BLACHUT c. POLOGNE

SECȚIUNEA A PATRA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 34484/05 prezentate de Henryk BŁACHUT împotriva Poloniei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care are loc la 18 noiembrie 2008 într-o cameră compusă din Nicolas Bratza, președinte, Lech Garlicki, Giovanni Bonello, Ljiljana Mijović, Päivi Hirvelä, Ledi Bianku, Nebojša Vučić, judecători și Lawrence Early; grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 2 septembrie 2005, având în vedere declarația din 30 aprilie 2008 prin care guvernul pârât invită Curtea să șteargă cererea de rol, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAVOAREA reclamantului, domnul Henryk Błachut, este un resortisant polonez, născut în 1955 și rezident în Polanica Zdrój. Este reprezentat în fața Curții de către M. Kamila Miszczuk, avocată în Warszawa. Guvernul polonez ( În 2000, reclamantului i s-a acordat o pensie de asigurare de sănătate pentru incapacitatea sa parțială de muncă, care trebuia să beneficieze de aceasta pentru o perioadă determinată, adică până la 30 iunie 2002. La 24 mai 2002, reclamantul sesizează fondul de asigurări de sănătate cu privire la o cerere de a continua să primească pensia în cauză și a afirmat că circumstanțele care justificau recunoașterea incapacității sale de muncă nu încetaseră să existe; printr-o decizie din 6 august 2002, societatea de asigurări de sănătate a respins cererea reclamantului; acesta din urmă a formulat o acțiune. La data de 2 octombrie 2003, Tribunalul Regional din atíwidnica a respins recursul, care a fost confirmat în apel la 16 februarie 2005. La data de 1 martie 2005, reclamantul a solicitat numirea unui avocat în vederea introducerii recursului. El a arătat că, din cauza veniturilor sale modeste, nu era în măsură să suporte cheltuielile legate de desemnarea unui avocat ales de el. El a precizat că era șomer și nu primea nici o alocație de șomaj. Reclamantul a indicat, de asemenea, că valoarea veniturilor lunare din căminul său de cinci persoane era de 1303 PLN, adică aproximativ 260 PLN per persoană (aproximativ 65 EUR). Printr-o ordonanță pronunțată la 11 martie 2005, fără nicio motivare, Curtea de Apel a respins cererea reclamantului. La 6 aprilie 2005, Curtea de Apel a declarat inadmisibilă o acțiune pe care recurentul a formulat-o împotriva ordonanței din 11 martie, susținând că, în lumina dispozițiilor legale în vigoare, aceasta nu era susceptibilă de a face obiectul unei căi de atac. Partea, care a obținut o scutire totală sau parțială de la plata cheltuielilor de judecată, poate solicita acordarea unei asistențe judiciare. Tribunalul acordă asistență judiciară atunci când consideră necesar (...) Al doilea paragraf al articolului 117 extinde beneficiul asistenței judiciare la orice parte exonerată ex ligă plata cheltuielilor de judecată care a demonstrat, prin prezentarea unei declarații privind veniturile, că nu este în măsură, fără a aduce atingere pentru ea însăși și familia sa, să asigure plata cheltuielilor de reprezentare de către un avocat sau un consiliu ales de acesta. Ajutorul este refuzat în cazul în care acțiunea este vădit lipsită de temei. În conformitate cu principiul prevăzut la art. 3932 alineatul (1) din Codul de procedură civilă, astfel cum a fost formulat la momentul faptelor, asistența unui avocat în procedura de casare era obligatorie. Articolul în cauză se citea după cum urmează: recursul la casare trebuie formulat prin intermediul unui avocat sau al unui consilier. § 1, astfel cum s-a formulat la momentul faptelor, recursul în cassație trebuia depus (pentru examinare prealabilă a admisibilității) la instanța de a doua instanță care a pronunțat în apel, în termen de o lună de la data notificării hotărârii de apel. din Codul de procedură civilă, a fost declarat inadmisibil recursul formulat fără întârziere sau inadmisibil din alte motive, precum și recursul ale cărui nereguli de formă nu au fost remediate de către reclamant în termenul stabilit. art. 394 din Codul de procedură civilă garantează unei părți la procedură dreptul de a face recurs incident (zażalenie) împotriva unei hotărâri pronunțate de instanța de primă instanță care soluționează litigiul. O astfel de acțiune poate fi formulată, de asemenea, împotriva altor categorii de ordonanțe indicate în mod taxativ în articolul respectiv. Astfel, este posibil să se facă recurs împotriva ordonanței de refuzare a scutirii de la plata cheltuielilor de judecată sau împotriva celei referitoare la refuzul acordării asistenței judiciare în cazul în care hotărârile în cauză au fost pronunțate de instanța de primă instanță. În numeroasele sale hotărâri, Curtea Supremă a declarat că ordonanța Tribunalului de a doua instanță care respinge cererea de atribuire a asistenței judiciare nu era susceptibilă de a face apel, ținând cont de faptul că, fără elemente specifice pentru o hotărâre pe fond a cauzei, aceasta nu putea fi asimilată unei decizii care soluționează litigiul, în sensul articolului 394 din Codul de procedură civilă. În temeiul articolului 357 din Codul de procedură civilă, se motivează numai deciziile care pot face obiectul unei căi de atac. GRIEFS 1. Invocând art. 6 alineatul (1), reclamantul se plânge că refuzul Curții de Apel de a admite acest lucru în beneficiul asistenței judiciare în vederea exercitării recursului în Casație și-a încălcat dreptul la un proces echitabil, în special dreptul de acces la Curtea Supremă. (2) Invocând art. 13, reclamantul se plânge de absența dreptului intern de a acționa pentru a se plânge de refuzul acordării asistenței judiciare. ÎN DREPT, recurentul denunță încălcarea dreptului său la un proces echitabil ca urmare a refuzului de a-l admite în beneficiul asistenței judiciare în vederea exercitării recursului în casație. În plus, se plânge că dreptul intern nu îi oferă nicio cale de atac împotriva refuzului de a-l admite în beneficiul asistenței judiciare. Reclamantul citează articolele 6 alineatul (1) și 13 din convenție, dispoziții care se citesc după cum urmează art. 6 alineatul (1) Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil, public și într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) art. 13 Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost săvârșită de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale. Printr-o scrisoare din 30 aprilie 2008, guvernul a informat Curtea că intenționează să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării problemei ridicate de cerere și a invitat Curtea să șteargă cazul din rol în temeiul articolului 37 din Convenție. Prin prezenta declarație unilaterală, guvernul declară că recunoaște că dreptul la o instanță al cărei titular este recurentul a fost încălcat în cursul procedurii de casare în fața Curții Supreme pe motiv de refuz de a admite acest drept în beneficiul asistenței judiciare în scopul acestei proceduri. Guvernul recunoaște, de asemenea, că, în ceea ce privește argumentul său întemeiat pe art. 6 alineatul (1), reclamantul nu a beneficiat, în circumstanțele speciale ale prezentei cauze, în ordinea internă a unei redresări adecvate, astfel cum ar impune art. 13 din convenție, motiv pentru care reclamantul se poate pretinde a fi victima încălcării dreptului său la o instanță, în sensul articolului 6 alineatul (1) din convenție. Guvernul declară că este pregătit să plătească reclamantului suma de 2 000 de euro, sumă pe care o consideră rezonabilă în lumina jurisprudenței Curții. (...) Această sumă care va acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și cheltuielile și cheltuielile de judecată, nu va fi supusă nici unui impozit. Aceasta va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării deciziei Curții pronunțate în conformitate cu art. 37 alineatul (1) din Convenția europeană a drepturilor omului. În lipsa decontării în termenul menționat, guvernul se angajează să plătească, de la expirarea acestuia și până la decontarea efectivă a sumei în cauză, o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorată cu trei puncte procentuale. Guvernul invită cu respect Curtea să afirme că continuarea examinării cererii nu mai este justificată și să o elimine din rolul său în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) din convenție. Curtea amintește că art. 37 din convenție prevede că, în orice moment al procedurii, Curtea poate decide să elimine o cerere din rol în cazul în care circumstanțele permit să se tragă una dintre concluziile menționate la literele (a), (b) sau (c) de la alineatul (1) din articolul menționat. În special, art. 37 alineatul (1) litera (c) permite Curții să elimine o cerere din rol atunci când pentru orice alt motiv a cărui existență [ea] constată că nu mai este justificată continuarea examinării cererii și reamintește, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, aceasta poate anula o cerere a rolului în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) din convenție pe baza unei declarații unilaterale a guvernului pârât, chiar dacă reclamantul dorește ca examinarea cauzei să continue. În astfel de cazuri, pentru a stabili dacă aceasta trebuie să șteargă cererea de rol, Curtea examinează cu atenție declarația în lumina principiilor care se desprind din jurisprudența sa, în special din Hotărârea Tahsin Acar Tahsin Acar c. Turcia [GC], n 26307/95, § 75-77, CEDH 2003-VI), WAZA Spółka z o.o.c. Polonia (dec.), n 11602/02, 26 iunie 2007 și Sulwińska c. Polonia (dec.), n 28953/03). Curtea a stabilit, într-o serie de cauze îndreptate împotriva Poloniei, practica sa privind obiecțiunile referitoare la încălcarea dreptului la o instanță care rezultă din refuzul instanțelor interne de a admite un reclamant în beneficiul asistenței judiciare în vederea exercitării unui recurs în casație (a se vedea, de exemplu, Tabor c. Polonia, n 12852/02, 27 iunie 2006, Zagawa c. Polonia, n 76396/01, 15 ianuarie 2008, Biziuk c. Polonia, n 15670/02,15 ianuarie 2008). Având în vedere natura concesiilor cuprinse în declarația guvernului, precum și valoarea despăgubirii propuse, care corespunde sumelor acordate în cauze similare, Curtea consideră că nu se mai justifică continuarea examinării cererii (art. 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție. În plus, având în vedere cele de mai sus și în special existența unei jurisprudențe clare și abundente cu privire la întrebarea adresată în speță, Comisia consideră că respectarea drepturilor omului garantate de Convenție și a protocoalelor sale nu impune ca aceasta să continue examinarea cererii [art. 37 alineatul (1) in fine De aceea, cazul rolului trebuie eliminat. Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate Ia act de termenii declarației guvernului pârât și de modalitățile prevăzute pentru a asigura respectarea angajamentelor pe care le conține, hotărăște, în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție, să elimine cauza rolului. Lawrence Early Nicolas Bratza Modululer Președinte

QUATRIÈME SECTION

DÉCISION

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n

o

34484/05

présentée par Henryk BŁACHUT

contre la Pologne

La Cour européenne des droits de l'homme (quatrième section), siégeant le 18 novembre 2008 en une chambre composée de

:

Nicolas Bratza,

président,

Lech Garlicki,

Giovanni Bonello,

Ljiljana Mijović,

Päivi Hirvelä,

Ledi Bianku,

Nebojša Vučinić,

juges,

et de Lawrence Early,

greffier de section

,

Vu la requête susmentionnée introduite le 2 septembre 2005,

Vu la déclaration du 30 avril 2008 par laquelle le gouvernement défendeur invite la Cour à rayer la requête du rôle,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

Le requérant, M. Henryk Błachut, est un ressortissant polonais, né en 1955 et résidant à Polanica Zdrój. Il est représenté devant la Cour par M

e

Kamila Miszczuk, avocate à Warszawa. Le gouvernement polonais («

le Gouvernement

») est représenté par son agent, M. Jakub Wołąsiewicz, du ministère des Affaires étrangères.

A. Les circonstances de l'espèce

Les faits de la cause, tels qu'ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.

En 2000, le requérant se vit octroyer par la caisse d'assurance maladie une pension au titre de son incapacité partielle de travail. Il devait en bénéficier pendant une période déterminée, soit jusqu'au 30 juin 2002.

Le 24 mai 2002, le requérant saisit la caisse d'assurance maladie d'une demande tendant à pouvoir continuer à percevoir la pension en question. Il affirma que les circonstances qui justifiaient la reconnaissance de son incapacité de travail n'avaient pas cessé d'exister.

Par une décision du 6 août 2002, la caisse d'assurance maladie rejeta la demande du requérant. Ce dernier forma un recours.

Le 2 octobre 2003, le tribunal régional de Świdnica rejeta le recours, jugement confirmé en appel le 16 février 2005.

Envisageant de se pourvoir en cassation, le 1

er

mars 2005, le requérant sollicita, auprès de la cour d'appel, la désignation d'un avocat en vue de l'introduction du pourvoi. Il releva qu'en raison de ses revenus modestes, il n'était pas en mesure de supporter les frais liés à la désignation d'un avocat de son choix. Il précisa qu'il était sans emploi et ne percevait aucune allocation de chômage. Le requérant indiqua également que le montant des revenus mensuels de son foyer constitué de cinq personnes était de 1303

PLN, soit environ 260 PLN par personne (environ 65 €).

Par une ordonnance prononcée le 11 mars 2005, dépourvue de toute motivation, la cour d'appel rejeta la demande du requérant.

Le 6 avril 2005, la cour d'appel déclara irrecevable un recours que le requérant avait formé contre l'ordonnance du 11 mars en relevant qu'à la lumière des dispositions légales en vigueur, celle-ci n'était pas susceptible de recours.

B.

Le droit interne pertinent

L'article 117 § 1 du code de procédure civile dispose

:

«

La partie, ayant obtenu une dispense totale ou partielle des frais de justice, peut demander l'octroi d'une aide juridictionnelle. Le tribunal accorde l'aide juridictionnelle lorsqu'il l'estime nécessaire (...)

»

Le deuxième paragraphe de l'article 117 étend le bénéfice de l'aide juridictionnelle à toute partie exonérée

ex lege

du paiement des frais de justice qui a démontré, en produisant une déclaration sur les revenus,

qu'elle n'était pas en mesure, sans préjudice pour elle-même et sa famille, d'assurer le paiement des frais

liés à la représentation par un avocat ou un conseil de son choix. L'aide est refusée si l'action apparaît manifestement dénuée de fondement.

En vertu du principe énoncé à l'article 393² § 1 du code de procédure civile, tel qu'il était formulé à l'époque des faits, l'assistance d'un avocat dans la procédure en cassation était obligatoire. L'article en question se lisait comme suit:

«

Le pourvoi en cassation doit être formé par le biais d'un avocat ou d'un conseil. »

Selon l'article 393

4

Selon l'article 393

5

du code de procédure civile, était déclaré irrecevable le pourvoi formé hors délai ou irrecevable pour d'autres raisons, ainsi que le pourvoi dont les irrégularités de forme n'ont pas été comblées par le demandeur en cassation dans le délai imparti.

L'article 394 du code de procédure civile garantit à une partie à la procédure le droit de faire recours incident

(zażalenie)

contre une ordonnance prononcée par le tribunal de première instance terminant le litige. Un tel recours peut également être formé à l'encontre de certaines autres catégories d'ordonnances indiquées de manière taxative dans cet article. Ainsi, il est possible de former le recours à l'encontre de l'ordonnance portant le refus d'exonération du paiement des frais de justice ou encore à l'encontre de celle relative au refus d'accorder l'assistance juridictionnelle lorsque les ordonnances concernées ont été prononcées par le tribunal de première instance.

Dans ses nombreuses décisions, la Cour Suprême a déclaré que l'ordonnance du tribunal de deuxième instance rejetant la demande d'attribution de l'assistance juridictionnelle n'était pas susceptible d'appel compte tenu du fait que, dépourvue d'éléments spécifiques pour un jugement sur le fond de l'affaire, elle ne pouvait être assimilée à une décision terminant le litige, au sens de l'article 394 du code de procédure civile.

En vertu de l'article 357 du code de procédure civile, seules les décisions susceptibles d'un recours sont motivées.

GRIEFS

EN DROIT

Le requérant dénonce violation de son droit à un procès équitable du fait du refus de l'admettre au bénéfice de l'aide juridictionnelle en vue de l'exercice du pourvoi en cassation. En outre, il se plaint que le droit interne ne lui offre aucun recours pour contester le refus de l'admettre au bénéfice de l'assistance juridictionnelle. Le requérant cite les articles 6 § 1 et 13 de la Convention, dispositions lesquelles se lisent comme suit

:

Article 6 § 1

«

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement, publiquement et dans un délai raisonnable, par un tribunal (...) qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)

»

Article 13

«

Toute personne dont les droits et libertés reconnus dans la (...) Convention ont été violés, a droit à l'octroi d'un recours effectif devant une instance nationale, alors même que la violation aurait été commise par des personnes agissant dans l'exercice de leurs fonctions officielles.

»

Par une lettre du 30 avril 2008, le Gouvernement a informé la Cour qu'il entendait faire une déclaration unilatérale tendant à résoudre la question soulevée par la requête. Il a en outre invité la Cour à rayer l'affaire du rôle en vertu de l'article 37 de la Convention.

La déclaration se lit ainsi

:

«

Le gouvernement déclare – au moyen de la présente déclaration unilatérale – qu'il reconnaît que le droit à un tribunal dont le requérant est titulaire a été enfreint au cours de la procédure de cassation devant la Cour Suprême à raison du refus de l'admettre au bénéfice de l'assistance juridictionnelle aux fins de cette procédure. Le Gouvernement reconnaît également qu'en ce qui concerne son grief tiré de l'article 6 § 1, le requérant n'a pas bénéficié, dans les circonstances particulières de la présente affaire, dans l'ordre interne d'un redressement adéquat, comme l'exigerait l'article 13 de la Convention, raison pour laquelle le requérant peut se prétendre victime de la violation de son droit à un tribunal, au sens de l'article 6 § 1 de la Convention.

Le Gouvernement déclare être prêt à verser au requérant la somme de 2 000 Euros, montant qu'il considère comme raisonnable au vu de la jurisprudence de la Cour. (...) Cette somme qui couvrira tout préjudice matériel et moral ainsi que les frais et dépens, ne sera soumise à aucun impôt. Elle sera payable dans les trois mois suivant la date de la notification de la décision de la Cour rendue conformément à l'article 37 § 1 de la Convention européenne des droits de l'homme. A défaut de règlement dans ledit délai, le Gouvernement s'engage à verser, à compter de l'expiration de celui-ci et jusqu'au règlement effectif de la somme en question, un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage.

Le Gouvernement invite respectueusement la Cour à dire que la poursuite de l'examen de la requête n'est plus justifiée et à la rayer du rôle en vertu de l'article 37 § 1 (c) de la Convention. »

(...)

Le requérant ne s'est pas prononcé au sujet de la somme offerte par le Gouvernement dans sa déclaration

.

La Cour rappelle que l'article 37 de la Convention dispose que, à tout moment de la procédure, la Cour peut décider de rayer une requête du rôle lorsque les circonstances permettent de tirer l'une des conclusions exposées aux alinéas a), b) ou c) du paragraphe 1 de cet article. En particulier, l'article 37 § 1 c) autorise la Cour à rayer une requête du rôle lorsque

:

«

pour tout autre motif dont [elle] constate l'existence, il ne se justifie plus de poursuivre l'examen de la requête.

».

Elle rappelle aussi que, dans certaines circonstances, elle peut rayer une requête du rôle en vertu de l'article 37 § 1 c) de la Convention sur la base d'une déclaration unilatérale du gouvernement défendeur même si le requérant souhaite que l'examen de l'affaire se poursuive.

En pareil cas, pour déterminer si elle doit rayer la requête du rôle, la Cour examine attentivement la déclaration à la lumière des principes se dégageant de sa jurisprudence, en particulier de l'arrêt

Tahsin Acar

(

Tahsin Acar c. Turquie

[GC], n

o

26307/95, §§ 75-77, CEDH 2003-VI),

WAZA Spółka z o.o. c.

Pologne

(déc.), n

o

11602/02, 26 juin 2007, et

Sulwińska c. Pologne

(déc.), n

o

28953/03).

La Cour a établi dans un certain nombre d'affaires dirigées contre la Pologne sa pratique concernant les griefs relatifs à la violation du droit à un tribunal résultant du refus des juridictions internes d'admettre un requérant au bénéfice de l'assistance juridictionnelle en vue de l'exercice d'un pourvoi en cassation (voir, par exemple,

Tabor c. Pologne

, n

o

12852/02, 27

juin 2006,

Zagawa c. Pologne

, n

o

76396/01, 15 janvier 2008,

Biziuk c. Pologne

, n

o

15670/02,15 janvier 2008).

Compte tenu de la nature des concessions que renferme la déclaration du Gouvernement ainsi que du montant de l'indemnité proposée – qui cadre avec les sommes octroyées dans des affaires analogues – la Cour estime qu'il ne se justifie plus de poursuivre l'examen de la requête (article

37 § 1 c) de la Convention).

En outre, eu égard à ce qui précède, et en particulier à l'existence d'une jurisprudence claire et abondante sur la question posée en l'espèce, elle considère que le respect des droits de l'homme garantis par la Convention et ses protocoles n'exige pas qu'elle poursuive l'examen de la requête (article 37 § 1

in fine

).

Dès lors, il y a lieu de rayer l'affaire du rôle.

Par ces motifs, la Cour, à l'unanimité

Prend acte

des termes de la déclaration du gouvernement défendeur et des modalités prévues pour assurer le respect des engagements qu'elle comporte

;

Décide

, en vertu de l'article 37 § 1 c) de la Convention, de rayer l'affaire du rôle.

Lawrence Early

Nicolas Bratza

Greffier

Président