TODOROVA v. BULGARIA (III)

CINTIMEA SECȚIUNE PARȚIONAL PENTRU ADMINISIBILITATEA cererii nr. 20806/04 de Totka Gospodinova TODOROVA III împotriva Bulgariei Curții Europene a Drepturilor Omului (Cincimea Secțiune), ședința la 20 ianuarie 2009 ca Cameră compusă din: Peer Lorenzen, Președinte, Rait Maruste, Karel Jungwiert, Renate Jaeger, Mark Villiger, Mirjana Lazarova Trajkovska, Zdravka Kalaydjieva, judecători, și Claudia Westerdiek, grefierul secțiunii Având în vedere cererea depusă la 3 iunie 2004, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul, dna Totka Gospodinova Todorova, este un național bulgar care s-a născut în 1949 și trăiește în Stara Zagora. Ea este reprezentată în fața Curții de către dl M. Ekimdjiev, un avocat care practică în Plovdiv.

Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. La 9 septembrie 1998, o societate a introdus o acțiune de îmbogățire nejustificată împotriva reclamantului în calitate de un singur comerciant pentru utilizarea și închirierea presupusă a unei clădiri care aparțin societății fără autorizație. În perioada 6 octombrie 1998 – 25 mai 1999 Curtea Regională Stara Zagora pare să fi efectuat șapte audieri și a comis două rapoarte de experți. În hotărârea din 24 iunie 1999, Curtea Regională a acordat parțial acțiunea. La 6 iulie 1999, reclamantul a interzis o singură audiere la 1 noiembrie 1999. În hotărârea din 2 decembrie 1999, Curtea de Apel Plovdiv a anulat hotărârea judecății judecătorești și a remis cauzele care urmează să fie examinate de un alt comitet al Curții Regionale din cauza încălcărilor procedurale.

La 20 martie 2000, reclamantul a făcut o contrapunere pentru prețul îmbunătățirilor pe care le-a făcut în proprietate. În perioada 23 martie - 27 septembrie 2000 se pare că cinci audieri au fost efectuate și au fost comise mai multe rapoarte de experți. Într-o hotărâre din 1 decembrie 2000 Curtea regională a acordat parțial acțiunile societății și a acordat pe deplin reclamația contra. Prin recursul reclamantului, Curtea de Apel a pronunțat o audiere la 16 mai 2001. La 26 iulie 2001, constatând că recursul nu a avut o propunere clară, Curtea a dat reclamantului o perioadă de șapte zile pentru a-l rectifica. Prima audiere după rectificarea s-a desfășurat la 22 mai 2002. Într-o hotărâre din 15 iulie 2002, Curtea de Apel a anulat hotărârea instanței de judecată și, din nou, a remis cazul, deoarece a constatat că Curtea regională a pronunțat o hotărâre cu privire la o acțiune diferită de cea prezentată în fața acesteia.

La 11 decembrie 2002, reclamantul și-a modificat acțiunea. În cadrul audierii de judecată din 11 decembrie 2002 și 21 ianuarie 2003, reclamantul a contestat modificarea acțiunii, însă instanța a respins obiecțiile sale. În hotărârea din 28 martie 2003, Curtea regională a respins acțiunea reclamantului și reclamația reclamantului ca fiind nefondată. Prin recurs, Curtea de Apel pare să fi avut două audieri, una dintre care a fost suspendată din cauza unei convocare necorespunzătoare. Într-o hotărâre din 17 mai 2004, Curtea de Apel a anulat hotărârea instanței de judecată și a remis din nou cazul, deoarece a constatat că Curtea regională a pronunțat o hotărâre privind acțiunea inițială a reclamantului și nu a examinat acțiunea modificată.

La 14 februarie 2005, Curtea Supremă de Cassare a respins recursul reclamantului. Într-o hotărâre din 1 iulie 2005, Curtea Regională a acordat parțial acțiunea reclamantului de indemnitate și a reclamantului de contrare. La 19 iulie 2005, reclamantul a apelat împotriva părții hotărârii care acordă acțiunea reclamantului, contestand modificarea acțiunii și suma acordată. Partea hotărârii cu privire la reclamația reclamantului a devenit finală. Prima audiere a avut loc la 11 noiembrie 2005 și, în hotărârea din 9 februarie 2006, Curtea de Apel a menținut hotărârea instanței de judecată și a respins recursul reclamantului. Reclamantul a apelat la 21 februarie 2006, contestand din nou modificarea acțiunii și suma acordată.

Singura ședință a avut loc la 19 octombrie 2006. Într-o hotărâre finală din 14 decembrie 2006, Curtea Supremă de Cassare a susținut hotărârile judecătorilor și a respins apelul reclamantului. După modificarea din 16 iulie 1999 a articolului 217a din Codul de Procedură Civilă (1952) prevedea că părțile din cadrul procedurii civile să depună o plângere în fața instanțelor de instanță superioră în cazul în care procedurile au fost prelungite. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolelor 6 § 1 și 13 din Convenție cu privire la presupusa lungime excesivă a procedurii civile și la lipsa unui remediu eficace în acest sens.

Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție că nu a primit un proces echitabil, deoarece instanțele au recunoscut presupusa modificare ilegală a acțiunii reclamantului și că principiul certitudinii juridice a fost încălcat deoarece Curtea de Apel a dat calificări diferite din motivele inițiale și ale acțiunii modificate în hotărârile sale din 15 iulie 2002 și 9 februarie 2006. HOTĂRÂREA CLAUSURILE în temeiul articolului 6 § 1 cu privire la durata procedurii civile și în temeiul articolului 13 din Convenție Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 și 13 din Convenție cu privire la durata procedurii penale și la lipsa unui remediu eficace în acest sens.

Partea relevantă a articolului 6 § 1 din Convenție prevede: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile..., fiecare are dreptul la o ... audiere într-un moment rezonabil de [a] ... tribunal...” art. 13 prevede: „Toată persoana a căror drepturi și libertăți, astfel cum sunt prevăzute în [] Convenție, sunt încălcate, are un remediu eficace în fața unei autorități naționale, în ciuda faptului că încălcarea a fost comisă de persoane care acționează în calitate oficială.” Curtea consideră că, pe baza cazului, nu poate determina admisibilitatea acestei plângeri și că, prin urmare, este necesar, în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul de procedură, să anunțe această parte a cererii guvernului contestat.

Curtea a examinat restul plângerilor reclamantei, astfel cum a fost depusă de ea. Cu toate acestea, având în vedere tot materialul în posesia sa, și în măsura în care chestiunile reclamate sunt în competența sa, Curtea constată că acestea nu dezvăluie nicio apariție a unei încălcări a drepturilor și libertăților prevăzute în Convenția sau în Protocolurile sale. În consecință, această parte a cererii trebuie respinsă ca fiind, vădit nefondată, în conformitate cu art. 35 §§ § 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate să suspende examinarea plângerilor reclamantei cu privire la durata procedurii civile (art. 6 § 1) și lipsa unor măsuri eficace referitoare la aceasta (art. 13); Declarații restul cererii este inadmisibil.

Claudia Westerdiek Peer Lorenzen Președintele grefierului

FIFTH SECTION

PARTIAL DECISION

AS TO THE ADMISSIBILITY OF

Application no. 20806/04 by Totka Gospodinova TODOROVA III against Bulgaria The European Court of Human Rights (Fifth Section), sitting on 20 January 2009 as a Chamber composed of: Peer Lorenzen, President, Rait Maruste, Karel Jungwiert, Renate Jaeger, Mark Villiger, Mirjana Lazarova Trajkovska, Zdravka Kalaydjieva, judges, and Claudia Westerdiek, Section Registrar , Having regard to the above application lodged on 3 June 2004, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicant, Ms Totka Gospodinova Todorova, is a Bulgarian national who was born in 1949 and lives in Stara Zagora. She is represented before the Court by Mr M. Ekimdjiev, a lawyer practising in Plovdiv. A. The circumstances of the case The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows.

On 9 September 1998 a company brought an action for unjust enrichment against the applicant in her capacity of a sole trader for allegedly using and renting a building belonging to the company without authorisation. In the period 6 October 1998 – 25 May 1999 the Stara Zagora Regional Court appears to have conducted seven hearings and commissioned two expert reports. In a judgment of 24 June 1999 the Regional Court partly granted the action. On 6 July 1999 the applicant appealed. There appears to have been only one hearing on 1 November 1999. In a judgment of 2 December 1999 the Plovdiv Court of Appeal quashed the lower court’s judgment and remitted the case to be examined by another panel of the Regional Court due to procedural breaches.

On 20 March 2000 the applicant made a counterclaim for the price of the improvements she had made in the property. In the period 23 March - 27 September 2000 five hearings appear to have been conducted and several expert reports were commissioned. In a judgment of 1 December 2000 the Regional Court partly granted the action of the company and fully granted the counterclaim of the applicant. Upon appeal by the plaintiff, the Court of Appeal held a hearing on 16 May 2001. On 26 July 2001, finding that the appeal lacked a clear motion, the court gave the plaintiff-appellant a period of seven days to rectify it. The first hearing after the rectification was held on 22 May 2002. In a judgment of 15 July 2002 the Court of Appeal quashed the lower court’s judgment and once again remitted the case as it found that the Regional Court had delivered a judgment on an action different from that brought before it.

On 11 December 2002 the plaintiff amended its action. In court hearings held on 11 December 2002 and 21 January 2003 the applicant objected to the amendment of the action but the court rejected her objections. In a judgment of 28 March 2003 the Regional Court dismissed the plaintiff’s action and the applicant’s counterclaim as unsubstantiated. Upon appeal, the Court of Appeal appears to have held two hearings, one of which was adjourned due to improper summoning. In a judgment of 17 May 2004 the Court of Appeal quashed the lower court’s judgment and once again remitted the case as it found that the Regional Court had delivered a judgment on the initial action of the plaintiff and had not examined the amended action.

On 14 February 2005 the Supreme Court of Cassation dismissed the applicant’s appeal. In a judgment of 1 July 2005 the Regional Court partly granted the plaintiff’s action for indemnity and the applicant’s counterclaim. On 19 July 2005 the applicant appealed against the part of the judgment granting the plaintiff’s action, contesting the amendment of the action and the granted amount. The part of the judgment on the applicant’s counterclaim became final. The first hearing was held on 11 November 2005 and in a judgment of 9 February 2006 the Court of Appeal upheld the lower court’s judgment and dismissed the applicant’s appeal. The applicant appealed on 21 February 2006, once again contesting the amendment of the action and the granted amount.

The only hearing was held on 19 October 2006. In a final judgment of 14 December 2006 the Supreme Court of Cassation upheld the lower courts’ judgments and dismissed the applicant’s appeal. B. Relevant domestic law After an amendment of 16 July 1999 Article 217a of the Code of Civil Procedure (1952) provided for parties in civil proceedings to file a complaint before the higher instance courts if the proceedings were being protracted. Those courts only had the power to issue binding instructions to the lower instance courts on how to process the case. COMPLAINTS 1. The applicant complained under Articles 6 § 1 and 13 of the Convention about the alleged excessive length of the civil proceedings and the lack of an effective remedy in that respect.

2. The applicant complained under Article 6 § 1 of the Convention that she did not receive a fair trial as the courts admitted the alleged unlawful amendment of the plaintiff’s action and that the principle of legal certainty had been infringed as the Court of Appeal had given different qualifications on the grounds of the initial and of the amended action in its judgments of 15 July 2002 and 9 February 2006. THE LAW A. Complaints under Article 6 § 1 about the length of the civil proceedings and under Article 13 of the Convention The applicant complained under Articles 6 § 1 and 13 of the Convention about the length of the criminal proceedings and the lack of an effective remedy in that respect.

The relevant part of Article 6 § 1 of the Convention provides: “In the determination of his civil rights and obligations… , everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal...” Article 13 provides: “Everyone whose rights and freedoms as set forth in [the] Convention are violated shall have an effective remedy before a national authority notwithstanding that the violation has been committed by persons acting in an official capacity.” The Court considers that it cannot, on the basis of the case file, determine the admissibility of this complaint and that it is therefore necessary, in accordance with Rule 54 § 2 (b) of the Rules of Court, to give notice of this part of the application to the respondent Government.

B. The remainder of the applicant’s complaints The Court has examined the remainder of the applicant’s complaints as submitted by her. However, in the light of all the material in its possession, and in so far as the matters complained of are within its competence, the Court finds that they do not disclose any appearance of a violation of the rights and freedoms set out in the Convention or its Protocols. It follows that this part of the application must be rejected as being manifestly ill-founded, pursuant to Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention. For these reasons, the Court unanimously Decides to adjourn the examination of the applicant’s complaints concerning length of the civil proceedings (Article 6 § 1) and the lack of effective remedies relating thereto (Article 13); Declares the remainder of the application inadmissible.

Claudia Westerdiek Peer Lorenzen Registrar President