ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1572/2021

Ședința publică din data de 14 septembrie 2021

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă la data de 22.05.2018, sub nr. x/2018, reclamanții: A., minor, prin B., în calitate de reprezentant legal (părinte-mamă) al minorului, C., minoră, prin D., în calitate de reprezentant legal (părinte-mamă) al minorei, E., minor, prin F., în calitate de reprezentant legal (părinte-mamă) al minorului, G., minoră, prin H., în calitate de reprezentant legal (părinte-mamă) al minorei, I., minor, prin J., în calitate de reprezentant legal (tată) al minorului, K., minor, prin L., în calitate de reprezentant legal (părinte-mamă) al minorului, M., minoră, prin N., în calitate de reprezentant legal (părinte-mamă) al minorei, O., minoră, prin P., în calitate de reprezentant legal (părinte-mamă) al minorei, Q., minor, prin R., în calitate de reprezentant legal (părinte-mamă) al minorului, S., minoră, prin T., în calitate de reprezentant legal (părinte-mamă) al minorei, au chemat în judecată pe pârâții Inspectoratul Școlar Județean Cluj și Ministerul Educației Naționale Și Cercetării Științifice, solicitând instanței acordarea de despăgubiri morale în valoare de 18.000 euro (optsprezece mii euro), echivalent în RON la data plății efective. în favoarea fiecărui reclamant pentru prejudiciile suferite ca urmare a situației create de către Inspectoratul Școlar Județean Cluj în conducerea Inspector Școlar General U., recunoscută ca fiind discriminatorie prin Hotărârea nr. 273/26.04.2017 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (în continuare CNCD), situație rămasă nesoluționată și ignorată de către Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice, din care a rezultat încălcarea repetată a dreptului reclamanților la educație și la pregătire profesională în limba maternă.

Prin sentința civilă nr. 1975 din 8 noiembrie 2018, Tribunalul București, secția a III-a civilă a admis în parte cererea formulată de reclamanții A., C., E., G., I., V., O., Q. și S. și a obligat pârâții Inspectoratul Școlar Județean Cluj și Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice la plata către fiecare dintre reclamanți a sumei de 5 000 RON cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral.

Prin decizia civilă nr. 1634 A din 4.12.2019, Curtea de Apel București, secția a III-a și pentru cauze cu minori și de familie a respins, ca nefondate, apelurile formulate de pârâții Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice și Inspectoratul Școlar Județean Cluj, împotriva sentinței civile nr. 1975 din 8 noiembrie 2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în contradictoriu cu intimații reclamanți A., C., E., G., I., V., O., Q. și S..

A admis apelul reclamanților A., C., E., G., I., V., O., Q. și S., împotriva sentinței civile nr. 1975 din 8 noiembrie 2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în contradictoriu cu intimații pârâți Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice și Inspectoratul Școlar Județean Cluj.

A schimbat în parte sentința civilă apelată, în sensul că a obligat pârâții la plata către fiecare dintre reclamanți a sumei de 6.000 RON cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral.

Împotriva acestei ultime hotărâri, au declarat recurs pârâtul Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice și pârâtul Inspectoratul Școlar Județean Cluj.

În motivarea recursului, pârâtul Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice susține, în esență, că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor art. 63 alin. (2) din Legea nr. 1/2001.

Dezvoltând acest motiv de recurs, pârâtul apreciază că instanța de apel a respins, în mod greșit, excepția lipsei calității procesuale pasive a sa, reținând incidența articolului mai sus menționat, în condițiile în care legea vorbește de localitate, neputând extinde termenul de localitate la unitatea de învățământ.

Totodată, pârâtul apreciază că modul de interpretare a dispozițiilor art. 63 alin. (2) din Legea nr. 1/2001 și aprecierea instanței precum că Ministerul Educației Naționale nu a intervenit și nu și-a îndeplinit atribuția de a emite o decizie privind înființarea și funcționarea acestor formațiuni de studiu, evită, în mod voit sau nu, să se raporteze și la ultima teză a acestui alineat și anume ca aceasta se ia cu consultarea consiliului de administrație al unității de învățământ.

Prin cel de al doilea motiv de recurs, pârâtul invocă excepția inadmisibilității acțiunii în răspundere civilă delictuală, susținând că reclamanții nu au făcut dovada existenței unui prejudiciu cert și direct, a unei fapte ilicite care să fie de natură a crea un prejudiciu și nici existența vinovăției Ministerului.

În motivarea recursului, pârâtul Inspectoratul Școlar Județean Cluj susține următoarele:

În principal, pârâtul critică hotărârea susținând că a fost pronunțată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, opinând că se impunea ca prezenta cauză să fie soluționată, în primă instanță, de către judecătorie.

În subsidiar, pârâtul susține că, prin aplicarea greșită a normelor de drept material au fost respinse criticile din apelul declarat de către Inspectoratul Școlar Județean Cluj, cu consecința menținerii în sarcina acestui pârât a existenței unei fapte cauzatoare de prejudiciu, prin ignorarea argumentelor și motivelor învederate prin întâmpinarea și în înscrisurile depuse în probațiune, motiv pentru care se susțin, în continuare, apărările formulate la instanța de fond și instanța de apel, pe care le reiterează prin prezentul recurs.

Pârâtul consideră că nu se poate vorbi de existența vreunei fapte ilicite, săvârșite de către Inspectoratul Școlar Județean Cluj, prin faptul că ar fi refuzat aprobarea "fondării clasei integrate de arte plastice la Liceul Teoretic Apaczai Csere Janos din Cluj-Napoca pentru anul școlar 2016-2017 cu 15 elevi ...", după cum susțin reclamanții, deoarece au fost respectate prevederile cuprinse în Metodologia privind fundamentarea cifrei de școlarizare pentru învățământul preuniversitar de stat, cuprinderea efectivelor de preșcolari și elevi din unitățile de învățământ particular și confesional, precum și emiterea avizului conform, în vederea organizării rețelei unităților de învățământ preuniversitar pentru anul școlar 201 6-201 7, și nici nu a fost cauzat un prejudiciu.

Totodată, consideră pârâtul că nu se poate vorbi de o presupusă vinovăție a Inspectoratului Școlar prin simplul fapt ce a aplicat prevederile O.M.E.C.S. nr. 5556/27.10.2015, act normativ emis de către Ministerul Educației în aplicarea Legii nr. 1/20l l, prin care s-a aprobat Metodologia privind fundamentarea cifrei de școlarizare pentru învățământ preuniversitar de stat.

Prin ultimul motiv de recurs, pârâtul consideră că decizia recurată este criticabilă și din punctul de vedere al faptului că reclamanții nu au indicat modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea pretinselor despăgubiri morale, împrejurare care reprezintă un motiv de nulitate a cererii de chemare în judecată, conform dispozițiilor prevăzute de art. 194 lit. c) coroborate cu dispozițiile prevăzute de art. 200 alin. (4) C. proc. civ.

În termen legal, intimații-reclamanți au formulat întâmpinări la recursurile formulate, prin care au invocat excepția nulității recursurilor pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar, în subsidiar au solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 25 mai 2021 completul de filtru a admis în principiu recurile declarate de pârâtul Inspectoratul Școlar Județean Cluj și de pârâtul Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice. S-a fixat termen pentru judecata recursului în ședință publică, cu citarea părților.

Analizând recursurile în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate și de prevederile art. 488 din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Recursurile sunt nefondate, având în vedere considerentele care succed:

Cu titlu preliminar, se constată că recurenții reproduc, în proporție covârșitoare, argumentele arătate cu prilejul căii de atac a apelului, majoritatea criticilor neraportându-se la considerentele deciziei instanței de apel.

Or, dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici care, circumscrise fiind motivelor de recurs, sunt de natură a releva aspecte de nelegalitate a hotărârii atacate cu recurs.

În mare parte, recurenții-pârâți nu au arătat în ce modalitate decizia instanței de apel ar fi neconformă legii și nu s-au raportat la considerentele acesteia, ci au reluat criticile formulate în faza procesuală anterioară și asupra cărora instanța de apel deja s-a pronunțat.

Conform art. 483 alin. (1) C. proc. civ., obiectul recursului îl constituie hotărârea instanței de apel, iar judecata acestei căi de atac extraordinare trebuie să respecte rigorile impuse de art. 488 C. proc. civ., anume: să privească aspecte de nelegalitate dintre cele enumerate în primul alineat al acestei norme și să aibă ca fundament critici relative la probleme ce au format obiect de analiză în apel în temeiul unei legale învestiri a instanței de prim control judiciar.

Drept urmare, pot fi analizate în cadrul prezentului recurs strict susținerile recurenților prin care se aduc critici de nelegalitate deciziei instanței de apel, neputând forma suport de analiză apărările de fond ce vizează stabilirea situației de fapt sau susținerile ce reprezintă apărări formulate în precedentele etape procesuale și care sunt reiterate în aceiași termeni în recurs.

Înalta Curte notează că va analiza separat cele două recursuri declarate numai în ce privește criticile ce nu sunt comune, anume cele care se referă la: soluția de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a recurentului, susținută de Ministerul Educației Naționale și la necompetența materială a instanței de fond în soluționarea cauzei pendinte, susținută de recurentul Inspectoratul Școlar Județean.

Celelalte critici susținute de recurenți relativ la aplicarea și interpretarea greșită a legii, respectiv a prevederilor art. 1357 C. proc. civ. vor fi analizate împreună pentru că sunt comune ambelor recursuri.

a). În ceea ce privește recursul declarat de pârâtul Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice

Critica din primul motiv de recurs, se referă la o pretinsă interpretare și aplicare greșită a art. 63 alin. (2) din Legea nr. 1/2001 constând, în susținerea recurentului, în aceea că potrivit normei menționate, legea vorbește de localitate, fără a se putea extinde termenul de localitate la unitatea de învățământ, fiind dezvoltate în acest context o serie de apărări de fond.

Critica este nefondată și urmează a fi respinsă ca atare, având în vedere următoarele:

Legea educației naționale reglementează structura, funcțiile, organizarea și funcționarea sistemului național de învățământ de stat, particular și confesional.

În conformitate cu dispozițiile art. 10 din lege, în fiecare localitate se organizează și funcționează unități de învățământ sau formațiuni de studiu cu limba de predare română și/sau, după caz, cu predarea în limbile minorităților naționale.

Potrivit art. 45 alin. (1) și (2) din același act normativ "Persoanele aparținând minorităților naționale au dreptul să studieze și să se instruiască în limba maternă, la toate nivelurile, tipurile și formele de învățământ preuniversitar, în condițiile legii., în funcție de necesitățile locale", și respectiv că "În funcție de necesitățile locale se organizează, la cererea părinților sau tutorilor legali și în condițiile legii, grupe, clase sau unități de învățământ preuniversitar cu predare în limbile minorităților naționale".

Dispozițiile art. 63 alin. (1) din Legea 1/2011 reglementează, la nivel național, formațiunile de studiu în învățământul preuniversitar sub formă de "grupe, clase sau ani de studiu, după cum urmează (…) d) "învățământul gimnazial: clasa cuprinde în medie 25 de elevi, dar nu mai puțin de 12 și nu mai mult de 30".

Alineatului (2) al art. 63 prevede următoarele "Prin excepție de la prevederile alin. (1), în localitățile în care există cerere pentru forma de învățământ în limba maternă a unei minorități naționale, efectivele formațiunilor de studiu pot fi mai mici decât minimul prevăzut de prezenta lege. Decizia privind înființarea și funcționarea acestor formațiuni de studiu aparține Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, cu consultarea consiliului de administrație al unității de învățământ respective."

Din interpretarea sistematică a normelor juridice anterior menționate reiese cu evidență că legea are în vedere formațiunile de studiu care funcționează la nivelul localităților în care există cerere pentru forma de învățământ în limba maternă a unei minorități naționale, iar clasele sunt asemenea formațiuni de studiu care se circumscriu domeniului de aplicare art. 63 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin urmare, această din urmă normă instituie o excepție de la regula generală înscrisă în primul alineat al art. 63, oferind permisiunea ca efectivul unei clase cu predare în limba maternă a minorităților naționale să fie chiar mai mic decât efectivul minim prevăzut de art. 63 alin. (1) din Legea nr. 1/2001 - dacă există o cerere a părinților în acest sens - iar decizia de înființare a unei astfel de formațiuni de studiu aparține Ministerului Educației Naționale.

Argumentul recurentului în sensul că referirea textului de lege la categoria "localitate" nu ar permite aplicarea sa la nivel de unitate de învățământ este nefondat, fiind consecința lecturării scoase din context și trunchiate a alin. (2) al art. 63 din Legea nr. 1/2011.

Norma juridică înscrisă în art. 63 din Legea nr. 1/2011 trebuie interpretată în mod teleologic și sistematic dar și în acord cu rigorile ce se desprind din prevederile art. 35 și art. 48 alin. (1) și (2) din Legea nr. 24/2000, o atare interpretare conducând în mod firesc la concluzia că norma se referă la formațiunile de studiu care pot fi constituite în cadrul rețelei școlare. Conform art. 61 din aceeași lege, rețeaua școlară cuprinde și unitățile de învățământ din învățământul preuniversitar, astfel că referirea din alin. (2) al art. 63 la "localitățile în care există cerința pentru forma de învățământ în limba maternă" nu poate primi decât interpretarea că se referă la unitățile școlare (în cadrul cărora funcționează formațiunile de studiu stabilite prin lege) din asemenea localități.

Or, interpretarea dată de instanța de prim control judiciar prevederilor art. 63 alin. (2) din Legea 1/2011 corespunde întocmai rigorilor menționate.

Împrejurarea că în anul școlar 2016 - 2017 a fost aprobată funcționarea a 13 clase de a V-a cu predare în limba maghiară - evocată de recurentă -nu este de natură a releva prin ea însăși nici nelegalitatea aprecierii făcute de instanța de apel relativ la conduita culpabilă pentru faptele ce au făcut obiectul prezentului litigiu (apreciere care a fost făcută în raport de situația de fapt stabilită și care nu poate fi reevaluată în recurs) și nici lipsa calității procesual pasive a pârâtului-recurent Ministerul Educației Naționale.

Se cere a fi subliniat că, în speță, s-a reținut neîndeplinirea de către pârâți a unui ansamblu de obligații ținând de înființarea unei clase cu predare în limba maghiară având particularitatea de a fi specializată în domeniul "arte plastice", clasă care să se regăsească în sistemul de învățământ integrat. De aceea, relatările făcute de recurent cu privire la existența în județul Cluj a unor alte clase cu predare în limba maghiară ori avansarea unor propuneri de formare a unei clase "cu învățământ suplimentar" constituie aspecte de fapt care nu au aptitudinea de a reliefa vreun viciu de nelegalitate a judecății din apel.

Astfel, apare ca lipsită de fundament, raportat la conținutul deciziei, susținerea recurentului conform căreia instanța de apel ar fi extins interpretarea termenului de localitate la unitate de învățământ și ar fi respins, în mod nelegal, excepția lipsei calității procesuale pasive a acestuia.

Potrivit considerentelor deciziei atacate (pg. 29), legitimarea procesuală a Ministerului Educației este dată de faptul că acesta, în loc să-și îndeplinească atribuția legală prevăzută de art. 63 alin. (2) din Legea nr. 1/2001, a răspuns în sens nefavorabil solicitării părinților și fără să fi consultat consiliul de administrație al unității de învățământ.

Așadar, învestită cu această critică legată de cadrul procesual pasiv al judecății, instanța de apel a analizat-o și a dat interpretarea corectă normei înscrise în art. 63 din Legea nr. 1/2011 raportat la ceea ce a constituit obiect al litigiului.

b). În ceea ce privește recursul declarat de pârâtul Inspectoratul Județean Cluj

Prin primul motiv de recurs, recurentul susține că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, încadrând acest motiv de recurs punctului 3 al alin. (1) al art. 488 C. proc. civ.

În fundamentarea acestei critici se relevă, însă, faptul că partea a invocat necompetența materială a primei instanțe prin întâmpinarea depusă la fond și, în continuare, se invocă argumente de natură a justifica apărarea potrivit căreia litigiul ar fi revenit în competența judecătoriei, ca primă instanță, conform art. 94 alin. (1) lit. k) din C. proc. civ.

Or, asemenea argumente reprezintă doar o reiterare a excepției formulate în fața primei instanțe.

Înalta Curte constată că, prin decizia recurată, au fost analizate aceste argumente circumscrise excepției necompetenței materiale a tribunalului, analiză finalizată prin concluzia că este netemeinică apărarea astfel susținută.

Nefiind formulată vreo critică la adresa modului în care instanța de apel a soluționat menționata excepție, instanței de recurs îi lipsește fundamentul realizării unei analize care - în coordonatele permise de art. 488 C. proc. civ. - să facă posibilă verificarea unor aspecte de nelegalitate a soluției adoptate de instanța de prim control judiciar.

c). În ceea ce privește restul criticilor aduse deciziei instanței de apel de către ambii recurenți, Înalta Curte constată că, invocându-se incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., criticile susțin nelegalitatea hotărârii atacate în esență prin prisma neîndeplinirii condițiilor impuse de art. 1357 din C. civ. privind angajarea răspunderii civile delictuale, astfel că instanța supremă va analiza aceste critici împreună.

Este de observat că, în expunerea de motive, recurenții-pârâți au făcut trimitere la situația de fapt pe care ei au afirmat-o în precedentele etape procesuale, opinând că instanța de apel a reținut în mod greșit existența faptelor ilicite, existența vinovăției precum și existența unui prejudiciu cert și direct.

Înalta Curte apreciază necesar a sublinia că verificarea modalității în care instanța de apel a interpretat și aplicat prevederile legale incidente nu poate porni decât de la starea de fapt reținută de către aceasta în cadrul deciziei recurate, și aceasta întrucât sarcina evaluării probelor în cauză și a stabilirii situației de fapt revine în exclusivitate instanțelor de fond, instanța de recurs efectuând exclusiv un examen de legalitate asupra deciziei pronunțate de instanța de apel.

Aspectele de fapt amplu evocate de recurenți reprezintă apărări pe care aceștia le-au susținut la judecata în fond și în apel a pricinii, iar ele au fost apreciate ca nefondate de instanțele care au competența legală de a realiza o judecată asupra fondului cauzei. Cum judecata în recurs nu are caracter devolutiv, aspectele de fapt astfel reiterate în această cale de atac nu vor fi analizate, ele fiind expuse de părțile recurente cu ignorarea limitelor în care sunt îndreptățite să beneficieze de o judecată în etapa recursului.

În ceea ce privește condiția existenței unei fapte ilicite, se cere a fi amintit că aceasta este orice faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv sau obiceiul locului, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparținând unei persoane sau interesului legitim și serios ce creează aparența unui drept subiectiv, potrivit art. 1349 din C. civ.

În analiza cerințelor arătate, date fiind circumstanțele de fapt ce au rezultat din materialul probator administrat, se constată că instanța de apel a apreciat în mod corect că răspunderea civilă a recurenților-pârâți se activează pentru conduita ilicită a acestor autorități, conduită constând în neîndeplinirea unor atribuțiilor ce reveneau fiecăreia dintre acestea potrivit competențelor stabilite de lege, anume: prin încălcarea dispozițiilor art. 63 alin. (2) din Legea educației naționale, răspunzând în mod nefavorabil solicitărilor părinților și fără să fi consultat consiliul de administrație al unității de învățământ, în cazul recurentului Ministerul Educației Naționale și prin refuzul aprobării formării clasei cu specializarea "arte plastice" în învățământul integrat, având un efectiv de 15 elevi, când în județ nu exista nicio altă clasă cu predare în limba maghiară și având acest profil specializat cu predare în limba maghiară, în cazul recurentului-pârât W..

Susținerile recurentului-pârât W., conform cărora nu se poate vorbi de existența unei fapte ilicite săvârșite de către acesta, în considerarea faptului că acționat în conformitate cu prevederile OMECȘ nr. 5556 din 27 octombrie 2015, sunt formulate cu neobservarea faptului că instanța de apel a dat eficiență principiului ierarhiei actelor normative, reținând în mod corect că nu s-ar putea înlătura printr-o normă de nivel inferior, respectiv un ordin al ministrului educației, o normă de rang superior - anume: legea.

Principiul general al ierarhiei actelor normative impune subordonarea actelor cu valoare normativă care se emit pentru aplicarea unei legi (astfel cum sunt un Ordin de ministru sau o Metodologie) față de lege (actul normativ edictat de autoritatea legiuitoare), această din urmă categorie având o forță juridică superioară și, implicit, prevalentă.

Or, Legea educației naționale nr. 1/2001 a prevăzut la art. 63 alin. (1) lit. d) că învățământul gimnazial se poate realiza în clase care să cuprindă cel puțin 12 elevi, iar norma de excepție înscrisă în cel de-al doilea alineat al art. 63 permitea constituirea unei clase chiar cu un număr mai mic de 12 elevi în condițiile în care era vorba de o solicitare având ca obiect înființarea unei clase cu predare în limba maternă a unei minorități naționale.

Astfel, dispozițiile legii permiteau recurenților-pârâți să înființeze o clasă cu profilul de artă cu predare în limba maghiară, iar existența invocatului Ordin de ministru (căruia recurentul îi atribuie un conținut care derogă de la prevederile legii 1/2011) nu era de natură să lipsească de eficiență prevederile actului normativ emis de Parlamentul României.

De asemenea, este nefondată și critica cu privire la greșita apreciere a instanței de apel în ceea ce privește existența vinovăției, formulată de recurentul - pârât MEN.

Înalta Curte reține că, în materia răspunderii civile delictuale, vinovăția poate îmbrăca și forma celei mai ușoare culpe.

În speță, așa cum a reținut Curtea de Apel pe baza analizei probelor, recurentul-pârât și-a ignorat obligația legală stabilită de art. 63 alin. (2) din Legea educației, deși a primit sesizări din partea reclamanților, situația aceasta subzistând chiar și după pronunțarea hotărârii Consiliului Național de Combatere a Discriminării. Or, asemenea conduită evidențiază o abatere de la prescripțiile legale, având valențele unei atitudini culpabile în sensul prevederilor art. 16 alin. (3) din C. proc. civ.

Și în ceea ce privește prejudiciul, criticile aduse de către recurenții-pârâți sunt nefondate, având în vedere următoarele:

Prin motivele de recurs, recurentul-pârât MEN a susținut că prejudiciul nu este cert și direct, iar celălalt recurent -pârât a criticat decizia atacată cu privire la acest aspect susținând că nu există prejudiciu, contestând atât cuantumul stabilit cât și faptul că reclamanții nu au indicat modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea acestor presupuse despăgubiri.

Contrar susținerii recurenților, Curtea de Apel a relevat elementele ce definesc prejudiciul reținut în cauză, anume că acesta este consecința directă a conduitei ilicite descrise anterior (neîndeplinirea de către pârâtul MEN a unor obligații și respectiv îndeplinirea necorespunzătoare a altora de către pârâtul W.). Concret, s-a reținut că prejudiciul constă în suferința produsă reclamanților prin limitarea accesului lor la educație în clasa a V-a și în clasa a VI-a, într-o clasă cu predare în limba maternă și având specializarea arte. Înalta Curte constată că asemenea coordonate ale prejudiciului au fost corect reținute în raport de circumstanțele factuale stabilite, relevând atingeri aduse drepturilor personale nepatrimoniale de care reclamanții se bucură în temeiul art. 252 - 253 C. civ.

În ceea ce privește motivul de recurs formulat de către recurentul - pârât W., potrivit căruia instanța de apel a aplicat greșit normele de drept material, înlăturând criticile privitoarele la cuantumul prejudiciului moral precum și neindicarea modului de calcul al acestui prejudiciu, Înalta Curte constată că și această critică este nefondată. Critica astfel susținută are caracter pur formal în condițiile în care ea se limitează la un simplu enunț, fără a concretiza vreun viciu survenit în demersul instanței de apel de a interpreta și aplicare normele de drept substanțial relevante pentru cuantificarea despăgubirilor acordate.

Se cuvine a fi reținut, referitor la aspectul acordării daunelor morale, că ele reprezintă despăgubiri pentru atingeri aduse unor drepturi personale nepatrimoniale, nefiind susceptibile de o cuantificare exactă - precum în cazul despăgubirilor materiale -, acestea fiind evaluate în funcție de circumstanțele particulare ale fiecărui litigiu în care se reclamă și se dovedesc vătămări ale unor asemenea drepturi.

Drept urmare, în materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, fapt explicabil în raport de natura personală, lipsită de conținut economic a drepturilor care pot genera acest tip de despăgubiri.

Întrucât întinderea prejudiciului moral nu poate fi cuantificată potrivit unor criterii matematice sau economice, iar legea nu conține criterii după care trebuie stabilită întinderea despăgubirilor aferente unui asemenea prejudiciu, în mod judicios instanța de apel a ținut seama de aspectele particulare ale litigiului, de personalitatea reclamanților și de intensitatea vătămărilor ce s-au adus drepturilor lor personale prin faptele ilicite ale pârâților recurenți, respectiv a avut în vedere: vulnerabilitatea reclamanților decurgând din vârsta lor fragedă, frustrarea, sentimentele puternice de umilință și discriminare cauzate acestora prin fapte ale reprezentanților statului, încălcarea dreptului de a accesa o formă de educație în limba maternă și specializată astfel încât să corespundă abilităților artistice ale reclamanților, dar și caracterul repetat al faptelor ilicite reținute în sarcina pârâților. Un asemenea mod de evaluare își găsește fundamentul juridic în principiul echității și în prevederile art. 1 lin. 1 teza finală din C. civ.

Față de toate considerentele arătate, Înalta Curte constată caracterul nefondat al recursurilor formulate de pârâți, astfel cum acestea au fost susținute prin criticile analizate în precedent.

Prin urmare, în temeiul prevederilor art. 496 din C. proc. civ. urmează a se dispune respingerea ambelor recursuri, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâtul Inspectoratul Școlar Județean Cluj și de pârâtul Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice împotriva deciziei civile nr. 1634. A din 4 decembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2018.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 septembrie 2021.