Decizia nr. 260/2022 — ÎCCJ, Secția penală — Verificarea măsurilor asiguratorii. Contestație

Fapta inculpatului G, care în calitate de administrator al S.C. H SRL, în perioada 2008-2012, a sprijinit pe inculpații A, B, C, D și E să evidențieze în actele contabile ale societăților comerciale pe care le administrau, cheltuieli ce nu au avut la bază operațiuni reale, în scopul diminuării TVA-ului și impozitului pe profit, prin remiterea repetată de facturi fiscale fictive ce au atestat raporturi comerciale care nu au existat în realitate, cu consecința producerii unui prejudiciu cumulat de 2.203.190,23 lei (echivalentul sumei de 523.210,18 euro) întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, prevăzută și pedepsită de art. 26 Cod penal de la 1968 raportat la art. 9 alin.(1) lit. c) și alin. (3) din Legea 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal din 1968 și art. 5 Cod penal

Fapta inculpatului F, care în calitate de administrator al S.C. I SRL Strehaia și S.C. J SRL Strehaia, care în perioada 2010-2011, l-a sprijinit pe inculpatul A, administrator al S.C. K S.R.L., să evidențieze în actele contabile ale societății de cheltuieli ce nu au avut la bază operațiuni reale, în scopul diminuării TVA-ului și impozitului pe profit, prin remiterea repetată de documente fiscale ce atestau raporturi comerciale care nu au existat în realitate, cu consecința producerii unui prejudiciu de 254.647,96 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, prevăzută și pedepsită de art. 26 Cod penal de la 1968 raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal din 1968 și art. 5 Cod penal 3 Fapta inculpatului A, administrator al SC K SRL D.T. Severin, care în perioada 04.04.2010-25.01.2012 a dispus înregistrarea în contabilitatea societății pe care o administra de facturi fictive de aprovizionare cu mărfuri emise de S.C H S.R.L., de S.C. L S.R.L., de S.C. I S.R.L. și de S.C. J S.R.L., prejudiciind bugetul de stat cu suma de 254.647,96 lei, reprezentând TVA (pe relația cu S.C. I S.R.L. și S.C. J S.R.L.) și de 216.275,44 lei, reprezentând TVA (pe relația cu S.C H S.R.L. și S.C. L S.R.L.) întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată, faptă prevăzută și pedepsită de art. 9 alin.(1) lit. c) din Legea 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal din 1968 și art. 5 Cod penal. 4.Fapta inculpatului B, administrator al SC M SA, care, în perioada 27.05.2009-29.11.2011 a dispus înregistrarea în contabilitatea societății pe care o administra a facturilor fictive de aprovizionare cu mărfuri emise de S.C H S.R.L. și de S.C. L S.R.L., prin care a prejudiciat bugetul de stat cu suma totală de 297.847 lei, reprezentând TVA și impozit pe profit suplimentar, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată, faptă prevăzută și pedepsită de art. 9 alin.(1) lit. c) din Legea 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal din 1968 și art. 5 Cod penal. 5.Fapta inculpatului C, administrator al SC N. SRL Timișoara, care, în perioada 30.09.2008-10.10.2011 a dispus înregistrarea în contabilitatea societății pe care o administra a facturilor fictive de aprovizionare cu mărfuri emise de S.C H S.R.L. și de S.C. L S.R.L., prin care a prejudiciat bugetul de stat cu suma totală de 153.200 lei, reprezentând TVA și impozit pe profit suplimentar, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, faptă prevăzută și pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal din 1968 și art. 5 Cod penal 6.Fapta inculpatului D, administrator al SC O SRL Timișoara, care în perioada 01.09.2009-21.12.2011, a dispus înregistrarea în contabilitatea societății pe care o administra a facturilor fictive de aprovizionare cu mărfuri emise de S.C H S.R.L. și de S.C. L S.R.L, prejudiciind bugetul de stat cu suma totală de 905.634,58 lei, reprezentând TVA - echivalentul a peste 100.000 euro, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată, faptă prevăzută și pedepsită de art. 9 alin. (2) lit. c) din Legea 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal din 1968 raportat. la art 10 alin. (1) teza I din Legea 241/2005 și art. 5 Cod penal 7.Fapta inculpatului E, administrator al SC P SRL Timișoara și S.C. Q S.A. Timișoara, care în perioada 11.11.2009 – 23.01.2012, a dispus înregistrarea în contabilitatea societăților pe care le administra a facturilor fictive de aprovizionare cu mărfuri emise de S.C H S.R.L. și de S.C. L S.R.L, cu consecința producerii unui prejudiciu de 118.150,68 lei, reprezentând TVA pe relația cu S.C. Q S.A. Timișoara întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, faptă prevăzută și pedepsită de art. 9 alin.(1) lit. c) din Legea 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal din 1968 și art. 5 Cod penal Față de cele expuse, prima instanță a dispus condamnarea inculpațillor. Cu privire la latura civilă a cauzei, prima instanță a reținut că, în termen legal persoana vătămată ANAF prin reprezentant Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova- Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mehedinți și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara- Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș s-a constituit parte civilă în numele Statului Român solicitând obligarea inculpaților, în solidar cu părțile responsabile civilmente la plata prejudiciului cauzat bugetului de stat. S-a reținut că inculpații B, C, D, E, au achitat până la momentul pronunțării hotărârii, cu titlu de prejudiciu, sume ce acoperă sau chiar depășesc obligațiile fiscale principale stabilite pe societățile SC M SA, SC N Timișoara, SC O SRL, SC Q Co SRL . În cauzele având ca obiect infracțiuni de evaziune fiscală prejudiciul se compune din obligația fiscală principală, la care se adaugă obligațiile fiscale accesorii calculate potrivit Codului de procedură fiscală. Deoarece până la acest moment inculpații nu au achitat obligațiile fiscale accesorii sumelor datorate și plătite cu titlu de obligație fiscală principală, instanța, în baza dispozițiilor art. 404 alin. (1) lit c) Cod penal, a respins cererile formulate de acești inculpați privind restituirea sumelor achitate cu titlu de prejudiciu și sumele stabilite prin prezenta sentință cu titlu de obligație fiscală principală. Corelativ, reținând și dispozițiile art. 404 alin. (1) lit. c) Cod penal, au fost respinse și cererile formulate de inculpații A, B, C, D, E, F și G privind ridicarea măsurilor asiguratorii instituite asupra bunurilor acestora prin ordonanțele procurorului, măsurile fiind instituite tocmai în vederea recuperării integrale a prejudiciului cauzat . Împotriva acestei sentințe a declarat apel, printre alții, și partea civilă Statul Român - DGRFP Craiova- AJFP Mehedinți. În cursul judecății apelului, conform art. 250 ind. 2 Cod penal, instanța a pus în discuție legalitatea și temeinicia măsurilor asiguratorii luate în cauză. Analizând măsurile asiguratorii dispuse prin ordonanțele nr. x/P/2011 ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți, Curtea de Apel a constatat că au fost instituite asupra bunurilor inculpaților, după cum urmează: - Inculpatului A prin ordonanța nr. x/P/2011 din 31.01.2013 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți - Inculpatului B prin ordonanțele nr. x/P/2011 din datele de 18.01.2013 și 31.01.2013 ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți - Inculpatului C prin ordonanțele nr. x/P/2011 din datele de 18.01.2013 și 31.01.2013 ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți - Inculpatului D prin ordonanțele nr. x/P/2011 din datele de 18.01.2013 și 08.02.2013 ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți - Inculpatului E prin ordonanța nr. x/P/2011 din data de 18.01.2013 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți - Inculpatului F prin ordonanța nr.x/P/2011 din data de 18.01.2013 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți - Inculpatului G prin ordonanța nr. x/P/2011 din data de 09.11.2012 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți Prin sentința penală apelată, în baza art. art.404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., prima instanță a menținut măsurile asigurătorii. Conform dispozițiilor art. 250 2 C. proc. pen., în tot cursul procesului penal, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, instanța de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv un an în cursul judecății, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menținerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menținerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse, prevederile art. 250 și 250 1 aplicându-se în mod corespunzător. Măsurile asiguratorii sunt definite drept măsuri procesuale cu caracter real, care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile și imobile ce aparțin suspectului, inculpatului, părții responsabile civilmente sau altor persoane, prin instituirea unui sechestru asupra acestora în vederea confiscării speciale, a confiscării extinse, a executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a acoperirii despăgubirilor civile. Aceste măsuri au caracter provizoriu, având rolul de a preveni ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care ar putea să asigure repararea prejudiciului cauzat prin infracțiune, plata amenzii, a cheltuielilor judiciare sau realizarea confiscării, dispuse prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă. În ceea ce privește proporționalitatea măsurii față de scopul urmărit, judecătorul trebuie să examineze dacă întinderea măsurii sechestrului, respectiv valoarea bunurilor este proporțională cu scopul urmărit (înlăturarea riscului de ascundere, distrugere, înstrăinarea sau sustragere de la urmărire a bunurilor care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracțiune). Condiția decurge din Constituția României - art. 53 alin. (2) - „Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății.” Analizând măsurile asigurătorii dispuse prin prisma actelor aflate la dosar, având în vedere că pe parcursul procesului, inclusiv din faza de urmărire penală, au fost achitate de către inculpați sume importante de bani cu titlu de prejudiciu, durata măsurilor asigurătorii – 9 ani, respectiv 10 ani, Curtea de apel a apreciat că se menține nejustificat o stare de incertitudine privind exercitarea dreptului de proprietate pentru o perioadă prea lungă de timp și, din aceste motive, nu se mai impune menținerea sechestrului asigurător instituit de procuror asupra bunurilor inculpaților. II. Împotriva încheierii penale sus-menționate, partea civilă Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mehedinți a formulat contestație, solicitând, pentru motivele fiind expuse la filele 3,4 din dosar, să se constate că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurilor asiguratorii față de inculpați, întrucât, prejudiciul cauzat prin faptele de evaziune fiscală și complicitate la această infracțiune însumează atât obligațiile fiscale principale, cât și cele accesorii, iar din dosar nu rezultă că prejudiciul a fost acoperit în integralitate. Potrivit dispozițiilor art. 250 2 Cod procedură penală (text de lege introdus, începând cu data de 28 februarie 2021, prin Legea nr. 6/2021 privind stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2017/1.939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce privește instituirea Parchetului European, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 167 din 18 februarie 2021.), „în tot cursul procesului penal, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, instanța de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv un an în cursul judecății, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menținerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menținerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse, prevederile art. 250 și 250 1 aplicându-se în mod corespunzător.” Înalta Curte reține că măsurile asigurătorii sunt măsuri procesuale cu caracter real, care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile și imobile care aparțin inculpatului sau părții responsabile civilmente, prin instituirea unui sechestru asupra acestora, în scopul asigurării reparării prejudiciului cauzat prin infracțiune sau realizării confiscării, executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare. Aceste măsuri au caracter provizoriu, având rolul de a preveni ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care ar putea să asigure atingerea scopului prevăzut de lege, în variantele alternative prevăzute de lege. Din interpretarea dispozițiilor legale evocate rezultă că, în principiu, luarea măsurilor asigurătorii este condiționată de constatarea prealabilă a necesității instituirii lor în vederea atingerii scopului prevăzut de lege, principiu care guvernează, de altfel, toate măsurile procesuale. Totodată, dispunerea măsurilor asigurătorii trebuie să satisfacă și cerința proporționalității acestora cu scopul urmărit prin dispunerea lor și cu valoarea estimată a sumelor a căror recuperare este garantată prin intermediul acestei categorii de măsuri. Înalta Curte constată că în cauză, la acest moment, nu mai sunt întrunite exigențele legale pentru menținerea măsurilor asiguratorii dispuse cu privire la bunurile inculpaților D, E, B, C, G, F și A. În cauză, inculpații au fost trimiși în judecată și condamnați în primă instanță pentru săvârșirea infracțiunilor de natură fiscală, fiind obligați la plata către partea civilă a sumelor de bani reprezentând TVA, la care se adaugă obligațiile fiscale accesorii acestei sume, calculate conform dispozițiilor Codului de procedură fiscală, de la data producerii prejudiciului și până la achitarea integrală a debitului principal. Sub acest aspect, în cursul urmăririi penale, prin ordonanțele Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți nr. x/P/2011 din 09.11.2012, 18.01.2013, 31.01.2013 și 08.02.2013 s-a dispus instituirea măsurilor asiguratorii asupra bunurilor inculpaților, ulterior măsurile fiind menținute prin sentința penală nr.x/24.08.2020 a Tribunalului Mehedinți și ridicate prin încheierea instanței de apel contestată în cauză. În ce privește latura civilă, prima instanță a admis în parte acțiunile civile promovate de Statul Român reprezentat de ANAF București - D.G.R.F.P. Craiova – A.J.F.P. Mehedinți, după cum urmează: 1. A fost obligat inculpatul A în solidar cu partea responsabilă civilmente SC K SRL și cu inculpatul F, să plătească părții civile suma de 254 647,96 lei reprezentând TVA, la care se adaugă obligațiile fiscale accesorii acestei sume, calculate potrivit dispozițiilor Codului de procedură fiscală, de la data producerii prejudiciului și până la achitarea integrală a debitului principal. S-a constatat faptul că inculpatul A a achitat integral, prin eșalonare, suma de 510.191 lei, reprezentând obligație fiscală principală aferentă relațiilor derulate cu SC L SRL și SC H SRL, precum și obligațiile fiscale accesorii acestei sume, calculate potrivit dispozițiilor Codului de procedură fiscală. În baza art. 404 alin. (4) lit. c) și f) din Cod penal S-a respins cererea privind restituirea sumei reprezentând diferența dintre suma 510.191 lei achitată în conformitate cu decizia de eșalonare plată nr. 57588/21.07.2014 și suma stabilită prin expertiza fiscal-contabilă cu titlu de obligație fiscală principală, aferentă relațiilor derulate cu SC L SRL și SC H SRL, în cuantum de 216.275,44 lei. S-a respins cererea formulată de inculpatul A privind ridicarea măsurilor asiguratorii instituite prin ordonanța nr. x/P/2011 din 8.02.2013 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți și s-a dispus menținerea acestor măsuri. În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) Cod penal S-a respins cererea formulată de inculpatul F privind ridicarea măsurilor asiguratorii instituite prin ordonanța nr. x/P/2011 din 18.01.2013 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți și s-a dispus menținerea acestor măsuri. 2. A fost obligat inculpatul B în solidar cu partea responsabilă civilmente SC M SA să plătească părții civile suma de 297.847 lei reprezentând TVA și impozit pe profit suplimentar, din care, în solidar și cu inculpatul G pentru suma de 35.350,17 lei, iar cu inculpata R pentru suma de 262.497,12 lei, la care se adaugă obligațiile fiscale accesorii acestei sume, calculate conform dispozițiilor Codului de procedură fiscală, de la data producerii prejudiciului și până la achitarea integrală a debitului principal. S-a constatat faptul că inculpatul a achitat către bugetul de stat cu titlu de prejudiciu suma de 100.000 lei cu chitanța seria TS8 nr. 2167892 din 16.01.2013 emisă de Trezoreria Drobeta Turnu Severin și suma de 197.848 lei cu ordinul de plată nr.1 din 10.10.2019 emis de X. În baza art. 404 alin. (4) lit. c) din Cod penal S-a respins cererea formulată de inculpatul B privind ridicarea măsurilor asiguratorii instituite prin Ordonanțele nr. x/P/2011 din 18.01.2013 și nr. x/P/2011 din 8.02.2013 ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți și au fost menținute aceste măsuri asiguratorii.

A fost obligat inculpatul C în solidar cu partea responsabilă civilmente SC N SRL să plătească părții civile suma de 153.200 lei reprezentând TVA și impozit pe profit suplimentar, din care, în solidar și cu inculpatul G pentru suma de 70.000 lei, iar cu inculpata R pentru suma de 83.200 lei, la care se adaugă obligațiile fiscale accesorii acestei sume, calculate conform dispozițiilor Codului de procedură fiscală, de la data producerii prejudiciului și până la achitarea integrală a debitului principal. S-a constatat faptul că inculpatul C a achitat către bugetul de stat, cu titlu de prejudiciu, suma de 500.000 lei conform OP nr. 2500 din 16.03.2013 emis de X Bank și suma de 428.841 lei până la data de 29.05.2015 (dată la care a fost emis rechizitoriul) conform graficului de plăți eșalonate stabilit prin Decizia de eșalonare plata nr. 171/29.06.2012 întocmită de ADGFP Timișoara-Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabilii Mijlocii Timișoara. În baza art. 404 alin. (4) lit. c) și f) din Cod penal A fost respinsă cererea privind restituirea sumei reprezentând diferența dintre suma achitată de inculpat cu titlu de prejudiciu și suma de 153.200 lei reprezentând TVA și impozit pe profit suplimentar, stabilită prin prezenta sentință cu titlu de obligație fiscală principală. A fost respinsă cererea formulată de inculpatul C privind ridicarea măsurilor asiguratorii instituite prin Ordonanța nr. x/P/2011 din 8.02.2013 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți și au fost menținute aceste măsuri asiguratorii.

A fost obligat inculpatul D în solidar cu partea responsabilă civilmente SC O SRL să plătească părții civile suma de 905.634,58 lei reprezentând TVA, din care în solidar și cu inculpatul G pentru suma de 419.051,22 lei, iar cu inculpata R pentru suma de 486.583,36 lei la care se adaugă obligațiile fiscale accesorii acestei sume, calculate conform dispozițiilor Codului de procedură fiscală de la data producerii prejudiciului și până la achitarea integrală a debitului principal. S-a constatat faptul că inculpatul D a achitat către bugetul de stat cu titlu de prejudiciu sumele de: 400.000 lei la 18.01.2013 și 1.089.881 lei la 23.05.2016, așa cum reiese din adresa nr.833 din 28.02.2017 emisă de ANAF-DGRFP Timișoara-AJFP-Timiș; 116.980 lei cu OP nr. 95 din 21.01.2013 emis de Trezoreria Drobeta Turnu Severin. În baza art. 404 alin. (4) lit. c) și f) din Cod penal A fost respinsă cererea privind restituirea sumei reprezentând diferența dintre suma achitată de inculpat cu titlu de prejudiciu și suma 905.634,58 lei reprezentând TVA și impozit pe profit suplimentar, stabilită prin prezenta sentință cu titlul de obligație fiscală principală. A fost respinsă cererea formulată de inculpatul D privind ridicarea măsurilor asiguratorii instituite prin ordonanțele nr. x/P/2011 din 18.01.2013 și nr. x/P/2011 din 8.02.2013 ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți și au fost menținute aceste măsuri asiguratorii.

A fost obligat inculpatul E în solidar cu partea responsabilă civilmente SC Q Co SRL să plătească părții civile suma de 118.150,68 lei reprezentând TVA, din care, în solidar și cu inculpatul G pentru suma de 48.176 lei, iar cu inculpata R pentru suma de 69.974,68 lei, la care se adaugă obligațiile fiscale accesorii acestei sume, calculate conform dispozițiilor Codului de procedură fiscală, de la data producerii prejudiciului și până la achitarea integrală a debitului principal. S-a constatat faptul că inculpatul E a achitat către bugetul de stat cu titlu de prejudiciu aferent relațiilor comerciale dintre SC Q SRL, SC L SRL și SC H SRL suma de 201.962 lei, din care suma de 100.000 lei cu OP nr. 1 din 16.01.2013 emis de Banca X – Sucursala Timișoara și suma de 101.962 lei cu OP nr. 1 din 9.11.2016 emis de Banca X. S-a constatat faptul că inculpatul E a achitat către bugetul de stat cu titlu de prejudiciu aferent relațiilor comerciale dintre SC L SRL și SC H SRL suma de 283.877 lei, din care: suma de 100.000 lei cu OP nr. 1 din 16.01.2013 emis de Banca X – Sucursala Timișoara, suma de 26.436 lei cu OP nr. 94 din 21.01.2013 emis de Trezoreria Mun. Drobeta Turnu Severin și suma de 157. 441 lei cu OP nr.180 din 9.11.2016 emis de Banca X-Sucursala Timiș. În baza art. 404 alin. (4) lit. c) și f) din Cod penal a fost respinsă cererea privind restituirea sumei reprezentând diferența dintre suma achitată de inculpat cu titlu de prejudiciu aferent relațiilor comerciale dintre SC Q SRL, SC L SRL și SC H SRL și suma de 118.150,68 lei reprezentând TVA, stabilită prin prezenta sentință cu titlu de obligație fiscală principală. A fost admisă cererea privind restituirea sumei de 283.877 lei achitată de inculpat cu titlu de prejudiciu aferent relațiilor comerciale dintre S.C. S SRL, SC L SRL și SC H SRL. A fost respinsă cererea formulată de inculpatul E privind ridicarea măsurilor asiguratorii instituite prin ordonanța nr. x/P/2011 din 8.02.2013 ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți și au fost menținute aceste măsuri. În contextul factual al cauzei, se constată că la acest moment procesual nu subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea și menținerea măsurilor asigurătorii, din perspectiva caracterului necesar și proporțional al acestora în vederea garantării acoperirii despăgubirilor către partea civilă. Potrivit dispozițiilor art.11 din Legea nr.241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie în cazul săvârșirii unei infracțiuni prevăzute și pedepsite de prezenta lege. Înalta Curte constată că în cauză, prin raportare la textul de lege incident în materie și la natura infracțiunilor pentru care au fost condamnați inculpații în primă instanță (inculpații A, D, E, B, C pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată; G și F pentru complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată), sunt întrunite exigențele legale pentru menținerea măsurilor asiguratorii dispuse față de inculpați, însă temeinicia subzistenței acestor temeiuri legale trebuie examinată și din perspectiva criteriilor impuse de jurisprudența Curții Europene în materie și a cadrului procesual actual din cauză, conferit de conduita procesuală a inculpaților și demersurile organelor judiciare. În acord cu jurisprudența Convenției Europene a Drepturilor Omului, trebuie verificată și constatată respectarea exigențelor de proporționalitate a măsurii asigurătorii dintre scopul urmărit prin instituirea măsurilor asigurătorii și restrângerea dreptului de proprietate al persoanelor acuzate, având în vedere efectul de indisponibilizare a bunurilor aparținând inculpaților (care afectează atributul dispoziției juridice și materiale, proprietarul pierzând dreptul de a le înstrăina sau greva de sarcini), în conformitate cu garanțiile procedurale prevăzute de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. Din această perspectivă, Curtea Europeană a statuat în repetate rânduri că o ingerință în dreptul de proprietate trebuie să fie prevăzută de lege și să urmărească unul sau mai multe scopuri legitime. În plus, trebuie să existe un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopurile urmărite. Cu alte cuvinte, trebuie să se stabilească dacă a fost păstrat un echilibru între cerințele interesului general și interesele persoanelor în cauză (cauza Silickienė contra Lituaniei). De asemenea, analiza subzistenței temeiurilor inițiale care au determinat, în cursul urmăririi penale, luarea măsurilor asigurătorii, asupra bunurilor aparținând inculpaților trebuie să se raporteze la criteriile stabilite în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia protecției proprietății și a dreptului la un proces echitabil: durata procedurii; evaluarea complexității cauzei; comportamentul inculpaților; multitudinea și valoarea importantă a bunurilor ce au format obiectul indisponibilizării. Așa fiind, Înalta Curte reține că, chiar dacă dispunerea măsurilor asiguratorii în cazul infracțiunilor de evaziune fiscală este obligatorie ope legis (art.11 din Legea nr.241/2005), acestea nu pot fi menținute sine die, fără a se analiza scopul și proporționalitatea acestora raportat la durata ingerinței asupra dreptului de dispoziție a bunurilor. Ridicarea măsurii asigurătorii ar trebui să fie posibilă și atunci când durata efectivă a acesteia este exagerat de mare în raport de durata și evoluția procedurii și consecințele pe care le produce depășesc efectele normale ale unei astfel de măsuri [CEDO, cauza Forminster Entreprises Limited c. Republicii Cehe, hotărârea din 9 ianuarie 2009, parag. 76‑78]. Prin urmare, în accepțiunea Convenției Europene a Drepturilor Omului, în raport de stadiul cauzei și de atitudinea procesuală a inculpaților, trecerea unei perioade mari de timp este de natură să pună în discuție și principiul rezonabilității măsurii, care se apreciază în concret, în raport cu complexitatea cauzei și obiectul acesteia. În prezenta cauză, în raport cu data luării măsurilor asiguratorii – în cursul urmăririi penale, în anul 2012 pentru inculpatul G și în 2013 pentru ceilalți inculpați - cauza fiind în faza căii de atac a apelului, instanța de control judiciar constată că menținerea măsurilor asiguratorii nu mai este necesară și nici proporțională cu natura faptelor pentru care au fost condamnați în primă instanță inculpații și scopul acestor măsuri. Înalta Curte constată că inculpații B, C, D, E, au achitat până la momentul pronunțării hotărârii, cu titlu de prejudiciu, sume ce acoperă sau chiar depășesc obligațiile fiscale principale stabilite pe societățile SC M SA, SC N SRL, SC O SRL, SC Q Co SRL; în timpul cercetărilor penale inculpatul G a achitat suma de 400.000 lei, conform chitanței seria TS8 nr. 6554981 din 07.12.2012; inculpatul A, obligat în solidar cu inculpatul F și partea responsabilă civilmente SC K SRL, a achitat integral, inclusiv în ceea ce privește obligațiile fiscale accesorii acestei sume ce au fost calculate potrivit Codului de procedură fiscală prejudiciul produs pe relația cu societățile SC H SRL și SC L SRL, cu privire la care A.N.A.F. Mehedinți s-a constituit parte civilă. În același timp, instanța apreciază că durata măsurilor asiguratorii nu poate fi menținută sine die, în raport de aceleași argumente privind natura faptei. În consecință, deși gravitatea acuzațiilor este de necontestat, Înalta Curte apreciază că, față de comportamentul procesual al inculpaților și durata măsurilor asiguratorii (9-10 ani), la acest moment procesual menținerea acestor măsuri nu se mai justifică. Prin urmare, prin raportare și la cele statuate de Curtea Europeană în această materie, se constată că menținerea măsurilor asiguratorii nu este justificată la acest moment procesual, ridicarea acestora fiind în mod corect dispusă de instanța de apel. Pe de altă parte, Înalta Curte constată că prejudiciul cauzat părții civile prin faptele inculpaților, sub aspectul obligațiilor fiscale accesorii, nu a fost individualizat în mod cert în motivele contestației. Pentru aceste considerente, Înalta Curte a respins, ca nefondată, contestația formulată de partea civilă Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mehedinți împotriva încheierii penale nr.8 din data de 21 februarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Craiova – Secția Penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr.x/101/2015/a7.