ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2018/2021

Cererile de chemare în garanție și soluțiile pronunțate asupra acestora La 24 iunie 2010, în cauza înregistrată spre rejudecare după casare, pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă sub nr. x/2005, au formulat cereri de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice pârâții A., B. și C., D. și E., F. și G. . Prin cererile de chemare în garanție, pârâții au solicitat ca, în cazul în care vor cădea în pretenții, să se dispună în baza art. 50 și 50 1 din Legea nr. 10/2001 modificată prin Legea nr. 1/2009, obligarea chematului în garanție la restituirea prețului de piață al imobilului, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare. În motivarea cererilor de chemare în garanție s-a arătat că apartamentele au fost dobândite de pârâți în baza contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995. S-a arătat că prin cererea de chemare în judecată, întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. civ. și art. 46 alin. (2) și (5) din Legea nr. 10/2001, reclamantele H. și I. au solicitat restituirea în natură, liber de orice sarcini, a imobilului situat în București, B-dul x nr. 57, sectorul 2 și constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în baza Legii nr. 112/1995. În situația în care se apreciază că titlul reclamantelor este preferabil, devin incidente dispozițiile art. 50 și art. 50 1 din Legea nr. 1/2009, în sensul că pârâții sunt îndreptățiți la restituirea prețului de piață al imobilului, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare. La 13 decembrie 2010, pârâta J. a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, solicitând ca, în ipoteza admiterii acțiunii reclamantelor, să se dispună obligarea chematului în garanție la plata prețului de piață al apartamentului nr. x, dobândit de autoarea sa, K., prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x/12.05.1997. În drept au fost invocate dispozițiile art. 50 și 50 1 din Legea nr. 10/2001 modificată și actualizată. Prin încheierea de ședință din 20 ianuarie 2012, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a luat act de renunțarea la cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, formulată de pârâții D. și E.. Prin sentința civilă nr. 1730/01.10.2013, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis, în parte, cererea de chemare în garanție formulată de pârâta J. în contradictoriu cu chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice și l-a obligat la restituirea prețului achitat în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. x/12.05.1997 (încheiat între Primăria Municipiului București prin mandatar S.C. Foișor S.A., în calitate de vânzător și K., în calitate de cumpărător), respectiv la plata sumelor achitate în perioada 16.04.1997-08.01.2008, actualizate cu indicele de inflație începând de la momentul efectuării fiecărei plăți până la data plății efective. În motivare, a reținut că pârâta J. este unica moștenitoare a defunctei K., decedată la 01.11.2007 (potrivit certificatului de moștenitor nr. x/11.12.2007 - dosarul de apel), aceasta din urmă dobândind dreptul de proprietate asupra imobilului situat în București, B-dul x nr. 57, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x/12.05.1997, contract a cărui nulitate absolută a fost constatată prin prezenta sentință. Având în vedere considerentele privind reaua-credință a părților la încheierea contractului de vânzare-cumpărare menționat, încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995, a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 50 din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 1/2009 (anterior datei la care a fost formulată cererea de chemare în garanție - 13.12.2010 - dosar nr. x/2005), pentru restituirea prețului de piață al apartamentului către pârâta J.. Astfel, față de conținutul dispozițiilor art. 50 alin. (2) 1 și art. 50 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată, au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor titularii contractelor de vânzare-cumpărare ce au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, spre deosebire de chiriașii cumpărători ale căror contracte de vânzare-cumpărare au fost încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995. Aceștia din urmă sunt îndreptățiți la restituirea prețului actualizat, conform dispozițiilor art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată, iar pârâta J. se încadrează în această categorie. În acest sens, instanța a avut în vedere faptul că, prin prezenta hotărâre, s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. x/12.05.1997, reținându-se nerespectarea prevederilor Legii nr. 112/1995 și reaua-credință a chiriașului cumpărător. Prin sentința civilă nr. 271/29.02.2016, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis cererea de completare a sentinței nr. 1730/01.10.2013, cerere formulată de pârâții G., F., C., B. și A. în contradictoriu cu chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice, a completat sentința în sensul că: - a admis, în parte, cererea de chemare în garanție formulată de pârâții G. și F. și a obligat chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice la restituirea către aceștia a prețului achitat conform contractului de vânzare-cumpărare nr. x/07.11.1996, actualizat cu indicele de inflație începând de la momentul efectuării fiecărei plăți în temeiul contractului, până la data restituirii efective a prețului de către chematul în garanție; - a admis, în parte, cererea de chemare în garanție formulată de pârâții C. și B. și a obligat chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice la restituirea către aceștia a prețului achitat conform contractului de vânzare-cumpărare nr. x/16.12.1996, actualizat cu indicele de inflație începând de la momentul efectuării plății în temeiul contractului, până la data restituirii efective a prețului de către chematul în garanție; - a admis, în parte, cererea de chemare în garanție formulată de pârâta A. și a obligat chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice la restituirea către aceasta a prețului achitat conform contractului de vânzare-cumpărare nr. x/14.10.1997, actualizat cu indicele de inflație începând de la momentul efectuării fiecărei plăți în temeiul contractului, până la data restituirii efective a prețului de către chematul în garanție. Considerentele acestei instanțe au fost următoarele: Cei cinci pârâți au învestit instanța cu cereri de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice cu privire la restituirea prețului de piață achitat cu privire la apartamentele ce fac obiectul cererii principale, iar instanța a omis să se pronunțe și cu privire la aceste cereri incidentale. S-a constatat că, fiind admisă cererea principală, s-a impus analizarea cererilor de chemare în garanție în aplicarea dispozițiilor art. 50 alin. (2) și 50 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare. În speță, pârâții au solicitat obligarea chematului în garanție la plata prețului plătit potrivit documentelor aflate la dosar, invocând cele două texte legale indicate mai sus. La fila x în volumul 1 se află contractul nr. x/14.10.1997, încheiat de pârâta A. cu privire la apartamentul nr. x, scara A din imobilul situat în B-dul x nr. 57, potrivit căruia această pârâtă a achitat prețul de 6.252.063 RON. La fila x în volumul 1 se află contractul nr. x/16.12.1996, încheiat de C. și B. cu privire la apartamentul nr. x, potrivit căruia au achitat cu titlu de preț suma de 23.445.894 RON prin chitanța nr. x/16.12.1996. La fila x în volumul 1 se află contractul nr. x/07.11.1996, încheiat de G. și F. cu privire la apartamentul nr. x, potrivit căruia au achitat cu titlu de preț suma de 24.337.942 RON prin chitanțele nr. 5671/24.10.1996, nr. 5740/29.10.1996 și nr. 5952/07.11.1996. Întrucât cererea principală a fost admisă, instanța a constatat că toate considerentele care au stat la baza admiterii cererii de chemare în garanție formulate de J. sunt valabile și cu privire la cererile formulate de pârâții de mai sus. Raportat la concluziile sentinței nr. x/01.10.2013 privind reaua-credință a părților la încheierea contractului de vânzare-cumpărare menționat, încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995, tribunalul a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 50 din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 1/2009, pentru restituirea prețului de piață al apartamentului către acești pârâți. Astfel, față de conținutul dispozițiilor art. 50 alin. (2) 1 și art. 50 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată, au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor titularii contractelor de vânzare-cumpărare ce au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, spre deosebire de chiriașii cumpărători ale căror contracte de vânzare cumpărare au fost încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995. Aceștia din urmă sunt îndreptățiți la restituirea prețului actualizat, conform dispozițiilor art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată, iar pârâții se încadrează în această categorie.

Cererile de apel formulate de chematul în garanție Împotriva sentinței civile nr. 1730/01.10.2013 a formulat apel apelantul-chemat în garanție Ministerul Finanțelor Publice, arătând că hotărârea este, în parte, netemeinică și nelegală. În motivele de apel a reiterat excepția lipsei calității procesuale pasive, argumentând că în raport de principiul relativității efectelor contractului, acesta produce efecte numai între părțile contractante, neputând nici profita nici dăuna unui terț. Or, Ministerul Finanțelor Publice nu a fost parte la contractul de vânzare cumpărare încheiat de pârâta J. cu Primăria Municipiului București, prin mandatarul S.C. Foișor S.A., neexistând deci identitate între părțile raportului juridic și chematul în garanție. Potrivit jurisprudenței Înaltei Curți, obligația de plată întemeiată pe răspunderea vânzătorului pentru evicțiune, conform art. 1337 C. civ. sau obligația de restituire a prețului actualizat întemeiată pe principiile nulității actelor juridice nu se poate naște decât între părțile raportului juridic. Apelantul chemat în garanție a arătat că este vorba despre un raport juridic de drept privat având la bază un contract, or statul nu poate interveni într-un astfel de raport, în sensul de a stabili sub aspect juridic o altă persoană (instituție) răspunzătoare. Prevederile art. 50 alin. (3) din Legea 10/2001 nu sunt norme cu caracter procesual prin care să se acorde calitate procesuală pasivă Ministerului Finanțelor Publice. Prin modificarea alin. (3) din art. 50 din Legea nr. 10/2001 (introdus prin O.U.G. nr. 184/2002) s-a urmărit determinarea sursei din care vor fi restituite sumele de natura celor care sunt solicitate de reclamanții din prezenta cauză, fără însă ca prin aceasta să se creeze, cum s-a arătat, un raport obligational direct între persoanele îndreptățite să primească restituirea prețului actualizat corespunzător contractului anulat prin sentința judecătorească și Ministerul Finanțelor Publice, care numai administrează fondul cu această destinație. Nu se poate reține o novațiune de debitor, nefiind îndeplinite condițiile art. 1128 pct. 2 și art. 1132 C. civ., lipsind voința expresă de a nova și consimțământul expres al creditorului. Prin urmare, Primăria Municipiului București, prin mandatarul acestuia S.C. Foișor S.A., are calitate procesuală pasivă în cauza dedusă judecații, aceasta având calitatea de vânzător la încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu pârâta. În conformitate cu art. 1337 C. civ., instanța de fond ar fi trebuit să instituie răspunderea vânzătorului pentru evicțiune totală sau parțială prin fapta unui terț, ce nu poate fi înlăturată prin nici o dispoziție specială contrară. Împotriva sentinței civile nr. 271/29.02.2016 a formulat apel apelantul-chemat în garanție Ministerul Finanțelor Publice, prin care a argumentat că hotărârea este, în parte, netemeinică și nelegală. Apelantul a învederat că pârâții G., F., C., B. și A. au formulat cereri pentru restituirea prețului de piață al apartamentelor, iar nu cereri pentru restituirea prețului plătit actualizat cu indicele de inflație. Or, cele două sunt modalități distincte de despăgubire a foștilor chiriași, concepute pentru situații juridice distincte, astfel că instanța nu putea să considere din oficiu că pârâții au solicitat restituirea prețului plătit actualizat. A invocat și toate motivele dezvoltate în apelul împotriva sentinței civile nr. 1730/01.10.2013 vizând excepția lipsei calității procesuale pasive, incidența răspunderii vânzătorului pentru evicțiune conform art. 1337 C. civ., deci a Primăriei Municipiului București, aspectul că prevederile art. 50 alin. (3) din Legea 10/2001 nu sunt norme cu caracter procesual prin care să se acorde calitate procesuală pasivă Ministerului Finanțelor Publice și neîndeplinirea condițiilor pentru a se reține o novațiune de debitor.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel București Apelurile au fost respinse prin decizia civilă nr. 865A/18.10.2017 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, casată în parte prin decizia civilă nr. 825/02.04.2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, pricina fiind trimisă spre rejudecarea celor două apeluri declarate împotriva sentinței civile nr. 1730 din 1 octombrie 2013 și a sentinței civile nr. 271 din 29 februarie 2016, ambele pronunțate de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2005, sub aspectul modului de soluționare a cererilor de chemare în garanție.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel București în rejudecare Prin încheierea din 23 iunie 2021 instanța de apel a stabilit cadrul procesual în rejudecarea apelurilor declarate de chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice, sens în care a reținut că au calitatea de parte doar apelantul și titularii cererilor de chemare în garanție care s-au judecat cu acesta, respectiv intimații pârâți J., G., F., C., B. și A.. Prin urmare, decizia va fi pronunțată și va avea, atât în preambul, cât și în dispozitiv, doar aceste părți. În privința celorlalte părți, hotărârea a rămas definitivă prin respingerea recursurilor. Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia civilă nr. 1062A din 30 iunie 2021 a respins, ca nefondate, apelurile formulate de apelantul-chemat în garanție Ministerul Finanțelor Publice. În argumentarea soluției, a reținut că primul motiv de apel vizând limitele învestirii, invocat în privința sentinței civile nr. 271/29.02.2016, nu poate fi primit. Cererile de chemare în garanție au fost întemeiate atât pe dispozițiile art. 50, cât și pe dispozițiile art. 50 1 din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data depunerii cererilor de chemare în garanție, 24.06.2010. Dispozițiile art. 50 alin. (2) din lege reglementează restituirea prețului actualizat plătit în baza unor contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, desființate prin hotărâri judecătorești, iar dispozițiile art. 50 alin. (2) 1 și art. 50 1 din lege reglementează restituirea prețului de piață al imobilelor dobândite prin contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995. Prin invocarea ambelor ipoteze legale prin cererile de chemare în garanție, pârâții au învestit instanța atât cu cerere de acordare a prețului de piață, cât și cu cerere de restituire a prețului actualizat, chiar dacă terminologia folosită nu este extrem de riguroasă. Curtea a reținut și că formularea cererilor de chemare în garanție s-a făcut în anul 2010, deci cu mult anterior pronunțării Deciziei nr. 1/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție care a impus o mai mare rigoare în formularea acestui tip de cereri. De altfel, Decizia nr. 1/2015 are în vedere situația cererilor întemeiate doar pe dispozițiile art. 50 1 din lege, nu și situația cererilor întemeiate atât pe dispozițiile art. 50 alin. (2) cât și pe dispozițiile art. 50 1 din Legea nr. 10/2001. Prin urmare, apelantul pârât nu s-ar fi putut declarat surprins și vătămat în dreptul său de a se apăra, în sensul considerentelor deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu atât mai mult cu cât apărările formulate s-au întemeiat pe excepția lipsei calității procesuale pasive și nu pe neîndeplinirea condițiilor pentru restituirea prețului actualizat plătit reglementate de art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. În ceea ce privește al doilea motiv de apel vizând excepția lipsei calității procesuale pasive, invocat în privința ambelor sentințe apelate, s-a statuat că nici acesta nu poate fi primit. În mod corect instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a apelantului pârât Ministerul Finanțelor Publice, având în vedere faptul că prin dispozițiile art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 au fost reglementate reguli speciale cu privire la restituirea prețului reactualizat, plătit de chiriașii ale căror contracte încheiate în baza Legii nr. 112/1995 au fost desființate, reguli derogatorii de la principiile de drept comun care reglementează repunerea părților în situația anterioară sau garanția vânzătorului Primăria Municipiului București prin Primarul General pentru evicțiune. Potrivit acestor dispoziții, restituirea prețului actualizat se face de către Ministerul Finanțelor din fondul extrabugetar constituit potrivit dispozițiilor art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, independent de faptul că nu a fost parte în contractul desființat, independent de lipsa culpei sale în desființarea contractului sau în consumarea evicțiunii, în considerarea faptului că acesta a fost beneficiarul sumelor plătite cu titlu de preț. Dispozițiile art. 1337 și următoarele C. civ. sunt norme cu caracter general în materia evicțiunii, fiind înlăturate de la aplicare prin normele speciale cuprinse în art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, potrivit principiului specialia generalibus derogant. Chiar dacă Legea nr. 10/2001 nu instituie norme de ordin procesual, stabilește calitatea apelantului de debitor, astfel încât este justificată și calitatea sa procesuală pasivă, această condiție de exercițiu a acțiunii civile presupunând tocmai identitatea între pârâtul chemat în judecată și debitorul raportului juridic dedus judecății. În cauză nu se poate vorbi despre instituția novațiunii, întrucât aceasta reprezintă o modalitate de transformare a obligațiilor la latitudinea părților contractante, iar în speță a survenit o determinare pe cale legislativă a debitorului acestei categorii de obligații, având ca obiect restituirea prețului actualizat pentru contractele încheiate în baza Legii nr. 112/1995, desființate ulterior.

Recursul exercitat în cauză Împotriva ultimei decizii pronunțate de instanța de apel a formulat recurs chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București. Recurentul și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., susținând că decizia Curții de Apel a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material. Instanța a apreciat eronat că Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuală pasivă în cauză. Potrivit principiului relativității efectelor contractului, acesta produce efecte numai între părțile contractante, neputând nici profita, nici dăuna unui terț. Or, recurentul, din moment ce nu a figurat ca parte la încheierea contractului de vânzare-cumpărare între Municipiul București prin S.C. Foișor S.A. și pârâți, este terț față de acest contract. Recurentul a definit noțiunea de "calitate procesuală’’ cu referire la calitatea procesuală pasivă în ceea ce privește obligația de a plăti suma de bani reprezentând prețul actualizat. Pe plan procesual, calitate procesuală pasivă nu poate avea într-o astfel de acțiune decât unitatea administrativ-teritorială ce are calitate de vânzător, în speță Municipiul București, nicidecum Ministerul Finanțelor Publice, acesta din urmă nefiind parte în contractul de vânzare-cumpărare. În susținerea acestui punct de vedere, au fost prezentate mai multe argumente: Sub un prim aspect, s-a relevat că raportul juridic de drept privat are la bază un contract, iar statul nu poate interveni în cadrul acestuia pentru a se stabili o altă persoană răspunzătoare. În al doilea rând, prevederile art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 nu constituie norme cu caracter procesual prin care să se atribuie calitate procesuală pasivă Ministerului Finanțelor Publice. Legiuitorul a intervenit în acest sens în cadrul Legii nr. 10/2001 atunci când a considerat necesar, instituind prevederi cu caracter procesual, chestiune ce rezultă fără echivoc din formularea textului. Prin modificarea alin. (3) al art. 50 din Legea nr. 10/2001 s-a urmărit determinarea sursei din care vor fi restituite sumele de natura celor care sunt solicitate de reclamante în prezenta cauză, fără, însă, ca prin aceasta să se creeze un raport obligațional direct între persoanele îndreptățite la restituirea prețului actualizat corespunzător contractului anulat prin hotărârea judecătorească și Ministerul Finanțelor Publice, care numai administrează fondul cu această destinație. În al treilea rând, pentru a se reține opinia contrară, în sensul stabilirii ex lege a calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice în cadrul unor astfel de acțiuni, ar însemna ca prin lege să se creeze o novație de debitor, conform art. 1609 pct. 2 C. civ. Or, pe de o parte, novația nu operează fără consimțământul expres al creditorului, astfel cum rezultă din art. 1610 C. civ., iar, pe de altă parte, aceasta nu se prezumă, impunându-se ca intenția de a o face să rezulte din act - art. 1610 C. civ.. Legiuitorul a procedat în alte situații, când a urmărit în interes general schimbarea unui debitor prin novație, la respectarea normelor dreptului comun, stipulând expres în actul normativ novațiunea. Pe de altă parte, nici dispozițiile art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 nu sunt de natură să determine introducerea în cauză a Ministerului Finanțelor Publice și să îi acorde calitate procesuală pasivă, întrucât obligația de garanție pentru evicțiune are un conținut mai larg decât simpla restituire a prețului. În concluzie, Municipiul București este cel care are calitate procesuală pasivă în cauza dedusă judecății, vânzător la încheierea actului cu reclamanții. A afirmat recurentul că este greșită soluția instanței de apel și prin raportare la dispozițiile art. 1695 C. civ. (garanția pentru evicțiune). Deposedarea cumpărătorilor de imobilul ce face obiectul prezentului litigiu în urma anulării contractului de vânzare-cumpărare întrunește condițiile unei tulburări de drept prin fapta unui terț, mai ales în situația în care contractul a fost desființat cu reținerea relei credințe în momentul încheierii contractului. Însă, această tulburare de drept este de natură a angaja răspunderea contractuală pentru evicțiune totală a vânzătorului, respectiv Municipiul București în legătură cu pretențiile de restituire a prețului actualizat. De asemenea, răspunderea chematului în garanție nu poate fi antrenată și din perspectiva faptului că nu există o culpă a acestuia. În considerarea tuturor argumentelor prezentate, a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei de apel cu consecința respingerii cererilor de chemare în garanție ca fiind formulate împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Apărările formulate în recurs Intimații, deși legal citați în recurs, nu au depus întâmpinări. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia atacată, prin prisma criticilor învederate în cererea de recurs, Înalta Curte constată că recursul declarat de chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse: Preliminar, instanța consideră că se impun câteva observații relativ la legea procesuală aplicabilă litigiului, deoarece recurentul și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Față de data introducerii cererii de chemare în judecată, 13 august 2002, pricina este guvernată de dispozițiile cuprinse în C. proc. civ. de la 1865 și nu de cele din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., intrată în vigoare la 15.02.2013. Acest raționament se deduce din prevederile art. 24 ale legii noi, în care se stipulează: "Dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite după intrarea acesteia în vigoare.’’ Astfel, motivele de recurs vor fi supuse controlului judiciar în limitele trasate de dispozițiile art. 304 din Codul de procedură de la 1865 (ce reglementează cazurile de modificare și casare a hotărârii), neputând fi analizate conform art. 488 din Noul Cod, indicat în recurs. Critica prin care recurentul susține că nu justifică legitimare procesuală pasivă, față de art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 se subsumează motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., însă are un caracter nefondat. Înalta Curte reține că, în materia cererilor privind restituirea prețului apartamentului de care chiriașul, care a cumpărat în temeiul Legii nr. 112/1995, a fost evins sau deposedat, prin repunere în situația anterioară ca efect al constatării nulității contractului de vânzare-cumpărare care constituie titlul său de proprietate, sunt incidente prevederile art. 50 și 50 1 din Legea nr. 10/2001. Art. 50 alin. (2) și (2) 1 stabilește modalitatea de despăgubire în mod diferit, după cum au fost sau nu eludate prevederile Legii nr. 112/1995, în sensul acordării prețului actualizat plătit de chiriași, respectiv al prețului de piață al imobilelor. Aceeași distincție se desprinde și din interpretarea per a contrario a art. 50 1 alin. (1) al Legii nr. 10/2001, potrivit căruia "proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare". Din cuprinsul textelor legale menționate se desprinde concluzia că proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu nerespectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, au dreptul la restituirea prețului plătit pentru acel imobil, în valoare actualizată. În cazul acestui tip de acțiune, în care se solicită restituirea prețului actualizat, calitate procesuală pasivă o are Ministerul Finanțelor Publice, conform art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, care dispune: "Restituirea prețului prevăzut la alin. (2) și (2 1 ) se face de către Ministerul Economiei și Finanțelor (în prezent Ministerul Finanțelor Publice) din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare’’. Astfel, Ministerul Finanțelor Publice stă în proces în calitate de pârât în temeiul legii, respectiv al art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, această normă fiind cea care îi stabilește explicit obligația de a efectua plata prețului, în cazul promovării cu succes a unei cereri de chemare în judecată cu acest obiect. În raport de aceste rețineri, nu poate fi primit motivul prin care se reclamă încălcarea principiului relativității efectelor contractului, în sensul că Ministerul Finanțelor Publice nu poate fi obligat la plata prețului, întrucât este terț față de contract. Acesta nu a fost chemat în judecată în calitate de parte contractantă responsabilă pentru garanția de evicțiune, ci în temeiul unei norme juridice speciale și derogatorii, care reprezintă expresia voinței legiuitorului de a stabili obligația de plată în sarcina entității care a și beneficiat de prețul imobilului (conform art. 13 din Legea nr. 112/1995). Neîntemeiată este și critica recurentului în sensul că în speță ar fi incidentă răspunderea contractuală pentru evicțiune a vânzătorului, respectiv Municipiul București față de pretențiile privind plata prețului actualizat. Înalta Curte notează că recurentul a fost obligat la plata prețului actualizat al imobilelor în temeiul art. 50 alin. (2) și (3) din Legea nr. 10/2001. Aceste norme au caracter de drept material și, inserate fiind într-o lege specială, sunt derogatorii de la dreptul comun (reprezentat de prevederile art. 1337 C. civ. 1864, în materia evicțiunii, care s-ar putea verifica în cauză și nu cele ale art. 1695 din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., cu aplicare de la 1 octombrie 2011) în ceea ce privește părțile raportului obligațional, instituind ex lege obligația Ministerului Finanțelor Publice de restituire a prețului actualizat al imobilului. Acest caracter derogatoriu este impus prin efectul principiului general de drept specialia generalibus derogant. În ceea ce privește critica potrivit căreia nu poate fi antrenată răspunderea Ministerului Finanțelor Publice, având în vedere că în prezenta acțiune nu s-a constatat culpa acestei instituții, instanța reține că Ministerul Finanțelor Publice justificând legitimare procesuală pasivă în temeiul legii, anume art. 50 alin. (3) sus-menționat, nu interesează existența sau nu a culpei sale ca premisă a atragerii în proces în această calitate. Chiar dacă o astfel de culpă nu se poate reține în persoana Ministerului, calitatea sa de a sta în proces este determinată de dispozițiile legii și atribuțiile sale de gestionar, în numele statului, a fondului constituit în condițiile art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, din care se procedează la restituirea sumelor încasate cu titlu de preț pentru imobilele din categoria celui la care se referă litigiul. Potrivit art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, sumele obținute din vânzarea imobilelor către chiriași se constituie într-un fond extrabugetar, la dispoziția Ministerului Finanțelor, și, în mod corespunzător, din același fond, se vor achita, în condițiile legii, sumele de bani reprezentând prețul actualizat sau valoarea de piață a imobilului, conform art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. În lumina normelor speciale menționate, Ministerul Finanțelor Publice, ca persoană juridică implicată în gestionarea fondului extrabugetar alimentat din sumele obținute cu titlu de preț de la cumpărători, constituie în mod neîndoielnic instituția prevăzută de lege și pentru procesul invers, anume efectuarea de plăți către cumpărătorii care au pierdut imobilul. De asemenea, nu se poate reține întemeiat că prin aplicarea unor dispoziții speciale s-ar ajunge la îmbogățire fără justă-cauză, această modalitate de restituire a prețului fiind opțiunea legiuitorului. Contrar susținerilor recurentului, nu are loc o novație prin schimbarea debitorului, această instituție reprezentând un mod de transformare a obligațiilor la alegerea părților din contract, or în astfel de acțiuni cum este cea din speță, calitatea procesuală pasivă a pârâtului derivă din lege, art. 50 alin. (3) al Legii nr. 10/2001. Pentru argumentele înfățișate, se constată că instanța de apel a făcut o corectă interpretare și aplicare a normei speciale cuprinsă în art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, apreciind că recurentul justifică legitimarea procesual pasivă în prezentul litigiu, nefiind întrunite cerințele motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul formulat de chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București.