Secțiunea a patra Cerere nr. 17965/06 prezentată de Tadeusz WYDMA Având în vedere cererea formulată anterior la 27 aprilie 2006, având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 alineatul (3) din Convenție și de a examina în comun admisibilitatea și fondul cauzei, având în vedere eșecul negocierilor în vederea unei soluționări confidențiale a cauzei, Având în vedere cererea guvernului de a elimina cauza rolului și declarația sa unilaterală prezentată în vederea soluționării prezentei cereri, Având în vedere comentariile prezentate de reclamant cu privire la declarația unilaterală a guvernului, După ce a intenționat, face următoarea decizie ÎN FAȚĂ Reclamantul, domnul Tadeusz Wydmański, este un resortisant polonez, născut în 1959 și rezident în Miechow. Acesta este reprezentat în fața Curții de către domnul Zbigniew Cichoń, avocat la Kraków. Guvernul polonez (atlée) este reprezentat de agentul său, dl Jakub Wołąsiewicz, de la Ministerul Afacerilor Externe. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. La o dată necunoscută, reclamantul sesizează fondul de asigurări de sănătate cu privire la o cerere de recunoaștere a incapacității sale de muncă și de a obține o anumită pensie. La 5 februarie 2002, casa de asigurări de sănătate și-a respins cererea. La 15 februarie 2002, reclamantul a formulat o acțiune în fața Tribunalului Regional din Cracovia. La 18 iunie 2002, Tribunalul a desemnat un expert medic și i-a cerut să prezinte un aviz cu privire la starea de sănătate a reclamantului. La 2 iunie 2003, expertul și-a prezentat concluziile. La 30 iunie 2003, hotărând la cererea avocatului reclamantului, tribunalul desemnează alți doi experți și le-a cerut să prezinte un aviz suplimentar. În conformitate cu concluziile prezentate de aceștia din urmă la 24 noiembrie 2003, reclamantul era apt să lucreze. La sfârșitul zilei de 20 ianuarie 2004, la cererea avocatului reclamantului, instanța a solicitat avizul suplimentar al unui cardiolog. La 20 februarie 2004, acesta din urmă și-a prezentat concluziile. La 14 mai 2004, la cererea reclamantului, instanța desemnează încă un alt expert. În concluziile prezentate la 8 iunie 2004, acesta din urmă a declarat că reclamantul este temporar incapabil să lucreze. Cu toate acestea, la 30 iulie 2004, tribunalul a primit cererea prezentată de fondul de asigurări de sănătate al reclamantului, iar somația de a se supune unui test medical complet într-un centru specializat. La 18 noiembrie 2004, la rândul său, avocatul reclamantului a solicitat instanței să obțină avizul suplimentar al unui alt expert. La 19 noiembrie 2004, instanța și-a primit cererea. La 21 decembrie 2004, expertul și-a prezentat concluziile în care a constatat că reclamantul era capabil să lucreze. Prin hotărârea din 25 ianuarie 2005, Tribunalul Regional a stat pe fondul cauzei. El a respins acțiunea formulată de reclamant împotriva deciziei societății de asigurări de sănătate. La 23 martie 2005, reclamantul a solicitat recurs. La 7 decembrie 2005, pe baza articolului 5 din Legea din 2004, reclamantul a introdus la Curtea Supremă o acțiune care critica durata procedurii, în special inacțiunea instanței judecătorești. El a invitat Curtea Supremă să constate depășirea termenului rezonabil și să îi acorde o indemnizație din partea acestui șef. De asemenea, reclamantul a solicitat judecătorilor să ia parte la instanța în cauză un termen în care aceasta din urmă ar trebui să stabilească o dată de încuviințare. La 6 februarie 2006, Curtea Supremă se pronunță asupra acțiunii reclamantului. Comisia a examinat doar durata procedurii de recurs și, în această măsură, a ajuns la concluzia depășirii termenului rezonabil, susținând că, de la sesizarea sa din martie 2005, instana da que que a fost inactivă. Cu toate acestea, Curtea Supremă nu a informat reclamantul cu privire la nicio despăgubire care să judece faptul că nu a suferit un prejudiciu ca urmare a duratei procedurii. La 27 aprilie 2006, instanța de apel a modificat hotărârea pronunțată în primă instanță de către instanța regională și l-a declarat pe reclamant temporar și parțial inapt să lucreze. Citând în esență art. 13, reclamantul pune sub semnul întrebării eficacitatea acțiunii pe care a formulat-o în temeiul legii din 2004. Pe de o parte, Curtea Supremă și-a limitat examinarea la durata procedurii de recurs în loc să ia în considerare procedura în ansamblul său și pe de altă parte, nu i-a acordat nicio despăgubire, în ciuda constatării depășirii termenului rezonabil. La 25 mai 2007, guvernul a comunicat Curții textul unei declarații pe care intenționa să o facă unilateral în vederea soluționării cererii. El a invitat Curtea să pună capăt examinării cauzei și să o șteargă din rol, în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația atașată este, în pasajele sale relevante, formulată astfel. Prin prezenta declarație unilaterală, guvernul declară că recunoaște durata excesivă a procedurii interne inițiate de solicitant. Guvernul recunoaște, de asemenea, că, în ceea ce privește durata excesivă a procedurii în litigiu, reclamantul nu a beneficiat, în circumstanțele speciale ale prezentei cauze, în ordinea internă a unei decontări adecvate, așa cum ar impune art. 13 din convenție. Guvernul declară că este pregătit să plătească reclamantului, cu titlu de satisfacție echitabilă, suma de 10 000 PLN, sumă pe care o consideră rezonabilă în lumina jurisprudenței Curții. Această sumă care va acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și cheltuielile și cheltuielile de judecată, nu va fi supusă nici unui impozit. Aceasta va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării deciziei Curții pronunțate în conformitate cu art. 37 alin. În cazul în care nu se poate soluționa în termenul menționat, Ö s Õ angajat să plătească, de la expirarea acestuia și până la decontarea efectivă a sumei în cauză, un interes simplu la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorat cu trei puncte procentuale. .... Guvernul invită cu respect Curtea să afirme că continuarea procedurii de investigare a cererii de încuviințare nu mai este justificată și să o elimine din rolul său în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) din convenție. La rândul său, recurentul a solicitat Curții să respingă declarația unilaterală a guvernului și să continue examinarea cauzei. În special, s-a considerat că valoarea satisfacției echitabile pe care Ö Õ era angajată să o plătească era mică și nu era suficientă pentru a compensa prejudiciul suferit ca urmare a încălcării convenției. Curtea ia notă de faptul că, în speță, părțile au desfășurat negocieri în vederea unei soluționări confidențiale a cauzei care a fost soluționată printr-un eșec. Aceasta amintește că, în temeiul articolului 38 alineatul (2) din Convenție, negocierile în vederea unei soluționări confidențiale a cauzei sunt confidențiale. Pe de altă parte, în temeiul articolului 62 alineatul (2) din Regulamentul Curții, nicio comunicare scrisă sau orală sau nicio ofertă sau concesie intervenită în cadrul acestor negocieri nu poate fi menționată sau invocată în procedura contencioasă. Cu toate acestea, declarația guvernului din 25 mai 2007 a fost prezentată în afara cadrului negocierilor privind soluționarea pe cale amiabilă a cauzei. Curtea amintește că, în conformitate cu art. 37 din convenție, aceasta poate decide în orice moment să elimine o cerere din rol atunci când circumstanțele permit să se dea la o parte una dintre concluziile enunțate la literele (a), (b) sau (c) ale acestui articol. pentru orice alt motiv pe care Curtea îl consideră existență, nu se mai justifică continuarea examinării cererii. Curtea reamintește, de asemenea, că aceasta poate, în anumite condiții, să șteargă cauza din rolul în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție pe baza unei declarații unilaterale prezentate de un guvern respectiv, chiar dacă reclamantul dorește ca examinarea cererii sale să fie continuată. În acest scop, Curtea va examina cu atenție termenii declarației guvernului în lumina jurisprudenței sale relevante, în special a cauzei Tahsin Acar Tahsin Acar. Turcia, [GC], n 26307/95, §§ 75-77, CEDH 2003-VI) Meriakri c. Moldova (radierea rolului), n 53487/99, 1 martie 2005. Referindu-se la prezenta cauză, Curtea constată că, în numeroase cauze de care a avut nevoie, Curtea a definit natura și sfera obligațiilor pe care le impune asupra statului pârât în temeiul articolelor 6 și 13 din Convenția privind dreptul la o hotărâre într-un termen rezonabil (a se vedea, printre altele, Kusmierek c. Polonia, 10675/02, 21 septembrie 2004; Zynger c. Polonia, nr 6096/01, 13 iulie 2004) și a unei căi de atac efective care să permită unui reclamant să obțină despăgubiri adecvate pentru prejudiciul suferit ca urmare a încălcării dreptului său la o hotărâre într-un termen rezonabil (a se vedea în special Kudla c. Polonia [GC], n 30210/96, CEDH 2000-XI Krasuski c. Polonia, 61444/00, CEDO 2005-...(extracts) ; Charzynski c. Polonia (dec), n 15212/03, CEDO 2005-... Majewski c. Polonia, n 52690/99, 11 octombrie 2005 Cocchiarella c. Italia [GC], n 64886/01, CEDH 2006-... Wende și Kukowka c. Polonia, n 56026/00, 10 mai 2007). Ca regulă generală, în cazul constatării unei încălcări a drepturilor de mai sus protejate prin dispozițiile art. 6 alin. (1) și (13) din Convenție, Curtea a considerat oportun să aloce reclamanților o sumă în temeiul satisfacției echitabile a cărei valoare a fost stabilită în funcție de circumstanțele speciale ale unui anumit caz. Astfel, având în vedere natura concesiunilor cuprinse în prezenta declarație a guvernului, având în vedere valoarea taxei propuse de acesta din urmă și cea a sumelor pe care aceasta le-a acordat în trecut în cauze similare, Curtea consideră că, în speță, continuarea examinării cererii nu se mai justifică [art. 37 alineatul (1) litera (c) ]. Curtea constată, de asemenea, că prezenta decizie constituie o soluționare definitivă a cauzei, dar numai în ceea ce privește procedura în fața acesteia. Astfel, reclamantul își păstrează dreptul de a căuta, prin alte căi de atac interne, în fața instanțelor interne, o despăgubire suplimentară pentru prejudiciul suferit ca urmare a duratei procedurii în litigiu. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că respectarea drepturilor omului, astfel cum sunt recunoscute de Convenție și de protocoalele sale, nu necesită continuarea examinării cererii [art. 37 alineatul (1) în fine al convenției]. În consecință, aplicarea articolului 29 3 din Convenție trebuie să înceteze și să șteargă cauza rolului. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, Ia act de termenii declarației prezentate de guvernul pârât și de garanțiile menite să asigure respectarea angajamentelor menționate de aceasta hotărăște să șteargă cererea de rol, în conformitate cu art. 37 alin. (1) lit. (c) din Convenție. T.L. Early Nicolas Bratza Modululer Președinte
Requête n
o
17965/06
présentée par Tadeusz WYDMAŃSKI
contre la Pologne
La Cour européenne des Droits de l’Homme (quatrième section), siégeant le 6 novembre 2007 en une chambre composée de
:
Sir
Nicolas
Bratza,
président,
MM.
M
me
M.
juges,
et de M. T.L.
Early,
greffier de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 27 avril 2006,
Vu la décision de la Cour de se prévaloir de l’article 29 § 3 de la Convention et d’examiner conjointement la recevabilité et le fond de l’affaire,
Vu l’échec des négociations en vue d’un règlement amiable de l’affaire,
Vu la demande du Gouvernement de rayer l’affaire du rôle et sa déclaration unilatérale présentée en vue de la solution de la présente requête,
Vu les commentaires présentés par le requérant au sujet de la déclaration unilatérale du Gouvernement,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, M. Tadeusz Wydmański, est un ressortissant polonais, né en 1959 et résidant à Miechow. Il est représenté devant la Cour par M.
Zbigniew Cichoń, avocat à Kraków. Le gouvernement polonais («
le Gouvernement
») est représenté par son agent, M. Jakub Wołąsiewicz, du ministère des Affaires étrangères.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
A une date inconnue, le requérant saisit la caisse d’assurance maladie d’une demande tendant à voir reconnaître son incapacité de travail et à obtenir à ce titre une pension d’un certain montant.
Le 5 février 2002, la caisse rejeta sa demande.
Le 15 février 2002, requérant forma un recours devant le tribunal régional de Cracovie.
Le 18 juin 2002, le tribunal désigna un expert médecin et lui demanda de présenter un avis sur l’état de santé du requérant. Le 2 juin 2003, l’expert présenta ses conclusions.
Le 30 juin 2003, statuant à la demande de l’avocat du requérant, le tribunal désigna deux autres experts et leur demanda de présenter un avis complémentaire. Aux termes des conclusions présentées par ces derniers le 24 novembre 2003, le requérant était apte à travailler.
L’audience prévue pour le 10 décembre 2003 fut annulée en raison de l’absence justifiée de l’avocat du requérant.
A l’issue de l’audience du 20 janvier 2004, statuant à la demande de l’avocat du requérant, le tribunal requit l’avis complémentaire d’un cardiologue. Le 20 février 2004, ce dernier présenta ses conclusions.
Le 14 mai 2004, à la demande du requérant, le tribunal désigna encore un autre expert. Dans ses conclusions présentées le 8 juin 2004, ce dernier déclara que le requérant était temporairement inapte à travailler.
Cependant, le 30 juillet 2004, le tribunal accueillit la demande présentée par la caisse d’assurance maladie – adversaire du requérant, et le somma de se soumettre à un test médical complet dans un centre spécialisé. D’après les résultats du test en question le requérant était apte à travailler.
Le 18 novembre 2004, à son tour l’avocat du requérant pria le tribunal de recueillir l’avis complémentaire d’un autre expert. Le 19 novembre 2004, le tribunal accueillit sa demande. Le 21 décembre 2004, l’expert présenta ses conclusions dans lesquelles il constata que le requérant était apte à travailler.
Par un jugement du 25 janvier 2005, le tribunal régional statua sur le fond de l’affaire. Il rejeta le recours formé par le requérant à l’encontre de la décision de la caisse d’assurance maladie.
Le 23 mars 2005, le requérant interjeta appel.
Le 7 décembre 2005, se fondant sur l’article 5 de la loi de 2004, le requérant introduisit auprès de la Cour Suprême un recours critiquant la durée de la procédure, en particulier l’inaction de la cour d’appel. Il invita la Cour Suprême à constater le dépassement du délai raisonnable et à lui octroyer une indemnité de ce chef. Le requérant pria également les juges d’impartir à la juridiction mise en cause un délai dans lequel cette dernière devrait fixer une date d’audience.
Le 6 février 2006, la Cour Suprême se prononça sur le recours du requérant. Elle examina seulement la durée de la procédure d’appel et dans cette mesure conclut au dépassement du délai raisonnable en relevant que depuis sa saisine au mois de mars 2005, la cour d’appel demeurait inactive. Toutefois, la Cour Suprême n’octroya au requérant aucune indemnité jugeant qu’il n’avait pas prouvé avoir subi un préjudice du fait de la longueur de la procédure.
Le 27 avril 2006, la cour d’appel modifia le jugement prononcé en première instance par le tribunal régional et déclara le requérant temporairement et partiellement inapte à travailler. La cour d’appel lui octroya également une pension à ce titre.
Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint de la durée de la procédure.
Citant en substance l’article 13, le requérant remet en cause l’efficacité du recours qu’il a formé sur la base de la loi de 2004. Il relève d’une part, que la Cour Suprême a limité son examen à la durée de la procédure d’appel au lieu de prendre en compte la procédure dans son ensemble, et d’autre part, qu’elle ne lui a alloué aucune indemnité, malgré le constat du dépassement du délai raisonnable.
Le 25 mai 2007, le Gouvernement communiqua à la Cour le texte d’une déclaration qu’il souhaitait faire unilatéralement en vue de la solution de la requête. Il invita la Cour à mettre fin à l’examen de l’affaire et à la rayer du rôle, conformément à l’article 37 de la Convention.
La déclaration jointe est, dans ses passages pertinents, ainsi libellée
:
«
Le gouvernement déclare – au moyen de la présente déclaration unilatérale – qu’il reconnaît la durée excessive de la procédure interne engagée par le requérant. Le Gouvernement reconnaît également qu’en ce qui concerne le grief relatif à la durée excessive de la procédure litigeuse, le requérant n’a pas bénéficié, dans les circonstances particulières de la présente affaire, dans l’ordre interne d’un redressement adéquat, comme l’exigerait l’article 13 de la Convention.
Le Gouvernement déclare être prêt à verser au requérant au titre de la satisfaction équitable la somme de 10
000 PLN, montant qu’il considère comme raisonnable au vu de la jurisprudence de la Cour. Cette somme qui couvrira tout préjudice matériel et moral ainsi que les frais et dépens, ne sera soumise à aucun impôt. Elle sera payable dans les trois mois suivant la date de la notification de la décision de la Cour rendue conformément à l’article 37 § 1 de la Convention européenne des droits de l’Homme. A défaut de règlement dans ledit délai, le Gouvernement s’engage à verser, à compter de l’expiration de celui-ci et jusqu’au règlement effectif de la somme en question, un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage.
....
Le Gouvernement invite respectueusement la Cour à dire que la poursuite de l’examen de la requête n’est plus justifiée et à la rayer du rôle en vertu de l’article 37 § 1 (c) de la Convention. »
Le requérant, pour sa part, pria la Cour de rejeter la déclaration unilatérale du Gouvernement et de poursuivre l’examen de l’affaire. Il estima en particulier que le montant de la satisfaction équitable que le Gouvernement s’était engagé à lui verser était peu élevé et ne suffisait pas à compenser le préjudice qu’il avait subi du fait de la violation de la Convention.
La Cour note d’emblée qu’en l’espèce, les parties ont mené des négociations en vue d’un règlement amiable de l’affaire qui s’étaient soldées par un échec. Elle rappelle qu’en vertu de l’article 38 § 2 de la Convention, les négociations en vue d’un règlement amiable de l’affaire sont confidentielles. Par ailleurs, aux termes de l’article 62 § 2 du Règlement de la Cour, aucune communication écrite ou orale ni aucune offre ou concession intervenues dans le cadre dédites négociations ne peuvent être mentionnées ou invoquées dans la procédure contentieuse. Cependant, la déclaration du Gouvernement du 25 mai 2007 a été présentée hors du cadre des négociations tendant au règlement amiable de l’affaire.
La Cour rappelle qu’en vertu de l’article 37 de la Convention, elle peut à tout moment décider de rayer une requête du rôle lorsque les circonstances permettent d’aboutir à l’une des conclusions énoncées aux alinéas a), b) ou c) de cet article. L’article 37 § 1 c) habilite la Cour à rayer l’affaire du rôle en particulier si
:
«
pour tout autre motif dont la Cour constate l’existence, il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête. »
L’article 37 § 1
in fine
énonce
:
«
Toutefois, la Cour poursuit l’examen de la requête si le respect des droits de l’homme garantis par la Convention et ses Protocoles l’exige.
»
La Cour rappelle également qu’elle peut, sous certaines conditions, rayer l’affaire du rôle en vertu de l’article 37 § 1 (c) de la Convention en se fondant sur une déclaration unilatérale présentée par un Gouvernement respectif alors même que le requérant souhaite que l’examen de sa requête soit poursuivi. A cet effet, la Cour va examiner attentivement les termes de la déclaration du Gouvernement à la lumière de sa jurisprudence pertinente, en particulier de l’affaire
Tahsin Acar
(
Tahsin Acar. Turquie
, [GC], n
o
;
Meriakri c. Moldova
(radiation du rôle), n
o
53487/99, 1
er
mars 2005).
Se référant à la présente affaire, la Cour note que dans de nombreuses affaires dont elle avait eu à connaître, elle a défini la nature et l’étendue des obligations que la Convention fait peser sur l’État défendeur au regard des articles 6 et 13 de la Convention s’agissant du droit à un jugement dans un délai raisonnable (voir, parmi beaucoup d’autres,
Kusmierek c. Pologne
, n
o
10675/02, 21 septembre 2004;
Zynger c. Pologne
, n
o
66096/01, 13 juillet 2004) et de celui à un recours effectif permettant à un requérant d’obtenir un dédommagement approprié pour le préjudice subi du fait de la violation de son droit à un jugement dans un délai raisonnable (voir, en particulier,
Kudla c. Pologne
[GC], n
o
;
Krasuski c. Pologne
, n
o
61444/00, CEDH 2005-...(extraits)
; Charzynski c. Pologne
(déc), n
o
;
Majewski c. Pologne
, n
o
52690/99
, 11
octobre 2005
;
Cocchiarella c . Italie
[GC], n
o
;
Wende et Kukowka c. Pologne
, n
o
56026/00, 10 mai
2007). En règle générale, en cas de constat de violation des droits ci-dessus protégés par les dispositions des articles 6§1 et 13 de la Convention, la Cour a jugé opportun d’allouer aux requérants une somme au titre de la satisfaction équitable dont le montant était déterminé en fonction des circonstances particulières d’une affaire donnée.
Ainsi, ayant pris en considération la nature des concessions que renferme la présente déclaration du Gouvernement, eu égard au montant de l’indemnité proposée par ce dernier et celui de sommes qu’elle a octroyées par le passé dans des affaires similaires, la Cour estime qu’en l’espèce, la poursuite de l’examen de la requête ne se justifie plus (article 37 § 1 c)). La Cour note également que la présente décision vaut règlement définitif de l’affaire mais uniquement en ce qui concerne la procédure devant elle. Ainsi, le requérant conserve son droit de rechercher, au moyens d’autres voies de recours internes, devant les juridictions internes une réparation supplémentaire au titre de son préjudice subi du fait de la durée de la procédure litigeuse.
Eu égard à ce qui précède
,
la Cour estime que le respect des droits de l’homme, tels que les reconnaissent la Convention et ses protocoles, ne requiert pas la poursuite de l’examen de la requête (article 37 § 1
in fine
de la Convention).
En conséquence, il convient de mettre fin à l’application de l’article 29
§
3 de la Convention et de rayer l’affaire du rôle.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Prend acte
des termes de la déclaration présentée par le Gouvernement défendeur et des garanties visant à assurer le respect des engagements dont celle-ci fait état
;
Décide
de rayer la requête du rôle, conformément à l’article 37
T.L.
Early
Nicolas
bratza
Greffier
Président