Decizia nr. 6341/2021 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 25.10.2017 sub nr. x/2017, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu Procurorul Șef al Direcției Naționale Anticorupție B.: - anularea actului administrativ de autoritate cu caracter individual - Ordinul nr. 300 din 05.07.2017 al Procurorului Șef DNA; - obligarea pârâtului în baza art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 la plata sumei de 1 (un) RON daune morale cauzate prin emiterea actului administrativ atacat; - plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxă de timbru și onorariu de avocat. Totodată a solicitat instanței de judecată sesizarea Curții Constituționale a României privind excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 87 alin. (8) și (9) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară

Hotărârea instanței de fond Prin încheierea din 22 mai 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII- a contencios administrativ și fiscal, au fost consemnate dezbaterile pe fondul cauzei, instanța amânând pronunțarea la data de 24 mai 2019. Prin încheierea din 24 mai 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII- a contencios administrativ și fiscal, s-a dispus amânarea pronunțării la data de 29 mai 2019. Prin sentința civilă nr. 1941 din 5 iunie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea de sesizare a Curții Constituționale, a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a art. 87 alin. (8) din Legea nr. 304/2004, a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate art. 87 alin. (9) din Legea nr. 304/2004, a admis în parte acțiunea privind pe reclamantul C., în contradictoriu cu pârâtul Procuror Șef al Direcției Naționale Anticorupție, a anulat Ordinul nr. 300/05.07.2017 emis de Procurorul Șef al Direcției Naționale Anticorupție, a respins ca nefondat capătul de cerere privind daunele morale și a obligat pârâtul la plata către reclamant la cheltuieli de judecată în sumă de 7611,78 RON.

Calea de atac exercitată în cauză 3.1. Împotriva sentinței civile nr. 1941 din 5 iunie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII- a contencios administrativ și fiscal a formulat recurs Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție . În motivare arată că hotărârea judecătorească pronunțată de instanța de fond este lipsită de temeinicie și legalitate, pentru următoarele motive: I. Cu privire la motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. arată că, în mod nelegal, hotărârea judecătorească a fost pronunțată în contradictoriu cu "procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție, în circumstanțele în care acesta a acționat în limitele și competențele conferite de lege, respectiv de art. 1 alin. (3) 1 și art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție și Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, ca magistrat procuror aflat la conducerea unei autorități publice centrale căreia legea contenciosului administrativ îi recunoaște calitatea de parte într-un litigiu de această natură. Așadar, în conformitate cu art. 1 din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ: "Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public." Totodată, art. 8 din aceeași lege menționează: "(1) Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă adresată autorității publice emitente sau dacă nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzut la art. 7 alin. (4), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea, în tot sau în parte, a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale". "autoritatea publică", după cum rezultă din art. 2 alin. (1) lit. b) a normelor de contencios administrativ reprezintă "orice organ de stat sau al unităților administrativ-teritoriale care acționează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes public" Pe de altă parte, în conformitate cu art. 1 din O.U.G. nr. 43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție, "Prin prezenta ordonanță de urgență se înființează Direcția Națională Anticorupție, ca structură cu personalitate juridică. în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin reorganizarea Parchetului Național Anticorupție." (2) Direcția Națională Anticorupție are sediul în municipiul București și își exercită atribuțiile pe întregul teritoriu al României prin procurori specializați în combaterea corupției. (3 1 ) Procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție conduce Direcția Națională Anticorupție prin intermediul procurorului șef al acestei direcții. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează conflictele de competență apărute între Direcția Națională Anticorupție și celelalte structuri sau unități din cadrul Ministerului Public" Mai departe, în conformitate cu art. 4 alin 1 din O.U.G. nr. 43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție "(1) Direcția Națională Anticorupție este condusă de un procuror șef care este asimilat prim-adjunctului procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție este ajutat de 2 procurori șefi adjuncți, asimilați adjunctului procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție." Reglementările sunt oglindite deopotrivă în Legea nr. 304/2004 de organizare judiciară, cu modificările și completările de rigoare, care, la art. 80 alin. (2) și (3) precizează: "(2) Parchetul Național Anticorupție se organizează ca structură autonomă în cadrul Ministerului Public și este coordonat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. (3) Parchetul Național Anticorupție are personalitate juridică și sediul în municipiul București." În acest sens, consideră că - în accepțiunea legislației în materie de contencios administrativ - în cauză nu putea sta decât Direcția Națională Anticorupție, ca autoritate publică centrală cu personalitate juridică, al cărei conducător a emis Ordinului Procurorului Șef al Direcției Naționale Anticorupție nr. 300 din 5.07.2017, iar nu procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție, în împrejurarea în care reglementările mai sus enumerate nu acordă funcției în sine decât prerogative de conducere, nu și personalitate juridică în sensul legii. În consecință, în speță, singura autoritate publică administrativă care poate sta în proces nu poate fi decât Direcția Națională Anticorupție din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, reprezentată prin procurorul său șef, aceasta fund și singura entitate căreia legea îi recunoaște personalitatea juridică. II. Cu privire la motivele de netemeinicie prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.: A. Instanța de fond a decis asupra cererii de anulare a Ordinului Procurorului Șef al Direcției Naționale Anticoruptie nr. 300 din 5.07.2017, făcând o apreciere eronată a situației de fapt și a modului de aplicare a prevederilor art. 87 alin. (8) din Legea nr. 304/2004, extrapolând reglementările în materie de răspundere disciplinară a magistratului la circumstanța de față, cea a revocării din funcția de procuror în cadrul D.N.A., respectiv la o măsură administrativă, prevăzută ca atare de legea de organizare judiciară. Astfel, instanța de fond a reținut neîndeplinirea la nivelul D.N.A. a unor proceduri și condiții specifice răspunderii disciplinare a magistratului, proceduri pe care nici un act normativ nu le prevede în ipoteza luării măsurii revocării din funcția de procuror din cadrul DNA a unui magistrat, măsură evident distinctă de cea a sancționării disciplinare, cuprinzând așadar motive contradictorii, străine de natura cauzei, după cum sunt identificate între motivele de casare de la art. 488, alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Măsura revocării din funcția de procuror DNA a reclamantului C. a fost luată în contextul în care s-a considerat că acesta nu a mai îndeplinit condiția bunei reputații, întrucât acesta a semnat în calitate de cedent contractul de cesiune de creanță autentificate sub nr. x din 07.03.2012, prin care i-a cesionat, cu titlu oneros, lui E. toate drepturile pe care acesta le deține în legătură cu creanța în cuantum de 172.714 RON împotriva debitorului Direcția Națională Anticorupție în baza sentințelor nr. 4511/28.05.2008, nr. 3836/R/27.05.2009 și nr. 3325/R/13.05.2009. Ulterior, reclamantul a soluționat dosare penale ce îl priveau pe același E., cu soluție de netrimitere în judecată. Creanța cedată de reclamant lui E. nu a fost niciodată solicitată la plată de către deținătorul actual al titlului de creanță către debitoarea D.N.A. Direcția Națională Anticorupție s-a conformat rigorilor impuse de lege, iar prin referatul nr. x/2017 din 27.06.2017 s-a constatat "exercitarea necorespunzătoare a atribuțiilor specifice funcției"', una din condițiile alternative de revocare din funcție a procurorilor D.N.A., în condițiile în care norma nu prevede expres nicio altă procedură - obligatorie sau facultativă - anterioară emiterii ordinului de revocare. Așadar, în baza prevederilor art. 87 alin 8 din Legea 304/2004, pentru a putea fi revocați din cadrul D.N.A., este suficient ca procurorii să își fi exercitat necorespunzător atribuțiile, nu și să fi fost sancționați disciplinar, premisele nefiind necesar a fi îndeplinite concomitent ("în cazul exercitării necorespunzătoare ă atribuțiilor specifice funcției sau în cazul aplicării unei sancțiuni disciplinare. ") B. În acest context, măsura revocării din funcția de procuror D.N.A. a fost una temeinică și legală, iar sentința civilă a fost pronunțată de instanța de fond cu aplicarea greșită a normelor de drept material, în accepțiunea art. 488, alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Astfel, reclamantul C. a ocupat până la data de 29.06.2017 funcția de procuror șef al Serviciului pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracțiuni asimilate sau în legătură directă cu infracțiunile de corupție din cadrul secției de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție, când i-a fost încetată delegarea, prin ordin al procurorului general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție. Urmare a supunerii cererii Procurorului Șef al Direcției Naționale Anticorupție analizei secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, a fost emisă Hotărârea nr. 524 din 4 iulie 2017 de către secția pentru procurori a Consiliu/ui Superior a Magistraturii prin care s-a acordat aviz favorabil solicitării D.N.A. de revocare din funcție a domnului procuror C.. Ulterior acestui aviz, a fost emis ordinul contestat, respectiv Ordinul Procurorului Șef al Direcției Naționale Anticorupție nr. 300 din 5.07.2017 prin care acesta a fost revocat din funcția de procuror în cadrul Direcției Naționale Anticorupție, nivel central, ordin adus la cunoștință la data de 5.07.2017, conform cu dovada de comunicare atașată. 1. Atât în cazul solicitării avizului de revocare, cât și la emiterea ordinului de revocare nr. 300 din 5 iulie 2017, a fost avut în vedere referatul nr. x/2015 din care rezultă următoarele: Dosarul nr. x/2015 al secției de combatere a corupției din cadrul Direcției Naționale Anticorupție are ca obiect săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență, cumpărare de influență, spălare de bani. Prin ordonanța nr. 1001/P/2015 din data de 06.01.2016 s-a dispus începerea urmăririi penale în cauză cu privire la săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență, cumpărare de influență și spălare de bani, prev.de art. 291 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000, art. 292 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea 656/2002 (republicată) cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen. în legătură cu acordarea despăgubirilor de la ANRP. Din actul de sesizare rezultă că E., în perioada 2010-2012, a cesionat drepturi litigioase pentru obținerea de despăgubiri de la A.N.R.P. și a obținut numeroase decizii de despăgubire din partea ANRP, obținând sume vădit disproporționate de mari în raport cu valoarea reală a despăgubirilor. Anterior, în anul 2011 pe rolul Direcției Naționale Anticorupție, ca urmare a sesizării din oficiu s-a constituit dosarul nr. x/2011 în legătură cu despăgubirile de la ANRP, dosar instrumentat de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, secția de combatere a corupției. Având în vedere că, în anul 2012, între omul de afaceri E., în calitate de cesionar și domnul procuror C., în calitate de cedent, procuror în cadrul Direcției Naționale Anticorupție s-a încheiat contractul de cesiune reprezentând drepturi salariale restante ale domnului procuror C., s-au solicitat date de la societatea profesională notarială unde a fost încheiat actul notarial1. În urma verificărilor efectuate pe site-ul Consiliului Superior al Magistraturii, respectiv http://cmap.csml909.ro/site/Statenients.aspx a fost identificată declarația de avere a procurorului C. înregistrată sub nr. x/2012, completată la data de 26.05.2012, la rubrica "Bunuri mobile, a căror valoare depășește 3.000 euro fiecare, și bunuri mobile înstrăinate în ultimele 12 luni" este făcută mențiunea de vânzare contra sumei de 28.000 euro a unei creanțe în luna martie 2010 către persoană fizică. Deși în această declarație de avere este făcută mețiunea de vânzare a creanței în luna martie 2010, în urma verificării declarațiilor completate în anii 2010 și 2011 ale numitului C. s-a constatat că la rubrica "Bunuri mobile, a căror valoare depășește 3.000 euro fiecare, și bunuri mobile înstrăinate în ultimele 12 luni" aferentă acestor înscrisuri, nu s-a regăsit nicio mențiune în acest sens. În evidențele Direcției Naționale Anticorupție au fost identificate mai multe dosare aflate în lucru sau soluționate privind persoanele de mai sus. Astfel, a fost identificat dosarul nr. x/2014 privind pe E. și S.C. F. (unde acționar este E. și G.), față de care s-a dispus soluția de clasare în data de 24.04.2015 de procurorul C.; și dosarul nr. x/2015 privind S.C. F. (unde acționar este și E.), aflat în lucru la procurorul C.. Analizând aceste aspecte, rezultă că domnul procuror C. a soluționat dosare în care era implicat E., deși îi cesionase acestuia drepturile sale litigioase, așa încât, a încălcat dispozițiile art. 65 (1) raportat la art. 64 alin. .2 lit. J) C. proc. pen. care prevăd: "… există o suspiciune rezonabilă că imparțialitatea este afectată; În acest context, rezultă că domnul procuror C. nu mai îndeplinește condiția bunei reputații pentru a funcționa ca procuror în cadrul Direcției Naționale Anticorupție, așa cum rezultă din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor, aprobat prin Hotărârea nr. 328 din 24 august 2005 a Consiliului Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial tir. 815 din 8 septembrie 2005. Față de cele expuse, s-a considerat că domnul procuror C. nu mai îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru a funcționa în cadrul Direcției Naționale Anticorupție și că se impune revocarea acesteia din funcție, fiind îndeplinite condițiile impuse de art. 87 alin. (2) și alin. (8) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată întrucât acesta nu s-a abținut în cazul soluționării unui dosar în care exista o suspiciune rezonabilă că ar avea un interes personal. Se arată că prin referatul nr. x/2017 din 27.06.2017 s-a constatat "exercitarea necorespunzătoare a atribuțiilor specifice funcției, una din condițiile alternative de revocare din funcție a procurorilor D.N.A. 3. Așadar, în baza prevederilor art. 87 alin 8 din Legea 304/2004, pentru a putea fi revocați din cadrul D.N.A., este suficient ca procurorii să își fi exercitat necorespunzător atribuțiile, nu și să fi fost sancționați disciplinar, premisele nefiind necesar a fi îndeplinite concomitent ("în cazul exercitării necorespunzătoare a atribuțiilor specifice funcției sau în cazul aplicării unei sancțiuni disciplinare. ") După cum reiese în mod implicit din prevederile legale sus-menționate, Direcția Națională Anticorupție are statutul unei structuri autonome în cadrul Ministerului Public, încadrată cu procurori cu bună experiență și pregătire profesională, conduită morală ireproșabilă, condiții în legătură directă cu complexitatea competenței stabilită prin lege pentru Direcție. Aceștia sunt numiți prin ordin ai procurorului Șef al Direcției Naționale Anticorupție în urma unui interviu, urmărindu-se circumscrierea acestora în limita unor stricte calități profesionale și morale.

De asemenea, menționează că dispozițiile art. 87 alin. (8) din Legea nr. 304/2004 prevăd necesitatea avizului Consiliului Superior al Magistraturii, legiuitorul impunând această condiție tocmai în vederea protejării procurorului de eventualitatea aplicării unor măsuri abuzive. Or, prin Hotărârea nr. 524 din 4 iulie 2017 emisă de către secția pentru procurori a Consiliului Superior a Magistraturii s-a acordat aviz favorabil solicitării D.N.A. de revocare din funcție a domnului C. din funcția de procuror la Direcția Națională Anticorupție.

Pe de altă parte, deși art. 87 alin. (8) din Legea 304/2004 prevede ca motive de revocare "exercitarea necorespunzătoare a atribuțiilor specifice funcției sau în cazul aplicării unei sancțiuni disciplinare", nefacând trimitere expres la "conduita morală ireproșabilă", se observă faptul că "exercitarea necorespunzătoare a atribuțiilor specifice " nu presupune doar simpla condiție a unei bune pregătiri profesionale, ci și îndeplinirea unui set de condiții printre care un rol esențial îl ocupă și conduita morală ireproșabilă. În acest sens, alin. (8) al art. 87 din Legea 304/2004 nu poate fi rupt din context și interpretat separat de prevederile alin 2 al aceluiași articol, căci este de la sine înțeles că neîndeplinirea pe parcursul funcționării a uneia dintre condițiile esențiale care au dus la numirea procurorului în funcție conduce implicit și Ia revocarea acestuia.

Relativ de faptul că măsura revocării ar opera ca o veritabila sancțiune disciplinară, subliniază că art. 87 alin. (8) din Legea 304/2004 face distincție explicită între cele două motive de revocare, respectiv "în cazul exercitării necorespunzătoare a atribuțiilor specifice funcției sau în cazul aplicării unei sancțiuni disciplinare." Totodată, contrar celor menționate de instanța de fond în considerente, arată că în circumstanțele revocării în conformitate cu art. 87 alin. (8), teza I din Legea 304/2004, respectiv "în cazul exercitării necorespunzătoare a atribuțiilor specifice funcției" normele nu rețin obligativitatea verificărilor de către Inspecția Judiciară a aspectelor reținute, nereieșind din nici un act normativ general/special/intern o atare condiție. De bună seamă că verificările Inspecției Judiciare sunt necesare în împrejurările tezei a doua a aliniatului specificat, respectiv "în cazul aplicării unei sancțiuni disciplinare", întrucât numai Inspecția Judiciară are atribuții în legătură cu verificările și propunerea aplicării de sancțiuni disciplinare. Prin urmare, pentru toate motivele mai sus expuse, solicită admiterea prezentului recurs, casarea sentinței civile nr. 1941 pronunțată la data de 5 iunie 2019 de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2017, cu consecința rejudecării cauzei și respingerii cererii de chemare în judecată ca fiind neîntemeiată. 3.2. Împotriva încheierii de ședință din 22 mai 2019 și a încheierii de ședință din 24 mai 2019 ale Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs intervenientul H., arătând că acțiunea este admisibilă, având drept și interes legitim de apărat, sens în care se impunea admiterea intervenției. Potrivit art. 64 alin. (4), "Apelul sau, după caz, recursul se judecă în termen de cel mult 10 zile de la înregistrare. Judecarea cererii principale se suspendă până la soluționarea căii de atac exercitate împotriva încheierii de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenție." 4. Apărările formulate în cauză Intimatul-reclamant D. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active a Ministerului Public- Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție- Direcția Națională Anticorupție, susținând că recursul este formulat de o persoană juridică de drept public care nu a avut calitatea de parte la instanța de fond. Solicită să i se pună în vedere recurentului să precizeze dacă își menține recursul formulat sau înțelege să-l formuleze din partea instituției procurorului Șef al Direcției Naționale Anticorupție, autoritate publică distinctă cu care s-a judecat la instanța de fond . II. Soluția instanței de recurs 1. Argumente de fapt și de drept relevante Intimatul-reclamant a învestit instanța cu cererea de chemare în judecată prin care solicitat anularea Ordinului nr. 300 din 05.07.2017 al Procurorului Șef DNA, obligarea pârâtului, în baza art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, la plata sumei de 1 (un) RON daune morale cauzate prin emiterea actului administrativ atacat, precum și plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxă de timbru și onorariu de avocat. Totodată a solicitat instanței de judecată sesizarea Curții Constituționale a României privind excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 87 alin. (8) și (9) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară. A învederat că revocarea din funcție operează ca sancțiune disciplinară de facto. A menționat că există cel puțin o suspiciune rezonabilă de lipsă de imparțialitate din partea titularului cererii de revocare, iar posibilitățile de apărare sunt inexistente, neavând posibilitatea legală de a duce în fața membrilor secției de procurori documente din dosarele penale. A învederat că singurul organ competent să efectueze aceste verificări și să ofere un punct de vedere obiectiv era și rămâne Inspecția judiciară. În fapt, a arătat că în data de 04.07.2017, luând act doar din mass-media despre motivele revocării sale adresat Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru procurori o cerere de amânare a discutării cererii de revocare din funcția de procuror în cadrul Direcției Naționale Anticorupție pentru a lua cunoștință de motivele revocării și pentru pregătirea apărării. În conformitate cu dispozițiile art. 87 alin. (8) din Legea 304/2004 procurorii numiți în cadrul Direcției Naționale Anticorupție pot fi revocați prin ordin al procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, în cazul exercitării necorespunzătoare a atribuțiilor specifice funcției sau în cazul aplicării unei sancțiuni disciplinare. De asemenea, a susținut că deși nu este considerată o sancțiune disciplinară, revocarea din funcție operează ca o veritabilă sancțiune disciplinară. A învederat că există cel puțin o suspiciune rezonabilă de părtinire din partea titularului cererii de revocare, iar posibilitățile sale de apărare au fost quasiinexistente, neavând posibilitatea legală de a duce în fața membrilor secției de procurori documente din dosarele penale. A precizat că singurul organ competent să efectueze aceste verificări și să ofere un punct de vedere obiectiv era și rămâne Inspecția judiciară. Reclamantul a învederat că Ordinul nr. 300 din 05.07.2017 al Procurorului Șef DNA este nelegal și din punct de vedere al temeiul revocării. A susținut că există o contradicție vădită între temeiul legal invocat și motivarea din cuprinsul ordinului, respectiv a cererii de revocare. A arătat că deși cererea și ordinul de revocare se întemeiază pe dispozițiile art. 87 alin. (8) din Legea 303/2004, atât în cererea de revocare, cât și în Ordinul nr. 301 din data de 05.07.2017 s-a invocat faptul că nu mai îndeplinește "condiția bunei reputații pentru a fi procuror în cadrul Direcției Naționale Anticorupție, așa cum rezultă din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor, aprobat prin Hotărârea nr. 328 din 24 august 2005 a Consiliului Superior al Magistraturii". În conformitate cu dispozițiile art. 76 din Legea 317/2004 verificarea sesizărilor referitoare la buna reputație a judecătorilor și procurorilor în funcție se face de către Inspecția Judiciară, din oficiu sau la solicitarea oricărei persoane interesate. A precizat că în condițiile în care, în urma expunerii situației de fapt, atât în cererea de revocare, cât și în Ordin, concluzia a fost că nu mai este îndeplinită condiția bunei reputații pentru a fi procuror în cadrul Direcției Naționale Anticorupție și nu exercitarea necorespunzătoare a atribuțiilor specifice funcției este cert că se află în cazul prev. de art. 76 din Legea 317/2004, iar doamna procuror șef nu avea atribuții în sensul efectuării acestor verificări, încălcându-și dânsa atribuțiile specifice funcției prin efectuarea acestor afirmații într-o cerere de revocare și într-un ordin de revocare. În motivarea hotărârii secției pentru procurori se menționează că reclamantul nu mai îndeplinește condiția conduitei morale ireproșabile prev. de art. 87 alin. (2) din Legea nr. 304/2004. A susținut că acest aspect este sinonim cu neîndeplinirea condiției bunei reputații și ar fi trebuit să fie constatat de Inspecția Judiciară; altfel, a reținut că este și absurd să se considere că nu mai are o conduită morală ireproșabilă pentru a funcționa la DNA, dar are conduita morală corespunzătoare pentru a activa la Parchetul general. A învederat că abaterea disciplinară, așadar ar fi trebuit constatată tot de Inspecția Judiciară. A arătat că există un referat întocmit de procuror șef adj I., la cererea dnei B., la sfârșitul anului 2015 sau începutul lui 2016, prin care s-a constatat legalitatea soluției dispuse și lipsa vreunui motiv de abținere în cauza privind persoana la care s-a făcut referire și pe care a susținut că nu o cunoaște. Așadar, a menționat că procurorul șef al DNA avea cunoștință despre această stare de lucruri de la sfârșitul anului 2015-începutul anului 2016, aspect recunoscut de aceasta în cadrul ședinței secției pentru procurori din 4.07.2017, iar faptul că la momentul acela nu a fost sesizată Inspecția Judiciară denotă că nu existau motive. În schimb, a susținut că acestea au apărut la câteva zile după ce acesta, împreună cu cei doi colegi, au sesizat Inspecția cu privire la modul de derulare a anchetei în cauza privind înregistrările apărute în spațiul public. Înalta Curte, analizând cu prioritate excepția lipsei calității procesuale pasive a recurentului-pârât în promovarea prezentei căi de atac invocată prin întâmpinare de către intimatul-reclamant, reține că sentința recurată în cauză a fost pronunțată de instanța de fond în contradictoriu cu pârâtul procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție și nu în contradictoriu cu recurentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție- Direcția Națională Anticorupție. Examinând actele și lucrările dosarului, instanța de control judiciar constată că la dezbaterea cauei în fond s-a invocat în cuprinsul întâmpinării depuse de către Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție- Direcția Națională Anticorupție la 28.11.2017 excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Procurorul Șef al Direcției Naționale Anticorupție B., excepție în privința căreia prima instanță a subliniat în mod corect că a fost dedusă judecății de către o persoană fără calitate procesuală pasivă, întrucât reclamantul-intimat nu a înțeles să formuleze cererea de chemare în judecată în contradictoriu cu autorul întâmpinării. Concluzionând în acest mod, în raport de actele dosarului, în lipsa unei întâmpinări prin care să se invoce o astfel de excepție de către persoana chemată în judecată (procurorul șef al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție- Direcția Națională Anticorupție), judecătorul fondului a procedat la soluționarea cauzei în cadrul procesual în care a fost învestit, întrucât autorul excepției nu fusese chemat în judecată. Reținând că hotărârea judecătorească dată în materia contenciosului administrativ în principiu are putere de lucru judecat numai între părțile litigante, Înalta Curte concluzionează că dreptul de a ataca pe calea recursului o hotărâre de fond aparține numai acestor părți și succesorilor în drepturi ai acestora, sau persoanelor care au participat la dezbaterea cauzei sau celei care le reprezintă, respectiv procurorului în condițiile legii. La judecata în fond a prezentei cauze, pârâtul chemat în judecată nu a înțeles să formuleze apărări, să invoce excepții, să propună probe sau să împuternicească persoana de drept public care a formulat întâmpinare în nume propriu în acest sens. În acest context procesual, în mod legal a apreciat prima instanță că toate apărările au fost propuse de o persoană care nu era parte a raportului juridic dedus judecății, întrucât nu fusese chemată în judecată de către reclamantul-intimat. Înalta Curte reține că exercitarea căii de atac s-a realizat de către același terț în cauză, și nu de către pârâtul chemat în judecată în favoarea căruia eventual recurentul ar fi putut interveni în condițiile art. 61, 63 C. proc. civ. Totodată, recurentul din prezenta cauză a fost citat cu mențiunea de a preciza calitatea în care a exercitat calea de atac, respectiv în calitate de Procuror Șef al Direcției Naționale Anticorupție (în contradictoriu cu care intimatul-reclamant a formulat cererea de chemare în judecată) sau ca autoritate publică, respectiv Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, aceasta neînțelegând să clarifice calitatea în care a contestat sentința primei instanțe. În raport de cele reținute anterior, Înalta Curte, constatând că nu există identitate între pârâtul chemat în judecată în raport cu care a fost pronunțată sentința atacată și recurentul din prezenta cauză, va admite excepția lipsei calității procesuale active și va respinge recursul în consecință. Soluționând recursul în considerarea excepției lipsei calității de recurent a Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție- Direcția Națională Anticorupție, Înalta Curte nu va proceda la analiza criticilor cuprinse în memoriul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., acestea fiind formulate într-un cadru procesual care excede dispozițiilor legale referitoare la posibilitatea aprecierii de către instanța de recurs a criticilor formulate de o persoană fără calitate procesuală activă. În ceea ce privește recursul declarat de către recurentul-intervenient, Înalta Curte constată că la 28.05.2019 acesta a depus declarație de recurs împotriva încheierii de ședință din 24.05.2019 și a celei din 22.05.2019, menționând în cuprinsul acesteia că va dezvolta motivele de recurs după comunicarea încheierii recurate. Având în vedere că încheierea de ședință a fost comunicată în mod legal recurentului intervenient fără ca acesta să prezinte motivele de nelegalitate ale acesteia în baza art. 488 raportat la art. 489 C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului declarat împotriva încheierilor de ședință menționate. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele arătate, Înalta Curte va admite excepția lipsei calității procesuale active a Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție- Direcția Națională Anticorupție, invocată de intimatul-reclamant, va respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă și va constata nulitatea recursului formulat de intervenientul H..