Kiryakov împotriva Bulgariei

A cincea secțiune DECIZIE nr. 36504/05 de către Alexandar Georgiev KIRYAKOV împotriva Bulgariei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A Cincea Secțiune), care a stat la 4 mai 2010 în calitate de Cameră compusă din: Peer Lorenzen, Președinte, Renate Jaeger, Karel Jungwiert, Rait Maruste, Mark Villiger, Mirjana Lazarova Trajkovska, Zdravka Kalaydjieva, judecători și Claudia Westerdiek, grefierul secțiunii Având în vedere cererea depusă la 4 octombrie 2005, având în vedere cererea Guvernului de a elimina cazul din lista cazurilor și textul declarației lor unilaterale făcute în vederea soluționării cererii, după deliberare, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, dl Alexandar Georgiev Kiryakov, este un național bulgar care s-a născut în 1967 și locuiește în Markovo.

El a fost reprezentat în fața Curții de către dna S. Stefanova și dl S. Arnaudov, avocați care practică în Plovdiv. Guvernul bulgar (“Guvernul”) au fost reprezentați de agentul lor, dna M. Dimova, al Ministerului Justiției. La 20 februarie 1998, reclamantul a fost arestat pentru furt de produse alimentare. La secția de poliție în aceeași zi a admis infracțiunea. La 23 martie 1998 au fost deschise proceduri penale împotriva lui în acest sens. La 8 iunie 1999 a fost examinat un martor. Se pare că, după aceea, cazul a rămas incomod. La 19 februarie 2002, reclamantul a fost acuzat de furt. În octombrie 2004, cazul său a fost îndreptat la Curtea de District Plovdiv. La 5 aprilie 2005, Curtea de District a aprobat un acord de înțelegere, condamnarea reclamantului la patru luni de închisoare și întreruperea procedurii.

COMPLAINTS Reclamantul s-a plâns în temeiul articolelor 6 § 1 și 13 din Convenție cu privire la presupusa lungime excesivă a procedurii penale împotriva acestuia și la lipsa unui remediu eficace în acest sens. HOTĂRÂREA Reclamantul s-a plâns în temeiul articolelor 6 § 1 și 13 din Convenție cu privire la durata procedurii penale și la lipsa unui remediu eficace în acest sens. La 11 ianuarie 2010, Curtea a primit o declarație unilaterală din partea Guvernului în vederea soluționării cererii. Guvernul a solicitat Curții să elimine aplicarea listei sale de cazuri în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația, în special, a citit: [...] Guvernul dorește să exprime [...] recunoașterea acesteia a duratei necorespunzătoare a procedurii interne în care a fost implicat reclamantul.

În același timp, Guvernul recunoaște că, în circumstanțele particulare ale cazului, plângerea privind durata procedurii nu a fost remediată la nivel intern, conform art. 6 § 1 și art. 13 din Convenție. În consecință, Guvernul este pregătit să plătească reclamantului suma de [...] 2.000 EUR pe care le consideră rezonabile în funcție de jurisprudența Curții. Suma menționată mai sus, care să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, va fi convertită în bulgar [levs] la rata de schimb aplicabilă la momentul plății, și va fi liberă de orice impozite care pot fi impuse reclamanților. Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din [Convenția].

[...] Guvernul solicită, prin urmare, ca această cerere să fie eliminată din lista de cauze a Curții în temeiul articolului 37 §§ §§ §§ §§ §§ … Curtea reamintește că art. 37 § 1 litera (c) din Convenție îi permite să tragă o procedură din lista sa în cazul în care: „[...] din orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. art. 37 § 1 în amendă include provizul care: „Cu toate acestea, Curtea continuă examinarea cererii în cazul în care respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenția și în Protocolurile sale, este necesar.” Curtea reamintește, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, aceasta poate încheia o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat (a se vedea Tahsin Acar c. Turcia) (obiecție preliminară) [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, CEDO 2003-VI).

Având în vedere recunoașterile prezentate în declarația guvernului, precum și cuantumul compensației propuse, care este compatibil cu sumele acordate în cazuri similare, Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării prezentei cereri, în sensul articolului 37 alineatul (1) litera (c). Având în vedere jurisprudența sa extinsă și clară privind durata procedurilor penale, inclusiv în cazurile împotriva Bulgariei (a se vedea, de exemplu, Osmanov și Yuseinov c. Bulgaria , nr. 54178/00 și 59901/00 , 23 septembrie 2004, Balabanov c. Bulgaria , nr. 70843/01 , 3 iulie 2008 și Yankov și Manchev c. Bulgaria , , nr. 27207/04 și 15614/05, 22 octombrie 2009), Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție și în protocolele acestuia, nu o cere să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 în amendă ). Prin urmare, cererea ar trebui eliminată din listă.

Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate pentru a elimina cererea din lista de cazuri. Claudia Westerdiek Președintele Registrului Peer Lorenzen

FIFTH SECTION

DECISION Application no. 36504/05 by Alexandar Georgiev KIRYAKOV against Bulgaria The European Court of Human Rights (Fifth Section), sitting on 4 May 2010 as a Chamber composed of: Peer Lorenzen, President, Renate Jaeger, Karel Jungwiert, Rait Maruste, Mark Villiger, Mirjana Lazarova Trajkovska, Zdravka Kalaydjieva, judges, and Claudia Westerdiek, Section Registrar , Having regard to the above application lodged on 4 October 2005, Having regard to the Government's request to strike the case out of the list of cases and the text of their unilateral declaration made with a view to resolving the application, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicant, Mr Alexandar Georgiev Kiryakov, is a Bulgarian national who was born in 1967 and lives in Markovo.

He was represented before the Court by Mrs S. Stefanova and Mr S. Arnaudov, lawyers practising in Plovdiv. The Bulgarian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mrs M. Dimova, of the Ministry of Justice. The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. On 20 February 1998 the applicant was arrested for theft of food products. At the police station on the same day he admitted to the offence. On 23 March 1998 criminal proceedings were opened against him in that connection. On 8 June 1999 a witness was examined. Apparently, thereafter the case remained dormant. On 19 February 2002 the applicant was charged with theft. In October 2004 his case was brought to the Plovdiv District Court.

On 5 April 2005 the District Court approved a plea bargain agreement, sentencing the applicant to four months' imprisonment and discontinued the proceedings. COMPLAINTS The applicant complained under Articles 6 § 1 and 13 of the Convention about the alleged excessive length of the criminal proceedings against him and the lack of an effective remedy in that respect. THE LAW The applicant complained under Articles 6 § 1 and 13 of the Convention about the length of the criminal proceedings and the lack of an effective remedy in that respect. On 11 January 2010 the Court received a unilateral declaration from the Government made with a view to resolving the application. The Government requested the Court to strike out the application of its list of cases in accordance with Article 37 of the Convention.

The declaration, in particular, read: “[...] The Government hereby wish to express [...] its acknowledgment of the unreasonable duration of the domestic proceedings in which the applicant was involved. At the same time, the Government admit that in the particular circumstances of the case the complaint about the length of the proceedings has not been redressed at the domestic level as required by Article 6 § 1 and Article 13 of the Convention. Consequently, the Government are prepared to pay to the applicant the amount of [...] EUR 2,000 which they consider reasonable in the light of the Court's case law. The sum referred to above, which is to cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs and expenses, will be converted into Bulgarian [levs] at the exchange rate applicable at the time of payment, and will be free of any taxes that may be chargeable to the applicants.

It will be payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the [Convention]. [...] The Government, therefore, request that this application be struck out of the Court's list of cases pursuant to Article 37 § 1(c) of the Convention. [...]” The applicant did not comment on the Government's unilateral declaration. The Court recalls that Article 37 § 1(c) of the Convention enables it to strike a case out of its list where: “[...] for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.

Article 37 § 1 in fine includes the proviso that: “However, the Court shall continue the examination of the application if respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto so requires.” The Court also recalls that in certain circumstances it may strike out an application under Article 37 § 1(c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government (see Tahsin Acar v. Turkey (preliminary objection) [GC], no. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI).

Having regard to the acknowledgements contained in the Government's declaration, as well as to the amount of compensation proposed, which is compatible with the amounts awarded in similar cases, the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the present application, within the meaning of Article 37 § 1(c). In view of its extensive and clear case law on length of criminal proceedings, including in cases brought against Bulgaria (see, for example, Osmanov and Yuseinov v. Bulgaria , nos. 54178/00 and 59901/00, 23 September 2004, Balabanov v. Bulgaria , no. 70843/01, 3 July 2008 and Yankov and Manchev v. Bulgaria , nos. 27207/04 and 15614/05, 22 October 2009), the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the application (Article 37 § 1 in fine ). Accordingly, the application should be struck out of the list.

For these reasons, the Court unanimously Decides to strike the application out of its list of cases. Claudia Westerdiek Peer Lorenzen Registrar President