Lazarova împotriva Bulgariei

CINTA SECȚIUNE DECIZIE PARTICIPALĂ CU ADMINISIBILITATEA cererii nr. 63813/00 de către Veneta Niagolova LAZAROVA împotriva Bulgariei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Cantifica Secțiune), care a stat la 6 noiembrie 2007 în calitate de Cameră compusă din: Președintele Lorenzen, dna Botoucharova Jungwiert Butkevych, dna Tsatsa-Nikolovska Maruste Villiger, judecătorii J.S. Phillips, grefierul secțiunii adjuncte Având în vedere cererea depusă la 4 septembrie 2000, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul, dna Veneta Niagolova Lazarova, este un național bulgar care s-a născut în 1941 și trăiește în Plovdiv. Ea este reprezentată în fața Curții de către dl M. Neikov, un avocat care practică în Plovdiv.

În 1984, reclamantul și soțul ei au cumpărat un apartament din municipiul Plovdiv, care a fost naționalizat în timpul regimului comunist. La 17 decembrie 1992, foștii proprietari ai imobiliarului au introdus o procedură împotriva reclamantului în fața Tribunalului de District Plovdiv, în temeiul art. 7 din Legea Restituirii. Într-o decizie din 26 aprilie 1993 Curtea de district din Plovdiv a încheiat procedurile din cauza faptului că declarația de cerere a fost depusă de către un proxy care nu a fost acordată un drept de avocat valabil de către reclamanții (foștii proprietari). Au apelat și într-o dată necunoscută Curtea regională din Plovdiv a inversat această decizie și a trimis cazul înapoi la instanța de district cu instrucțiuni pentru a continua procedurile.

Se pare că următoarea ședință a avut loc la 2 decembrie 1993 și a fost suspendată pentru 24 februarie 1994. Se pare că din observațiile reclamantului și din documentele disponibile nu au avut loc audierea programată. Se pare că, între 2 decembrie 1993 și 17 aprilie 1995, procedurile au rămas inactive. Între 17 aprilie 1995 și 8 aprilie 1998 au avut loc șaisprezece audieri. Se pare că cel puțin zece audieri au fost suspendate deoarece au existat probleme în ceea ce privește elaborarea rapoartelor de export necesare. Cu toate acestea, aceasta transpiră din procesul-verbal al ședințelor că motivul amânării nu a fost complexitatea problemelor abordate de aceste rapoarte, ci probleme organizaționale cu numirea experților și determinarea taxelor lor.

În hotărârea din 21 iulie 1998, Curtea de District din Plovdiv a respins acțiunea. La 18 august 1998, reclamanții au recursat. Prin hotărârea din 8 martie 1999 Curtea regională din Plovdiv, în urma unei audieri din 16 februarie 1999, a anulat hotărârea instanței de judecată. , că soțul reclamantului, care a fost chiriaș în apartament înainte de a-l cumpăra, a ocupat ilegal o cameră suplimentară. De asemenea, apartamentul era mai mare decât permis de lege pentru o familie de patru membri, în calitate de chiriaș în momentul respectiv. Curtea a declarat vânzarea din 1984 nulă și nulă și a restaurat drepturile de proprietate ale reclamanților. La 5 aprilie 1999, reclamantul a depus un recurs de cassare Curtea Supremă de cassare („SCC”).

În decembrie 1999, SCC a desfășurat o audiere. Într-o hotărâre din 3 aprilie 2000 SCC a susținut hotărârea Curții Regionale de Plovdiv. Se pare că reclamantul nu a solicitat compensații prin intermediul schemei de compensare a obligațiilor, cum ar putea avea. Faptele de fundal relevante și dreptul și practicile interne au fost rezumate în hotărârea Curții în cazul Velikovi și alții c. Bulgaria , nr. 43278/98, 45437/99, 48014/99, 48380/99, 51362/99, 53367/99, 60036/00, 73465/01 și 194/02, 15 martie 2007. COMPLAINTS Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 §§ 1 și al articolului 13 că durata procedurii civile era excesivă și că nu dispune de măsuri eficace în acest sens. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 că apartamentul ei a fost arbitrar expropriat de către stat, fără o compensație rezonabilă legată de prețul său.

Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 că durata procedurii civile a fost excesivă și în conformitate cu art. 13 că nu dispune de remedii eficace. art. 6 § 1 și 13 din Convenție, în măsura în care este cazul, se citește după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., fiecare are dreptul la ... o audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal ...” art. 13 „Toată persoana a căror drepturi și libertăți sunt încălcate în [] Convenția are un remediu eficace înaintea unei autorități naționale, cu toate că încălcarea a fost comisă de persoane care acționează în calitate oficială.” Curtea consideră că, pe baza dosarului, nu poate determina admisibilitatea acestor plângeri și că, prin urmare, este necesar, în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul de procedură, să anunțe această parte a cererii guvernului contestat.

Reclamantul s-a mai plâns că apartamentul ei a fost expropriat de către stat într-o manieră arbitrară fără compensare în mod rezonabil legată de prețul imobiliar. Curtea consideră că această plângere este examinată în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 din Convenție, care citește după cum urmează: „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de posesiunile sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și prin principiile generale ale dreptului internațional.

Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea bunurilor în conformitate cu dobânda generală sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau penalități.” Având în vedere tot materialul în posesia sa, și în măsura în care chestiunile reclamate sunt în competența sa, Curtea, având în vedere criteriile stabilite în hotărârea Velikovi și alții c. Bulgaria (citată mai sus), constată că plângerea de mai sus nu dezvăluie nicio apariție a unei încălcări a drepturilor și libertăților prevăzute în convenție. Rezultă că restul cererii trebuie declarat inadmisibil, vădit nefondat, în temeiul articolului 35 §§ § 3 și 4 din Convenție.

Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să suspende examinarea plângerilor reclamantei cu privire la durata procedurii civile și la presupusa lipsă de măsuri eficace legate de aceasta; restul cererii este inadmisibil. Stephen Phillips Peer Lorenzen Președintele adjunct al grefierului

FIFTH SECTION

PARTIAL DECISION

AS TO THE ADMISSIBILITY OF

Application no. 63813/00 by Veneta Niagolova LAZAROVA against Bulgaria The European Court of Human Rights (Fifth Section), sitting on 6 November 2007 as a Chamber composed of: Mr P. Lorenzen , President , Mrs S. Botoucharova , Mr K. Jungwiert , Mr V. Butkevych , Mrs M. Tsatsa-Nikolovska , Mr R. Maruste , Mr M. Villiger, judges , Mr J.S. Phillips , Deputy Section Registrar , Having regard to the above application lodged on 4 September 2000, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicant, Mrs Veneta Niagolova Lazarova, is a Bulgarian national who was born in 1941 and lives in Plovdiv. She is represented before the Court by Mr M. Neikov, a lawyer practising in Plovdiv. A. The circumstances of the case The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows.

In 1984 the applicant and her husband bought a flat from the Plovdiv municipality which had been nationalised during the communist regime. On 17 December 1992 the former owners of the real estate brought proceedings against the applicant before the Plovdiv District Court under section 7 of the Restitution Law. In a decision of 26 April 1993 the Plovdiv District Court terminated the proceedings on the ground that the statement of claim was submitted by a proxy who had not been granted a valid power of attorney by the claimants (the former owners). They appealed and on an unknown date the Plovdiv Regional Court reversed that decision and sent the case back to the district court with instruction to continue proceedings.

It appears that the next hearing was held on 2 December 1993 and was adjourned for 24 February 1994. It appears from the applicant’s submissions and the documents available that the scheduled hearing did not take place. It appears that between 2 December 1993 and 17 April 1995 the proceedings remained dormant. Between 17 April 1995 and 8 April 1998 sixteen hearings were held. It appears that at least ten hearings were adjourned as there were problems with the preparation of the necessary export reports. However, it transpires from the minutes of the hearings that the reason for the adjournments was not the complexity of the issues address by those reports but organisational problems with the appointment of the experts and the determination of their fees.

In a judgment of 21 July 1998 the Plovdiv District Court dismissed the action. On 18 August 1998 the plaintiffs appealed. By a judgment of 8 March 1999 the Plovdiv Regional Court, following a hearing held on 16 February 1999, reversed the lower court’s judgment. The court found, inter alia , that the applicant’s husband, who had been a tenant in the flat before buying it, had illegally occupied an additional room. Also, the apartment was bigger than permitted by law for a four-member family as the applicant’s at the relevant time. The court declared the 1984 sale null and void and restored the plaintiffs’ ownership rights. On 5 April 1999 the applicant submitted a cassation appeal to the Supreme Court of Cassation (“SCC”).

In December 1999 the SCC held a hearing. In a judgment of 3 April 2000 the SCC upheld the Plovdiv Regional Court’s judgment. It appears that the applicant did not seek compensation through the bonds compensation scheme as she could have. B. Relevant background domestic law The relevant background facts and domestic law and practice have been summarised in the Court’s judgment in the case of Velikovi and Others v. Bulgaria , nos. 43278/98, 45437/99, 48014/99, 48380/99, 51362/99, 53367/99, 60036/00, 73465/01 and 194/02, 15 March 2007. COMPLAINTS 1. The applicant complained under Articles 6 § 1 and 13 that the length of the civil proceedings had been excessive and that she did not have effective remedies in that respect.

2. The applicant complained under Article 1 of Protocol No. 1 that her flat had been arbitrarily expropriated by the State without a compensation reasonably related to its price. THE LAW 1. The applicant complained under Article 6 § 1 that the length of the civil proceedings had been excessive and under Article 13 that she had no effective remedies.

Articles 6 § 1 and 13 of the Convention, in so far as relevant, read as follows: Article 6 “In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal...” Article 13 “Everyone whose rights and freedoms as set forth in [the] Convention are violated shall have an effective remedy before a national authority notwithstanding that the violation has been committed by persons acting in an official capacity.” The Court considers that it cannot, on the basis of the case-file, determine the admissibility of these complaints and that it is therefore necessary, in accordance with Rule 54 § 2 (b) of the Rules of Court, to give notice of this part of the application to the respondent Government.

2. The applicant further complained that her flat had been expropriated by the State in an arbitrary way without compensation reasonably related to the price of the real estate. The Court considers that this complaint falls to be examined under Article 1 of Protocol No. 1 of the Convention which reads as follows: “Every natural or legal person is entitled to the peaceful enjoyment of his possessions. No one shall be deprived of his possessions except in the public interest and subject to the conditions provided for by law and by the general principles of international law.

The preceding provisions shall not, however, in any way impair the right of a State to enforce such laws as it deems necessary to control the use of property in accordance with the general interest or to secure the payment of taxes or other contributions or penalties.” In the light of all the material in its possession, and insofar as the matters complained of are within its competence, the Court, having regard to the criteria set out in its Velikovi and Others v. Bulgaria judgment (cited above), finds that the above complaint does not disclose any appearance of a violation of the rights and freedoms set out in the Convention. It follows that the remainder of the application must be declared inadmissible as being manifestly ill-founded, pursuant to Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention.

For these reasons, the Court unanimously Decides to adjourn the examination of the applicant’s complaints concerning the length of the civil proceedings and the alleged lack of effective remedies related thereto; Declares the remainder of the application inadmissible. Stephen Phillips Peer Lorenzen Deputy Registrar President