Todorova împotriva Bulgariei (III)

A cincea secțiune decizia nr. 20806/04 de Totka Gospodinova TODOROVA împotriva Bulgariei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a cincea secțiunea), care așeză la 30 noiembrie 2010 în calitate de comitet compus din: Rait Maruste, președinte, Mirjana Lazarova Trajkovska, Zdravka Kalaydjieva, judecători și Stephen Phillips, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 3 iunie 2004, având în vedere decizia parțială din 20 ianuarie 2009, având în vedere declarația guvernului contestat făcută în vederea soluționării cererii și solicitarea Curții să-l scoată din lista cauzelor, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: Cererea a fost depusă de dna Totka Gospodinova Todorova, un cetățen bulgar care s-a născut în 1949 și trăiește în Stara Zagora.

Ea a fost reprezentată în fața Curții de dl M. Ekimdjiev, un avocat practicant în Plovdiv. Guvernul bulgar (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentii lor, dna S. Atanasova și dna M. Kotzeva, din Ministerul Justiției. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. La 9 septembrie 1998, o societate a introdus o acțiune de îmbogățire nejustificată împotriva reclamantului în calitate de un singur comerciant pentru utilizarea presupusă a unei clădiri care aparțin societății fără autorizare. Prin hotărârea din 24 iunie 1999, Curtea Regională Stara Zagora a acordat parțial acțiune. Prin recursul reclamantului, prin hotărârea din 2 decembrie 1999, Curtea de Apel a anulat hotărârea instanței de judecată inferioară și a remis cazul care urmează să fie examinat de un alt comitet al Curții regionale.

La 20 martie 2000, reclamantul a introdus o contrapunere pentru prețul îmbunătățirilor pe care le-a făcut-o în proprietate. Prin hotărârea din 1 decembrie 2000, Curtea Regională a acordat parțial acțiunea societății și a acordat pe deplin reclamația reclamantului. Prin recursul reclamantului, prin hotărârea din 15 iulie 2002, Curtea de Apel a anulat hotărârea judecății judecătorești și, din nou, a remis cazul, deoarece a constatat că Curtea regională a pronunțat o hotărâre cu privire la o acțiune diferită de cea prezentată în fața acesteia. La 11 decembrie 2002, reclamantul și-a modificat acțiunea. Prin hotărârea din 28 martie 2003, Curtea Regională a respins acțiunea reclamantului și reclamația reclamantului ca fiind neconvențiată.

Prin hotărârea din 17 mai 2004, Curtea de Apel a anulat hotărârea instanței de judecată inferioară și a remis din nou cazul, deoarece a constatat că Curtea regională a pronunțat o hotărâre privind acțiunea inițială a reclamantului și nu a examinat acțiunea modificată. La 21 februarie 2005, Curtea Supremă de Cassare a respins recursul și a susținut mandatul. Prin hotărârea din 1 iulie 2005, Curtea Regională a acordat parțial acțiunea reclamantului de indemnitate și de contraclamă a reclamantului. La 19 iulie 2005, reclamantul a apelat împotriva hotărârii în măsura în care a acordat recursul reclamantului. Restul hotărârii, în ceea ce privește reclamația reclamantului, a devenit finală. Prin hotărârea din 9 februarie 2006, Curtea de Apel a menținut hotărârea instanței inferioare și a respins apelul reclamantului.

Decembrie 2006 Curtea Supremă de Casare a susținut hotărârile instanțelor de jos și a respins recursul reclamantului. Acțiunea în cauză sumele de aproximativ 17.000 de euro. COMPLAINTS Reclamantul s-a plâns în temeiul articolelor 6 § 1 și 13 din Convenție că procedura nu a fost condusă într-un timp rezonabil și că nu are recours interne eficace în acest sens. HOTĂRÂREA Reclamantul s-a plâns în legătură cu durata procedurii civile și cu lipsa unor măsuri eficace în acest sens. Ea s-a bazat pe articolele 6 § 1 și 13 din Convenție. La 4 august 2010, Curtea a primit o declarație unilaterală din partea Guvernului în vederea soluționării cererii. Guvernul a solicitat Curții să elimine aplicarea listei sale de cazuri în conformitate cu art. 37 din Convenție.

Declarația, în special, a citit: [...] Guvernul dorește să exprime [...] recunoașterea acesteia a duratei necorespunzătoare a procedurii interne în care a fost implicat reclamantul. În același timp, Guvernul recunoaște că, în circumstanțele particulare ale cazului, plângerea privind durata procedurii nu a fost remediată la nivel intern, conform art. 6 § și art. 13 din Convenție. În consecință, Guvernul este pregătit să plătească reclamantului suma de [...] 2,300 EUR pe care o consideră rezonabilă în funcție de jurisprudența Curții. Suma menționată mai sus, care să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, va fi convertită în bulgar [levs] la rata de schimb aplicabilă la momentul plății, și va fi liberă de orice impozite care pot fi impuse reclamanților.

Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din [Convenția]. [...] Guvernul solicită, prin urmare, ca această cerere să fie eliminată din lista de cauze a Curții în conformitate cu art. 37 §§ §§ §§ §§ §§ § … Curtea reamintește că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile specificate, în temeiul alineatului (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. art. 37 § (c) permite Curtea, în special, să scoată o situație din lista sa, în cazul în care: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”.

De asemenea, aceasta reamintește că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI), WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.) nr. 11602/02, 26 iunie 2007 și Sulwińska c. Polonia (dec.) nr. 28953/03).

Curtea a stabilit în mai multe cazuri, inclusiv cele aduse împotriva Bulgariei, practica sa privind plângerile cu privire la încălcarea dreptului unei persoane la o audiere într-un timp rezonabil (a se vedea, printre altele, Rachevi c. Bulgaria , nr. 47877/99, 23 septembrie 2004, Vatevi c. Bulgaria , nr. 55956/00, 28 septembrie 2006 și Kabakchievi c. Bulgaria , nr. 8812/07, 6 mai 2010). Având în vedere natura admiterilor care figurează în declarația Guvernului, precum și valoarea compensației propuse – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare – Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 litera (c)). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenția și în Protocolurile sale, nu necesită să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 în amendă Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate de a elimina aplicarea din lista de cazuri în conformitate cu art. 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție.

Stephen Phillips Rait Maruste Președintele adjunct al grefierului

FIFTH SECTION

DECISION Application no. 20806/04 by Totka Gospodinova TODOROVA against Bulgaria The European Court of Human Rights (Fifth Section), sitting on 30 November 2010 as a Committee composed of: Rait Maruste, President, Mirjana Lazarova Trajkovska, Zdravka Kalaydjieva, judges, and Stephen Phillips, Deputy Section Registrar, Having regard to the above application lodged on 3 June 2004, Having regard to the partial decision of 20 January 2009, Having regard to the declaration of the respondent Government made with view to resolving the application and requesting the Court to strike it out of its list of cases, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The application was lodged by Ms Totka Gospodinova Todorova, a Bulgarian national who was born in 1949 and lives in Stara Zagora.

She was represented before the Court by Mr M. Ekimdjiev, a lawyer practising in Plovdiv. The Bulgarian Government (“the Government”) were represented by their Agents, Mrs S. Atanasova and Mrs M. Kotzeva, of the Ministry of Justice. The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows. On 9 September 1998 a company brought an action for unjust enrichment against the applicant in her capacity of a sole trader for allegedly using a building belonging to the company without authorisation. By a judgment of 24 June 1999 the Stara Zagora Regional Court partly granted the action. Upon appeal by the applicant, by a judgment of 2 December 1999 the Plovdiv Court of Appeal quashed the lower court’s judgment and remitted the case to be examined by another panel of the Regional Court.

On 20 March 2000 the applicant brought a counterclaim for the price of the improvements she had made in the property. By a judgment of 1 December 2000 the Regional Court partly granted the action of the company and fully granted the applicant’s counterclaim. Upon appeal by the plaintiff, by a judgment of 15 July 2002 the Court of Appeal quashed the lower court’s judgment and once again remitted the case as it found that the Regional Court had delivered a judgment on an action different from that brought before it. On 11 December 2002 the plaintiff amended its action. By a judgment of 28 March 2003 the Regional Court dismissed the plaintiff’s action and the applicant’s counterclaim as unsubstantiated.

By a judgment of 17 May 2004 the Court of Appeal quashed the lower court’s judgment and once again remitted the case as it found that the Regional Court had delivered a judgment on the initial action of the plaintiff and had not examined the amended action. The applicant appealed. On 21 February 2005 the Supreme Court of Cassation dismissed the appeal and upheld the remittal. By a judgment of 1 July 2005 the Regional Court partly granted the plaintiff’s action for indemnity and the applicant’s counterclaim. On 19 July 2005 the applicant appealed against the judgment in so far as it granted the plaintiff’s action. The remainder of the judgment, in so far as it concerned the applicant’s counterclaim, became final.

By a judgment of 9 February 2006 the Court of Appeal upheld the lower court’s judgment and dismissed the applicant’s appeal. Upon further appeal by the applicant, by a final judgment of 14 December 2006 the Supreme Court of Cassation upheld the lower courts’ judgments and dismissed the applicant’s appeal. The proceedings concerned sums amounting to approximately 17,000 euros. COMPLAINTS The applicant complained under Articles 6 § 1 and 13 of the Convention that the proceedings were not conducted within a reasonable time and that she lacked effective domestic remedies in that respect. THE LAW The applicant complained about the length of the civil proceedings and the lack of effective remedies in that respect.

She relied on Articles 6 § 1 and 13 of the Convention. On 4 August 2010 the Court received a unilateral declaration from the Government made with a view to resolving the application. The Government requested the Court to strike out the application of its list of cases in accordance with Article 37 of the Convention. The declaration, in particular, read: “[...] The Government hereby wish to express [...] its acknowledgment of the unreasonable duration of the domestic proceedings in which the applicant was involved. At the same time, the Government admit that in the particular circumstances of the case the complaint about the length of the proceedings has not been redressed at the domestic level as required by Article 6 § and Article 13 of the Convention.

Consequently, the Government are prepared to pay to the applicant the amount of [...] EUR 2,300 which they consider reasonable in the light of the Court’s case law. The sum referred to above, which is to cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs and expenses, will be converted into Bulgarian [levs] at the exchange rate applicable at the time of payment, and will be free of any taxes that may be chargeable to the applicants. It will be payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the [Convention]. [...] The Government, therefore, request that this application be struck out of the Court’s list of cases pursuant to Article 37 § 1(c) of the Convention.

[...]” The applicant did not comment on the Government’s unilateral declaration. The Court recalls that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified, under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article 37 § 1 (c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if: “for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”. It also recalls that in certain circumstances, it may strike out an application under Article 37 § 1(c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued.

To this end, the Court will examine carefully the declaration in the light of the principles emerging from its case-law, in particular the Tahsin Acar judgment ( Tahsin Acar v. Turkey , [GC], no. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI), WAZA Spółka z o.o. v. Poland (dec.) no. 11602/02, 26 June 2007 and Sulwińska v. Poland (dec.) no. 28953/03).

The Court has established in a number of cases, including those brought against Bulgaria, its practice concerning complaints about the violation of one’s right to a hearing within a reasonable time (see, among many others, Rachevi v. Bulgaria , no. 47877/99, 23 September 2004, Vatevi v. Bulgaria , no. 55956/00, 28 September 2006 and Kabakchievi v. Bulgaria , no. 8812/07, 6 May 2010). Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration, as well as the amount of compensation proposed – which is consistent with the amounts awarded in similar cases – the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article 37 § 1(c)). Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the application (Article 37 § 1 in fine ). For these reasons, the Court unanimously Decides to strike the application out of its list of cases in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention.

Stephen Phillips Rait Maruste Deputy Registrar President