ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5933/2021

Ședința publică din data de 25 noiembrie 2021

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 17.11.2020 pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliției de Frontieră P.P.F. Sighetu Marmației, anularea Deciziei din data de 04.11.2020, emise de Poliția de Frontieră din Sighetu Marmației, prin care i s-a interzis să intre în România timp de 5 ani.

2.1. Hotărârea Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal

Prin sentința civilă nr. 890 din data de 08.06.2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Curții de Apel București și s-a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. și pe pârâtul Inspectoratul General al Poliției de Frontieră P.P.F. Sighetu Marmației, în favoarea Curții de Apel Cluj, secția contencios administrativ și fiscal.

În considerentele sentinței a reținut că potrivit art. 106

3

alin. (5) din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, măsura de interzicere a intrării în România poate fi contestată de către străin în termen de 10 zile de la comunicare, la curtea de apel în a cărei rază de competență se află formațiunea care a dispus această măsură.

S-a mai reținut că potrivit art. 106

3

alin. (2) din O.U.G. nr. 194/2002, interzicerea intrării în România se dispune, în condițiile acestei ordonanțe de urgență, de către Inspectoratul General pentru Imigrări sau de către organele poliției de frontieră, în situația în care străinul nu a făcut obiectul unei măsuri de îndepărtare, precum și împotriva străinilor prevăzuți la art. 8 alin. (1) lit. b) - d) și art. 8 alin. (2) lit. a) - lit. b)

1

) sau care nu îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. h).

Or, în litigiul pendinte, măsura interzicerii intrării pe teritoriul României a reclamantului A. a fost dispusă de către agentul șef de poliție B. din cadrul PTF - Sighetu Marmației din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației, motiv pentru care a apreciat că instanța competentă să soluționeze prezenta cerere de chemare în judecată este curtea de apel în a cărei circumscripție se află punctul de trecere al frontierei și, implicit, autoritatea publică din cadrul Poliției de Frontieră care a dispus această măsură.

De asemenea, s-a reținut că PTF - Sighetu Marmației din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației se află în raza teritorială de competență a Curții Apel Cluj.

2.2. Hotărârea Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal

Prin sentința civilă nr. 242/2021 din 4 octombrie 2021, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de pârât prin întâmpinare; a declinat competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației și Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, în favoarea Curții de Apel București; a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că într-o asemenea speță, Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației face doar propunerea, iar Inspectoratul General al Poliției de Frontieră aprobă această propunere, la data aprobării actul dobândind statutul de act administrativ.

De asemenea, consideră că numai Inspectoratul General al Poliției de Frontieră putea emite un act cu valabilitate pe întreg teritoriul României.

Având în vedere că Inspectoratul General al Poliției de Frontieră are sediul în București, competența de soluționare a cauzei aparține Curții de Apel București.

II. Decizia ÎCCJ pronunțată în regulator de competență.

Înalta Curte de Casație și Justiție, sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 din C. proc. civ., analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce urmează:

Înalta Curte constată că, în cauză, ne aflăm în fața unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Problema de drept care a generat conflictul negativ de competență privește competența teritorială de soluționare a cauzei din perspectiva emitentului actului atacat.

Înalta Curte constată că obiectul acțiunii privește contestarea măsurii de interzicere a intrării pe teritoriul României pentru o perioadă de 5 ani dispuse prin Decizia din data de 04.11.2020, emisă de Poliția de Frontieră din Sighetu Marmației.

În ceea ce privește măsura interzicerii intrării pe teritoriul României, potrivit dispozițiilor art. 106

3

din O.U.G. nr. 194/2002:

"(1) Interzicerea intrării în România se dispune, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, de Inspectoratul General pentru Imigrări, concomitent cu emiterea deciziei de returnare.

(2) Interzicerea intrării în România se dispune, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, de Inspectoratul General pentru Imigrări sau de organele poliției de frontieră și în situația în care străinul nu a făcut obiectul unei măsuri de îndepărtare, precum și împotriva străinilor prevăzuți la art. 8 alin. (1) lit. b) -d) și art. 8 alin. (2) lit. a) -b1) sau care nu îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. h).

(3) Interzicerea intrării în România nu se dispune dacă străinul cu ședere ilegală face dovada că s-a aflat în imposibilitatea de a părăsi teritoriului României din motive umanitare sau din alte motive obiective independente de voința sa.

(4) Dispunerea măsurii de interzicere a intrării în România se comunică străinilor, în scris, de către organul care a luat măsura și conține motivarea în fapt și în drept, precum și informațiile privind căile de atac posibile.

(5) Măsura de interzicere a intrării în România poate fi contestată de către străin în termen de 10 zile de la comunicare la curtea de apel în a cărei rază de competență se află formațiunea care a dispus această măsură. Contestația nu suspendă executarea măsurilor de îndepărtare. Hotărârea instanței este definitivă."

Astfel, dispozițiile art. 106

3

alin. (5) stabilesc o regulă de competență teritorială exclusivă, în funcție de sediul autorității publice care a dispus măsura interzicerii intrării în România.

În prezenta cauză, prin adresa de comunicare a măsurii nr. x/04.11.2020 emisă de Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu-Marmației, reclamantul A. a fost informat despre faptul că Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a dispus interzicerea intrării sale pe teritoriul României, în conformitate cu dispozițiile art. 106

4

alin. (11) din O.U.G. nr. 94/2002, pentru nerespectarea scopului călătoriei, declarat la intrarea în România.

Punctul de Trecere a Frontierei Sighetu-Marmației din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu-Marmației nu are decât competență de solicitare a instituirii măsurii și de comunicare a acesteia persoanei în cauză, măsura fiind aprobată și dispusă de către Inspectoratul General al Poliției de Frontieră.

De asemenea, măsura nu putea fi dispusă de către Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu-Marmației sau de către punctul de frontieră, deoarece este o măsură destinată a opera pe întreg teritoriul țării, ceea ce excedează sferei de competență a organului local de poliție.

De altfel, în fața primei instanțe sesizate, Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu-Marmației a arătat prin întâmpinare că măsura interzicerii intrării pe teritoriul României a fost dispusă în fapt de către Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, iar reclamantul a depus precizare, prin care a arătat că înțelege să se judece cu Inspectoratul General al Poliției de Frontieră .

Este fără relevanță, sub aspectul stabilirii competenței de soluționare a cauzei, faptul că adresa de comunicare a măsurii către reclamant a fost întocmită de Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației - Punctul de Trecere a Frontierei Sighetu Marmației, câtă vreme prin aceasta, așa cum rezultă în mod neechivoc din conținutul său, doar s-a procedat la informarea cetățeanului străin cu privire la măsura interzicerii intrării în România dispusă de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră.

Prin urmare, cum măsura interzicerii intrării în România a fost dispusă în cauză de către Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, care are sediul în București, potrivit dispozițiilor art. 106

3

alin. (5) precitat, contestarea acestei măsuri se poate face la Curtea de Apel București, căreia îi revine și competența teritorială de soluționare a cauzei.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. și pe pârâții Inspectoratul General al Poliției de Frontieră P.P.F. Sighetul Marmației și Inspectoratul General al Poliției de Frontieră București, în favoarea Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 25 noiembrie 2021.