FILIPOV v. BULGARIA

A cincea secțiune DECIZIE nr. 12098/05 de către Kiril Todorov FILIPOV împotriva Bulgariei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a cincea secțiune), care a stat la 5 octombrie 2010 în calitate de comitet compus din: Rait Maruste, președinte, Mirjana Lazareva Trajkovska, Zdravka Kalaydjieva, judecători și Stephen Phillips, secretar adjunct, având în vedere cererea depusă la 15 martie 2005, având în vedere decizia parțială din 15 septembrie 2009, având în vedere cererea Guvernului de a elimina cazul din lista cazurilor și textul declarației lor unilaterale făcute în vederea soluționării cererii, după deliberare, hotărăște după cum urmează: Cererea a fost depusă de dl Kiril Todorov Filipov, un național bulgar care s-a născut în 1978 și trăiește în Sofia. El a fost reprezentat în fața Curții de dna S. Stefanova și dl M. Ekimdzhiev, avocați care practică în Plovdiv. Guvernul bulgar (“Guvernul”) au fost reprezentați de agentul lor, dna M. Dimova, al Ministerului Justiției. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La o dată neespecificată în 2004, reclamantul a fost acuzat de furt. În septembrie 2004, Curtea de District Plovdiv a ordonat retragerea în custodie. Inițial, reclamantul a fost reținut la Serviciul Regional de Investigații din Plovdiv. În octombrie 2004, el a fost transferat la închisoarea Plovdiv. La o dată neespecificată în noiembrie 2004 și la 12 ianuarie 2005, reclamantul a trimis două scrisori avocatului său de apărare din închisoarea Plovdiv. pe plicul fiecărei scrisori înainte de a le trimite la destinația lor. La 27 octombrie 2004, autoritățile judecătorești au inculpat reclamantul și a fost în judecată. La 26 octombrie 2004, reclamantul a interzis un recurs împotriva continuării detenției sale din motive de deteriorare a sănătății sale. Avocatul a fost examinat la o audiere periodică la 9 decembrie 2004. Având în vedere documentele medicale prezentate de reclamant și, de asemenea, constatarea că nu exista nici un pericol de absoardare sau de recidivă, Curtea de district din Plovdiv a ordonat eliberarea sa pe cauțiune. La 14 decembrie 2004, procurorul a apelat împotriva acestei decizii. Reclamantul nu a fost informat cu privire la recurs și nu a putut face comentarii cu privire la aceasta. Într-o sesiune închisă, la 27 decembrie 2004, Curtea Regională Plovdiv a anulat decizia Curții de District și a ordonat constatarea continuă a reținutului, având în vedere condamnările sale anterioare, că era periculos. La 13 ianuarie 2005, reclamantul a depus un nou recurs împotriva continuării detenției. El a subliniat că sănătatea sa s-a deteriorat și că nu poate primi asistență medicală adecvată în închisoare. La 10 februarie 2005, Curtea de district Plovdiv a desemnat un expert medical pentru examinarea reclamantului. La 1 martie 2005, Curtea de district din Plovdiv a condamnat reclamantul de furt și l-a condamnat la patru ani de închisoare. În aceeași ședință, pe baza avizului expertului medical, a respins recursul reclamantului împotriva continuării detenției, constatând că el ar putea fi tratat în mod corespunzător în închisoare. La 1 aprilie 2005, această decizie a fost susținută de Curtea Regională din Plovdiv. Procedura penală împotriva reclamantului a continuat până la 11 ianuarie 2006, când a intrat în vigoare o condamnare de trei ani de închisoare împotriva acestuia. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 5 § 4 din Convenție că instanțele nu au hotărât rapid apelurile împotriva continuării deținutului și că, în examinarea recursului din 26 octombrie 2004, Curtea regională Plovdiv a avut o ședință închisă și nu i-a permis ocazia de a face observații cu privire la recursul procurorului împotriva hotărârii Curții de District Plovdiv de a-l elibera. De asemenea, reclamantul s-a plâns, în baza articolelor 8 și 34 din Convenție, că corespondența cu avocatul său a fost monitorizată de administrarea închisoarei Plovdiv. HOTĂRÂREA Reclamantul a formulat mai multe plângeri în temeiul articolului 5 § 4 din Convenție, care spune: „Toată persoana care este privată de libertate prin arestarea sau deținerea are dreptul să ia o procedură prin care legalitatea detenției sale este hotărâtă rapid de către o instanță și de eliberarea sa, dacă deținerea nu este legală.” În plus, reclamantul s-a plâns de controlul corespondenței sale în închisoare. Curtea consideră că această plângere este examinată în temeiul articolului 8 din Convenție, care spune: „1. Oricine are dreptul de a respecta viața sa privată și de familie, casa sa și corespondența sa. Nu va exista nici o interferență de către o autoritate publică în exercitarea acestui drept, cu excepția celor în conformitate cu legea și este necesară într-o societate democratică în interesul securității naționale, al siguranței publice sau al bunăstanței economice a țării, al prevenirii tulburărilor sau al criminalității, al protecției sănătății sau morale sau al protecției drepturilor și libertăților altora.” La 15 septembrie 2009, Curtea a comunicat aceste plângeri guvernului. La 18 februarie 2010, Curtea a primit o declarație unilaterală a Guvernului făcută în vederea soluționării cererii. Guvernul a solicitat Curtea să elimine aplicarea listei sale de cazuri în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația, în special, a citit: [...] Guvernul dorește să exprime [...] recunoașterea faptului că instanța internă nu a examinat rapid apelurile reclamantului împotriva continuării deținutului, să țină o audiere orală și să garanteze proceduri adversare, astfel cum prevede art. 5 § 4 din Convenție, și interferența nejustificată cu dreptul reclamantului la respectarea corespondenței sale [în temeiul] art. 8 din Convenție. În consecință, Guvernul este pregătit să plătească reclamantului suma de [...] 3,200 EUR pe care o consideră rezonabilă în funcție de jurisprudența Curții. Suma menționată mai sus, care să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, va fi convertită în bulgar [levs] la rata de schimb aplicabilă la momentul plății, și va fi liberă de orice impozite care pot fi impuse reclamantului. Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din [Convenția]. [...] Guvernul solicită, prin urmare, ca această cerere să fie eliminată din lista de cauze a Curții în temeiul articolului 37 §§ §§ §§ §§ §§ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Curtea reamintește că art. 37 § 1 litera (c) din Convenție îi permite să ia un caz din lista sa în care: „[...] din orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. Având în vedere recunoașterile prezentate în declarația guvernului, precum și cuantumul compensației propuse, care este compatibil cu sumele acordate în cazuri similare, Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării prezentelor plângeri, în sensul articolului 37 alineatul (1) litera (c). Având în vedere jurisprudența sa extinsă și clară privind chestiunile prezentate în acest caz, inclusiv în cazurile în care este împotriva Bulgariei (a se vedea, de exemplu, Ilijkov v. Bulgaria , nr. 3397/96, 26 iulie 2001; Hristov v. Bulgaria nr. 35436/97, 31 iulie 2003; Nikolov v. Bulgaria nr. 38884/97, 30 ianuarie 2003; Bochev v. Bulgaria nr. 73481/01, 13 noiembrie 2008; și Petrov v. Bulgaria , nr. 15197/02, 22 mai 2008), Curtea este convinsă că respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenție și în Protocolurile acestuia, nu solicită să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 în amendă ). În consecință, este necesar să se scoată aplicarea din listă. Din motivele respective, Curtea decide în unanimitate pentru a elimina cererea din lista de cazuri. Stephen Phillips Rait Maruste Președintele adjunct al grefierului

FIFTH SECTION

DECISION

Application no. 12098/05

by Kiril Todorov FILIPOV

against Bulgaria

The European Court of Human Rights (Fifth Section), sitting on 5

October 2010 as a Committee composed of:

Rait Maruste,

President,

Mirjana Lazarova Trajkovska,

Zdravka Kalaydjieva,

judges,

and Stephen Phillips,

Deputy Registrar,

Having regard to the above application lodged on 15 March 2005,

Having regard to the partial decision of 15 September 2009,

Having regard to the Government's request to strike the case out of the list of cases and the text of their unilateral declaration made with a view to resolving the application,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

The application was lodged by Mr Kiril Todorov Filipov, a Bulgarian national who was born in 1978 and lives in Sofia. He was represented before the Court by Ms S. Stefanova and Mr M. Ekimdzhiev, lawyers practising in Plovdiv. The Bulgarian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Ms M. Dimova, of the Ministry of Justice.

The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.

On an unspecified date in 2004 the applicant was charged with theft. On 3

September 2004 the Plovdiv District Court ordered his remand in custody. Initially, the applicant was detained at the Regional Investigation Service in Plovdiv. In October 2004 he was transferred to Plovdiv Prison. On an unspecified date in November 2004 and on 12 January 2005 the applicant sent two letters to his defence counsel from Plovdiv Prison. The staff of the prison put a stamp

“

inspected

”

on the envelope of each letter prior to dispatching them to their destination.

On 27 October 2004 the prosecuting authorities indicted the applicant and he was brought to trial.

On 26 October 2004 the applicant lodged an appeal against his continued detention on the ground that his health had deteriorated. The appeal was examined at a regular court hearing on 9 December 2004. Taking into account the medical documents presented by the applicant, and also finding that no danger of his absconding or reoffending existed, the Plovdiv District Court ordered his release on bail.

On 14 December 2004 the prosecution appealed against this decision. The applicant was not informed of the appeal and could not comment on it. In a closed session, on 27 December 2004 the Plovdiv Regional Court quashed the District Court's decision and ordered the applicant's continued detention finding, in view of his previous convictions, that he was dangerous.

On 13 January 2005 the applicant filed a new appeal against the continued detention. He pointed out that his health had deteriorated and that he could not receive adequate medical care in prison. On 10 February 2005 the Plovdiv District Court appointed a medical expert to examine the applicant.

On 1 March 2005 the Plovdiv District Court convicted the applicant of theft and sentenced him to four years' imprisonment. At the same hearing, on the basis of the opinion of the medical expert, it dismissed the applicant's appeal against the continued detention, finding that he could be adequately treated in prison. On 1 April 2005 that decision was upheld by the Plovdiv Regional Court.

The criminal proceedings against the applicant continued until 11

January 2006, when a sentence of three years' imprisonment against him entered into force.

COMPLAINTS

1.

The applicant complained under Article 5 § 4 of the Convention that the courts had not decided speedily on his appeals against the continued detention and that in examining his appeal of 26 October 2004 the Plovdiv Regional Court had held a closed hearing and had not allowed him an opportunity to comment on the prosecution's appeal against the decision of the Plovdiv District Court to release him.

2.

The applicant also complained, relying on Articles 8 and 34 of the Convention, that the correspondence with his legal counsel had been monitored by the administration of Plovdiv Prison.

THE LAW

The applicant raised several complaints under Article 5 § 4 of the Convention, which reads:

“Everyone who is deprived of his liberty by arrest or detention shall be entitled to take proceedings by which the lawfulness of his detention shall be decided speedily by a court and his release ordered if the detention is not lawful.”

Furthermore, the applicant complained of the control of his correspondence in prison. The Court is of the view that this complaint falls to be examined under Article 8 of the Convention, which reads:

“1.

Everyone has the right to respect for his private and family life, his home and his correspondence.

2.

There shall be no interference by a public authority with the exercise of this right except such as is in accordance with the law and is necessary in a democratic society in the interests of national security, public safety or the economic well-being of the country, for the prevention of disorder or crime, for the protection of health or morals, or for the protection of the rights and freedoms of others.”

On 15 September 2009 the Court communicated those complaints to the Government.

On 18 February 2010 the Court received a unilateral declaration from the Government made with a view to resolving the application. The Government requested the Court to strike out the application of its list of cases in accordance with Article 37 of the Convention.

The declaration, in particular, read:

“[...] The Government hereby wish to express [...] its acknowledgment of the failure of the domestic courts to examine speedily the applicant's appeals against the continued detention, to hold an oral hearing and guarantee adversarial proceedings, as requires Article 5 § 4 of the Convention, and the unjustified interference with the applicant's right to respect for his correspondence [under] Article 8 of the Convention.

Consequently, the Government are prepared to pay to the applicant the amount of [...] EUR 3,200 which they consider reasonable in the light of the Court's case-law. The sum referred to above, which is to cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs and expenses, will be converted into Bulgarian [levs] at the exchange rate applicable at the time of payment, and will be free of any taxes that may be chargeable to the applicant. It will be payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the [Convention]. [...]

The Government, therefore, request that this application be struck out of the Court's list of cases pursuant to Article 37 § 1(c) of the Convention. [...]”

The applicant did not comment on the Government's declaration.

The Court recalls that Article 37 § 1(c) of the Convention enables it to strike a case out of its list where:

“[...] for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.

Having regard to the acknowledgements contained in the Government's declaration, as well as to the amount of compensation proposed, which is compatible with the amounts awarded in similar cases, the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the present complaints, within the meaning of Article 37 § 1(c).

In view of its extensive and clear case law on the issues raised in the present case, including in cases brought against Bulgaria (see, for example,

Ilijkov v. Bulgaria

, no. 33977/96, 26 July 2001;

Hristov v. Bulgaria

,

no.

35436/97, 31 July 2003;

Nikolov v. Bulgaria

,

no. 38884/97, 30 January 2003;

Bochev v. Bulgaria

no. 73481/01, 13 November 2008; and

Petrov v.

Bulgaria

, no. 15197/02, 22 May 2008), the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto

does not require it to continue the examination of the application (Article 37 § 1

in fine

). Accordingly, it is appropriate to strike the application out of the list.

For the reasons, the Court unanimously

Decides

to strike the application out of its list of cases.

Stephen Phillips

Rait Maruste

Deputy Registrar

President