ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 201/2022

Ședința publică din data de 2 februarie 2022

asupra recursului de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 3 august 2015 sub nr. x/2015 pe rolul Tribunalului București, A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. și intervenientul - forțat C., obligarea pârâtei la plata de despăgubiri în vederea acoperirii prejudiciului material suferit prin avarierea autoturismului marca x cu nr. x în evenimentul rutier din data de 5 august 2012, evaluate provizoriu la suma de 11.609 RON; despăgubiri în sumă de 932,95 RON reprezentând costul achiziționării de medicamente, orteză cervicală rigidă, servicii medicale, taxă expertiză criminalistică; despăgubiri în vederea compensării prejudiciului moral suferite consecutiv vătămării corporale, în cuantum de 70.000 euro, în echivalent RON la data plății.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 94, art. 95, art. 107 C. proc. civ., art. 1349, art. 1357, art. 1381, art. 1385, art. 1387-1395, art. 2199-2201, art. 2223-2226 C. civ., Legea nr. 136/1995, Norma CSA din 29 noiembrie 2011.

Prin încheierea din 20 noiembrie 2015 s-a dispus conexarea dosarului nr. x/2015 al Judecătoriei Brașov la prezentul dosar.

Prin cererea de chemare în judecată formulată în dosarul nr. x/2015 al Judecătoriei Brașov, întemeiată pe dispozițiile art. 1349, art. 1381-1387, art. 1391 C. civ., reclamantul D. a solicitat obligarea pârâților C. și A. la plata, în solidar, a sumei de 102.419,35 RON reprezentând despăgubiri materiale în cuantum de 2.419,35 RON și despăgubiri morale în cuantum de 100.000 RON.

Pârâtul C. a formulat cerere de chemare în garanție a E. a Victimelor Străzii.

Reclamantul D. a formulat cerere adițională prin care a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârât, a S.C. F. S.A., raportat la faptul că autoturismul condus de pârâtul A. avea asigurare de răspundere civilă auto la această societate la momentul producerii accidentului.

Prin încheierea din 22 aprilie 2016 a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului A. pe cererea conexă, s-a respins cererea formulată în contradictoriu cu acesta ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă și s-a constatat calitatea acestuia de intervenient forțat pe cererea conexă.

Prin sentința nr. 1667 din 6 noiembrie 2017, Tribunalul București, secția a III-a civilă a admis, în parte, cererea principală formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România și intervenientul forțat C.. L-a obligat pe pârât să plătească reclamantului sumele de 6.190 RON, respectiv 466,4 RON cu titlu de daune materiale și suma de 25.000 RON cu titlu de daune morale. A respins, în rest, cererea principală, ca neîntemeiată. L-a obligat pe pârât să plătească reclamantului suma de 1.592 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. A admis, în parte, cererea conexă formulată de reclamantul D. în contradictoriu cu pârâții C. și S.C. F. S.A. și intervenientul forțat A.. I-a obligat pe pârâții din cererea conexă să plătească reclamantului din cererea conexă suma de 2.419,35 RON cu titlu de daune materiale și suma de 60.000 RON cu titlu de daune morale. A respins, în rest, cererea conexă, ca neîntemeiată.

Prin sentința nr. 987 din 18 mai 2018, Tribunalul București, secția a III-a civilă a admis cererea de lămurire a sentinței civile nr. 1667/2017 formulată de reclamantul D. și de pârâtul intervenient forțat C.. A lămurit dispozitivul sentinței în sensul că obligarea pârâților C. și S.C. F. S.A. să plătească suma de 2.419,35 RON daune materiale și suma de 60.000 RON cu titlu de daune morale este în solidar. A admis cererea de completare hotărâre formulată de pârâtul intervenient forțat C.. A dispus completarea sentinței în sensul că a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul intervenient forțat C. în contradictoriu cu Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România.

Prin decizia nr. 1755A din 10 decembrie 2020, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins, ca nefondate, apelurile declarate de reclamantul D. și de intervenienții forțați A. C. împotriva sentinței tribunalului.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs intervenientul C., ale cărui motive au fost subsumate art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

A arătat că hotărârea atacată este netemeinică și nelegală, impunându-se admiterea recursului, casarea hotărârii instanței de apel, cu consecința schimbării, în tot, a sentinței, în sensul respingerii ambelor cereri de chemare în judecată formulate împotriva sa și obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată. A precizat că, întrucât hotărârea recurată nu i-a fost comunicată, va completa motivele de recurs printr-un memoriu separat, pe care îl va depune după ce va lua cunoștință de considerentele respectivei decizii.

Prin completarea la motivele de recurs a învederat că instanța de fond nu a apreciat corect probele dosarului și a reținut, în mod greșit, culpa sa în producerea accidentului rutier. Prin expertiza efectuată de expert G. s-a stabilit că starea de pericol care a condus la producerea accidentului a fost creată de A., iar împotriva acestei expertize nu a formulat obiecțiuni niciuna dintre părți. Deși instanța de apel a făcut parțial referire la concluziile raportului de expertiză în sensul că s-a reținut și culpa recurentului în producerea accidentului, întrucât a condus cu viteză neregulamentară, nu a fost luată în considerare opinia expertului în sensul că accidentul nu putea fi evitat indiferent de viteza cu care s-ar fi circulat. Astfel, condiția admisibilității acțiunii față de recurent nu este îndeplinită, întrucât acesta nu deține vreo culpă în producerea accidentului.

A opinat că instanța de apel trebuia să aibă în vedere expertiza efectuată în cursul judecării dosarului în apel, întrucât expertizele anterioare nu au răspuns obiectivelor și nu au lămurit părțile ori instanța de judecată în ceea ce privește viteza cu care ar fi trebuit să se deplaseze autoturismul recurentului pentru a evita coliziunea.

Potrivit recurentului rezultă că nu viteza de deplasare a autoturismului recurentului a fost cauza principală a producerii accidentului, ci neacordarea priorității de către numitul A. la manevra de schimbare a direcției pe un drum public. Fapta terței persoane reprezintă cazul care înlătură răspunderea civilă a recurentului, în cauză nefiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale raportat la persoana sa.

În opinia recurentului, cuantumul daunelor morale acordate reclamanților este disproporționat față de prejudiciul suferit de fiecare dintre aceștia. Daunele morale trebuie să aibă caracter compensatoriu, iar nu punitiv și nu trebuie să constituie o sursă de îmbogățire fără justă cauză. În speță, numărul de zile pentru îngrijiri medicale sunt mai mici de 60, nu există o infirmitate fizică permanentă, forma de vinovăție este aceea a culpei, iar media generală a despăgubirilor morale acordate de un asigurător pentru vătămări corporale ce au necesitat pentru îngrijire mai puțin de 60 de zile este în cuantum de 316 RON raportat la o singură zi de îngrijire medicală (316x58=18.328 RON).

Recurentul a susținut că, în mod greșit, instanța de apel a dispus obligarea sa la plata sumei de 2419,35 RON daune materiale și 60.000 RON daune morale, în solidar, cu pârâta F. S.A., întrucât în cauză sunt incidente dispozițiile art. 3 din Normele privind Fondul de Protecție a Victimelor Străzii coroborate cu cele ale alin. (15) din Legea nr. 32/2000, cu referire la art. 13 din Ordinul Președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 1/2008, pentru punerea în aplicare a Normelor privind constituirea, administrarea și utilizarea E. a Victimelor Străzii. A arătat că a formulat cerere de chemare în garanție a E. (în prezent H.), întrucât în momentul producerii accidentului nu avea încheiată poliță RCA valabilă, în cauză fiind incidente condițiile prevăzute de art. 72 și următ. C. proc. civ., Ordinul CSA nr. 13/2008, Ordinul CSA nr. 1/2008, Legea nr. 32/2000.

Intimatul - pârât Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția de nulitate pentru neîncadrarea criticilor formulate în cazurile prevăzute de art. 488 C. proc. civ., având în vedere că argumentele prezentate în recurs sunt identice cu cele din apel.

Intimatul a solicitat și respingerea motivelor de recurs, arătând că recurentul a fost obligat, în solidar cu societatea de asigurare F. S.A., la plata către D. de despăgubiri, după cum H. a fost obligat (în calitate de garant al obligației de despăgubire care îi revine recurentului și împotriva căruia biroul are drept de regres) către intimatul A..

Și intimatul - intervenient A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția de nulitate a căii de atac pentru neîncadrarea criticilor formulate în cazurile prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Referitor la excepția de nulitate, intimatul a arătat că argumentele deduse judecății în prezenta cale de atac vizează aspecte de netemeinicie a hotărârilor atacate care excedează controlului de legalitate exercitat de către instanța de recurs.

Pe fond, intimatul - intervenient a arătat că în cauză a fost stabilită culpa comună a celor doi conducători auto în producerea accidentului, iar în ce privește posibilitățile de prevenire, recurentul este cel care nu a respectat dispozițiile art. 48 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, precum și pe cele ale art. 121 pct. 1 din Regulamentul de aplicare a acestei ordonanțe.

A solicitat acordarea cheltuielilor de judecată în a căror justificare a depus înscrisuri.

Recurentul nu a depus răspuns la întâmpinările formulate în cauză.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, Înalta Curte reține următoarele:

Critica privind modalitatea de apreciere a probelor dosarului nu poate fi avută în vedere de către instanța de recurs, întrucât această instanță este învestită cu analiza legalității deciziei atacate, iar nu cu analiza unor chestiuni de netemeinicie, cum este aceea a modului în care au fost evaluate probatoriile.

De asemenea, critica privind modalitatea în care instanța de apel a apreciat asupra culpei recurentului în producerea accidentului rutier deduce judecății aspecte care vizează, în realitate, evaluarea probelor de către instanțele fondului, iar nu aspecte de nelegalitate, cenzurabile în recurs.

Și critica privind cuantumul daunelor morale acordate vizează o chestiune de evaluare a probatoriilor, prin referirile punctuale pe care le face recurentul la elementele de fapt ale pricinii.

Singura critică susceptibilă de încadrare în motivele prevăzute art. 488 pct. 8 C. proc. civ. este cea referitoare la existența unei solidarități a obligației de despăgubire, față de dispozițiile legale menționate de recurent, însă aceasta este nefondată.

În speță, s-a constatat de către instanțele fondului, în raport de probatoriul administrat în cauză, că ambii conducători auto, respectiv A. și C., se fac vinovați de producerea accidentului prin nerespectarea normelor cuprinse în Codul rutier în vigoare la data producerii accidentului, existând o culpă concurentă egală.

După cum s-a arătat mai sus, recurentul nu a formulat critici de nelegalitate asupra modalității în care instanța de apel a apreciat asupra culpei sale în producerea accidentului rutier dedus judecății, acestea vizând evaluarea probelor.

Or, critica privind modalitatea de apreciere a probelor dosarului nu poate fi avută în vedere de către instanța de recurs, aceasta fiind învestită cu analiza legalității deciziei atacate, iar nu cu analiza unor chestiuni de netemeinicie, cum este aceea a modului în care au fost evaluate probatoriile.

Potrivit prevederilor art. 1382 C. civ., cei care răspund pentru o faptă prejudiciabilă sunt ținuți solidar la reparație față de cel prejudiciat.

Se observă că prin art. 1382 C. civ. se instituie solidaritatea pasivă a persoanelor care au provocat un prejudiciu prin aceeași faptă ilicită, persoana vătămată putând să solicite oricărui codebitor repararea integrală a prejudiciului.

În interpretarea textului de lege menționat, se constată că una dintre trăsăturile juridice ale obligației solidare pasive este aceea ca prejudiciul să fie provocat prin aceeași faptă ilicită și să fie cauzat în comun de autorii acesteia, prezentând importanță pentru stabilirea prejudiciului în cazul răspunderii solidare dacă la producerea faptului generator de daune a concurat activitatea, intenționată sau din culpă, a mai multor persoane.

Ca atare, se reține că prin hotărârea recurată s-a dat eficiență dispozițiilor art. 1382 C. civ. referitor la comiterea unei fapte ilicite de către cei autori.

Se constată însă că în susținerea criticii privind greșita obligare la plata sumelor de 2419,35 RON daune materiale și de 60.000 RON daune morale, în solidar, cu pârâta F. S.A., recurentul a invocat incidența dispozițiilor art. 3 din Normele privind Fondul de Protecție a Victimelor Străzii coroborate cu cele ale alin. (15) din Legea nr. 32/2000, cu referire la art. 13 din Ordinul Președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 1/2008, pentru punerea în aplicare a Normelor privind constituirea, administrarea și utilizarea E. a Victimelor Străzii, arătând că a formulat cerere de chemare în garanție a Fondului (în prezent H.), întrucât în momentul producerii accidentului nu avea încheiată poliță RCA valabilă.

Potrivit dispozițiilor Ordinului nr. 1/2008 pentru punerea în aplicare a Normelor privind Fondul de protecție a victimelor străzii, art. 3 alin. (1) și (4), de care se prevalează recurentul, Fondul nu poate fi chemat în garanție decât de persoana prejudiciată prin faptul juridic ilicit și nu de persoana responsabilă de crearea prejudiciului, cum este cazul în speță.

Reglementând activitatea E. a Victimelor Străzii, prin ordinul menționat, s-a stipulat că acesta răspunde pentru prejudiciile cauzate de autovehicule neasigurate RCA, însă cererea poate fi formulată împotriva Fondului numai de cel care la rândul său o acțiune în despăgubire împotriva celui chemat în judecată.

Astfel, după plata despăgubirilor, potrivit art. 13 din ordin, Fondul se subrogă în dreptul persoanelor prejudiciate, iar persoana sau persoanele responsabile pentru repararea prejudiciului au obligația să ramburseze acestuia despăgubirea achitată persoanei păgubite, cheltuielile legate de instrumentarea și lichidarea pretențiilor de despăgubire, precum și dobânda legală aferentă sumelor plătite de fond, potrivit legii.

În raport de aceste dispoziții legale, se constată că recurentul nu are un drept de creanță împotriva E. a Victimelor Străzii (H.), fiind obligat, în raport de dispozițiile art. 1382 C. civ., la reparație față de cel prejudiciat, alături de ceilalți care răspund pentru fapta prejudiciabilă.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., urmează să respingă, ca nefondat, recursul declarat de intervenient.

Văzând solicitarea intimatului A., formulată prin întâmpinarea depusă la dosar, de acordare a cheltuielilor de judecată, dovedite cu înscrisul de la dosar recurs, în conformitate cu dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., cererea urmează a fi admisă, recurentul fiind obligat la plata sumei de 2000 RON către intimatul - intervenient A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de intervenientul C. împotriva deciziei nr. 1755A din 10 decembrie 2020 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Obligă pe recurent la plata sumei de 2000 RON cheltuieli de judecată către intimatul - intervenient A..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 februarie 2022.