiecare contract, suma de 10.000 RON din bugetul Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, până la finalizarea acestora".

Ca atare, în cauză se urmărește recuperarea unor sume de bani solicitate în temeiul unui act normativ, Legea nr. 236/2019, reclamantul apreciind că pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor refuză soluționarea cererii sale în mod nejustificat.

În aceste condiții, se constată că litigiul decurge din nerespectarea, de către o autoritate publică, a prevederii legale care recunoaște un beneficiu patrimonial titularilor unor contracte de concesiune, beneficiu care nu face obiect al contractului (nu ține de prestațiile asumate de părți). Ca atare, solicitarea nu are legătură cu încheierea și respectiv, nici cu executarea unor astfel de contracte, pentru a fi operabilă distincția prevăzută de art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Acest aspect reiese cu claritate și din cuprinsul cererii de chemare în judecată, instanța fiind învestită cu o acțiune formulată în baza Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, prin care reclamantul a considerat că există, din partea pârâtei, un refuz nejustificat de soluționare a unei cereri.

Potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, se asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat al unei autorități publice de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termen legal.

Prin urmare, obiectul cererii deduse judecății vizează refuzul nejustificat al autorității de a soluționa într-un termen rezonabil cererea reclamantului, respectiv de a achita suma de bani în temeiul art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, nefiind vorba de un litigiu care decurge din executarea contractelor administrative.

În limitele astfel trasate, dând eficiență și principiului disponibilității care guvernează procesul civil, în stabilirea competenței teritoriale se vor avea în vedere dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora instanța de la domiciliul reclamantului este competentă să soluționeze cererea.

Calitatea pârâtei Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor de autoritate centrală, organ al administrației publice centrale, se desprinde dintr-o serie de acte normative, respectiv Ordonanța Guvernului nr. 42/2004, art. 5 lit. a) și Anexa nr. 1, Hotărârea Guvernului nr. 1415/2009, art. alin. (1) și (3).

În raport de calitatea pârâtei, se vor avea în vedere prevederile alin. (1) al art. 10 din Legea nr. 554/2004, care stipulează în sensul că litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel.

Pentru toate aceste motive, se va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea secției a IX-a de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București.