ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1362/2021

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 1.02.2019 pe rolul Tribunalului Dolj, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanții UAT Dăbuleni și Consiliul Local Dăbuleni au solicitat ca pârâta UAT Călărași să fie obligată să le lase în deplină proprietate și liniștită posesiei imobilul construcție "Grupul Școlar Agricol Petre Baniță" și terenul în suprafață de 70.000 mp pe care este construită clădirea respectivă, teren aflat pe teritoriul administrativ teritorial al pârâtei. În drept au fost invocate dispozițiile art. 563 C. civ. Pârâții au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepția necompetenței materiale a secției contencios administrativ și fiscal din cadrul Tribunalului Dolj și au solicitat declinarea cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova, conform art. 94 alin. (1) lit. e) C. proc. civ., având în vedere obiectul cauzei, respectiv revendicare imobiliară.

Hotărârile pronunțate în primă instanță, de Tribunal Prin sentința nr. 554 din 3.04.2019, Tribunalului Dolj, secția contencios administrativ și fiscal a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției I Civile a Tribunalului Dolj. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj, secția I civilă, sub nr. x/2019*. Pârâta prin întâmpinarea formulată a invocat pe de o parte, excepția autorității de lucru judecat a deciziei nr. 759/2010 a Curții de Apel Craiova, prin care s-a constatat față de reclamantă că unitatea de învățământ Grupul Școlar Agricol " Petre Baniță " este amplasat pe teritoriul administrativ al comunei Călărași și a deciziei nr. 836/2017 a Curții de Apel Craiova, prin care s-a constatat că terenul pe care se află situată unitatea de învățământ este amplasată pe teritoriul administrativ al comunei Călărași. Prin sentința nr. 418/10.08.2020, Tribunalul Dolj, secția I civilă a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Decizia pronunțată în apel, de Curtea de Apel Craiova Împotriva acestei sentințe, în termen legal au declarat apel reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Orașul Dăbuleni și Consiliul Local Dăbuleni, prin Primar. La data de 07.10.2020, intimata-pârâtă U.A.T. Călărași, prin Primar a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței instanței de fond, cu obligarea apelantei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată. Prin decizia nr. 2334/26 noiembrie 2020, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a respins, ca nefondat apelul formulat de apelanții-reclamanții Unitatea Administrativ Teritorială Dăbuleni și Consiliul Local Dăbuleni, împotriva sentinței civile nr. 418/10 august 2020, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția I civilă, în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimații-pârâți Unitatea Administrativ-Teritorială Călărași și Consiliul Local Călărași.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 2334 din 26 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, au declarat recurs reclamanții Unitatea Administrativ Teritorială Dăbuleni, prin primar, și Consiliul Local Dăbuleni, prin primar. Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 13 ianuarie 2021, sub nr. x/2019*, fiind repartizată aleatoriu, spre soluționare, completului filtru nr.

Recurenții-reclamanți au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate, în principal, trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanței de apel, iar în subsidiar, rejudecând cauza, să fie admis apelul, cu consecința admiterii acțiunii. În argumentarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., au susținut că decizia atacată este nemotivată sau motivată contradictoriu. Din această perspectivă, au arătat că, deși potrivit art. 476 din C. proc. civ., apelul provoacă o nouă judecată a apelului, instanța statuând atât în fapt, cât și în drept,limitele devolutive ale apelului stabilesc că nu se pot face aprecieri dincolo de limitele cu care a fost învestită instanța de apel. Astfel fiind, instanța de apel, soluționând cererea de apel, ajunge la concluzia că este legală reținerea instanței de fond, în sensul că dreptul de proprietate ar fi constituit ope legis. Chiar dacă Legea nr. 84/1995 a fost abrogată, totuși, Legea nr. 213/1998 și, ulterior, codul administrativ stabilesc că proprietatea aparține pârâtei și că dacă ar fi existat o altă procedură în sensul că dacă ar fi apelat la dispozițiile art. 9 din Legea nr. 213/1998 altul ar fi fost demersul juridic. În acest sens, au criticat faptul că instanța de fond a reținut autoritatea de lucru judecat și că în mod greșit a fost soluționată acțiunea în revendicare reținându-se că, în baza Legii nr. 84/1995, dreptul de proprietate al comunei Călărași ar fi constituit ope legis, deși la momentul introducerii acțiunii actul normativ menționat era deja abrogat. În argumentarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenții au arătat, cu privire la autoritatea de lucru judecat că s-a invocat decizia nr. 836/2017 a Curții de Apel Craiova, care a menținut sentința civilă nr. 349/2016 a Tribunalului Dolj, pronunțată în dosarul nr. x/2015, prin care s-a reținut în soluționarea cererii de grănițuire între cele două unități că imobilul din prezenta cauză se află pe teritoriul UAT Călărași. În temeiul art. 430 alin. (2) ultima teză din C. proc. civ., s-a reținut efectul autorității de lucru judecat al sentinței civile nr. 349/2016 a Tribunalului Dolj, rămasă definitivă, în privința apartenenței imobilului la raza teritorială a pârâtei UAT Călărași. Au mai arătat că nu s-au analizat condițiile exercitării acțiunii în revendicare și înscrisurile notate la cartea funciară, din care rezultă că dețin dreptul exclusiv de proprietate asupra clădirilor și terenurilor aflate în administrarea G.S.A. Dăbuleni, iar în dovedirea proprietății au invocat autorizația de construire a grupului școlar nr. 175/30.04.1975 și autorizațiile de construire pentru reabilitare, modernizare și extindere liceu, respectiv din anul 2005, anul 2006 și anul 2008, inclusiv încheierea nr. 12935/2004 de carte funciară. Nu au negat existența dosarului nr. x/2015 având ca obiect stabilire linie de hotar, litigiu prin care s-a stabilit cu putere de lucru judecat că linia de hotar actuală este cea recent identificată, însă cu putere de lucru judecat Curtea de Apel Craiova a constatat și că stabilirea noii linii de hotar nu aduce atingere și dreptului de proprietate al pârâților asupra imobilului din cauză. Au arătat că cele statuate prin decizia nr. 836/2017, ale cărei considerente au fost redate în cuprinsul cererii de recurs, nu mai pot fi schimbate printr-o altă hotărâre, în condițiile în care s-a stabilit de către instanță că delimitarea teritorială nu este constitutivă de drepturi, dezlegarea dată de instanță fiind opozabilă părții cu care s-au judecat. Dat fiind faptul că ambele părți se prevalează de existența unui titlu de proprietate, se impune ca instanța să compare cele două titluri și să constate care dintre acestea este mai bine caracterizat, în condițiile în care reclamanții au devenit proprietari exclusivi ai imobilului revendicat, dobândind bunul direct, care nu a fost niciodată în proprietatea pârâtei, iar titlul acesteia nu este constitutiv de drepturi. Au arătat că Legea nr. 1/2011 stipulează că aceste unități de învățământ fac parte din domeniul public local fără a menționa în mod expres în domeniul public local al localității delimitate teritorial, unde sunt amplasate teritorial, urmând a se avea în vedere celelalte acte de proprietate, respectiv cele enumerate în acțiune de către recurenți, însă instanța fondului nu a procedat la o asemenea analiză, ci a constatat un drept de proprietate ope legis, în temeiul unei legi abrogate, cu ignorarea unei autorizații de construire, înscrisă în C.F., și a intabulării actului de proprietate, moment în care a devenit opozabil terților. 5. Apărările formulate în cauză În data de 26 februarie 2020, în termenul legal, intimata-pârâtă Unitatea Administrativ Teritorială Călărași a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu consecința menținerii deciziei recurate ca fiind legală și temeinică. A susținut intimata că unitatea de învățământ Grup Școlar Agricol "Petre Bănița" Călărași, devenit ulterior Liceul Tehnologic Petre Bănița Călărași, este amplasat pe teritoriul administrativ al comunei Călărași, conform deciziei nr. 759/25.03.2010 a Curții de Apel Craiova. Instanța de apel a reținut legalitatea dispoziției nr. 652/30.04.2009 a Inspectorului Școlar General al I.S.J., dată în aplicarea și executarea H.G. nr. 189/2009, potrivit căreia începând cu data de 01.05.2009, Grupul Școlar Agricol a fost cuprins în rețeaua lor de învățământ preuniversitar de stat cu sediul în comuna Călărași. A mai susținut că în mod corect, instanța de fond a reținut că ambele părți, în aprecierea dreptului lor de proprietate, s-au prevalat de art. 166 alin. (4 1 ) din Legea nr. 84/1995 privind învățământul, lege în vigoare la momentul stabilirii dreptului pentru fiecare dintre părți. Din această perspectivă, instanța a reținut că stabilirea apartenenței imobilului la una dintre unitățile administrativ teritoriale se face în raport de amplasamentului imobilului în raza teritorială a unei unități administrativ teritoriale, iar delimitarea administrativ teritorială este atributul exclusiv al puterii legislative, fiind dispusă în temeiul Legii nr. 2/1968 privind organizarea administrativ teritorială a României, în vigoare în prezent. Instanța a reținut în mod corect autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 349/2016, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2015, menținută prin decizia 836/2017 de Curtea de Apel Craiova, prin care s-a statuat ca imobilul revendicat se află pe teritoriul Unității Administrativ Teritoriale Călărași. Cu referire la motivul de recurs ce a vizat pronunțarea hotărârii atacate cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, a susținut că instanța de apel, plecând de la solicitarea recurentei-reclamante de a compara titlurile de proprietate ale părților, a procedat la o analiză a actelor fiecărei părți arătând argumentele pentru care a dat prioritate dreptul de proprietate în raport cu cel al recurentei, reținând că titlul de proprietate al intimatului rezidă din lege și nu din H.G. nr. 188/2009. Astfel, ambele instanțe au reținut că atâta timp cât s-a dovedit că unitatea de învățământ se află pe raza teritorială a localității Călărași, este suficient să-i fie stabilită apartenența la domeniul public al acestei comune, iar imobilul în litigiu, compus din teren și clădiri aparținând unei unități de învățământ preuniversitar, se află situat pe raza teritorială a comunei Călărași, aspect stabilit cu autoritate de lucru judecat prin decizia nr. 836/20.03.2017, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2015, prin care s-au stabilit limitele teritoriale ale celor două localități. Totodată, instanța analizează și hotărârile de consiliu local, invocate de recurenta-reclamanta, ce au fost întocmite în perioada în care O.U.G. nr. 206/2000 era în vigoare, reținând că nu au relevanță, întrucât dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu este dat de lege și nu poate fi pus la îndoială. Cu referire la motivul de recurs ce a vizat nemotivarea hotărârii atacate sau motivarea contradictorie, a susținut că hotărârea este amplu motivată, este clară și precisă și cuprinde o analiză atât a actelor de proprietate ale părților, cât și a situației concrete privind apartenența imobilului în litigiu la o unitate administrativ-teritorială sau alta, reținându-se că imobilul îi aparține intimatei-pârâte. 6. Procedura derulată în fața Înaltei Curți Reținând incidența dispozițiilor art. 24 din C. proc. civ., potrivit cu care: "Dispozițiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", se constată că recursul nu a parcurs procedura de filtrare, prevăzută de art. 493 din C. proc. civ., având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 01 februarie 2019, ulterior datei de 21 decembrie 2018, când a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, prin care a fost abrogat art. 493 din C. proc. civ. Prin rezoluția din 31 martie 2021, s-a stabilit termen de judecată la data de 25 mai 2021, în ședință publică, cu citarea părților, în vederea soluționării recursului declarat de reclamanții Unitatea Administrativ - Teritorială Dăbuleni, prin primar, și Consiliul Local Dăbuleni, prin primar, împotriva deciziei nr. 2334 din 26 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă în dosarul nr. x/2019. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele care urmează să fie expuse. Circumscris motivului de casare reglementat prin art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenți susțin, în esență, că nu au fost analizate condițiile de exercitare a prezentei acțiuni în revendicare și nici înscrisurile care au stat la baza întabulării în cartea funciară, din care rezultă că au un drept de proprietate asupra clădirilor și terenurilor aflate în administrarea G.S.A. Dăbuleni. Era necesar ca instanța de apel să compare titlurile de care se prevalează cele două părți aflate în conflict și să constate care dintre acestea este mai bine caracterizat. În acest context, recurenții reafirmă că au "dobândit bunul direct", iar titlul pârâtei nu este constitutiv de drepturi. Totodată, fără a nega puterea de lucru judecat a hotărârii judecătorești anterioare, aceea prin care a fost stabilită linia de hotar între cele două unități administrativ-teritoriale aflate în conflict, recurenții susțin că delimitarea teritorială nu este constitutivă de drepturi, ea nu este în măsură să aducă atingere dreptului de proprietate afirmat "asupra imobilului în litigiu". Înalta Curte observă că prezenta acțiune în revendicare, întemeiată pe dreptul de proprietate publică a unităților administrativ-teritoriale, a fost promovată în data de 1 februarie 2011, fiind supusă exclusiv textelor normative cuprinse în Noul C. civ., cele care reglementează regimul proprietății publice (Cartea a III-a, Titlul VI, Cap. I), un regim amprentat de natura specifică a dreptului de proprietate publică. În raport cu dispozițiile art. 865 alin. (1) C. civ., statul și unitățile administrativ-teritoriale au obligația apărării în justiție a proprietății publice, inclusiv prin intentarea unei acțiuni în revendicare, întemeiată pe art. 865 alin. (3) C. civ., care face trimitere la art. 563 C. civ., norma ce reglementează acest tip de acțiune, ca mijloc de apărare a dreptului de proprietate privată. Acțiunea în revendicarea unui bun supus regimului juridic al proprietății publice este și ea o acțiune reală, petitorie, în realizarea dreptului, imprescriptibilă extinctiv, iar reclamantul într-o astfel de acțiune trebuie să facă dovada dreptului de proprietate publică invocat, conform normelor de drept comun. Așa fiind, în raport cu art. 554 alin. (1) și art. 858 C. civ., conform cărora un bun formează obiectul proprietății publice numai dacă a fost dobândit de titularul său prin unul dintre modurile prevăzute de lege, văzând și art. 6 din Legea nr. 213/1998, potrivit căruia bunurile din domeniul public trebuie să fi fost dobândite cu respectarea prevederilor legale în vigoare la data intrării lor în patrimoniul titularului, reclamantul este chemat să facă dovada unui titlu de proprietate valabil constituit, asupra bunului revendicat. În același sens, procedând la delimitarea obiectului proprietății publice de domeniul privat, prin art. 859 C. civ., legiuitorul stipulează că fac obiectul exclusiv al proprietăți publice bunurile menționate expres în cuprinsul alin. (1), precum și alte bunuri, stabilite prin lege organică, care declară anumite categorii de bunuri, în ansamblul lor, ca fiind obiectul exclusiv al proprietăți publice. Totodată, alin. (2) al art. 859 C. civ., permite statului și unităților administrativ-teritoriale să dobândească și alte bunuri, fie în domeniul public, fie în domeniul lor privat, prin unul dintre modurile prevăzute de lege, dacă sunt de uz sau de interes public. Concluzionând în privința obiectului dreptului de proprietate publică, Înalta Curte subliniază condiția impusă imperativ de legiuitor, aceea ca dobândirea acestor bunuri care, fie prin natura lor, fie prin declarația expresă a legii, sunt de uz sau de interes public, să se facă prin unul dintre "modurile prevăzute de lege". Sintagma dobândește un dublu sens, și anume: dobândirea să se facă printr-unul dinte modurile specifice, prevăzute de art. 863 C. civ., iar în cadrul acestora, bunul să fi fost dobândit cu respectarea cerințelor legii în vigoare la data dobândirii lui. Cu alte cuvinte, chiar dacă un bun este declarat prin lege ca fiind de uz sau de interes public, el trebuie să fi intrat legal în patrimoniul titularului său, astfel încât reclamantul să poată face dovada unui titlu legal de proprietate asupra bunului revendicat. În acest sens, în jurisprudență, s-a stabilit că includerea unui imobil într-un inventar centralizat al bunurilor aparținând domeniului public sau aparenta identitate a bunului cu unul dintre cele menționate în art. 136 alin. (3) din Constituție și art. 859 alin. (1) C. civ. nu constituie, în sine, un titlu de proprietate în favoarea statului ori a unității administrativ-teritoriale. Valabilitatea atestării domeniului public rămâne condiționată de existența, ca premisă, a unui mod legal de dobândire a proprietății publice. În prezentul proces, unitatea administrativ-teritorială Dăbuleni, în calitate de reclamantă, a invocat un drept de proprietate publică asupra imobilului compus din construcție "Grupul Școlar Agricol Petre Baniță" și teren în suprafață de 70.000 mp., dobândit cu titlu de construcție proprie, apreciind că dovada proprietatii este făcută prin: încheierea 12935/2004 a OCPI Dolj privind înscrierea în cartea funciară nedefinitivă nr. 34 a localității Călărași; din H.G. nr. 965/2002 de inventariere a domeniului public emisă conform HCL Dăbuleni nr. 4/1999; autorizația de construire a Grupului Școlar nr. 175/1975 și autorizațiile de construire eliberate în scopul reabilitării, modernizării acestei construcții după anii 2005; Decretul prezidențial nr. 191/1977 privind aprobarea rețelei liceelor care menționează în cuprinsul anexei nr. 1 la poziția nr. 390 Liceul Agroindustrial, comuna Dăbuleni comasat cu Liceul agroindustrial Bechet; adresa x/1997 a ISJ Dolj prin care se comunică că unitatea de învățământ face parte din rețeaua instituțiilor de învățământ preuniversitar aprobată prin Ordinul Ministrului Învățământului nr. 4056/1996, prin care se menționează că unitatea de învățământ este situată în comuna Dăbuleni. Sub aspectul împrejurărilor de fapt esențiale în prezentul proces, instanța de apel, judecând în fond, a stabilit ca fiind necontestat faptul că prin Decretul Prezidențial nr. 191 din 12 iulie 1977 a fost aprobată rețeaua liceelor din RSR, la punctul 390 din anexa la Decret, figurând Liceul Agroindustrial Dăbuleni. Unitatea de învățământ a fost construită începând cu anul 1975, în actele de avizare a construcției rezultând la data respectivă că imobilul se construiește în localitatea Dăbuleni. Ceea ce se reține a fi fost contestată, încă din anul 1973, este linia de hotar între cele două unități administrativ-teritoriale, Dăbuleni și Călărași și implicit titularul dreptului de proprietate al terenului pe care s-a realizat construcția. Grupul Școlar Agricol Dăbuleni face parte din rețeaua instituțiilor de învățământ preuniversitar aprobată prin Ordinul Ministrului Învățământului nr. 4056/1996, iar în considerarea dispozițiilor din O.U.G. nr. 30/2000 bunurile de inventar care aparțineau acestei instituții de învățământ, respectiv clădiri și teren aferent în suprafață de 70.000 m.p., au fost predate, prin protocol,/Consiliului Local Dăbuleni, considerându-se, în anul 2000, că imobilul se află pe raza teritorială a localității Dăbuleni. Cu sprijinul Ministerului Administrației și Internelor, cele două unități administrativ-teritoriale au încercat încheierea unui protocol, în anul 2003, cu privire la limitele teritoriale, având în vedere planurile cadastrale din care rezulta că liceul agricol este situat pe teritoriul localității Călărași. În certificatul de urbanism nr. x din 25.10.2005, eliberat de Primăria Dăbuleni, în vederea executării unor lucrări de construcții de către Grupul Școlar Agricol Dăbuleni, s-a consemnat că imobilul este situat pe teritoriul administrativ al localității Călărași. Prin H.G. nr. 965/2002 privind atestarea domeniului public al Județului Dolj, imobilele în litigiu au fost incluse la poziția 6-1.6.2.,ca aparținând UAT Dăbuleni. Această hotărâre de guvern a fost modificată și completată prin H.G. 189/10.04.2009, potrivit căreia imobilele figurau în inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al comunei Călărași. Ca efect al Hotărârii de Guvern nr. 189/2009, Instituția Prefectului Dolj a solicitat primăriei orașului Dăbuleni să inițieze un proiect de hotărâte în sensul radierii poziției nr. 6 din anexa la H.G. nr. 965/2002 și să demareze procedurile de predare către Consiliul Local Călărași a Grupului Agricol Dăbuleni. În cartea funciară deschisă potrivit încheierii nr. 12935/2004, s-a consemnat că imobilele în litigiu sunt situate în comuna Călărași. Consecutiv adoptării H.G. nr. 189/2009, a fost înființată, la 25.06.2010, cartea funciară a comunei Călărași pentru înscrierea dreptului de proprietate al acestei unități administrativ teritoriale asupra imobilului construcție și teren, consemnându-se că temeiul dobândirii dreptului îl constituie legea. Se reține, în fapt, că, deși imobilul unitate de învățământ a fost construit ca fiind pe raza localității Dăbuleni, după anul 2000, s-au constatat modificări cu privire la limitele teritoriale ale celor două localități și s-a stabilit definitiv că Grupul Școlar Agricol este situat pe raza localității Călărași. Prin urmare, în aprecierea instanței de recurs, esențial este faptul că imobilul "Grupul Școlar Agricol Petre Banuță" este o construcție edificată anterior anului 1989, pe un teren ale cărui limite teritoriale erau disputate chiar la data construirii, iar în anul 2002 această construcție este evidențiată, împreună cu terenul aferent, în inventarul bunurilor aparținând domeniului public al unități administrativ-teritoriale Dăbuleni, aprobat în condițiile Legii nr. 213/1998. În aceste circumstanțe, primesc relevanță în acest litigiu, dispozițiile Legii învățământului nr. 84/1995, legea organică, care prin art. 166 alin. (4) 1 statua în sensul că: "Terenurile și clădirile în care își desfășoară activitatea unitățile de învățământ preuniversitar de stat - grădinițe, școli generale (primare și gimnaziale), licee, grupuri școlare, seminarii teologice, școli profesionale și școli postliceale - fac parte din domeniul public al comunelor, orașelor și municipiilor, respectiv al municipiului București, și sunt în administrarea consiliilor locale ale comunelor, orașelor și municipiilor, respectiv ale sectoarelor municipiului București, în a căror raza teritorială își desfășoară activitatea. Celelalte componente ale bazei materiale sunt de drept proprietate a unităților de învățământ preuniversitar de stat". Din acest moment, tranșarea chestiunii litigioase existentă între cele două unități administrativ-teritoriale, legată de stabilirea hotarului despărțitor între terenurile pe care se află amplasată construcția "Grupul Școlar Agricol Petre Banuță", devine esențială, întrucât, amplasarea unității de învățământ pe teritoriul unei anumite unități administrativ-teritoriale reprezintă criteriul legal exclusiv și decisiv pentru a concluziona cu privire la apartenența acestuia la domeniul public de interes local. În acest sens, concluziile instanței de apel sunt corecte. Or, prin sentința civilă nr. 349 din 8 martie 2016 a Tribunalului Dolj, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 836 din 20 martie 2017 a Curții de Apel Craiova, se statuează cu putere de lucru judecat că linia de hotar se impune a fi stabilită în conformitate cu cele susținute de UAT Călărași, în condițiile în care, prin documentațiile cadastrale întocmite la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 2/1968, cât și prin H.G. nr. 189/2009 și H.G. nr. 59 din 2014, imobilul a fost cuprins în categoria bunurilor aparținând domeniului public al localității Călărași. Imobilele în litigiu se află, așadar, situate pe raza teritorială a comunei Călărași, urmărind linia de graniță între cele două unități administrative, astfel cum aceasta a fost stabilită cu putere de lucru judecat prin decizia nr. 836 din 20 martie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția CAF, în dosar nr. x/2015, mai sus evocată. Pârâta a dovedit, așadar, în circumstanțele date ale cauzei, că a dobândit dreptul de proprietate publică prin efectul direct al legii organice, Legea învățământului nr. 84/1995 și acela al Legii 213/1998, imobilele fiind considerate ex lege, proprietatea comunei Călărași, câtă vreme unitatea de învățământ își desfășura activitatea pe raza teritorială a acestei localități, la data intrării în vigoare a acestor legi. Reclamanta unitatea administrativ-teritorială Dăbuleni nu a făcut dovada unei dobândiri valabile a dreptului de proprietate publică pretins, prin unul dintre modurile prevăzute de lege. Înscrierea imobilelor în cartea funciară provizorie nu are efect constitutiv de drept, iar atestarea bunurilor în domeniul public de interes local nu are valoarea unui titlu de proprietate, în sensul legii. Simpla înscriere a imobilelor în inventarul bunurilor aparținând domeniului public de interes local, întocmit conform art. 19-21 din Legea nr. 213/1998, nu reprezintă, în sine, un titlu de proprietate valabil constituit. Hotărârile consiliului local, precum și cele de guvern ce atestă inventarul domeniului public, invocate deopotrivă de reclamanți, precum și de pârâtă, în folosul propriu, nu au efect constitutiv de drept de proprietate publică, nu creează drepturi noi, ci atestă regimul juridic al proprietății publice, efectul fiind unul exclusiv declarativ. Tot astfel, înscrierea imobilelor în litigiu în cartea funciară, realizată în anul 2004, în condițiile Legii cadastrului și a publicități imobiliare nr. 7/1996, nu are nici ea efectul constitutiv de drept real. Aceasta, în condițiile în care, prin art. 27 alin. (1), se stipulează exclusiv efectul de opozabilitate față de terți al înscrierii drepturilor reale în cartea funciară, nu și cel constitutiv de drept. Complementar, instanța de apel reține, din analiza probelor, că reclamanții nu au făcut nici dovada actului juridic prin care s-a constituit în mod valabil dreptul de proprietate publică înscris în cartea funciară, al titlului de proprietate concret, care a fundamentat întabularea. Prin urmare, corect s-a apreciat, prin hotarârea atacată, că pârâta este cea care a făcut dovada existenței dreptului de proprietate publică asupra imobilelor în litigiu în patrimoniul propriu, dobândit prin efectul legii, în condițiile în care delimitarea teritorială a celor două unități administrativ-teritoriale, ca stare de fapt, este deplin dovedită, printr-o hotărâre judecătorească învestită cu autoritate de lucru judecat. Din perspectiva celui de-al doilea motiv de casare afirmat de recurenți, acela reglementat prin art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu a fost convingător argumentat în ce constă contradictorialitatea motivelor deciziei atacate. Se constată, dimpotrivă, că hotărârea instanței de apel a fost amplu motivată, într-o manieră care respectă exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., precum și cele ale art. 6 din Convenție. Sunt asigurate garanțiile unui proces echitabil, sub aspectul motivării hotărârii, iar considerentele acesteia fac posibilă exercitarea controlului de legalitate, de către instanța de recurs. Față de cele ce preced, făcând aplicarea art. 496 alin. (1) C. proc. civ.,Înalta curte va respinge recursul ca nefondat.