IVANOV v. BULGARIA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Struck out of the list
IVANOV v. BULGARIA (CtEDO, 2010)
A cincea secțiune decizia nr. 8930/05 de Mihail Angelov IVANOV împotriva Bulgariei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A Cincea Secțiune), care a stat la 31 august 2010 în calitate de Cameră compusă din: Peer Lorenzen, Președintele, Renate Jaeger, Karel Jungwiert, Mark Villiger, Mirjana Lazarova Trajkovska, Zdravka Kalaydjieva, Ganna Yudkivska, judecători și Claudia Westerdiek, grefierul secțiunii, având în vedere cererea depusă la 22 februarie 2005, având în vedere declarația depusă de Guvernul contestat la 18 martie 2010, care solicită Curții să elimine cererea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după deliberare, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, dl Mihail Angelov Ivanov, este un național bulgar care s-a născut în 1982 și locuiește în Plovdiv. El este reprezentat în fața Curții de către dna S. Stefanova și A. Atanasov, avocați care practică în Plovdiv. Guvernul bulgar (“Guvernul”) sunt reprezentați de agentul lor, dna R. Nikolova, a Ministerului Justiției. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. La 3 decembrie 1996, reclamantul a fost arestat pe suspect de furt de magazine. La 13 decembrie 1996 au fost deschise proceduri penale împotriva lui. Se pare că, între decembrie 1996 și mai 2001, cazul a rămas inactiv. La o dată neespecificată în august 2003 a fost depusă o acuzație împotriva lui la Curtea de District Plovdiv. La 24 august 2004, Curtea de District a încheiat procedura împotriva reclamantului ca timp interzis. COMPLAINTS Reclamantul s-a plâns în temeiul articolelor 6 § 1 și 13 din Convenție că durata procedurii penale împotriva acestuia nu a fost irazonabilă și că nu are un remediu eficace în acest sens. HOTĂRÂREA Reclamantul s-a plâns în legătură cu durata procedurii penale și lipsa unui remediu eficace în acest sens. Partea relevantă a articolului 6 § 1 din Convenție prevede: „În determinarea de ... orice acuzație penală împotriva lui, toată lumea are dreptul la ... o audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal ...” art. 13 prevede: „Toată persoana a căror drepturi și libertăți, astfel cum sunt prevăzute în [] Convenție, sunt încălcate, are un remediu eficace în fața unei autorități naționale, în ciuda faptului că încălcarea a fost comisă de persoane care acționează în calitate oficială.” La 18 martie 2010, Curtea a primit o declarație unilaterală din partea Guvernului în vederea soluționării cererii. Guvernul a solicitat Curții să elimine aplicarea listei sale de cazuri în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația, în special, a citit: [...] Guvernul dorește să exprime [...] recunoașterea acesteia a duratei necorespunzătoare a procedurii interne în care reclamantul a fost implicat în sensul articolului 6 § 1 din convenție. Prin urmare, Guvernul este dispus să plătească reclamantului Mihail Angelov Ivanov suma de 1.500 EUR pe care o consideră rezonabilă în funcție de jurisprudența Curții. Suma menționată mai sus, care să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile vor fi convertite în bulgar [levs] la rata de schimb aplicabilă la momentul plății, și vor fi eliberate de orice impozite care pot fi impuse reclamantului. Se va plăti în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din [Convenția]. [...]” Într-o scrisoare din 13 aprilie 2010, reclamantul a solicitat Curții să continue examinarea cazului. Curtea reamintește că art. 37 §§ 1 litera (c) din Convenție îi permite să tragă un caz din lista sa în cazul în care: [...] din orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii.” art. 37 § 1 în amendă include prevederea că: „Cu toate acestea, Curtea continuă examinarea cererii dacă respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenție și în Protocolurile în cauză este necesar.” Curtea reamintește, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, aceasta poate emite o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale ale unui guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului (a se vedea Tahsin Acar c. Turcia (obiecție preliminară) [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, CEDH 2003-VI). Având în vedere recunoașterea din declarația guvernului, precum și cuantumul compensației propuse, care este compatibil cu sumele acordate în cazuri similare, Curtea consideră că nu mai este justificat să continue examinarea prezentei cereri, în sensul articolului 37 alineatul (1) litera (c). Având în vedere jurisprudența sa extinsă și clară privind durata procedurilor penale, inclusiv în cazurile împotriva Bulgariei (a se vedea, de exemplu, Osmanov și Yuseinov c. Bulgaria , nos. 54178/00 și 59901/00 , 23 septembrie 2004, Balabanov c. Bulgaria , nr. 70843/01 , 3 iulie 2008 și Yankov și Manchev c. Bulgaria , nos. 27207/04 și 15614/05 , 22 octombrie 2008 2009), Curtea este convinsă că respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenția și în Protocolurile sale, nu solicită să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 în amendă Prin urmare, cererea ar trebui eliminată din listă. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate să excludă cererea din lista cazurilor sale. Claudia Westerdiek Președintele grefierului Peer Lorenzen