ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6343/2021

Ședința publică din data de 16 decembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2016, reclamanta S.C. A., prin lichidator judiciar B., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generala Regională a Finanțelor Publice Ploiești prin A.J.F.P. Teleorman, și pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman, a solicitat anularea Deciziei nr. 400/27.08.2015, emisă de DGRFP Ploiești, anularea Deciziei de Impunere nr. xnr. 442/29.08.2014, a deciziei pentru nemodificarea bazei de impunere nr. x/29.08.2014 si Raportului de Inspecție fiscală nr. x/29.08.2014, acte întocmite de către Activitatea de Inspecție Fiscala din cadrul, AJFP Teleorman, DGRFP Ploiești și exonerarea reclamantei de la plata sumei de 2.295.392 RON RON, reprezentând: 611.471 RON RON- Debit TVA stabilita suplimentar de plata; 622.864 RON RON - Majorări de intarziere aferente debitului; 91.721 RON RON - Penalități de intarziere aferente debitului; 514.9841ei RON - Debit Impozit pe profit stabilit suplimentar de plata; 377.105 RON RON- majorări de intarziere aferente debitului; 77.247 RON RON - Penalități de intarziere aferente aferente debitului.

Prin sentința civilă nr. 2657/2019 din 19 decembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta S.C. A., prin lichidator judiciar B., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generala Regională a Finanțelor Publice Ploiești prin A.J.F.P. Teleorman, și pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman; a fost anulată în parte decizia nr. 400/27.08.2015 emisă de DGRFP Ploiești, decizia de impunere nr. x/29.08.2014 și raportul de inspecție fiscală nr. x/29.08.2014 emise de AJFP Teleorman și, în consecință, menține respectivele acte numai în ceea ce privește suma de 20.840 RON reprezentând impozit pe profit, precum și majorările de întârziere și penalitățile de întârziere aferente acestui debit; s-a respins ca nefondat capătul de cerere privind anularea Deciziei de nemodificare a bazei de impunere nr. x/29.08.2014.

Împotriva sentinței civile nr. 2657/2019 din 19 decembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman au declarat recurs.

Au susținut că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea gresita a normelor de drept material (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.), respectiv cu aplicarea greșită a dispozitiilor art. 28 din C. proc. pen. și cu încălcarea dispozitiilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, republicata cu modificarile si completarile ulterioare si a prevederilor art. 3 din Ordinul 575/2006.

Astfel, în mod greșit instanța de fond a dispus admiterea în parte a actiunii în cauza de față fundamentându-și soluția pe concluziile raportului de expertiză întocmit în cauza penală nr. 452/P/2015.

În motivarea soluției Curtea a retinut că "potrivit expertizei, prejudiciul produs bugetului statului de reclamantă derivă din neîncheierea contractului de prestări servicii cu S.C. C. S.R.L. și nevirarea impozitului aferent și legal în sumă de 20.840 RON", punctând că "prin raportare la dosarul penal nr. x/2015, în speță nu se poate reține temeinicia constatărilor administrației fiscale privind fictivitatea operațiunilor derulate de reclamantă."

Or, potrivit art. 28 alin. (1) din C. proc. pen.. "Hotărârea definitivă a instantei penale ale autoritate de lucru judecat în fața instantei civile care judecă actiunea civilă, cu privire la existenta faptei și a persoanei care a săvârșit-o. Instanta civilă nu este legată de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce privește existenta prejudiciului ori a vinovăției autorului faptei ilicite."

În opinia recurentelor, hotărârea definitivă a instanței penale care are autoritate de lucru judecat în fața instantei civile este hotărârea prin care se dispune condamnarea la o pedeapsă penală, amânarea aplicării pedepsei, renunțarea la aplicarea pedepsei ori achitarea sau încetarea procesului penal, nicidecum încheierea de respingere a plângerii pronunțată de judecătorul de cameră preliminară potrivit art. 341 alin. (6) din C. proc. pen.

Încheierea penală nr. 20/12.02.2019 pronunțată de Trubunalul Teleorman în dosarul nr. x/2019 este pronuntată de judecătorul de cameră preliminară, astfel că nu se poate reține incidența art. 28 alin. (1) din C. proc. pen.

Au considerat că o hotărâre judecătorească penală de condamnare are intotdeauna efecte erga omnes, însă, conform art. 22 alin. (1) C. proc. pen.., deși autoritatea de lucru judecat a hotărârii penale definitive se manifestă și în fata instanței învestită cu solutionarea actiunii civile care nu s-a exercitat în cadrul procesului penal, această autoritate este limitată la existența faptei, persoana care a săvârșit-o și vinovăția acesteia. Astfel aspectele dezlegate cu privire la fapta materială și la persoana care a săvârșit-o nu mai pot fi puse în discuție în procesul civil ulterior.

Față de acest aspect, recurentele au arătat că în cauza penală la care s-a referit instanta de fond (în dosarul penal nr. x/2015), Statul Român a formulat cerere de constituire ca parte civilă, în numele ANAF, în temeiul art. 20-21 din C. proc. pen.. În acest dosar s-a pronunțat Ordonanța de clasare nr. 452/P/2014 din 11.12.2018, emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman, privind de suspectul D., cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a), b) și c) și art. 6 din Legea nr. 241/2005 privind prevenirea si combaterea evaziunii fiscale, cu modificările și completările ulterioare.

Actele fiscal în discuție au fost întocmite în urma inspecției fiscale derulate la S.C. A. în perioada 19.02.2014 12.0.2014, perioada supusă inspectiei fiscale fiind 01.01.2008-31.03.2013.

Verificarea s-a efectuat în baza prevederilor Titlului II din Legea 571/2003, privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare, Titlului II din H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii 571/2003, cu modificările și completările ulterioare și a avut ca obiectiv modul de înregistrare a veniturilor și cheltuielilor, de determinare și evidențiere a impozitului pe profit, realitatea declarațiilor fiscale și a corelației datelor din acestea cu cele din evidența contabilă.

Pentru a se ajunge la o interpretare corectă a dispozițiilor legale incidente în cauză, organele de control au procedat la verificarea prin sondaj a documentelor justificative și financiar contabile din evidența contribuabilului, conform art. 97 alin. (3) lit. a) din O.G. nr. 92/2003, privind Codul de procedură fiscală, cu modificarile si completarile ulterioare.

În fapt, în perioada 2008-2012, societatea reclamantă a inregistrat in evidenta contabila si jurnalul de cumparari, achizitii (prestari servicii constructii) de la un numar de 12 furnizori de prestari de servicii, respectiv: S.C. E. S.R.L., S.C. C. S.R.L., S.C. F. S.R.L., S.C. G. S.R.L., S.C. H., la S.C. I. S.R.L., la S.C. J. S.R.L., S.C. K. S.R.L., S.C. L. S.R.L., S.C. M. S.R.L., S.C. N.. S.C. O. S.R.L..

Verificând documentele sus enunțate, organele de inspecție fiscală au constatat că, desi aparent S.C. A. a efectuat achizitii de prestari servicii, acestea nu reprezintă operatiuni reale, iar documentele de livrare intocmite de catre furnizorii mentionati mai sus nu reflecta continutul economic inscris in acestea.

În mod greșit Tribunalul Teleorman a apreciat că organul fiscal nu a probat fictivitatea operatiunilor de achiziție derulate de intimată.

Verificările organelor de control au concluzionat că furnizorii nu au avut personal salariat care sa efectueze operatiunile de prestari servicii in constructii, circuitul scriptic al docunientelor, al fluxurilor banesti au condus la stabilirea unei stari de fapt fiscale efective si relevante care demonstreaza caracterul fictiv al acestora (fiind emise facturi de 5.000 RON precum si chitante in acelasi cuantum), firmele au avut un comportament fiscal incorect, tranzactiile nu au fost declarate prin declaratia informativa 394, valoarea livrarilor catre S.C. A. nu au fost declarate prin decontul de TVA la organul fiscal, nu a fost dovedita legal prestarea de serviciu, societatile a fost declarate inactive pentru nedepunerea declaratiilor fiscale, deconturile de TVA nu sunt raportate la organul fiscal si implicit nu se demonstreaza faptul generator, din analiza Situatilor de lucrari intocmite de catre furnizorii de prestari servicii prezentate de catre S.C. A. si care au stat la baza emiterii facturilor de prestari servicii, organele de inspectie fiscala au constatat ca acestea au un format identic, sunt completate de mana, avand acelasi scris.

Toate aspectele reținute de organele de control cu privire la faptul că firmele furnizoare de servicii au fost declarate inactive, starea de inactivitate a acestora fiind stabilită prin decizii, în conformitate cu Ordine ale Președintelui ANAF.

In vederea fundamentarii solutiilor adoptate prin actul administrativ și actele administrativ fiscale anulate prin sentința recurată, organele de control au solicitat ITM Bucuresti, cu adresa nr. x/25.07.2014, informatii legate de forta de munca angajata de catre furnizorii de servicii ai S.C. A.. Față de solicitările organului de control ITM Bucuresti a comunicat urmatoarele: S.C. F. S.R.L., S.C. H. S.R.L., S.C. K. S.R.L. si S.C. I.C.B.S. International Group S.R.L. nu s-au inregistrat la ITM Bucuresti, astfel cum era reglementat potrivit art. 1 din Legea nt. 130/1999, republicata, de unde se poate trage concluzia ca nu a depus niciodata REVISAL, deci nu a avut salariati incadrati conform cadrului legal, S.C. C. S.R.L. si S.C. I. S.R.L., nu figureaza cu salariati in perioada solicitata a se efectua verificarea, deci in perioada cand a emis facturile nu a avut salariati și nu s-a putut da curs solicitarii cu privire la S.C. M. S.R.L., intrucat figureaza cu sediul social in mun. Baia Mare, in prezent fiind radiata.

Pe cale de consecință, având în vedere toate aceste aspecte constatate, organul de control a apreciat faptul ca furnizorii lui S.C. A. au avut un comportament fiscal incorect, cu risc ridicat, facturile fiind intocmite pentru a crea o aparenta legalitate achizitiilor fie provenind din alte surse, in scopul diminuarii obligatiilor reprezentand impozite si taxe datorate bugetului general consolidat, aspecte care conduc indubitabil la concluzia că societatea reclamantă nu indeplinea conditiile pentru efectuarea de cheltuieli deductibile pentru achizitiile de prestari servicii (constructii) de la furnizorii mentionati mai sus, prin majorarea bazei impozabile cu suma de 3.218.651 RON.

Au mai precizat recurentele că toate constatările organelor de control au avut temei legal. Astfel, s-a facut aplicabilitatea art. 11 alin. (14), din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, republicata cu modificarile si completarile ulterioare si prevederile art. 3, din Ordinul 575/2006 care prevede: "(12) De asemenea, nu sunt luate în considerare de autoritățile fiscale tranzactiile efectuate cu un contribuabil declarat inactiv Agentiei Naționale de Administrare Fiscală. Procedura de declarare a contribuabililor inactivi va fi stabilită prin ordin. Lista contribuabililor declarati inactivi va fi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, și va fi adusă la cunoștință publică, în conformitate cu cerintele prevăzute prin ordin."

S-a avut în vedere Ordinul 575 din 2006 privind stabilirea conditiilor si declararea contribuabililor inactivi, care prevede la art. 3 "(1) De la data declarării ca inactiv contribuabilul nu mai are dreptul de a utiliza facturi, facturi fiscale, alte documente sau tipizate cu regim special. (2) Documentele fiscale emise de un contribuabil declarat inactiv cu încălcarea interdicției prevăzute la alin. (1) nu produc efecte juridice din punct We vedere fiscal"

De asemenea, au fost incalcate prevederile art. 19, alin. (1) si, art. 21, alin. (4) lit. f), lit. r) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, republicata cu modificarile si completarile ulterioare si art. 6, Legea nr. 82/1991, prevede că nu sunt deductibile nu sunt deductibile: "A) cheltuielile înregistrate in contabilitate, care nu au la bază un document justificativ, potrivit legii, prin care să se facă dovada efectuării operatiunii sau intrării în gestiune, . . . . . . . . . . .) cheltulelile înregistrate în evidenta contabilă, care au la bază un document emis de un contribuabil inactiv al cărui certificat de înregistrare fiscală a fost suspendat în baza ordinului președintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscală."

Totodata, Legea nr. 82/1991, prevede la art. 6 "(1) Orice operatiune economico financlara efectuata se consemneaza în momentul efectuarii ei într-un document care sta la baza înregistrarilor în contabilitate, dobândind calitatea de document justificativ. (4) Documentele justificative care stau la baza înregistrarilor în contabilitate angajeaza raspunderea persoanelor care le-au întocmit, vizat si aprobat, precum si a celor care le-au înregistrat în contabilitate, dupa caz."

In Ordinul nr. 3512/2008 privind registrele si formularele financiar contabile, normele metodologice de intocmire si utilizare a documentelor financiar contabile se stipuleaza: "Documentele justificative trebuie sa cuprinda urmatoarele elemente principale: denumirea documentului; denumirea si, dupa caz, sediul unitatii care intocmeste documentul; numarul documentului si data întocmirii acestuia; mentionarea partilor care participa la efectuarea operatiunii economico-financiare (când este cazul); continutul opertiunii economico-financiaresi, atunci când este necesar,temeiul legal al efectuarii acestela; datele cantitative si valorice aferente operatiunii economico-financiare efectuate; numele si prenumele, precum si semnaturile persoanelor care raspund de efectuarea operatiunii economico-financiare, ale persoanelor cu atributii de control financial preventiv si ale persoanelor în drept sa aprobe operatiunile respective, dupa caz; alte elemente menite sa asigure consemnarea completa a operatiunilor efectuate."

Față de aceste realități obiective și reglementări legale antecitate, se desprinde concluzia clară că, dreptul de deducere nu poate fi exercitat, dacă documentele ce stau la baza înregistrarii nu contin sau nu furnizeaza toate informatiile prevazute de dispozitiile legale în vigoare la data efectuarii operatiunii sau daca informatiile din aceste documente conțin date nereale si nu reflecta continutul economic inscris in acestea, prin urmare nu îndeplinesc calitatea de document justificativ pentru înregistrarea în contabilitate si implicit pentru deducerea taxei pe valoarea adaugata.

Prin urmare, toate constatările organelor de control sunt în deplina concordanta cu îndrumarile date de Înalta Curte de Casatie si Justitie prin Decizia V din 15.01.2007 referitoare la imposibilitatea deducerii taxei pe valoarea adaugata si a diminuarii bazei impozabile la stabilirea impozitului pe profit, în cazul în care documentele justificative cuprind mentiuni incomplete, inexacte sau care nu corespund realitatii, ori care nu furnizeaza toate informatiile prevazute de dispozitiile legale în vigoare la data efectuarii operatiunilor pentru care s-a solicitat ori exercitat dreptul de deducere (Monitorul Oficial, Partea I, nr. 732/30.10.2007).

De asemenea, au fost incalcate prevederile art. 134

1

alin. (1), art. 134

2

alin. (1), art. 145, alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, republicata cu modificarile si completarile ulterioare care prevede: art. 134

1

S.C. A., alin. (1) Faptul generator intervine la data livrării bunurilor sau la data prestării serviciilor, art. 134, alin. (1) Exigibilitatea taxei intervine la data la care are loc faptul generator, art. 145, alin. (1) Dreptul de deducere la naștere la momentul exigibilității taxei.

In final, recurentele au arătat că în situația în care instanța de fond considera că sunt necesare lămuriri ale unor împrejurări de fapt și că este necesar să cunoască părerea unor specialiști, avea la îndemână prerogativa încuviințării unei expertize contabile, în conformitate cu prevederile art. 330 alin. (1) din C. proc. civ., întrucât obiectivul nr. 6 al expertizei efectuate în cauza penală nr. 452/P/2015 a fost "să se stabilească prejudiciul creat bugetului" și nu să se stabilească legalitatea și temeinicia Deciziei de impunere și a actelor care au stat la baza emiterii acesteia, făcând trimitere și la Decizia nr. 21/2017, ÎCCJ (Complet RIL).

În concluzie, a solicitat admiterea prezentului recurs, casarea sentinței civile nr. 2657/19.12.2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și rejudecând, respingerea ca neîntemeiată a acțiunii, cu consecința menținerii ca legale și temeinice a actelor administrativ-fiscale atacate.

În stadiul procesual al recursului nu s-a formulat întâmpinare.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 4 august 2020, s-a fixat termen de judecată la data de 2 decembrie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Potrivit Deciziei de impunere nr. xnr. 442/29.08.2014 și Raportului de inspecție Fiscala nr. x/29.08.2014:

În perioada 2008-2012, S.C. A. a înregistrat in evidenta contabila si jurnalul de cumpărări, achiziții (prestări servicii construcții) de la un număr de 12 furnizori de prestări de servicii, respectiv: S.C. E. S.R.L., S.C. C. S.R.L., S.C. F. S.R.L., S.C. G. S.R.L., S.C. H., la S.C. I. S.R.L., la S.C. J. S.R.L., S.C. K. S.R.L., S.C. L. S.R.L., S.C. M. S.R.L., S.C. N., S.C. O. S.R.L..

În esență, organele de inspecție fiscală au considerat că achizițiile de prestări servicii efectuate de reclamantă nu reprezintă operațiuni reale. Administrația fiscală consideră că lipsa caracterului real al operațiunilor rezultă din faptul că: furnizorii nu au avut personal salariat care sa efectueze operațiunile de prestări servicii in construcții; circuitul scriptic al documentelor, al fluxurilor bănești au condus la stabilirea unei stări de fapt fiscale efective si relevante care demonstrează caracterul fictiv al acestora (fiind emise facturi de 5.000 RON precum si chitanțe in același cuantum); firmele au avut un comportament fiscal incorect;tranzacțiile nu au fost declarate prin declarația informativa 394;valoarea livrărilor către S.C. A. nu au fost declarate prin decontul de TVA la organul fiscal; nu a fost dovedita legal prestarea de serviciu; societățile au fost declarate inactive pentru nedepunerea declarațiilor fiscale; deconturile de TVA nu sunt raportate la organul fiscal si implicit nu se demonstrează faptul generator; din analiza Situaților de lucrări întocmite de către furnizorii de prestări servicii prezentate de către S.C. A. si care au stat la baza emiterii facturilor de prestări servicii (anexa nr. 53), organele de inspecție fiscala au constatat ca acestea au un format identic, sunt completate de mana, având același scris.

Firmele furnizoare de servicii au fost declarate inactive, starea de inactivitate a acestora fiind stabilită astfel: S.C. E. S.R.L., cu Decizia nr. 407640/20.12.2013; S.C. C. S.R.L., cu OPANAF nr. 1167/29.05.2009; S.C. F. S.R.L., cu OPANAF nr. 1167/29.05.2009; S.C. H. S.R.L., cu OPANAF nr. 1167/29.05.2009; S.C. I. S.R.L., cu Decizia nr. 375155/30.04.2013; S.C. J. S.R.L., cu Decizia nr. 314624/15.11.2012; S.C. K. S.R.L., cu OPANAF nr. 249/21.09.2010; S.C. L. S.R.L., cu OPANAF nr. 1167/29.05.2009; S.C. M. S.R.L., cu OPANAF nr. 1167/29.05.2009; S.C. I.C.B.S. International Group S.R.L., cu OPANAF nr. 1167/29.05.2009;

În baza adreselor ITM București nr. P9525/53879/MRM/04.09.2014 si P9593/54109/MRM/04.09.2014, administrația fiscală pârâtă a concluzionat următoarele:

- S.C. F. S.R.L., S.C. H. S.R.L., S.C. K. S.R.L. si S.C. I.C.B.S. International Group S.R.L. nu s-au înregistrat la ITM București, nu au avut salariați incadrati conform cadrului legal.

- S.C. C. S.R.L. si S.C. I. S.R.L., nu figurează cu salariați in perioada solicitata a se efectua verificarea, deci in perioada cand au emis facturile nu a avut salariați.

- nu s-a putut da curs solicitării cu privire la S.C. M. S.R.L., intrucat figurează cu sediul social in mun. Baia Mare, in prezent fiind radiata.

În consecință, având în vedere că:

-societățile comerciale F. S.R.L., H. S.R.L., K. S.R.L., I.C.B.S. International Group S.R.L., C. S.R.L. și I. S.R.L. sunt societăți care nu au funcționat niciodată in mod real in circuitul economic, nu au depus declarații fiscale, nu au depus bilanțuri contabile, nu au avut angajați, scopul acestora fiind numai intocmirea de facturi către diverși parteneri, aceștia neavand ce servicii de manopera sa presteze, devreme ce nu au avut personal salariat;

- societățile comerciale E. S.R.L. si J. S.R.L. au făcut obiectul unor controale încrucișate in urma cărora s-a constatat ca acestea nu au prestat servicii si nu au intocmit facturi către S.C. A.;

- S.C. L. S.R.L. a emis facturi către S.C. A. in perioada de inactivitate;

- S.C. M. S.R.L. este in prezent radiata si nu mai poate fi supusa verificării;

-SC O. S.R.L. este doar o societate furnizoare de facturi fiscale către diverși beneficiari, asa cum rezulta din analiza programului P.;

-facturile au fost intocmite pentru a crea o aparenta legalitate achizițiilor fie provenind din alte surse, fie care nu au existat, în scopul diminuării obligațiilor reprezentând impozite si taxe datorate bugetului general consolidat.

-cu toate ca serviciile de manopera au fost furnizate de către 12 furnizori, situațiile de lucrări au fost întocmite de aceeași persoană (toate situațiile de lucrări fiind completate cu același scris de mana),

În concluzie, administrația fiscală:

- a considerat operațiunile desfășurate de societatea reclamantă sunt fictive;

- a stabilit in sarcina reclamantei următoarele obligații fiscale în sumă totală de 2.295.392 RON RON, reprezentând;

- 611.471 RON RON- Debit TVA stabilita suplimentar de plata

- 622.864 RON RON- Majorări de intarziere aferente debitului

- 91.721 RON RON-Penalități de intarziere aferente debitului

- 514.9841ei RON- Debit Impozit pe profit stabilit suplimentar de plata

- 377.105 RON RON- majorări de intarziere aferente debitului

- 77.247 RON RON -Penalități de intarziere aferente aferente debitului

Potrivit administrației fiscale, sunt incidente prevederile: art. 11 alin. (12), din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, Ordinul 575 din 2006 privind stabilirea condițiilor si declararea contribuabililor inactivi - art. 3, Legea nr. 82/1991 - art. 6, administrația fiscală pârâtă considerând că au fost încălcate prevederile art. 134

1

, alin. (1), art. 134

2

, alin. (1), art. 145, alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

Prin decizia de nemodificare a bazei de impunere nr. x/29.08.2014 s-au menționat datele privind obligațiile fiscale supuse inspectiei fiscale (CAS datorata de angajator, CAS retinuta de la asigurati, CA șomaj datorata de angajator și CA șomaj reținută de la asigurati, contributie la fondul de garantare pentru plata creantelor salariale, CASS datorata de angajator, CASS retinuta de la asigurati, contribuții pentru concedii și indemnizații de la persoane fizice sau juridice, impozit pe veniturile din salarii li impozit pe veniturile din dividende, sume datorate privind protectia specială și incadrarea in munca a persoanelor cu handicap.

Potrivit deciziei de nemodificarea bazei de impunere, emisă în temeiul art. 109 alin. (2) Codul de procedură fiscală, nu s-au stabilit obligații fiscale în sarcina reclamantei.

Prin Decizia nr. 400/27.08.2015, parata a respins contestația formulata de reclamantă împotriva actelor administrative fiscale -Decizia de Impunere nr. xnr. 442/29.08.2014, decizia pentru Nemodificarea Bazei de Impunere nr. x/29.08.2014 si Raportului de Inspecție Fiscala nr. x/29.08.2014.

Instanța de contencios adminstrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere prin care reclamanta S.C. A., prin lichidator judiciar B., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generala Regională a Finanțelor Publice Ploiești prin A.J.F.P. Teleorman, și pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman, a solicitat anularea Deciziei nr. 400/27.08.2015, emisă de DGRFP Ploiești, anularea Deciziei de Impunere nr. xnr. 442/29.08.2014, a deciziei pentru nemodificarea bazei de impunere nr. x/29.08.2014 si Raportului de Inspecție fiscală nr. x/29.08.2014, acte întocmite de către Activitatea de Inspecție Fiscala din cadrul, AJFP Teleorman, DGRFP Ploiești și exonerarea reclamantei de la plata sumei de 2.295.392 RON RON, reprezentând: 611.471 RON RON- Debit TVA stabilita suplimentar de plata; 622.864 RON RON - Majorări de intarziere aferente debitului; 91.721 RON RON - Penalități de intarziere aferente debitului; 514.9841ei RON - Debit Impozit pe profit stabilit suplimentar de plata; 377.105 RON RON- majorări de intarziere aferente debitului; 77.247 RON RON - Penalități de intarziere aferente aferente debitului.

Prin sentința recurată, acțiunea a fost admisă în parte, pârâtele formulând critici din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținerile acestora vizând, în esență, aplicarea greșită a dispozitiilor art. 28 din C. proc. pen. și cu încălcarea dispozitiilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, republicata cu modificarile si completarile ulterioare si a prevederilor art. 3 din Ordinul 575/2006, urmând să fie analizate în mod unitar și să li să răspundă prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.

Astfel, împărtășind opinia judecătorului fondului, Înalta Curte constată că problema de drept în speță este legalitatea refuzului administrației fiscale de a acorda reclamantei drept de deducere a TVA și refuzului de a recunoaște ca fiind cheltuielile deductibile la calculul profitului impozabil a cheltuielilor cu achizițiile de la furnizori, pe motivul caracterului nereal al operațiunilor de achiziție.

Reclamanta și administratorul acesteia au făcut obiectul cercetării penale în dosarul nr. x/2014 al IPJ Teleorman. Dosarul penal a fost întocmit în ce o privește pe reclamantă urmare sesizării IPJ Teleorman de către AJFP Teleorman referitor la realitatea operațiunilor derulate de reclamantă (aceleași menționate în raportul de inspecție fiscală obiect al litigiului de față); astfel, prin procesul-verbal de inspecție fiscala nr. x/27.08.2014, A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Ploiești - A.J.F.P. Teleorman, a constatat ca suma de 1.126.455 RON reprezintă prejudiciul adus bugetului general consolidat prin evidențierea in actele contabile sau in alte documente legale a unor cheltuieli care nu au la baza operațiunii reale sau evidențierea altor operațiuni fictive in perioada 01.01.2008 - 31.03.2013. Suma in cauza este compusa astfel: 611.471 RON T.V.A. stabilita suplimentar si 514.984 RON impozit pe profit, de asemenea, stabilit suplimentar.

În cauza penală nr. 452/P/2014 a fost întocmit raportul de expertiză contabilă de către dna expert Q. . Raportul de expertiză s-a pronunțat inclusiv pe chestiunea fictivității operațiunilor disputate și în litigiul de față.

Raportul de expertiză menționat a fost valorificat de organele de urmărire penală în cauza penală nr. 452/P/2015. Astfel, în baza respectivului raport, prin ordonanța din data de 11.12.2018 emisă in dosarul penal antemenționat, procurorul de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman a dispus clasarea cauzei penale între altele, in ce priveste infractiunea de evaziune fiscală presupus a fi fost comisă de administratorul reclamantei; clasarea s-a dispus in baza art. 16 alin. (1) lit. c) "nu există probe că o persoană a săvârșit infracțiunea" și b) teza I C. proc. pen. "fapta nu este prevăzută de legea penală". Soluția clasării cauzei penale a fost menținută în fața judecătorului de cameră preliminară, așa cum rezultă din încheierea penală nr. 20/2019, pronunțată de Tribunalul Teleorman în dosarul nr. x/2019 .

Înalta Curte reține că potrivit jurisprudenței europene la care s-a raportat și prima instanță dreptul de deducere a taxei pe valoare adăugată plătită de o persoană impozabilă nu poate fi refuzat "cu excepția cazului în care se stabilește, în raport cu elemente obiective și fără a se solicita din partea persoanei impozabile verificări a căror sarcină nu îi revine, că această persoană impozabilă știa sau ar fi trebuit să știe că livrarea menționată era implicată într-o fraudă privind taxa pe valoarea adăugată" (cauza PPUH Stehcemp).

Or, organele fiscale s-au întemeiat, la momentul emiterii actelor atacate, exclusiv pe comportamentul necorespunzător al partenerilor contractuali ai reclamantei, fără a prezenta date concrete din care să rezulte că reclamanta a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască existența unei fraude în amonte cu privire la TVA.

În aceste condiții, caracterul fictiv al facturilor și, implicit, coparticiparea reclamantei la o operațiune frauduloasă nu puteau să decurgă decât din investigațiile penale derulate ulterior emiterii actelor atacate. Însă, întrucât în speță, investigațiile penale au condus la concluzia că nu au fost dovedite faptele de evaziune fiscală imputate, soluția instanței de contencios administrativ nu putea să fie decât în sensul că nerecunoașterea dreptului de deducere pentru operațiunile analizate este nelegală.

Așa fiind, sunt corecte concluziile primei instanțe, prin raportare la derularea dosarului penal nr. x/2015, în sensul că în speță nu se poate reține temeinicia constatărilor administratiei fiscale privind fictivitatea operațiunilor derulate de reclamantă, aceasta nefiind probată.

Cu privire la susținerile recurentelor-pârâte prin care au reluat apărările din fața instanței de fond prezentând detaliile efectuării controlului și susținând legalitatea actelor emise de acestea, Înalta Curte constată că aceste aspecte au fost supuse controlului de legalitate în fața primei instanțe, fiind analizate de către aceasta, astfel că prin invocarea de argumente similare în cuprinsul cererii de recurs nu se încearcă decât o efectuare a unei reaprecieri de către instanța de control judiciar, vizând temeinicia sentinței recurate, neconstituind, așadar, o veritabilă critică de nelegalitate adusă hotărârii atacate.

În aceste condiții, instanța de recurs nu este îndreptățită a reanaliza probatoriul administrat, decât în măsura în care o astfel de analiză se impune prin prisma aplicării greșite de către instanța de fond a unor dispoziții legale, cum ar fi regulile procedurale referitoare la modalitatea de administrare a probatoriilor sau la forța probantă a unor asemenea mijloace administrate, aspecte care nu au fost invocate de recurentele-pârâte.

Totodată, Înalta Curte nu poate primi susținerile în sensul că în mod greșit Tribunalul Teleorman a apreciat că organul fiscal nu a probat fictivitatea operatiunilor de achiziție derulate de intimată, acestea excedând cadrului procesual de față.

În fine, referitor la susținerea recurentelor în sensul că dacă instanța era nelămurită avea posibilitatea să administreze probe în cadrul litigiului de contencios administativ, instanța de control judiciar constată că derularea unei proceduri paralele care să ajungă la concluzii diferite de cele rezultate în cadrul procedurilor penale ar fi fost, așa cum a reținut și instanța de fond, contrară celor statuate de CEDO în cauza Lungu c. României.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor factuale reținute, motivele invocate de recurentele-pârâte prin memoriul de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C.prov.civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman în nume propriu și în numele Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Ploiești împotriva sentinței nr. 2657 din 19 decembrie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 16 decembrie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.