ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6005/2021

Ședința publică din data de 2 decembrie 2021

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 30.10.2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Comuna Deleni prin Primar, județul Constanța-Comisia Comunală de Fond Funciar și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților,

Prin sentința civilă nr. 1605 din 24 aprilie 2019, Curtea a admis în parte acțiunea reclamantului.

A obligat pârâta Comisia Comunală de Fond Funciar a Comunei Deleni, județul Constanța, la comunicarea către reclamant a informațiilor și a înscrisurilor solicitate prin cererile nr. x/13.04.2018 și nr. y/03.08.2018 și la plata către reclamant a sumei de 3.000 RON cu titlu de daune morale.

A respins capătul de acțiune având ca obiect obligarea pârâtei Comisia Comunală de Fond Funciar a Comunei Deleni să transmită către pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților toate informațiile și înscrisurile necesare pentru continuarea proceduri de acordare a măsurilor compensatorii, ca neîntemeiat.

A obligat pârâta ANRP să comunice reclamantului răspunsul la cererea nr. x/22.10.2018.

Împotriva acestei hotărâri, pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a formulat recurs, prin care a invocat excepția lipsei de obiect cu privire la cererea îndreptată împotriva sa.

A susținut recurenta-pârâtă, referitor la obligația instituită în sarcina sa prin sentința recurată, de a comunica reclamantului răspunsul la cererea nr. x/22.10.2018, că acest număr reprezintă numărul de Registratură Generală al instituției, numărul cu care a fost înregistrată petiția.

Din documentele depuse se poate observa că a răspuns acestei petiții prin Adresa nr. x/04.12.2018, cu mult timp înainte ca instanța să se pronunțe pe fondul cauzei.

Astfel, dat fiind că singura obligație instituită în sarcina sa a fost îndeplinită în mod voluntar, înainte ca instanța să se pronunțe pe fondul cauzei, se impune admiterea excepției lipsei de obiect și, în consecință, admiterea recursului și respingerea cererii de chemare în judecată îndreptate împotriva sa.

Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare, prin care a invocat nulitatea cererii de recurs, având în vedere că susținerile recurentei nu pot fi încadrate într-unul dintre motivele de casare prevăzute de C. proc. civ.

În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., în condițiile art. 489 alin. (2) raportat la art. 499 C. proc. civ., excepția nulității recursului.

Astfel, instanța de control judiciar constată că recursul nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

4.1. Din lecturarea susținerilor recurentei-pârâte, rezultă că aceasta nu a evidențiat niciun element de nelegalitate a deciziei atacate care să se poată încadra în motivele de casare prevăzute de procedura civilă.

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

În acest sens, este de subliniat faptul că prin dispozițiile art. 489 C. proc. civ. se sancționează cu nulitatea nemotivarea recursului, înțeleasă atât în contextul în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută la alin. (1) al articolului menționat) dar și în situația în care motivele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 (ipoteza prevăzută la alin. (2) al articolului).

Înalta Curte are în vedere faptul că noțiunea de motivare a recursului trebuie înțeleasă pornind de la trăsăturile specifice ale acestei căi de atac și continuând, apoi, cu faptul că motivele de casare sunt expres și limitativ prevăzute la art. 488 alin. (1) punctele1-8 C. proc. civ.

Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanței de control judiciar competente examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

4.2. Raportat cu cele reținute, analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că cererea recurentei-pârâte Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților de exercitare a căii de atac nu cuprinde o dezvoltare concretă a ipotezelor avute în vedere de legiuitor pentru reglementarea motivelor de casare.

Recurenta, după cum s-a expus la pct. 2 al prezentei decizii, s-a limitat la a invoca excepția lipsei de obiect cu privire la cererea îndreptată împotriva sa, apreciind că ar fi răspuns cererii reclamantului prin Adresa nr. x/04.12.2018, cu mult înainte ca instanța să se pronunțe pe fondul cauzei.

Constată Înalta Curte că această excepție nu a fost invocată în fața instanței de fond și nu a fost analizată prin hotărârea recurată, deși recurenta-pârâtă se prevalează de un înscris care a fost emis înainte de formularea apărărilor sale față de acțiunea intimatului-reclamant, prin întâmpinarea depusă la fondul cauzei, 15.01.2019 .

Or, reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanței de control judiciar competente examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Având în vedere efectele principiul legalității căilor de atac, reține Înalta Curte că judecarea cererii de recurs are în vedere exclusiv aspectele de nelegalitate ale hotărârii recurate, iar invocarea omisso medio a unor noi motive, neaduse în atenția primei instanțe, nu este permisă.

În contextul în care aceste aspecte sunt invocate pentru prima dată în instanța de recurs, devin aplicabile dispozițiile art. 494 rap. la art. 478 alin. (3) C. proc. civ., fiind inadmisibilă critica la adresa legalității sentinței primei instanțe prin invocarea acestei excepții.

Astfel, Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă nu și-a circumstanțiat în niciun mod susținerile, în sensul invocării unuia dintre cazurile prevăzute la pct. 1-8 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar alegațiile sale nu combat în niciun fel legalitatea hotărârii ce face obiectul căii de atac.

O astfel de abordare nu satisface exigențele art. 486 C. proc. civ., astfel că devin aplicabile dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

4.3. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) și art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează a constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului formulat de recurenta-pârâtă Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților împotriva sentinței nr. 1605 din 24 aprilie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 2 decembrie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.